Domnul Florin-Costin Pâslaru:
Domnule președinte, dacă-mi permiteți, v-aș ruga să introducem pe ordinea de zi pentru ședința de miercuri proiectul de Lege pentru ratificarea acordului între Guvernul României și Interpol. Și vă solicit acest lucru, bineînțeles sub rezerva depunerii raportului, pentru că are loc conferința - și este o onoare pentru România - în perioada 19-22 mai și până atunci mai sunt niște pași care trebuie făcuți. Solicitarea este să-l introducem pe ordinea de zi. Eventual, v-aș solicita pe prima poziție, ca să fim în termen. Vă mulțumesc.
|