Domnul Florin-Claudiu Roman:
Eu vreau să spun foarte clar, că nu aș dori să ne stabilim în fiecare zi agenda și să înlocuim Regulamentul și cutumele regulamentare privind întocmirea ordinii de zi funcție de cum se trezește unul sau altul sau cum mai iasă pe la televizor, dă o declarație dar nu e în sală. Deci am văzut și eu, am auzit o declarație a unei colege de la PRO România, care nu vine la partea de dezbateri, nu știe, nu i se transmite colegei ceea ce se discută în sală, unde colegul domniei sale participă și după aceea vine și spune "Știți e foarte rău că nu se discută treaba asta". Da, dar e foarte rău să nu vină la muncă. Și prima rugăminte pentru colegi este să vină la muncă și atunci cu siguranță nu vor mai avea probleme de comunicare, unu la mână. Doi la mână, în momentul în care ne-ați invitat la pupitru am discutat de cele două proiecte. Eu rog colegii care transformă chestiunea asta foarte serioasă cu Coronavirusul într-o chestiune de populism, să înțeleagă un lucru, că trebuie discutat foarte serios pe el, pentru că toată lumea vrea să iasă până săptămâna viitoare. În schimb dacă mergem pe forma de a pune totul în sarcina privaților cine-și asumă treaba asta să fie convins, deja există și vă rog uitați-vă la pozițiile oficiale, inclusiv a Coaliției pentru dezvoltarea României, care spune "Sunteți nebuni, ne trimiteți în faliment membrii? Ați înnebunit să faceți praf economia?" După aceea este acea discuție să mergem pe partea de buget, fie de la șomaj fie de la buget. Haideți să o discutăm foarte serios cu Guvernul, să găsim o soluție împreună. Că dacă venim doar cu soluții din astea heirupiste, pe care nici inițiatorii din păcate nu le explică și nu le înțeleg foarte bine, riscăm ca din lucru bun să facem un lucru rău. Și am rugămintea chiar fără să se supere domnul Ponta, am trăit minunea sărbătorilor pascale, înainte de Paști. L-am văzut ieri pe domnul coleg Bănicioiu care, nu prea a dat pe la muncă, pe aici pe la Parlament spunându-ne cât de bine este să întrerupă activitatea Parlamentului și așa mai departe. Acum vedem colegi care vin și cer modificarea ordinii de zi dar ei nu vin la ședințe. Haideți vă rog, să ne respectăm, dacă vrem, dacă totul e dus doar pe partea de luptă politică, nu-i nici un fel de problemă dar o ducem în plen, nu în Birou. Mulțumesc!
|