Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe nov. 2012 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 14 noiembrie 2012 ora 10:00

1. Scrisoare din partea doamnei Mona Maria Pivniceru, Ministrul Justiției
la Comisia juridică, de disciplină și imunități consultă

Scrisoare din partea doamnei Mona Maria Pivniceru, Ministrul Justiției Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bună ziua.

Începem ședința Biroului permanent de astăzi.

Avem o solicitare de încuviințare a arestării preventive a deputatului Trășculescu Alin-Silviu, trimisă de către Ministerul Justiției.

Eu m-am uitat și pe Regulament. Teoretic, avem 20 de zile în care trebuie să convocăm plenul. Practic, procedura este una mai complicată, și mă voi consulta cu dumneavoastră, și îl rog și pe domnul Mircea Toader să ne spună cum să procedăm.

Cererea a ajuns la Biroul permanent - prima etapă s-a îndeplinit.

Noi ar trebui să o aducem la cunoștință publică deputaților într-o ședință de plen.

Așa scrie în Regulament: cererea se aduce la cunoștință deputaților de către președintele Camerei Deputaților în ședință publică.

În trecut s-a mai folosit metoda în care prin decizia Biroului permanent și cu acordul liderilor grupurilor parlamentare am trimis un sms la toți parlamentarii.

Mă consult cu dumneavoastră pentru că nu vreau să creez precedente.

Am mai făcut acest lucru, dar nu era un caz atât de grav. Erau chestiuni foarte simple, știți și dumneavoastră, și secretarul general ne consulta și telefonic pe anumite chestiuni.

Regulamentul spune cinci zile, Legea 96 spune trei zile.

La noi în Regulament se spune: cel mult cinci zile; în lege se spune: trei zile.

Trimitem Comisiei juridice. Eu am primit și referatul, care mi-a fost trimis prin plic, pe care îl voi trimite necitit, pentru că nu este treaba mea, către Comisia juridică. Asta înseamnă că vineri, sau sâmbătă sau cel târziu duminică Comisia juridică ar trebui să ne trimită un raport. Ar trebui să facem încă un Birou permanent pentru ca să îl trimitem grupului parlamentar al domnului Mircea Toader. Grupul parlamentar are cinci zile ca să facă un raport. Deci, cel târziu sâmbăta cealaltă ar trebui să avem cele două poziții încheiate.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Să fie mai rapid pentru că tot suntem într-o perioadă dificilă. Cu cât putem să comprimăm...

Părerea mea este: în primul rând, să acceptăm ideea ca fiecare grup să comunice parlamentarilor săi despre această solicitare; în al doilea rând, comisia cât poate de repede să facă raportul și, dacă putem să închidem luni totul, ar fi bine.

Dacă mai stăm încă o săptămână, s-ar putea să avem o mare surpriză - să nu avem cvorum și, atunci, dă și mai rău.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Eu sunt de acord cu dumneavoastră.

Pentru noi va fi foarte greu să îi chemăm pe toți.

Eu îi voi chema pe cei din grupul nostru în așa fel încât împreună cu toți ai dumneavoastră să avem cvorum.

Am vorbit și cu cei din Grupul parlamentar progresist și vor veni și dânșii.

Vă dați seama ce efort vom face fiindcă toată lumea este în colegiu. Eu am avut o discuție cu majoritatea colegilor mei - este campanie și toată lumea este preocupată; adică nici unul nu știe 100% că va câștiga. Astfel, toți sunt pregătiți mai mult ca niciodată; îi văd mai angajați decât în 2008. Este și o perioadă unică în istoria României - de campanie spre sfârșitul lunii noiembrie pentru alegeri în decembrie, și nu știu cum reacționează și, atunci, oamenii spun: acum este vremea cât de cât frumoasă și putem să dăm și noi materiale, să umblăm din casă în casă. Dar aceasta este o altă chestiune.

Îi voi consulta și pe colegii mei: mergem pe varianta aceasta scurtă cu trei zile plus trei zile?

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu așa aș spune. Cel târziu marți.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Astăzi este miercuri, deci trei zile înseamnă până sâmbătă, și trei zile să aveți dumneavoastră la dispoziție - adică duminică, luni, și marți, pe 20 noiembrie, să convocăm Biroul.

Eu sunt de acord.

Doamna Gorghiu?

Domnule Nicolicea?

Da, bine.

Astăzi suntem în 14 noiembrie. Astfel, Comisiei juridice îi dăm termen ca până pe 17 noiembrie să prezinte raportul, și ne vedem...

Cum să ne vedem luni?!

Ne vedem sâmbătă seara sau duminică dimineața, cum preferați!

Atunci, având în vedere și ținând cont de faptul că Partidul Democrat - Liberal ne-a ajutat să putem să facem ședințele singuri, voi veni eu. Constat că mi s-a trimis documentul și îl trimit la grupul parlamentar. Avem voie, conform deciziei Curții Constituționale. Facem această chestiune: voi fi eu, voi lua o decizie în unanimitate și îl voi trimite la Grupul parlamentar PD-L, da?

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci practic eu când îl primesc?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Sâmbătă.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Dacă hotărâm că luni sau marți avem plen, eu convoc grupul înainte.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Sâmbătă, atunci când îl primesc, la ora 10,00, pentru că sunt trei zile, am și făcut la prânz Biroul permanent și îl și trimit.

Domnul Iulian Vladu:

Dar suntem în campanie. Mai stricăm o săptămână fiind vorba de ziua de marți?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Tocmai că este mult mai avantajos să fie marți.

Pentru că, dacă facem luni, înseamnă că am scurta prea mult termenele.

Duminică nu poate să se convoace Biroul permanent. Se convoacă luni seara. Adică nu putem să facem o chestiune de genul aceasta "pe genunchi".

Domnule deputat, este vorba de un om căruia i se ridică imunitatea și care este reținut. Nu ne jucăm! Este vorba de termenii juridici!

Domnul Iulian Vladu:

Sunt trei zile.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Noi nu ne încadrăm că hotărâți dumneavoastră!

Domnul Iulian Vladu:

Nu este vorba că hotărăsc eu!

Domnule președinte, acum nu este vorba că hotărăsc eu!

Eu am venit cu o propunere.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Haideți să ne gândim că, de exemplu, sâmbătă primesc documentele și domnul Trășculescu cere Grupului parlamentar PD-L o zi ca să își prezinte apărarea.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu nu am nevoie de o zi. Ne putem întâlni înainte de plen cu două sau cu trei ore. Deci putem să facem marți totul.

Domnul Marian Neacșu:

Marți dimineață poate avea loc Biroul permanent și la prânz plenul.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Da, și la prânz plenul la ora 12,00 sau la ora 13,00.

Doamna Alina Gorghiu.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Eu spun să luați în calcul și următorul lucru: că la Comisia juridică, conform Regulamentului, omul poate să ceară termen ca să analizeze dosarul, să studieze dosarul și să vină să-și prezinte apărarea.

Gândiți-vă că în cazul Ridzi am dat opt luni de termene ca să vină și să analizeze dosarul.

Adică în cazul acesta nu dăm nici o zi, iar pentru cazul Ridzi am dat cu lunile!

Regulamentul spune că ești obligat să îl inviți să îl asculți, să își prezinte apărarea. Măcar odată să îi dai omului dreptul acesta!

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Există o chestiune și în Constituție și în textul legii: el poate să ceară documente suplimentare, și comisia să îmi trimită mie, și eu să trimit ministrului justiției. Adică haideți să luăm termenul de cinci zile ca pe un termen regulamentar și cel legal de trei zile.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Domnule președinte, acesta este singurul lucru?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mai am un referat al procurorului de caz.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Care este la comisie.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu.

Este un referat de câteva zeci de pagini pe care l-am deschis pentru că a fost în plic, pe care nu l-am citit deoarece niciodată nu le citesc, și pe care îl trimit direct.

Procurorul general a trimis prin ministrul justiției. De aceea adresa este făcută de ministrul justiției.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

În mod normal, trebuie să existe practic dosarul prin care se solicită arestarea. Acolo trebuie să existe niște documente, nu numai un referat că cineva este vinovat.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Eu nu am decât referatul făcut de către procurori, așa cum scrie. Suplimentar, comisia poate cere documente.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu mai este nimic altceva?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Eu vă informez pe dumneavoastră, conform legii, despre ceea ce am primit în acest moment de la Ministerul Justiției.

Dânsul poate să ceară comisiei documente, atunci când se întrunește Comisia juridică.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Haideți să stabilim astfel: până sâmbătă Comisia juridică să facă raportul și să ne spună: dăm, nu dăm, este în regulă, nu este în regulă, termen sau nu, și să fim pregătiți cel târziu pentru marți. Marți după-amiază să avem plen pentru ca toată lumea să poată să vină cu avionul sau cu alt mijloc de transport - la ora 14,00 sau la ora 15,00. Noi, tot grupul, ne vom întruni mai devreme pentru că este un răspuns de la comisie și să putem să dăm și noi un răspuns.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Neacșu, și apoi domnul Nicolicea.

Domnul Marian Neacșu:

Domnule președinte, evident, așa cum a spus doamna Alina Gorghiu, nu cred că trebuie să ne grăbim sine die, pur și simplu. Cred că util ar fi să avem un punct de vedere și să stabilim când vom face acel plen abia după ce avem finalizat raportul Comisiei juridice, pentru că, altfel, "vindem pielea ursului din pădure".

Așa cum s-a spus, dânsul are dreptul, până la urmă, să fie audiat, să solicite documente. Dacă acestea nu se împlinesc în termenul acela de trei zile, ce vom face? Și nu cred că trebuie să ne grăbim cu convocarea.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Dar nu convocăm. Noi să fim pregătiți și să spunem: este posibil ca marți să ne vedem.

Domnul Marian Neacșu:

În opinia mea, lucrurile nu le putem decide în ceea ce privește convocarea plenului decât după ce avem finalizat raportul Comisiei juridice.

Domnul Eugen Nicolicea:

Cu privire la trimiterea în instanță, pentru că au fost diferențe și în cazul Ridzi, eu vă spun că a fost un dosar foarte gros și am fost ultimul care am vrut să studiez dosarul și era sigilat. Nici un deputat nu se uitase pe el și au dat vot în necunoștință de cauză, cu excepția mea. Nu a citit nimeni dosarul.

Acum, vreau să vă spun că nu avem prevederi regulamentare dar, până la urmă, ar trebui să preluăm niște prevederi din Codul de procedură penală, ca în cazul în care se cere percheziția, reținerea, arestarea, hârtia care vine de la procuror trebuie să conțină elemente care să justifice aceste măsuri și nu să ne trimită un vraf de dosare cu privire la vinovăție.

Deci reținerea și arestarea preventivă nu au nici o legătură cu vinovăția. Poate să fie judecat în stare de arest, deși este nevinovat, pentru că, în prostia lui începe să vorbească cu martorii - ți-aduci aminte pe unde am fost și unde nu am fost - și pentru că influențează martorii este judecat în stare de arest și, până la urmă, se dovedește că este nevinovat, dar din vina lui este arestat preventiv, după cum poate să fie judecat în stare de libertate unul care recunoaște că este vinovat de la început, cooperează cu justiția și nu are nici un rost să îl ții în arest. Deci să ne lămurim o dată pentru totdeauna, măsurile acestea preventive nu au nici o legătură cu vinovăția.

Nu am văzut în nici o solicitare motivații pentru aceste măsuri. Să lase vinovăția de o parte și să motiveze - trebuie să îl reținem sau să îl arestăm pentru că încearcă să influențeze martorii, pentru că este un pericol social și pericolul concret constă în nu știu ce face, amenință, distruge acte - deci aceste lucruri ar trebui să le prevedem în regulament.

Ni se aruncă un dosar, nu îl citește nimeni și toată lumea dă voturi ca și cum ai fi sau nu ai fi vinovat. Dar asta sper să rezolvăm în viitorul Parlament.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Esența intervenției Parlamentului este dacă, cumva, în situația respectivă, e vorba de tentă politică, asta este esența. Restul nu știu ....

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul vicepreședinte are perfectă dreptate, noi va trebui să facem niște modificări profunde în regulament și să ne punem în concordanță cu ceea ce scrie în Codul de procedură. Și să ne definim.

Noi avem un regulament care nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplă, astăzi, în România și nici nu definește foarte clar niște chestiuni. Eu am mai discutat și cu Eugen și pe ceea ce înseamnă conflict de interese. Am fost, acum, la Londra și am văzut cum este acolo. Vreau să vă spun că suntem departe, chiar dacă noi avem impresia că am făcut marea cu sarea. Și nici nu clarificăm!

Chestiunea este că noi nu am clarificat, foarte clar, în regulament anumite chestiuni. Regulamentul lor are o sută și ceva de pagini, al nostru este o cărticică mică, pe care fiecare o interpretează cum vrea și lăsăm fiecare actor instituțional să interpreteze regulamentul, ori, ar trebui să îl facem foarte clar. Aici, domnul Nicolicea are perfectă dreptate.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Dar acum, acest blocaj nu mă bucură deloc, dar nu cred că noi putem să spunem - lasă-l în libertate și vezi ce faci în actul de cercetare penală - noi, cred eu, și trebuie să prevedem și în regulament, dacă se constată de acolo că Gheorghe, liderul de partid de nu știu unde, a spus - arestează-l pe ăla, fă-i nu știu ce - aia e influență politică, în rest nu putem să ne pronunțăm noi. Nu știu dacă Comisia juridică poate să reprezinte, practic, un act de justiție! Nu știu, nu cred că e bine, chiar dacă, pe fond, poate că avem dreptate.

Domnul Eugen Nicolicea:

Ca să ne lămurim, ne uităm la Constituția României, art.72, al.3 ... în cazul în care Camera avizată constată că nu există temei pentru reținere ... adică, analizăm temeiurile. Deci nu poți să constați că nu există temei, dacă nu analizezi temeiurile. Ceea ce spuneți dumneavoastră că, Camera, nu ar avea voie să se pronunțe cu privire la temeiuri ș.a.m.d., ne obligă Constituția să ne pronunțăm.

Și nu vreau să mai aud chestiunea asta că Parlamentul se opune Justiției. În aceste cazuri, Parlamentul face parte din procesul de justiție, prin acțiunile sale. Ridicarea imunității este o parte din actul de justiție. Fie că ne place cum s-a dat votul sau nu, este exact cum ne place sau ne place de decizia judecătorului. Deci face parte din procedura prevăzut în Constituție. Un act constituțional nu poate să fie o piedică în calea justiției. Dacă Constituția împiedică Justiția, atunci, mă scuzați, înseamnă că Justiția încalcă Constituția.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte, noi trebui să fim foarte atenți, totuși, ca procedurile - și ei sunt juriști și știu mai bine decât mine - să respectăm toate termenele, să nu fie o lipsă de procedură.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Asta spunea și doamna Ghorghiu! Doamna Ghorghiu spune așa, că din tentația noastră de a face lucrurile repede, pentru că este o pată, așa, rușinoasă, aruncată pe Parlament, s-ar putea ca, după aceea, apărarea să poată să invoce aceste chestiuni și să spună că nu s-au respectat termenele regulamentare.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

De aceea am spus că trebuie să respectăm termenele minime, nici nu putem să rămânem, pentru că, dacă rămânem așa o lună de zile, indiferent de cine este, ne pune anatema pe toți, că toți suntem la fel.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule Toader, numai să nu fiți în pielea mea, acum, când mă duc la conferința de presă! Nu vă doresc! Dar să mă duc eu și să îl apăr pe domnul Trășculescu! Dar nu mai contează, acum!

Soluția cea mai bună ar fi să își dea demisia din Parlament, nu am mai avea nici o problemă! Dar asta este!

Statutar, noi dăm un termen până duminică, avem cinci zile pe regulament, dar noi o să le cerem ca sâmbătă să ne dea raportul. Deci cel mult cinci zile și putem să mergem și pe această variantă și închidem și Legea 96 și regulamentul nostru, pe articolul 193.

În momentul în care eu voi primi raportul comisiei, îl voi transmite către dumneavoastră, pentru a îndeplini procedurile regulamentare. Adică, raportul împreună cu solicitarea, se trimite către grupul parlamentar din care deputatul face parte, pentru a-și exprima punctul de vedere.

În momentul în care dumneavoastră vă exprimați punctul de vedere, în acel moment, noi suntem pregătiți să convocăm, de îndată, plenul Camerei Deputaților.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Eu v-aș propune, în momentul în care este gata, dacă hotărâm luni, cel târziu marți și nu avem un alt fel de termen, îl facem după amiază, eu convoc grupul dimineață și sigur că răspunsul nostru este dat dimineață.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Atunci, marți dimineață la 9 facem ședință de Birou permanent și facem plen marți la ora 12.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Noi trebuie să transmitem răspunsul nostru la Biroul permanent?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Da! Trimiteți Biroului permanent.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Atunci, să facem Biroul permanent la ora 11.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Atunci, grupuri parlamentare 9-11, ora 11 Biroul permanent și la 12 ședința de plen. E bine așa, colegii din Biroul permanent?

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Liderii de grup să comunice, în principiu, că acesta ar fi programul, pentru că și noi suntem într-o situație delicată, le-am spus că nu se mai întâmplă nimic până în decembrie și acum, iar ne întoarcem.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul vicepreședinte Nicolicea!

Domnul Eugen Nicolicea:

Dacă tot ne adunăm, marți, în plen, vă rog frumos să analizați posibilitatea dacă există un cvorum necesar adoptării măsurilor acelea privind revoluționarii, pentru că nu ar fi foarte mult și, eventual, să dăm și votul final pe regulament.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Da! Ar fi perfect, dacă facem chestiunea cu revoluționarii și regulamentul.

Domnul Eugen Nicolicea:

Chestiunea cu regulamentul ar da un plus de imagine, în exterior, că am încercat, totuși, să ne mișcăm. Dacă rămânem până după alegeri, nu e bine.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Atunci, eu o să rog liderii grupurilor parlamentare să pună așa, pe primul punct regulamentul, pe punctul doi să fie chestiunea cu revoluționarii și la punctul trei, chestiunea privind ridicarea imunității.

Domnul Marian Neacșu:

Domnule președinte, acum, că facem trei sau facem șase, tot aia este. Avem cinci sau șase proiecte rămase la votul final, să le trecem pe toate.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Da, le trecem pe toate.

Atunci, decidem marțea viitoare, la ora 11, ordinea de zi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 septembrie 2020, 10:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro