Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 27 februarie 2017 ora 14:00

19. Sesizare din partea domnului prof. univ. dr. Mihai Lucan, membru al Academiei de Științe Medicale din România și medic în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj referitoare la domnul deputat Emanuel Ungureanu
se transmite doamnei deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților consultă

Sesizare din partea domnului prof. univ. dr. Mihai Lucan, membru al Academiei de Științe Medicale din România și medic în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj referitoare la domnul deputat Emanuel Ungureanu Domnul Liviu Dragnea:

Avem o sesizare din partea domnului profesor universitar doctor Mihai Lucan, membru al Academiei de Științe Medicale din România și medic în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, referitoare la domnul deputat Emanuel Ungureanu.

Domnul academician ne semnalează unele acțiuni întreprinse de un coleg de-al nostru, respectiv domnul Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei de sănătate.

Vă propun să o desemnăm pe doamna vicepreședinte Carmen Mihălcescu pentru ca, în calitatea de vicepreședinte care coordonează activitatea Comisiei juridice și a Comisiei pentru sănătate, să analizeze această scrisoare și împreună cu cele două comisii să ne prezinte în termen de cel mult două săptămâni o informare și, dacă este cazul, și eventuale propuneri.

Cine este pentru?

Da, vă rog.

Domnul Cristian Ghinea:

Înainte de vot, din partea Grupului parlamentar USR, ne-am uitat la acest caz și vrem să declarăm că îl susținem pe colegul nostru, care a acționat atrăgând atenția asupra unor practici imorale, și este o activitate politică normală, cu rugămintea de a comunica spațiului public și această poziție a noastră atunci când Biroul permanent comunică asupra trimiterii cazului la comisia respectivă.

Domnul Liviu Dragnea:

Este în regulă.

Este o procedură firească aceasta - de trimitere la comisie.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? Abțineri?

În unanimitate, s-a aprobat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 20 mai 2022, 19:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro