S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de luni, 11 februarie 2019

 

 

 

Şedinţa a început la ora 13,04.

 Lucrările au fost conduse de doamna Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al  Camerei Deputaţilor.

 

Au participat: domnul Florin Iordache (de la ora 13,12), domnul Eugen Nicolicea şi domnul Marilen-Gabriel Pirtea (de la ora 13,09) - vicepreşedinţi, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Cristian Buican, domnul Dragoş Gabriel Zisopol şi domnul Silviu Dehelean - secretari, domnul Ion-Marcel Ciolacu (de la ora 13,25), domnul Seres Denes, domnul Andrei Dominic Gerea şi domnul Cătălin-Marian Rădulescu - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu - Grupul parlamentar al PNL, doamna Cristina-Mădălina Prună - Grupul parlamentar al USR, domnul Szabo Odon - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Marian-Gheorghe Cucşa - Grupul parlamentar ALDE, domnul Petru Movilă - Grupul parlamentar al PMP, domnul Varujan Pambuccian (de la ora 13,09) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: doamna Ştefania Bîrlibescu - Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul,  domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - secretar general-adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Mihaela Ion - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia  pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Cristina Stroescu - Departamentul de studii parlamentare și politici UE, doamna Anca Mihaela Spiridon (până la ora 13,31) - director general la Cancelarie Președinte, și doamna Andreea Stăncescu - director general la Cabinet Secretar general

 

*

 

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua, stimați colegi.

Deschid ședința noastră de Birou permanent.

Dacă la ordinea de zi a acestei ședințe sunt observații?

Dacă nu, o supun votului dumneavoastră.

Vă rog.

 

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Solicităm la ordinea de zi dezbaterea în regim de urgență a Legii privind plafoanele bugetare, tocmai ca bugetul să fie constituțional și să introducem acest lucru pentru a dezbate în regim de urgență.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Nu v-ați sfătuit? Nu, nu, nu! Am înțeles.

Propunerea este la Senat; o să facem un BP în momentul în care o să ajungă la noi, ca s-o putem pune pe ordinea de zi. Deocamdată nu avem ce, pentru că nu există ca atare la noi, la Cameră. Da?

Bun. Dacă nu sunt alte observații, o considerăm adoptată.

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților.

Sunt obiecții? Nu.

Adoptat.

 

PUNCTUL 2

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 5 - 6 februarie 2019 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 11 și miercuri, 13 februarie 2019

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 3 - Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 5 - 6 februarie 2019 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 11 și miercuri, 13 februarie 2019.

Rămân la termen și urmează ca această listă să fie analizată de Comitetul liderilor.

 

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaților

·       Secretari de ședință

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

3 - Programul de lucru pentru această săptămână.

Secretari de ședință vor fi domnii Silviu Dehelean și Dragoș Zisopol, iar vicepreședintele de serviciu voi fi eu.

 

PUNCTUL 4

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 4 - Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei.

Suntem de acord cu comisiile și termenele propuse.

Avem o cerere însă de procedură de urgență a Guvernului și cinci ale parlamentarilor, dar pentru asta tot Comitetul Liderilor se va pronunța.

 

PUNCTUL 5

Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

·                    Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 5 - Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană.

Dacă sunt obiecții?

Nu sunt

Adoptat.

 

PUNCTUL 6

Notă referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 684  privind obiecția de neconstituționalitate a  dispozițiilor articolului unic [cu referire la art.109 alin.(3), (4), (6) - (11), (13) și (14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002] din Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Notă referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 684  privind obiecția de neconstituționalitate a  dispozițiilor articolului unic din Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.

Dacă sunteți de acord, vom trimite această Decizie la Comisia juridică, la cea de Industrii și la Comisia pentru transporturi, pentru informare.

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

 

PUNCTUL 7

Notă referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 650  privind obiecția de neconstituționalitate a  dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 7 - Notă referitoare la Decizia Curții Constituționale nr. 650  privind obiecția de neconstituționalitate a  dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78 din 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Vom trimite această Decizie la Comisia juridică.

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

 

PUNCTUL 8

Proiect de Hotărâre privind constituirea unei comisii de anchetă privind modalitatea de încheiere a unor contracte de colaborare cu terţe persoane şi a modului de angajare şi efectuare a cheltuielilor din bani publici în executarea contractelor de colaborare la Societatea Română de Televiziune, transmis de Grupurile parlamentare USR şi PNL

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Proiect de Hotărâre privind constituirea unei comisii de anchetă privind modalitatea de încheiere a unor contracte de colaborare cu terţe persoane şi a modului de angajare şi efectuare a cheltuielilor din bani publici în executarea contractelor de colaborare la Societatea Română de Televiziune, transmis de Grupurile parlamentare PNL şi USR.

O să supun votului dumneavoastră înscrierea acestui proiect de Hotărâre în proiectul ordinii de zi a plenului de săptămâna viitoare, pentru că în această săptămână ne vom concentra pe buget şi vă rog să fiţi de acord cu această propunere ca săptămâna viitoare, nemaiavând buget, putem să o înscriem şi pe aceasta şi pe următoarea de altfel pe ordinea de zi a plenului de săptămâna viitoare.

Păi nu, noi suntem BP, aceasta a fost depusă la Cameră nu pot fi către BPR, că nu sunt comune. Numai Camera a solicitat, ele intră doar la noi şi vor fi..., da, sunteţi de acord cu această propunere?

O supun votului dumneavoastră sau... cine este pentru această propunere?

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate, da?

 

PUNCTUL 9

Proiect de Hotărâre privind constituirea unei comisii de anchetă privind activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în perioada 2018-2019, modul de aplicare şi respectare a prevederilor legale, a neutralităţii politice, proporţionalităţii şi individualizării sancţiunilor acordate, transmis de Grupurile parlamentare USR şi PNL

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 9 - un Proiect de Hotărâre privind constituirea unei comisii de anchetă privind activitatea CNA, în perioada 2018-2019, modul de aplicare şi respectarea prevederilor legale, a neutralităţii politice, proporţionalităţii şi individualizării sancţiunilor acordate, transmis tot de Grupurile parlamentare PNL şi USR.

La fel, supun votului dumneavoastră ca această, acest proiect de Hotărâre să-l înscriem în proiectul ordinii de zi al plenului de săptămâna viitoare.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă, dacă sunt?

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitate, adoptat.

 

PUNCTUL 10

Solicitări din partea Grupului parlamentar USR cu privire la Nota referitoare la Propunerea legislativă (iniţiativă legislativă cetăţenească) de revizuire a Constituţiei României (BPI 651/21.09.2018), prezentată în şedinţa Biroului permanent din 6.02.2019

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Solicitări din partea Grupului parlamentar USR cu privire la Nota referitoare la Propunerea legislativă - iniţiativă legislativă cetăţenească - de revizuire a Constituţiei României prezentată în şedinţa Biroului permanent din 6.02.2019.

Ca urmare acestei solicitări de clarificare, Secretariatul general a întocmit o Notă în care sunt cuprinse practic toate aspectele solicitate şi este precizat în mod clar că ele se transmit către Curtea Constituţională, adică toate listele depuse de semnături, s-a întâmplat în această dimineaţă acest lucru.

Mai există în acelaşi timp o problemă care a apărut în spaţiul public şi este eronată, sunt informaţii de altfel eronate, de natură să afecteze într-adevăr imaginea Secretariatului general.

Aş vrea să avem scurte intervenţii pe acest subiect şi ulterior să luăm act de această informare a Secretarului general.

Domnul Dehelean, vă rog.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Da, eu voiam să vă atrag atenţia asupra faptului că nu, nu s-a răspuns la toate întrebările cuprinse în această adresă, în sensul în care nu există specificat, la numărul de semnături, care au fost depuse şi cele care sunt deja atestate de către primari.

Această informaţie nu este cuprinsă în Nota care completează Nota de săptămâna trecută şi mai vroiam să atrag atenţia asupra faptului că este foarte grav atunci când aceste note interne nu cuprind date clare.

Iar, s-a văzut foarte clar că informaţiile cuprinse în Nota de săptămâna trecută au, au indus în eroare membrii Biroului permanent adică, domnul Rădulescu a ieşit şi a făcut declaraţii cum că şase sute de mii de semnături ar fi false, bazat pe această Notă internă, adică mi se pare un lucru deosebit de grav să fie, indus în eroare în felul acesta.

Şi în plus, nu înţeleg de ce nu, nu apar în numărul de semnături cât se poate de clar în acest document de completare.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bine, vă mulţumesc.

Domnul Rădulescu, vă rog!

 

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Deci, domnul coleg, nu mai faceţi afirmaţii decât cele pe care le fac eu, vă rog foarte mult.

Eu am spus că sunt ... că sunt, că există suspiciuni că aceste semnături - nu că sunt false - aceste semnături nu sunt în regulă, că există ştersături, că există mai multe chestiuni, nu am spus că sunt false.

Pe de altă parte, pe de altă parte domnul coleg, am spus că sunt primari în ţară, care au făcut plângeri penale, da? Arad, Oradea, alţi..., care au făcut plângeri penale, Bacău, pentru faptul că au descoperit, iată la Arad de exemplu douăzeci de mii de semnături, am vorbit eu personal cu domnul primar, ca să ştiţi, l-am întrebat, douăzeci de mii de semnături, ce înseamnă false? Ale unor oameni care nu sunt acolo, care sunt plecaţi, decedaţi, copii până la 18 ani, le consideraţi că sunt false sau cum le consideraţi? Deci, nu mai spuneţi că am afirmat eu, afirmă lumea în ţară, deci nu eu! Eu preiau ce spune lumea şi am spus, ca să audă în ţara asta ce trebuie să audă, nu?

Mulţumesc!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

Membrii Biroului permanent, aveți de altfel un reprezentant, pot să intervină în orice moment al discuției.

Vă rog frumos să respectăm Regulamentul, să începem să îl respectăm.

Vă mulțumesc.

Domnul Dehelean, doreați să mai interveniți.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Da, strict pe situația de la Arad.

Din câte știu eu, primarul de acolo n-a făcut nici un fel de demers, drept care orice fel de afirmație face el este una politică și nu este una bazată pe fapte. Adică câtă vreme... înseamnă că nu și-a îndeplinit obligațiile! Nu? El trebuia să sesizeze organele competente dacă cunoștea faptul că sunt neconforme semnăturile respective.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

Doamna Secretar general, vă rog.

 

Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Mă văd nevoită să fac anumite precizări și să vă spun istoria acestei Note. Practic, Secretariatul general nu a făcut decât să pună în practică dispozițiile date de Biroul permanent. Nouă ni s-a cerut, și o să citez pentru exactitate, să facem o informare cu numărul de dosare, ca mai departe să urmărim procedura și eventuale nereguli și așa mai departe. Am citat, ca să fie exact.

Această dispoziție care ne-a fost dată a rămas fără ecou aici; dacă reprezentanții USR care au participat la acea ședință doreau să se regăsească alte chestiuni în acea Notă, puteau interveni.

Normal că, terminându-se Biroul permanent, noi am mers și am procedat la a pune în practică dispoziția care ne-a fost dată.

Am prezentat în Biroul permanent așa cum ne-a fost trasată acea dispoziție. Înțeleg că au fost neclarități. Am lămurit aceste neclarități de nenumărate ori cu reprezentanții USR telefonic, în data de 6, 7, 8 februarie; de asemenea, într-o întâlnire față în față, în data de joi, 7 februarie 2019, în care i-am asigurat că vom clarifica - le-am clarificat și pe loc - vom clarifica într-o Notă pentru astăzi și, de asemenea, că toate semnăturile depuse vor merge la Curtea Constituțională, fapt care s-a și concretizat astăzi astfel.

În ciuda acestor comunicări de bună credință ale Secretariatului, ne-am trezit pe rețelele de social-media și în presă cu afirmații cum că s-au furat, am dosit sute de mii de semnături, am dat cu pastă albă peste sute de mii de semnături.

Consider că sunt niște afirmații foarte, foarte grave care ne afectează activitatea! Și trebuie ca cei care le-au făcut să procedeze la a le dezminți, pentru că nu este în regulă acest lucru! Noi nu am făcut decât să respectăm dispozițiile Biroului permanent.

Dacă se dorea altceva, trebuiau să existe intervenții, și procedam întocmai, dacă ni se dispunea așa.

Și încă o mențiune, vă rog, pentru că trebuie să exemplific, aceste afirmații foarte grave au venit și din partea președintelui Comitetului de inițiativă.

Nu mi se pare puțin lucru. Este cel care a gestionat toată această procedură. În momentul în care președintele Comitetului de inițiativă scrie pe Facebook că am furat, vi se pare puțin lucru?! Eu cred că nu! Și consider că trebuie neapărat procedat la a dezminți toate aceste chestiuni.

Niciodată nu am fost implicați în aceste chestiuni. Colegii mei au acționat de bună credință și am fost foarte disponibili la a ne întâlni și a face clarificări.

Vă mulțumesc.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Nicolicea.

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Îmi cer scuze.

Am participat la această întâlnire și dacă puteți să-mi dați cuvântul, după ce îi dați colegului dumneavoastră, pentru că simt nevoia să intervin. Am participat la întâlnirea de joi cu doamna secretar general și aș avea câteva mențiuni de făcut.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnul Nicolicea, vă rog.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

V-aș ruga să ne precizați cine sunt membrii Biroului permanent și liderul de grup din partea USR-ului care au participat la acea ședință.

Cine este liderul și cei care au făcut afirmații care nu sunt adevărate, mă refer la membrii Camerei Deputaților, pentru a lua măsurile de rigoare.

În ceea ce privește această dezbatere participă membrii Biroului permanent, cum corect ați spus dumneavoastră.

Dacă un lider de grup are o problemă cu membrii staff-ului, ai Secretariatului general sau orice alți angajați, dacă dorește să sesizeze o neregulă, o face în scris; dacă nu, să asistăm la o dispută între un lider de grup și un membru al Biroului permanent mi se pare inutil și cel puțin încercați s-o faceți la ședința liderilor de grup, ca să nu mai stăm noi să asistăm la toată această chestiune!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da. Doamna Prună, cu rugămintea să nu transformați această chestiune într-o dispută unu la unu, că aici nu e vorba despre asta.

Vă mulțumesc.

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulțumesc frumos că mi-ați dat cuvântul.

Eu ce vreau să adaug nu are rostul de a transforma într-o dispută unu la unu. Am avut o întrevedere cu doamna Secretar general, cred că am lămurit foarte multe lucruri în acea ședință.

În ceea ce mă privește, nu am făcut astfel de afirmații în spațiul public. Ceea ce am spus este că această Notă care ne-a fost prezentată săptămâna trecută induce în eroare membrii Biroului permanent privind situația reală a numărului de semnături care au fost depuse aici, la Camera Deputaților, de către membrii Comitetului de inițiativă și totodată am cerut ca în această Notă clarificatoare, pe care am citit-o rapid înainte să vin aici, să fie menționat numărul real de semnături care au fost depuse la Camera Deputaților și nu acele cinci sute și ceva de mii și nouăzeci și trei de mii. Nu le-am văzut, la o primă citire, și v-aș cere să clarificați acest lucru.

Cât privește declarațiile care au fost făcute în spațiul public - și cu asta închei - au venit din ambele părți, și de la PSD și de la USR, s-a spus că au existat cinci sute de mii sau șase sute de mii de semnături false, puteți să faceți o simplă căutare în presă să vedeți că aceste declarații îi aparțin colegului nostru domnul Rădulescu, și atunci cred că nu trebuie să privim reacțiile pe care le-au generat această Notă a Secretariatului general doar dintr-o parte, și să fim conștienți că această Notă a influențat opiniile membrilor Secretariatului general. Și cu asta am încheiat.

Și doar clarificarea aceea cu numărul de semnături, dacă puteți, doamna Secretar general.

Vă mulțumesc.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Doamna Mihalcea. Vă rog.

Mulțumesc și eu.

 

Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:

În Notă am precizat foarte clar că, nefiindu-ne dispus acest lucru, noi nu am făcut decât să respectăm decizia Biroului permanent, dacă s-ar fi menţionat am fi făcut-o. O facem acum, aţi văzut că procesul este în desfăşurare, am menţionat acest lucru în Notă, şi va fi comunicat ulterior.

Dacă s-ar fi intervenit la acea şedinţă de BP, şi s-ar fi spus - dorim clar, asta, asta, asta - noi am fi făcut întocmai.

Şi, încă un lucru pe care vreau să-l menţionez: este adevărat, nu v-am nominalizat că aţi făcut aceste afirmaţii, nu am văzut să le faceţi, dar sunt membri marcanţi ai dumneavoastră, este un vicepreşedinte USR care a făcut acest lucru şi, v-am spus, şi preşedintele Comitetului, şi este imperios necesar ca ei să facă această dezminţire.

Şi vă rugăm, tocmai pentru a nu implica funcţionarii publici parlamentari în aceste chestiuni, dumneavoastră aţi spus că şi PSD şi USR au făcut intervenţii în spaţiul public, nu văd unde suntem noi funcţionarii aici; şi tocmai de aceea în ceea ce ne priveşte, vreau vă rog o dezminţire fermă.

Vă mulţumesc!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc şi eu.

Acum dacă a putut doamna Prună, poate şi domnul Varujan Pambuccian.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Ei, dacă pot şi eu, exact despre asta vreau să şi vorbesc.

Fără nicio legătură cu discuţia care a avut loc înainte, dar vreau să vă reamintesc, stimaţi membri ai Biroului permanent, că sunteţi în Biroul permanent pentru că aşa au dorit grupurile parlamentare.

Nu mai încercaţi, că este foarte periculos - am mai văzut-o odată cu vreo două legislaturi în urmă - o încercare de genul ăsta de a diminua rolul grupurilor parlamentare şi de a transforma Biroul permanent, care este un organism administrativ într-un for de conducere absolută a Camerei. 

Nu mai transformaţi grupurile parlamentare în altceva decât sunt!

Vă mulţumesc!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da, domnul...doriţi?

 

Domnul Marian-Gheorghe Cucşa:

Da.

Am şi eu o intervenţie scurtă pe subiectul semnăturilor, şi vă citez din autor.

Pe site-ul oficial al USR, scrie în felul următor: ”este fals în acte oficiale ceea ce face Liviu Dragnea, prin Secretariatul general al Camerei Deputaţilor”.

Nu e vorba de o poziţie a unui lider, e poziţia oficială a partidului, ceea ce este foarte grav şi ar trebui remediat sau luate măsurile cuvenite.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da, vă mulţumesc pentru, pentru precizare.

Domnul Gerea.

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Două lucruri aş vrea să spun şi eu aici: odată că mă raliez poziţiei domnului Pambuccian şi sigur, este un element care trebuie să ne dea un pic de gândit pentru că orice exces duce la exces, iar comportamentul de care am avut parte în ultima perioadă din partea reprezentanţilor grupurilor parlamentare PNL şi USR, sigur, poate că îi face şi pe alţii să abordeze un pic diferit această problemă a intervenţiilor şi lucrărilor în cadrul Biroului permanent.

Al doilea punct – aş vrea să îi rog pe colegii de la USR să nu se supere că lumea nu-i mai ia în serios, sau că, cum să spun? dă crezare unor afirmaţii de genul că au falsificat semnăturile pentru că nu mai departe de jumătate de an din câte îmi aduc eu aminte liderul Grupului parlamentar USR, în încercarea de a obţine o sesiune extraordinară în Parlamentul României, şi-a falsificat propria semnătură şi, din câte am văzut noi pe acel convocator şi a altora, lucru pe care la momentul respectiv, l-am solicitat să fie verificat, nu ştiu ce s-a mai întâmplat de atunci, adică mai mult decât să vezi două semnături diferite pe  un convocator, nu, dar diferite nu oricum, nu ştiu ce ar mai putea?! Adică vrem să ştim şi noi cum, cum stăm cu această situaţie? Pentru că pe o parte e vopsit gardul, USR-ul tot o susţine că sunt neprihăniţi dar pe altă parte fac apel la cele mai murdare mijloace în politică, pe care nu le dorim de altfel în politică.

Vă mulţumesc!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Florin Iordache.

 

Domnul Florin Iordache:

Da, şi eu vă mulţumesc!

Deci, vreau şi eu să fac cel puţin două comentarii.

Pe de o parte eu vreau să apreciez activitatea Secretariatului tehnic, a celor care au făcut acea muncă, în care au centralizat dosarele respective şi au constatat nişte nereguli, pe care ni le-au adus la cunoştinţă.

Mai departe, decizia a fost a Biroului permanent. Biroul permanent în nici un moment nu a spus că diminuează numărul de semnături sau că o parte dintre semnături nu sunt.

În urma acelei Note, şi astăzi doamna Secretar general a venit cu o Notă suplimentară, s-au spus două lucruri: dosarele, aşa cum au fost înaintate de Comitetul de iniţiativă, vor fi înaintate Curţii Constituţionale, lucru pe care, repet, l-au făcut, şi cel de-al doilea lucru, că au constatat nişte nereguli.

Atâta timp cât prin această iniţiativă legislativă se doreşte tocmai ca eventualele nereguli să... sau cei care fac nereguli şi solicită ca penalii să nu fie în funcţii publice, eu mă aşteptam că toţi cei care măcar au semnat se bazează pe realitate şi aşa mai departe.

Dacă s-au constatat anumite nereguli, ne-au fost aduse nouă la cunoştinţă şi, aşa cum am stabilit, vom sesiza organele de urmărire penală. S-ar putea să se spună că cele 70, 80, 90 de mii, nu ştiu câte au fost, dar repet, nu a diminuat nimeni numărul, eu în declaraţii publice sau colegul meu domnul Rădulescu, putem spune 500, 300, 200, fără să fim foarte scrupuloşi într-o declaraţie politică.

Practic, domnul Rădulescu a avut o declaraţie politică. Fără să fiu obligat de cineva, să respecte ce s-a stabilit în..., păi asta facem în Parlament! Urmând ca la organele de anchetă cât şi la Curtea Constituţională, dosarele aşa cum au fost înaintate în integralitate, şi aicea vreau să spun, nu am făcut decât să trimitem dosarele aşa cum au fost centralizate de către Secretariatul general.

Încă odată vreau să apreciez munca celor de la Secretariatul general care au dus la îndeplinire o hotărâre pe care noi le-am dat-o; deci ei nu au lucrat de capul lor, să le sistematizeze, să alea, nu ştiu ce, dar au constatat nişte chestiuni.

S-ar putea chestiunile alea să nu fie încălcarea legii, foarte bine, dar nu noi stabilim dacă s-a încălcat sau nu s-a încălcat legea.

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte!

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

O să închid acest punct luând act de această Notă care va fi transmisă solicitantului.

 

PUNCTUL 11

Punct de vedere din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitoare la cererea depusă de domnul deputat Cezar Preda

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 11 - Punct de vedere din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitoare la cererea depusă de domnul deputat Cezar Preda.

Domnul deputat Cezar Preda poate să desfășoare activitate didactică și să își exercite mandatul de deputat.

Am luat act și vom transmite acest punct de vedere și domnului Preda.

Domnul Dehelean.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Da. Păi, s-au făcut niște afirmații destul de grave aici cum că liderul grupului nostru și-ar fi falsificat propria semnătură, ceea ce nu pot să înțeleg, ceea ce înseamnă ... cum poți să-ți falsifici propria semnătură? Nu știu dacă vă dați seama de enormitatea acestei afirmații și de lipsa totală de...

Eu nu m-am băgat peste dumneavoastră!

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Păi nu, că vă dau un răspuns la întrebare!

 

Domnul Silviu Dehelean:

Nu-mi dați răspuns, că nu vreau răspuns!

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Să trimiți un tabel cu o altă semnătură pe care o ai pe capacul... înțelegeți?

 

Domnul Silviu Dehelean:

Lipsa dumneavoastră totală de logică nu poate fi ... o semnătură falsificată de propria persoană!

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Dacă vă dau ... e foarte simplu de înțeles chiar și pentru dumneavoastră! Deci, să trimiți un tabel pe care ai altă semnătură decât pe capac! Pe adresa de înaintare. Înțelegeți? Asta înseamnă.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Haideți, vă rog, cu înțelepciune, haideți să depășim acest subiect!

Vă mulțumesc.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Dom’le, dar nu poate domnul Gerea să spună orice prostie îi trece prin cap și ...

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Prostia ați făcut-o dumneavoastră!

Deci, înțelegeți? Pe tabelul de semnături era o semnătură și pe adresa de înaintare era altă semnătură a aceleiași persoane.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

 

PUNCTUL 12

Notă din partea domnului deputat Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaților, privind situația absențelor nemotivate ale unor deputați din luna noiembrie 2018

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 12.

Gata? V-ați liniștit?

Punctul 12 - Notă din partea domnului deputat Silviu Dehelean, secretar al Camerei, privind situația absențelor nemotivate ale unor deputați din luna noiembrie 2018.

Reținerea a 1% din indemnizație se aprobă de Biroul permanent. Este vorba de patru deputați.

Dacă sunt obiecții?

Nu sunt.

Adoptat.

 

PUNCTUL 13

Plângere prealabilă cu privire la mandatul domnului deputat Octavian Goga

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

13 - Plângere prealabilă cu privire la mandatul domnului deputat Octavian Goga.

Înscriem pe ordinea de zi a plenului Hotărârea de vacantare a acestui loc de deputat și o să vă rog s-o și transmitem către Comisia juridică pentru a întocmi proiectul de Hotărâre.

 

Domnul Petru Movilă:

Doamna președinte, da, mulțumesc mult.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Obiecții?

 

Domnul Petru Movilă:

Și, dacă se poate, să fie cu prioritate pe ordinea de zi la plen, vă rog, pentru că e un lucru clar și...

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ok.

 

Domnul Petru Movilă:

Da, mulțumesc foarte mult.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bine. Mulțumesc și eu.

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

 

PUNCTUL 14

Memorandum Intern: Propuneri de abonamente la unele publicații legislative pentru anul 2019

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

14 - Memorandum Intern: Propuneri de abonamente la unele publicații legislative pentru anul 2019.

E vorba despre abonamentele la Monitorul Oficial, pe 2019.

Dacă sunt obiecții? Nu sunt.

Adoptat.

 

PUNCTUL 15

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

15 - Pe linia relaţiilor parlamentare externe.

 

1. Memorandum intern privind participarea la Săptămâna Parlamentară Europeană (Bruxelles, 18 - 19 februarie 2019)

 

               Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Memorandum intern privind participarea la Săptămâna Parlamentară Europeană, la Bruxelles, 18 - 19 februarie 2019.

Este prima acțiune organizată de Camera Deputaților în cadrul dimensiunii parlamentare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

 

2. Memorandum intern privind participarea doamnei deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, la Săptămâna Parlamentară Europeană (Bruxelles, 18 - 19 februarie 2019)

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Memorandum intern privind participarea mea, în calitate de vicepreședinte, la Săptămâna Parlamentară Europeană, Bruxelles, 18 - 19 februarie.

Nu sunt obiecții.

Aveți o obiecție?

 

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Un punct de vedere: aici nu ar fi trebuit să fie și reprezentanți ai grupurilor? Pentru că la Grupul PNL nu s-a primit nicio înștiințare, și am înțeles că înscrierile trebuiau făcute până pe 7 februarie, on-line.

De la PPE, de la Bruxelles, ne-au întrebat de ce nu avem nici un reprezentant. Și atunci, am vrut să lămurim această chestiune.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

N-aș putea să vă răspund eu, pentru că nu mă ocup de relațiile Grupului PPE.

 

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Că pe departamentul de resort n-a venit nicio înștiințare la grup.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Am înțeles. E o acțiune primită pe Cameră și nume personal.

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Într-adevăr, nici noi n-am primit nici un fel de invitații și ne întrebam pe ce criterii se fac aceste trimiteri către... la Săptămâna Parlamentară, pentru că știu că în alte țări, chiar m-am uitat, și sunt prezenți mai mulți parlamentari și de la Putere și de la Opoziție.

Vă mulțumesc.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

O să ne lămurească doamna Secretar general.

 

Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:

Este prima acțiune organizată de Camera Deputaților din cadrul calendarului dimensiunii parlamentare al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

După cum vedeți, persoanele nominalizate să participe acolo, avem doamna vicepreședinte și președinți ai comisiilor; nu s-au primit invitații de la grupurile politice omoloage care să participe.

Nu știu să vă fac această clarificare.

Deci, este vorba de președinți de comisii care participă întrucât sunt cei care sunt pe calendarul dimensiunii parlamentare.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bun. Sunt obiecții în continuare? Să știm dacă o adoptăm sau nu, să știu dacă plec sau nu.

 

Domnul Petru Movilă:

Doamna președintă, dacă-mi permiteți, dacă nu e alt coleg înscris...

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă rog.

 

Domnul Petru Movilă:

Sigur, e absolut firesc să fim acolo, dar... și într-un proces pe care-l puteam stabili în funcție de configurație, dar chiar era absolut normal ca partidele parlamentare să aibă măcar un reprezentant, pentru că este Președinția Consiliului Europei a Parlamentului României și, din acest punct de vedere, chiar cred că este o problemă!

Sigur că PMP-ul nu prea reușește să aibă oameni în delegațiile parlamentare, colegi parlamentari, dar măcar la acest nivel, să dăm semnal că acolo sunt partidele parlamentare membre ale Parlamentului, ale Camerei Deputaților și, dacă putem reconfigura această delegație, chiar ar fi un lucru cât se poate de sănătos. Pentru că sunt doar cred că două formațiuni politice reprezentate acolo.

Vă mulțumesc.

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Mai întreb o dată: sunt obiecții la acest punct? Nu.

Adoptat.

 

3. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 13-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM), (Belgrad, 21 - 22 februarie 2019)

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 3 - Memorandum intern privind participarea la cea de-a 13-a Sesiune Plenară...

Vă rog frumos, dați-mi voie să conduc ședința, domnule vicelider!

Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Memorandum intern privind participarea la cea de-a 13-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei, la Belgrad, 21- 22 februarie 2019.

Caracter parlamentar.

Dacă sunt obiecții? Nu.

Adoptat.

 

4. Informare privind participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN (Kiev, 26 - 27 septembrie 2018)

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

4 - Informare privind participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN.

Luăm act.

 

5. Informare privind participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educație și afaceri sociale din cadrul Adunării parlamentare a cooperării economice a Mării Negre (APCEMN) (Sofia, Bulgaria, 2 - 3 octombrie 2019)

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Următoarea, informare privind participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educație și afaceri sociale din cadrul Adunării parlamentare a cooperării economice a Mării Negre.

Luăm act.

 

6. Informare privind participarea la lucrările celei de-a 52-a Adunări Generale a APCEMN (Erevan, Azerbaidjan, 27 - 29 noiembrie 2018)

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Şi ultima, informare privind participarea la lucrările celei de-a 52-a Adunări Generale, tot a Adunării parlamentare a cooperării economice a Mării Negre.

Luăm act.

Am epuizat ordinea de zi.

Vă mulţumesc pentru participare şi declar această şedinţă închisă.

Comitetul liderilor şi liderii de grupuri, o să vă rog să stăm puţin de vorbă.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,37.