Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe oct. 2008 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului
din 13 octombrie 2008 ora 13:00

1. Numirea membrilor Curții de Conturi
Liderii grupurilor parlamentare vor stabili algoritmul și vor transmite comisiilor de buget propunerile nominale de candidați ce vor fi audiați în ziua de marți 14 octombrie 2008, ora,9,00
2. Raportul asupra execuției bugetului Curții de Conturi pe anul 2006
Se va înainta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetului Curții de Conturi, după constituirea acesteia
3. Raportul Autorității Electorale Permanente asupra organizării și desfășurării alegerilor autorităților administrației publice locale din iunie 2008
La Comisiile juridice ale celor două Camere
4. Scrisoare din partea domnului senator Corneliu Vadim Tudor, vicepreședinte al Senatului, prin care solicită, în numele Grupurilor parlamentare PRM din Senat și Camera Deputaților, invitarea, cât mai urgent posibil, a guvernatorului Băncii Naționale a României, pentru a prezenta în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului un raport referitor la consecințele colapsului sistemului bancar internațional asupra economiei românești
Pe ordinea de zi a plenului comun a celor două Camere din data de 14 octombrie 2008
5. Propuneri din partea Comisiei pentru politică externă pentru Grupul de lucru inter-parlamentar al Dimensiunii parlamentare a Procesului de cooperare în Europa de Sud-Est
Pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților
6. Scrisoare din partea Grupului parlamentar PRM din Camera Deputaților, referitoare la înlocuirea doamnei deputat Jipa Florina Ruxandra, din funcția de președinte al Delegației Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale, cu doamna deputat Petrescu Anca Victoria
Pe ordinea de zi a plenului comun a celor două Camere din data de 14 octombrie 2008
7. Notă din partea Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind modificarea componenței nominale a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania
Pe ordinea de zi a plenului comun a celor două Camere din data de 14 octombrie 2008
8. Solicitare din partea Comisiei Parlamentului României a Revoluționarilor din Decembrie 1989, privind angajarea unui cabinet de avocatură
Procedura se va reglementa printr-un alt act normativ
9. Proiecte de lege și propuneri legislative înregistrate la cele două Camere ale Parlamentului, ce urmează a fi dezbătute în ședință comună
Aprobate
10. Lista problemelor care pot face obiectul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților
Pe ordinea de zi a plenului comun a celor două Camere din data de 14 octombrie 2008
11. Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO
Solicitarea va fi discutată la nivelul celor două Secretariate generale

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 22 septembrie 2020, 11:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro