S T E N O G R A M A

 

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de luni, 23 noiembrie 2009

 

 

Şedinţa a început la ora 14,10.

Au participat: domnul Dumitru Pardău şi domnul Mihai Alexandru Voicu – secretari, domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu – Grupul parlamentar al PNL, domnul Marton Arpad-Francisc – Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Eugen Nicolicea – reprezentantul Grupului deputaţilor independenţi, şi domnul Gheorghe Barbu – secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Valentin Adrian Iliescu – secretar de stat la Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Nicolae Vasilescu – şeful Departamentului Legislativ, doamna Cătălina Mănescu şi domnul Georgică Tobă – Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu – Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş – Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş – Serviciul pentru lucrări în comisii, şi doamna Gabriela Enea – Direcţia pentru relaţii publice.

 

*

Domnul Gheorghe Barbu:   

Lunea trecută nu erau prezenţi liderii de grup şi nu s-a hotărât programul. Aţi venit după ce a trecut punctul acesta şi nu s-a hotărât; dumneavoastră nu aţi aprobat un program şi o ordine de zi pentru această săptămână, şi doamna preşedintă a spus: discutăm lunea viitoare.

Pentru program, îi consultăm pe lideri – trei lideri de grup sunt aici.

Şi doamna preşedintă spune să avem Biroul mâine la ora 14,00.

 

 

Soluţia ar fi următoarea: în acest moment să consultăm liderii, ţinând seama de drept şi de fapt de ce se întâmplă, şi astăzi să fie zi de teritoriu şi mâine să fie zi de luni, adică ne vedem la ora 14,00 la Birou, apoi la ora 15,00 la grupuri, după-amiază – plen, şi miercuri – declaraţii politice, plen, vot final, şi Birou pentru săptămâna cealaltă.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:      

Mâine este zi de luni şi miercuri este zi de marţi, şi gata.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Deci mâine este zi de luni, miercuri este zi de marţi, fără vot final, şi pe urmă comisii.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Mai există şi propunerea ca de mâine să fie comisii.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:      

De mâine după-amiază.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Mâine să fie Birou, apoi şedinţă de grup şi comisii.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

În regulă.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:   

Suntem de acord.

 

Domnul Dumitru Pardău:

Suntem de acord.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Suntem de acord.

 

 

 

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:   

În legătură cu propunerea formulată, suntem de acord cu ea. Sunt trei voturi de la Partidul Naţional Liberal – membri ai Biroului sunt de acord.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Deci mâine este zi de luni, cu Birou, grupuri şi comisii.

Miercuri şi joi sunt comisii şi vineri - teritoriu.

Data de 30 noiembrie trebuie şi aceea aprobată. Vom vedea mâine dacă avem Birou.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:      

Pe 30 este teritoriu.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Deci pe 30 este teritoriu.

2 şi 3 decembrie sunt zile libere neplătite – teritoriu.

7 şi 8 decembrie sunt zile neplătite.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:      

Şi miercuri şi joi ce se întâmplă?

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Asta mai discutăm pe 9.

De 7 şi 8 nu discutăm, că acelea sunt deja aprobate.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

De 7 şi 8 nu discutăm. Discutăm de 9.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Programul pe săptămâna cu 7 şi 8 nu îl discutăm.

Discutam pentru săptămâna aceasta şi pentru cealaltă.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

În rezumat: mâine, poimâine şi răspoimâine sunt comisii.

Pentru miercuri şi joi dimineaţa, de la ora 10,00 sunt comisii.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:      

De la ora 10,00 la ora 16,00 comisii.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Da, de la ora 10,00 la ora 16,00.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Deci grupurile parlamentare reprezentante şi telefonic consultate sunt de acord cu programul: astăzi – zi de teritoriu, mâine – zi de luni, fără plen, cu comisii, dar cu Birou la ora 14,00, grupuri la ora 15,00, şi şedinţe de comisii până seara la ora 18,00, fără răspunsuri şi altele.

Miercuri: comisii - de la ora 10,00 la ora 18,00, şi joi - de la ora 10,00 la ora 13,00.

Pe data de 30 noiembrie – teritoriu.

Pe data de 4 decembrie – teritoriu.

Rog încă odată pe domnul Voicu şi pe domnul Pardău să comunice.

Este acceptat?

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Este acceptat.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Îi voi comunica doamnei preşedintă această chestiune.

Îi spun că prin dumneavoastră am consultat membrii Biroului şi prin doamna deputat Aura Vasile membrii Biroului din partea PSD+PC.

Îl voi consulta şi pe domnul Toader.

I-am transmis doamnei preşedinte programul, doar că trebuie să comunice fiecare la membrii Biroului şi grupurilor parlamentare.

Prin urmare, avem programul.

Astfel, au fost consultaţi membrii Biroului, care au fost de acord cu programul acesta, şi liderii şi-au dat acceptul.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,30.