Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe apr. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 20 aprilie 2015 ora 14:00

5. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină și imunități privitor la scrisoarea domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției, referitoare la recomandările cuprinse în raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)
se restituie Comisiei juridice, de disciplină și imunități.Termen:22.04.2015

Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină și imunități privitor la scrisoarea domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției, referitoare la recomandările cuprinse în raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte, noi avem de răspuns la patru puncte: 3, 5, 7 și 9 și v-aș propune ca la pct.3, acolo unde se prezintă stadiul legislativ, ultima afirmație este pe 2.12.2014 - Birourile permanente au aprobat prelungirea termenului de depunere a raportului până pe 2.02.2015. Acum suntem în aprilie 2015 și ar trebui cel puțin o frază că urmează ca Birourile permanente să stabilească un nou termen pentru raport, pentru că altfel și presa și toată lumea va întreba despre ce este vorba. Eventual să se intervină la comisie pentru a solicita un nou termen pentru realizarea acestui cod de conduită a parlamentarilor. Întrebarea este de la MCV.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Spuneți-mi pagina, vă rog.

Domnul Niculae Mircovici:

Începe recomandarea nr.3 la pag.1 și la pag.3 - la stadiul legislativ - în a doua treime a paginii, dă, începând de la 1 aprilie 2014, stadiul legislativ. Ultima este până pe 2 februarie 2015. Pe 2.12 s-a hotărât că termenul de depunere a raportului va fi 2.02.2015. Și să solicităm comisiei respective, Biroul permanent - mă rog, Biroul permanent reunit ar trebui să solicite treaba asta, dar noi avem răspunsul acesta de dat acum și nu cade bine - să solicităm comisiei să stabilească un termen până la care să depună raportul pentru codul de conduită al parlamentarilor. Aceasta ar fi propunerea mea. Codul de conduită se referă la independența sistemului judiciar, respectarea independenței sistemului judiciar de către parlamentari.

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu știu, pe cuvânt, sunt lucruri care deja frizează ridicolul. Aici, cred că ne batem singuri cuie fără să ne ceară nimeni; văd că este o chestie străbună, veche, dar nu mai zic nimic.

Respectarea sistemului judiciar de drept dintr-o țară este o datorie a fiecărui cetățean al acelei țări, pentru că de aceea un anumit teritoriu cu o anumită populație pe el își spune "țară". Nu știu, dacă începem să băgăm fraze de genul acesta, ce o să creadă oamenii aceștia? Că noi suntem ce? Un trib din Amazon? Pentru că văd că spre asta tindem singuri, așa, zicând noi despre noi lucruri care n-au sens. Dar, mă rog, cum vreți.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule Mate.

Domnul Mate Andras-Levente:

Aici l-aș completa pe distinsul meu coleg. În primul rând, un stat are și o suveranitate.

Domnul Varujan Pambuccian:

De asta nu mai vorbesc.

Domnul Mate Andras-Levente:

Iar suveranitatea se exercită prin Parlament. Iar cu aceste formulări, dacă din punct de vedere juridic analizăm aceste formulări, se aduce atingere suveranității statului. Eu nu cred că statul român vrea să renunțe la suveranitate. Și probabil că greșim și noi pe ici-pe acolo, dar tare m-aș interesa - și cred că am să semnez eu un act să văd ce spun colegii noștri din Cameră - ne-ar trebui un studiu comparativ cam câte parlamente și-au adoptat acest, cum să spun, cod de conduită al parlamentarilor, ca să nu greșim, să avem aceleași drepturi și obligații pe care le are, de exemplu, parlamentarul din Parlamentul Federal al Germaniei sau din Austria sau știu eu din care țară și atunci vom fi și noi într-adevăr la aceleași standarde.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

Domnul Ludovic Orban:

Cine s-a angajat în acest sens? Pentru că eu mă îndoiesc că ne-a cerut Comisia Europeană în cadrul MCV-ului să facem noi Cod de conduită a parlamentarului. Astfel, cine s-a angajat să elaboreze un Cod de conduită a parlamentarului? Este o întrebare extrem de serioasă.

Deci noi avem Statutul deputaților și senatorilor, avem Regulamentele celor două Camere. Nu cred, sincer, că există vreo țară din Europa, eu nu am auzit, în care să mai ai și un Cod de conduită, care să spună ce?! Să nu exprimi nici o opinie legată de justiție sau de puterea executivă, sau despre guvern?!

Este interesant de aflat cine a introdus această temă în obligațiile noastre, pentru că eu sunt convins că în nici un caz Comisia Europeană nu a inițiat o astfel de solicitare către România.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte, dacă aș fi unul neinteresat politic, eu aș spune foarte clar că nu este normal ca Parlamentul să fie cârpa de șters praf a nimănui. Constituția prevede că este organul reprezentativ suprem al poporului român. Dar avem o întrebare nu din partea altcuiva ci din partea ministrului justiției, care se referă și citează în această întrebare recomandarea numărul 3 a Comisiei Europene, și recomandarea numărul 3 sună așa: "Să se asigure că în Codul de conduită a parlamentarilor sunt incluse dispoziții care să garanteze respectarea independenței sistemului judiciar de către parlamentari și în cadrul procesului parlamentar."

Recomandarea numărul 4, care este legată de recomandarea numărul 3: "În cadrul discuțiilor privind Constituția să se mențină în centrul dezbaterii preocuparea pentru asigurarea independenței justiției și a rolului acesteia în contextul echilibrului puterilor în stat."

La această întrebare trebuie să răspundă Biroul permanent.

Comisia juridică ne-a dat ceea ce s-a aprobat în Birourile permanente reunite. Pentru că ați întrebat cine a inițiat - nu știu cine a inițiat, dar în Birourile permanente reunite în 1 aprilie 2014 s-a stabilit întocmirea acestui Cod de conduită și el să fie trimis pentru raport la Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei, la Comisia juridică, de numiri, imunități și validări a Senatului și la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul senatorilor și deputaților. Termenul de depunere a raportului era 16 septembrie. Acestea au hotărât pe data de 16 septembrie să prelungească termenul până în 14 noiembrie, iar în 14 noiembrie s-a hotărât să fie prelungit termenul până în 2 decembrie, și ne-am oprit aici.

Problema este că nu cred că este bine să ne asumăm răspunderea să trimitem sub forma aceasta răspunsul. În momentul de față vor întreba ziariștii: "Pe 2 decembrie ar fi trebuit să fie gata raportul. Raportul nu este gata. Ce ați hotărât?"

Cum răspundem la această întrebare?

Și mi s-a părut normal ca Biroul permanent să întrebe comisia respectivă sau să ceară Birourilor permanente reunite să ceară acestei comisii să lămurească problema - de ce nu a fost realizat raportul sau dacă propune un alt termen pentru raport, pentru că noi ne-am angajat, și nu altcineva, și atunci când spun "noi" spun decizia Birourilor permanente reunite, să rezolve problema acestui Cod de conduită a parlamentarilor.

Una spunem în public și în zona publică și altceva discutăm aici, în Biroul permanent.

Domnul Mate Andras-Levente:

Dacă îmi permiteți, am o rugăminte: eu sunt membru și în Comisia juridică, dar anul acesta pe acest ministru nu l-am văzut nici măcar trecând așa, din întâmplare, pe la Comisia juridică.

Haideți să îl invităm, pentru că în primul rând Parlamentul este cel care ia decizii despre tot ceea ce înseamnă proiecte de legi. Astfel, să vină domnul ministru aici, să ne explice teoria dumnealui - ce vrea, ce nu vrea și cum vrea, ca să știm și noi pașii pe care îi va face Parlamentul și, normal, să nu îngreunăm această situație a MCV-ului. Dar să vină măcar, pentru că la televizor l-am văzut, și într-adevăr, așa cum a spus și colegul meu, nu știu ce are partea aceasta cu partea cealaltă.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule președinte, ceea ce spun colegii este perfect valabil. Să cereți un punct de vedere Comisiei juridice și bineînțeles acolo să fie invitat ministrul de resort și să-și spună punctul de vedere. Este cel mai bine așa.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Am înțeles de la staff că aveam termen 15 aprilie.

Astfel, avem un punct de vedere din partea Comisiei juridice, și atunci îmi cereți să trimitem înapoi la Comisia juridică. Păi, ce se întâmplă în plus?!

Termenul acela putem să îl modificăm, dar ce se întâmplă în plus la comisie, acest lucru vă întreb, dacă deja avem un punct de vedere făcut?!

Domnul Mate Andras-Levente:

Mâine avem ședința de comisie, deci am putea discuta, și miercuri ar intra în Biroul permanent.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bine. Atunci, îl retrimitem la Comisia juridică și miercuri la Biroul permanent vom discuta din nou această problemă.

Termen: miercuri. Este în regulă? Suntem de acord? Da.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 25 iunie 2022, 8:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro