Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe dec. 2019 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 16 decembrie 2019 ora 14:09

Vorbitor: Nechifor Cătălin-Ioan

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Stimați colegi, domnul președinte.

Vă rog să luați act de cerința Grupului PRO Europa, de a, discutăm aceleiași termeni. Și PL-x 349 pe 2019, cel care se referă la alegerea președinților de consilii județene nu în mod indirect ci în mod pe vot uninominal.

Norma într-un Parlament așa cum este și al nostru, este ca dezbaterile să fie în cele două Camere cu vot final la cea care este decizională, nu Comisia specială.

Vă aduc la cunoștință faptul că până acum, din știința mea, Comisia specială nu a furnizat vreun raport pe nici un proiect de Lege din cele care sunt în dezbatere, drept urmare cred că este mai eficient - și asta vă cerem - eficientizarea activității Parlamentului, așa încât până pe 31 decembrie să putem da vot final în Parlament în Camera Deputaților, ca fiind Cameră decizională.

Sunt la pachet cele două legi, sunt legate împreună, sunt legi care dau libertatea poporului de a alege mai democratic aleșii locali și primarii și președinți și vă solicit să le discutăm împreună.

Vă mulțumesc foarte mult!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 16 august 2022, 15:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro