Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 21 iunie 2010 ora 14:20

Vorbitor: Stanciu Anghel

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților Domnul Anghel Stanciu:

Distinsă doamnă președinte, onorat prezidiu, stimați membri ai Biroului,

Săptămâna trecută, pe locul 15 a fost o lege evident nu atât de importantă ca cele pe care le-ați discutat, dar totuși cu anumite implicații în perspectivă. Este vorba de un posibil sediu al Academiei Oamenilor de Știință. Este la poziția 28, și noi solicităm să fie pe poziția 18, după 17. Acest lucru îl solicităm deoarece, în perspectiva viitoare, se încearcă atragerea unor fonduri structurale europene pentru construcția sediului Academiei și a bibliotecii.

Cred că nimeni nu are nimic împotriva științei - nu numai a științei de carte, dar și a științei de a face legi.

Cred că distinșii mei colegi vor aproba acest lucru, mai ales că cele două comisii - Comisia de apărare și Comisia de învățământ - practic în unanimitate au aprobat acest raport.

Senatul a aprobat anterior.

Vă mulțumesc.

.............................
Domnul Anghel Stanciu:

Îmi permiteți să spun că domnul vicepreședinte Năstase a pus umărul la înființarea acesteia.

.............................
Solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL și Grupului parlamentar al Alianței politice a PSD+PC privind constituirea unei Comisii de anchetă Domnul Anghel Stanciu:

Distinsă doamnă președinte,

Onorați membri ai prezidiului,

Stimați membri ai Biroului permanent,

Am ascultat cu foarte mare atenție pe colegul meu, inginerul Mircea Toader, care - cu rigoarea specifică profesiei - a adus niște argumente foarte interesante pentru un inginer, pentru om politic cred că este - aș spune - aproape o greșeală, pentru că abordarea pe care domnia sa a făcut-o, cum s-a încheiat această atribuire, poate să ducă la ideea că apără pe cineva, ceea ce, cunoscându-l pe domnul Mircea Toader, cred că nu apără pe nimeni. Și nici nu cred că Partidul Democrat Liberal dorește - ceea ce spune presa, nu știu dacă pe drept sau pe nedrept - să apere așa-numita "clientelă politică".

De aceea, cred doamna președinte că este absolut necesar ca distinșii noștri colegi din PD-L să solicite și dânșii această anchetă spre a fi derobați de niște acuzații care, pentru mine, cel puțin, par oleacă exagerate. De aceea, este bine să știm adevărul și să scape odată și domnul Mircea Toader și alți colegi din PD-L de niște acuzații care sunt nedrepte. Și spuneam colegului meu că deja iepuroii vin la dânsul, așa prin canale, eu cred că nu vin, pentru că nu este adevărat. Și ca să demonstrați că nu este adevărat, eu v-aș ruga să susțineți acest lucru și în plen.

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 septembrie 2020, 17:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro