Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe apr. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 13 aprilie 2010 ora 13:30

Vorbitor: Dumitrescu Cristian-Sorin

Întâlnirea membrilor Biroului permanent cu liderii grupurilor parlamentare și președinții comisiilor permanente ale Camerei Deputaților Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă mulțumesc.

În primul rând, doamnă președinte, vreau să vă mulțumesc pentru invitație. Este important ca Biroul permanent - și mă refer la a doua invitație pe care ați făcut-o - să se consulte din când în când, măcar odată pe lună, cu președinții comisiilor, cum de altfel știu că se face la Senat, și s-au făcut și aici în alte legislaturi, pentru că există probleme între Biroul permanent, grupuri și comisii. V-aș da numai un singur exemplu, că îmi stă pe limbă și nu pot să mă abțin: este faptul că luni ați trimis la Comisia de învățământ Legea educației, primită de la Guvern, în care ne propuneți termen de depunere a amendamentelor data de 19 și depunerea raportului pe 26, într-o luni. Deci noi avem doar trei zile de dezbatere în comisie a 300 de articole. Ori v-ați gândit la o altă lună, ori n-am înțeles noi. Iar pe urmă am înțeles că, termenul fiind de 45 de zile, dumneavoastră aveți patru săptămâni pentru dezbaterea în plen a proiectului de lege. Eu cred că în comisie trebuia să avem termenul mai mare, și în orice caz vă anunț de pe acum că am solicitat avizul CES-ului, care nu există la acest proiect de lege; la o lege de semnificația acesteia, am solicitat și sperăm să îl obținem.

De asemenea, v-am înaintat o solicitare prin care, în conformitate cu prevederile constituționale, atunci când este vorba de legi de complexitate foarte mare, solicităm termenul nu de 45 de zile, ci de 60 de zile pentru dezbatere.

În sfârșit, v-am dat un exemplu cum am putea să facem dacă câteodată ne-ați invita și pe noi. Poate, după intervenția mea, totuși ne veți invita, că să știți că este foarte importantă această discuție.

În ceea ce privește primul subiect, dacă facem o schimbare de program numai ca să ne acomodăm noi votul și să obținem o calitate mai bună a prezenței la comisii, este bine, dar nu este suficient.

La deficitul de imagine pe care îl are Parlamentul, cred că o astfel de modificare trebuie să vizeze, dacă chiar se vrea să se facă așa ceva, mai mult decât atât - o îmbunătățire a calității, și acest lucru s-ar putea obține, în opinia mea, în măsura în care luni am face și noi ca și la Senat - dacă am avea de la ora 16,00 la ora 18,00 declarații politice, nu aruncate de la ora 8,00 la ora 10,00 dimineața, când nu sunt decât preopinenții și președintele sau vicepreședintele și cei doi secretari în sală. Vedeți ce audiență mare au aceste declarații politice la Senat, când între ora 16,00 și ora 18,00 sunt prezenți. Aceasta ar fi o chestiune care ar putea să justifice o astfel de modificare.

Și, de asemenea, sigur, putem să facem și alte lucruri - eu v-aș propune, de exemplu, ca să încercăm un studiu, o evaluare - suntem poate printre puținele țări membre ale Uniunii Europene în care nu există ora Guvernului, cu prezență obligatorie. În toate parlamentele de tradiție - în Franța, în Marea Britanie - există ora Guvernului, în care vine primul-ministru însoțit de miniștrii și timp de o oră răspund la întrebări.

Dacă vă gândiți și la acest aspect, poate ar fi o foarte bună oportunitate ca să creștem și responsabilitatea și impactul asupra populației în ceea ce privește activitatea Parlamentului, cu atât mai mult cu cât știți foarte bine că nu s-a obținut în trecut să fie televizată în direct aceasta. S-au făcut încercări. Și domnul Adrian Năstase, când era președinte, știe foarte bine, pentru că era un singur post de televiziune - postul național. Televiziunile comerciale nu erau interesate. Acum, însă, avem televiziuni comerciale de știri, și sunt convins că ar fi interesate dacă ar exista siguranța că această oră a Guvernului este la data prestabilită și la ea participă în mod obligatoriu Guvernul, prin Statutul deputatului și senatorului și modificarea Regulamentului. Ar transmite toate aceste televiziuni, și sunt vreo patru sau cinci, pentru că este clar: dacă ei sunt în stare să vină cu studioul aici, să ne pândească pe noi pe hol, audiența ar fi foarte bună ca să prezinte miniștrii și primul-ministru, așa cum este în Franța, așa cum este în Marea Britanie.

Dacă vreți să faceți o astfel de gândire și vreți să faceți astfel de modificări, cred că putem să ne gândim. Dacă nu, este foarte complicat să schimbăm numai de dragul schimbării și să facem numai o rocadă între ziua de marți cu ziua de miercuri și, atunci, părerea mea este că este inoportun; deranjăm mai mult procedurile uzuale care există, ne încurcăm cu niște experimente care oricum, până se rodează, dau niște rateuri. Asta este opinia mea.

Și ar mai fi varianta pe care eu aș susține-o, pentru că și dumneavoastră, doamnă președinte, ați fost în Parlamentul European, și acolo rigurozitatea programului era foarte bine pusă la punct - să preluăm acel sistem în așa fel încât zilele de teritoriu să le cumulăm într-o perioadă - odată la două luni, să zicem, deci mai multe zile să stăm în teritoriu și să fim în contact cu cetățenii și pentru restul să prelungim până vineri activitatea. Deci, sunt mai multe variante calitative. Una cantitativă - cea de genul celei propuse - "hai să schimbăm marțea cu miercurea că va fi mai bine", eu personal cred că nu este eficient.

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 26 noiembrie 2022, 14:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro