Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2010 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului
din 1 iunie 2010 ora 14:30

1. Scrisoare din partea Guvernului României privind angajarea răspunderii în fața Parlamentului asupra : 1. Proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar 2. Proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
amânată
2.
- Ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din ziua de luni, 7 iunie 2010, ora 16.00
- Ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din ziua de luni, 7 iunie 2010, ora 17.00

amânate
3. Memorandum intern privind reprogramarea vizitei în România a domnului Jerzy Buzek, Președintele Parlamentului European, 8-9 iunie 2010.
amânat
4. Notă privind repartizarea la comisiile de specialitate a:
- raportului de activitate a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pe anul 2009
- raportului de activitate a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pe anul 2009
- raportului de activitate a Societății Române de Televiziune pe anul 2009

amânată
5. Scrisoare din partea secretarului general al Guvernului referitoare la Memorandumul aprobat de Primul - ministru privind Concepția referitoare la Programul "Avion multirol al Forțelor Aeriene"
amânată
6. Notă privind inițiativele legislative de competența ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, înregistrate la Parlament.
amânată
7. Scrisoare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
amânată
8. Solicitare din partea domnului Alexandru Sassu, Director general interimar al SRTv
amânată
9. Solicitare din partea Sindicatului pentru unitatea salariaților TV
amânată
10. Scrisoare din partea domnului deputat Sever Voinescu-Cotoi referitoare la "Organizarea Sesiunii anuale a AP NATO la București (7-11 octombrie 2011)".
amânată
11. Scrisoare din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat și a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, privind competența privind analiza Raportului de activitate pe anul 2009 al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
amânată
12. Scrisoare din partea domnului senator Fekete Szabo Andras - Levente, lider al grupului parlamentar UDMR din Senat, privind înlocuirea domnului senator Cseke Attila cu domnul senator Gyerko Laszlo în cadrul subcomisiei pentru Codul de procedură civilă.
amânată
13. Scrisoare din partea domnului deputat Mircea Toader, lider al grupului parlamentar PD-L din Camera Deputaților, privind urgentarea înscrierii pe ordinea de zi a ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților a numirii domnului Liviu Costache în calitate de membru în cadrul Comitetului pentru Finanțe Publice Locale.
amânată
14. Scrisoare din partea Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților referitoare la înlocuirea doamnei deputat Alina-Ștefania Gorghiu cu domnul deputat Tudor-Alexandru Chiuariu în cadrul Comisiei comune a Camerei deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României.
amânată
15. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind aprobarea componenței nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Irak.
amânată
16. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind modificare componenței nominale a unor grupuri de prietenie
amânată
17. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie România - Sultanatul Oman
amânată
18. Scrisoarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare privind încetarea mandatului domnului Paul Miclăuș, vicepreședinte al CNVM, începând cu data de 27 iunie 2010.
amânată
19. Notă privind numirea membrilor Consiliului fiscal
amânată
20. Proiectul Regulamentului privind ordinea și siguranța la Palatul Parlamentului.
amânat
21. Scrisoare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO referitoare la sesizarea cu propunerile legislative privind ratificarea unor convenții UNESCO.
amânată
22. Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO privind sesizarea cu propunerea legislativă privind protejarea patrimoniului cultural imaterial (Bp nr.456/2010).
amânată
23. Scrisoare din partea Ambasadei Austriei referitoare la vizita în România în data de 25 iunie 2010 a unei delegații a Comisiei pentru Uniunea Europeană a Parlamentului Landului Vorarlberg.
amânată
24. Informare din partea Comisiei pentru afaceri europene referitoare la efectuarea vizitei în Turcia a unei delegații în perioada 21 - 24 martie 2010.
amânată
25. Scrisoare din partea domnului deputat Koto Jozsef cu privire la categoriile și criteriile pentru acordarea diplomei de excelență din partea Parlamentului României pentru cetățenii originari din România care desfășoară o activitate deosebită în țările de reședință în favoarea României și a relațiilor dintre țara noastră și țara de reședință.
amânată
26. Scrisori referitoare la validarea domnului Florian Costache în funcția de președinte al Consiliului Economic și Social primite din partea:
- domnului Bogdan Hossu - Președintele CNS "Cartel Alfa"
- domnului Mircea Toma - Președintele Agenției de Monitorizare a Presei
- domnului Gheorghe Naghiu - Președintele Confederației Patronatului Român
- doamnei Ana Ciutu - Agenția de Monitorizare a Presei

amânate
27. Lista problemelor care pot face obiectul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților.
amânată

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 septembrie 2020, 10:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro