Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2010 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților
din 21 iunie 2010 ora 14:20

1. Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
aprobată, cu modificări
2. Notă privind distribuirea raportului la Proiectul de lege privind Codul de procedură penală (PL-x nr.412/2009)
aprobată
3. Solicitare din partea Comisiei pentru industrii și servicii
amânată
4. Programul de lucru al Camerei Deputaților
aprobat, cu modificări
5. Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
aprobată
6. Memorandum intern - Reducerea consumului de hârtie în activitatea parlamentară
aprobat
7. Informare privind propuneri legislative inițiate de senatori, înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților, care se dezbat în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului
la Birourile permanente reunite
8. Amendament la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii, transmis de domnul Sebastian Vlădescu, Ministrul Finanțelor Publice
la Comisia pentru muncă și protecție socială
9. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaților în ziua de luni, 21 iunie 2010, începând cu ora 15.00
aprobată
10. Proiect de Hotărâre privind asigurarea permanenței la Camerei Deputaților de către membrii Biroului permanent în perioada vacanței parlamentare (1 iulie - 31 august 2010)
H.B.P. nr.8/2010
11. Proiect de Hotărâre privind activitatea comisiilor în perioada vacanței parlamentare (1 iulie - 31 august 2010)
H.B.P.nr.7/2010
   11.1  Plan tematic privind activitatea Comisiei juridice, de disciplină și imunități în perioada vacanței parlamentare în perioada 5-8 iulie 23-26 august 2010
12. Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Albu privind acordarea a două zile de concediu în zilele de 17 și 18 iunie 2010
aprobată
13. Solicitare din partea domnului deputat Dumitru Chiriță referitoare la acordarea unor zile libere fără plată în perioada 17-29 iunie 2010
aprobată
14. Solicitare din partea domnului deputat Ioan Timiș referitoare la acordarea a patru zile de concediu în zilele de 23, 28, 29 și 30 iunie 2010
aprobată
15. Solicitare din partea doamnei deputat Cornelia Brîndușa Novac referitoare la acordarea a trei zile de concediu în zilele de 28, 29 și 30 iunie 2010
aprobată
16. Solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL și Grupului parlamentar al Alianței politice a PSD+PC privind constituirea unei Comisii de anchetă
la plen
17. Solicitare din partea domnului deputat Gabriel Vlase, președintele Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe
aprobată
18. Scrisoare din partea domnului deputat Adrian Năstase, vicepreședinte al Camerei Deputaților
amânată
19. Scrisoare din partea doamnei deputat Florina Ruxandra Jipa
amânată
20. Memorandum intern: Desemnarea președintelui Comisiei de disciplină a funcționarilor publici parlamentari
amânat
21. Memorandum intern: Programul de formare profesională pentru anul 2010
amânat
22. Scrisoare din partea doamnei Doris Mircea, director adjunct - Direcția comunicare a Ministerului Afacerilor Externe
amânată
23. Memorandum intern: Suplimentare cheltuieli
amânat
24. Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
amânate
   24.1  Memorandum intern privind cea de a treia Conferință Mondială a Președinților de Parlamente (Geneva, 19 - 21 iulie 2010)
amânat
   24.2  Memorandum intern privind participarea la conferința "Politica Agricolă Comună - post 2013" (Bruxelles, 19 - 20 iulie 2010)
amânat
   24.3  Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de monitorizare, pentru probleme sociale și pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați (Paris, 9 - 13 septembrie 2010)
amânat
   24.4  Memorandum intern privind participarea la cel de-al 32-lea Forum anual al rețelei Parlamentarii pentru Acțiune Globală (PGA) (Istanbul, Turcia, 23 - 24 octombrie 2010)
amânat
   24.5  Memorandum intern privind vizita oficială în Italia a unei delegații a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană din Parlamentul României (4 - 7 iulie 2010)
amânat
   24.6  Memorandum intern privind deplasarea în SUA a domnului deputat Mircea Lubanovici (1 iulie - 7 septembrie 2010)
amânat
   24.7  Memorandum intern privind vizita în România a delegației Comisiei Juridice a Adunării Naționale a Vietnamului
amânat
   24.8  Memorandum intern privind primirea la conducerea Camerei Deputaților a domnului Peter Van Loan, ministrul comerțului internațional din Canada (13 iulie 2010)
amânat
   24.9  Informare privind vizita la București a Președintelui Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek (9 iunie 2010)
amânată
   24.10  Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru cooperare și dezvoltare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (Roma, 8 - 9 iunie 2010)
amânată
   24.11  Informare privind participarea la al 4-lea Forum al Parlamentarilor Arabi pentru Educație - FARPDED IV (Beirut, 7 - 8 iunie 2010)
amânată
   24.12  Informare privind participarea la reuniunea interparlamentară pe tema reformei politicii comune în domeniul pescuitului (Bruxelles, 1 iunie 2010)
amânată
   24.13  Informare privind participarea delegației Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României la Conferința Președinților organelor specializate în afaceri comunitare și europene - COSAC (Madrid, 31 mai - 1 iunie 2010)
amânată
   24.14  Informare privind participarea la reuniunea Comisiilor pentru știință și inovare din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene (Madrid, 25 martie 2010)
amânată
   24.15  Informare privind participarea la Audierea organizată de Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor din cadrul Parlamentului European (Bruxelles, 23 - 24 februarie 2010)
amânată
25. Buletin legislativ european - săptămâna 7 - 13 iunie

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 septembrie 2020, 11:07
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro