Ordinea de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților
din 20 aprilie 2015 ora 14:00

1. Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
aprobată.Cu modificări
   1.1  Stadiul proiectelor de legi
   1.2  Situația privind împlinirea termenelor constituționale
   1.3  Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
   1.4  Lista inițiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depășite
2. Programul de lucru al Camerei Deputaților
aprobat
   2.1  Secretari de ședință
3. Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
aprobată
   3.1  Notă suplimentară
aprobată
4. Informare privind inițiativele legislative înregistrate la Biroului permanent al Camerei Deputaților care se dezbat în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului României, potrivit Constituției României
la Birourile permanente reunite
5. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină și imunități privitor la scrisoarea domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției, referitoare la recomandările cuprinse în raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)
se restituie Comisiei juridice, de disciplină și imunități.Termen:22.04.2015
6. Solicitare din partea domnului deputat Vizitiu Sergiu Constantin referitoare la acordarea a opt zile de concediu
aprobată
7. Solicitare din partea domnului deputat Săvoiu Ionuț Cristian referitoare la acordarea unui concediu cu plată
aprobată
8. Cerere din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaților
nu a fost aprobată
9. Solicitare din partea doamnei deputat Ardeleanu Sanda-Maria referitoare la acordarea unor zile de concediu
aprobată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 5 octombrie 2022, 14:09
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro