Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2020 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 3 februarie 2020 ora 17:14

1. Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind ”Ora Guvernului”
aprobată consultă

Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind ”Ora Guvernului” Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind "Ora Guvernului".

Hopa, ați intrat în Opoziție!

Grupul parlamentar solicită invitarea domnului Ion Ștefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în ziua de luni, 10 februarie 2020.

La punctul următor avem și solicitarea Grupului parlamentar USR, dar întrucât...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul președinte...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Spuneți.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La solicitarea Grupului PSD, aș vrea să adăugăm să rămână pe bandă tema "Investițiile în PNDL 1, 2 și FDI", aceasta este tema pentru care îl invităm pe domnul ministru.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Deci, nimic cu "grindă" și cu din astea, să nu veniți cu chestii, situații din astea.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu. Eventual cerem "grindă" din investiții, da.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Nu, nu, că nu v-aș fi acceptat așa ceva.

Vă rog domnul lider.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc domnul președinte.

Îi așteptăm pe colegi. Vreau numai să vă rog ceva.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Să nu faceți ca PSD-ul să blocați audierile miniștrilor, eu nu mai suport așa ceva în Parlament.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Eu vreau să vă rog, că suntem oameni serioși, atunci când primim o solicitare să o și redactăm corect. Avem două solicitări și eu o citesc pe cea a PSD-ului pentru că este prima, am înțeles că liderul de grup a adăugat și tema aceea, era ceea ce era obligatoriu, dar vă rog frumos să ascultați și dumneavoastră cum sună solicitarea din partea grupului.

Deci, în conformitate cu prevederile articolului 204 din Regulamentul Camerei Deputaților, Grupul parlamentar PSD solicită, ca în cadrul "Orei Guvernului" - corect până aici - pentru ziua de luni, 10.02.2020 participarea domnului Ion Ștefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Acuma, eu vă semnalez dincolo de faptul... mă bucur că a învățat și colegul de la PSD cum se numește Ministerul Lucrărilor Publice, dar din punct de vedere gramatical cine a făcut această adresă a rupt limba română în două...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Aveți dreptate, vă rog liderul de grup să verificați înainte să semnați astfel de lucruri.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

... și atunci rugămintea e... rugămintea e, înainte să semneze domnul coleg, să verifice ce semnează...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Corect.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

... și, din acest punct de vedere, propun să luăm în dezbatere prima solicitarea USR-ului...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Deci vreți să faceți același abuz ca și Partidul Social Democrat, să nu chemați miniștrii să-i vedem!

Domnul Florin-Claudiu Roman:

... închei în treizeci... închei în treizeci de secunde domnul președinte, închei în treizeci de secunde.

Întrucât există o solicitare pentru aceeași dată din partea Grupului USR, care prezintă perioada, solicitarea și temele dezbaterii și este redactată corect și în limba română, aicea este greșit doar numele liderului de grup nu și textul, rugămintea e dacă putem să luăm în considerare ca prima solicitare să fie pentru ministrul Popescu.

Vă mulțumesc!

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul președinte.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să nu, domnul lider vă rog frumos să nu încercați să băgați pumnul în gură Opoziției. Lăsați-ne să chemăm miniștrii la tribună, să ne spună adevărul!

Spuneți domnul lider.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul președinte, vom lua măsurile necesare împotriva celor care au dat această adresă. E greșeala mea că nu am citit-o înainte să o semnez, având prea multă încredere în colegii mei de la staff-ul tehnic, însă până la urmă această adresă arată intenția unui grup parlamentar - e adevărat unul mic din Camera Deputaților - de a invita un ministru la discuții în "Ora Guvernului".

Prin urmare, că-i greșit numele liderului de grup la USR, că e o virgulă în plus sau un cuvânt în plus în cealaltă solicitare, important este intenția grupului parlamentar de a invita un ministru.

Dacă dumneavoastră nu aveți încredere în capacitatea domnului ministru Ion Ștefan de a răspunde unor întrebări din partea Parlamentului României, vă puteți ascunde în spatele unor astfel de erori.

Însă, dacă dumneavoastră aveți încredere că acest om este capabil să vină să răspundă, are capacitatea de a gestiona acel minister, nu ar trebui să vă ascundeți, repet, în spatele unei greșeli și să aveți curajul de a-l invita pe domnul ministru la discuții, altfel ne vedem obligați de a depune o moțiune simplă, împotriva acestui ministru, poate chiar mâine, poimâine la plen și nu veți evita până la urmă ca acesta să vină în Cameră.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog!

Domnul Octavian Petric:

Poate continuă textul pe foaia a doua și de aia nu s-a citit tot, de aia a văzut greșelile, poate există și a doua pagină. Pentru prima solicitare a Grupului PSD.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am înțeles.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte, rugămintea este, ca să avem niște adrese corecte ca să fim informați corect și să ne respectăm unii pe alții, să acceptați propunerea să mergem pe propunerea colegilor de la USR pentru prima întâlnire la "Ora Guvernului", suntem total deschiși, din punctul nostru de vedere, din punctul nostru de vedere orice ministru al Guvernului Orban este de zece ori mai bun decât orice ministru din Guvernul Social.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Tocmai de aceea am dori să-l și vedem!

USR-ul, chiar nu doriți să lăsați Opoziția să cheme miniștrii? Doriți să ne băgați pumnul în gură, să nu ne putem exprima? Să nu vină, să nu-l avem pe domnul ministru al Dezvoltării să ne explice?

Nu puteți renunța în favoarea democrației și a Opoziției?

Domnul Cătălin Drulă:

Domnule președinte, apreciez eforturile pe care le faceți în sprijinul democrației, de aceea vă rog să dați curs solicitării USR, un grup care, după cum știți, a fost activ...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Deci, și dumneavoastră doriți ca Opoziția să nu se exprime!

Domnul Cătălin Drulă:

... în această cauză a democrației.

Mulțumesc.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Ați început cu abuzurile!

Haideți s-o tranșăm prin vot!

Cine este pentru propunerea Partidului Social Democrat?

Vot, vă rog!

Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte.

Cine este pentru propunerea USR-ului?

Unu, doi. A, lipsește domnul Buican!

Abțineri? Două.

Bun.

Vine domnul ministru al Dezvoltării, în toată splendoarea dânsului.

Sperăm că nu vine cu hârtie din aceea să ceară că în ziua respectivă e prins cu FMI.

Nu mai suport! Să știți că eu nu mai suport astfel de tertipuri! Eu n-o să accept astfel de tertipuri!

Vă rog, domnul lider.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Pe procedură, domnule președinte.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Aici puteți vorbi fără procedură.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă rog să informați staff-ul tehnic că nu mai există grupul ALDE și, prin urmare se cuvine să fac un scaun lateral dreapta, să stau lângă venerabilul nostru coleg și veteran al înțelepciunii parlamentare, domnul Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

M-a făcut boșorog. Vă rog să consemnați!

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Am spus venerabilul și respectabilul. Deci, asta este.

Așadar, să nu mă simt răzlețit și discriminat în (...)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog să nu (...)

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 6 august 2020, 12:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro