LEGE nr.26 din 5 noiembrie 1990
privind Registrul comerțului
Textul actului publicat în M.Of. nr. 121/7 noi. 1990

LEGEA NR. 26 din 5 NOIEMBRIE 1990 privind registrul comertului

EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI

Aparuta in MONITORUL OFICIAL NR. 121 din 7 noiembrie 1990
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAP. 1

Dispozitii generale

ART. 1
Comerciantii au obligatia ca, inainte de inceperea comertului, sa ceara inmatricularea in registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege.
In sensul prezentei legi, comerciantii sint persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste.
Prevederile alin. 1 nu se aplica meseriasilor si taranilor care isi desfac produsele din gospodaria proprie.

ART. 2
Registrul comertului se tine de catre oficiul registrului comertului, organizat in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, potrivit prevederilor cap. 2 din prezenta lege.
Registrul central al comertului se tine de catre Oficiul national al registrului comertului, organizat pe linga Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

ART. 3
Comerciantii cer inmatricularea la oficiul registrului comertului din judetul sau municipiul Bucuresti in care isi au sediul.

ART. 4
Registrul comertului este public.
Oficiul registrului comertului este obligat sa elibereze, pe cheltuiala persoanei care a facut cererea, copii certificate de pe inmatricularea sau mentiunile facute si de pe actele prezentate, precum si certificatele constatatoare ca un anumit act sau fapt nu este inscris sau mentionat in registru.

ART. 5
Inmatricularea si mentiunile sint opozabile tertilor de la data efectuarii lor in registrul comertului ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel.
Persoana care are obligatia de a cere o inregistrare nu poate opune tertilor actele ori faptele neinregistrate, in afara de cazul in care face dovada ca ele erau cunoscute de acestia.

ART. 6
Inregistrarile se fac numai in baza unei incheieri a judecatorului delegat sau, dupa caz, a unei hotariri judecatoresti definitive.

ART. 7
Instantele judecatoresti sint obligate sa trimita oficiului registrului comertului, in termen de 15 zile de la data cind au ramas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotaririlor definitive si de pe incheierile ce se refera la acte si mentiuni a caror inregistrare este ceruta de lege.
In aceste incheieri si hotariri instantele judecatoresti vor dispune si efectuarea inregistrarilor in registrul comertului.

ART. 8
Controlul legalitatii operatiunilor efectuate de oficiul registrului comertului se face de unul dintre judecatorii tribunalului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, delegat anual de presedintele acestui tribunal.
Judecatorul trebuie sa controleze registrul comertului cel putin o data pe luna. Viza de verificare se va inscrie pe fiecare fila a registrului, sub semnatura, mentionindu-se si data controlului.
Controlul efectuat de judecator nu apara de raspundere personalul oficiului care conduce si executa operatiile registrului comertului pentru conformitatea acestora cu legea.

CAP. 2

Oficiul registrului comertului ART. 9 Oficiul registrului comertului se organizeaza si functioneaza pe linga fiecare camera de comert si industrie teritoriala.
Oficiul national al registrului comertului se organizeaza si functioneaza pe linga Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Oficiile registrului comertului prevazute la alin. 1 vor comunica Oficiului national al registrului comertului orice inmatriculare sau mentiune operata in termen de 15 zile de la efectuare.

ART. 10
Structura organizatorica, numarul de personal si nivelul de salarizare a personalului oficiilor registrului comertului din judete si municipiul Bucuresti se stabilesc in mod unitar de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
In acelasi mod se stabilesc normele de organizare si functionare interioara a oficiilor.
Personalul necesar functionarii oficiilor registrului comertului se incadreaza prin concurs de catre camerele de comert si industrie teritoriale. Cheltuielile necesare functionarii si fondurile de salarizare se asigura din bugetul camerelor de comert si industrie teritoriale.

ART. 11
Pentru operatii efectuate, oficiul registrului comertului percepe taxe, potrivit unui tarif stabilit de Camera de Comert si Industrie a Romaniei impreuna cu Ministerul Finantelor.
Cota cuvenita oficiului national, care nu poate depasi 20% din taxele stabilite conform alin. 1, se percepe prin oficiul registrului comertului care efectueaza inregistrarea si se vireaza lunar oficiului national.
Taxele, cu exceptia celor datorate oficiului national, se fac venit la bugetul camerelor de comert si industrie pe linga care este organizat oficiul teritorial.

ART. 12
Oficiul registrului comertului tine registrul comertului care este alcatuit dintr-un registru pentru inregistrarea comerciantilor persoane fizice si un altul pentru inregistrarea comerciantilor persoane juridice, precum si cartoteca fiselor fiecarui comerciant.
Oficiul va mai tine un repertoriu alfabetic al comerciantilor inregistrati, precum si dosarele cu actele depuse.
Registrele vor fi numerotate si parafate de judecatorul delegat. Pentru fiecare an se deschide un registru.
Fiecare comerciant inregistrat va purta un numar de ordine, incepind de la numarul 1 in fiecare an.
Modul de tinere si de completare a registrului comertului si a cartotecii se stabileste unitar pentru toate oficiile, prin norme elaborate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei impreuna cu Ministerul Comertului si Turismului.

CAP. 3

Efectuarea inregistrarilor

ART. 13
Cererea de inmatriculare in registrul comertului a unui comerciant persoana fizica va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul, cetatenia, data si locul nasterii, starea civila, averea si modul de evaluare a acesteia si activitatea comerciala anterioara;
b) firma comerciala si sediul acesteia, ale sucursalelor sau filialelor din tara sau strainatate, actul de autorizare pentru exercitarea comertului;
c) obiectul comertului.
Cererea de inmatriculare va fi insotita de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde.
Cererea de inmatriculare va fi facuta personal sau prin imputernicit, cu procura speciala si autentica.
Oficiul va inscrie in registrul comertului toate datele din cerere.
Pentru dovedirea specimenului de semnatura, comerciantul va semna in registrul comertului, in prezenta judecatorului delegat sau conducatorului oficiului ori a inlocuitorului acestuia, care va certifica semnatura.
In absenta comerciantului, semnatura in registru poate fi inlocuita prin prezentarea acesteia, legalizata de notar.

ART. 14
Cererea de inmatriculare in registrul comertului a unei societati in nume colectiv sau in comandita simpla va cuprinde:
a) datele privind persoana fiecarui asociat, prevazute la art. 13 lit. a), pentru persoanele fizice, si, dupa caz, denumirea, nationalitatea si sediul, pentru persoanele juridice;
b) datele privind firma, prevazute la art. 13 lit. b);
c) forma juridica si obiectul societatii;
d) capitalul social, aportul fiecarui asociat la capital si modalitatea de constituire si varsare a acestuia; pentru aportul in bunuri, valoarea lor si modul de evaluare;
e) administratorii societatii si limita puterilor lor;
f) partea fiecarui asociat la beneficii si pierderi;
g) durata societatii.

ART. 15
Cererea de inmatriculare in registrul comertului a unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni va cuprinde:
a) datele privind pe fondatori, prevazute la art. 14 lit. a);
b) firma si sediul societatii si, dupa caz, ale sucursalelor si filialelor;
c) forma juridica si obiectul societatii;
d) capitalul social subscris si cel varsat;
e) valoarea bunurilor constituite ca aport in natura si modul de evaluare, numarul actiunilor acordate pentru aceasta si avantajele rezervate fiecarui fondator;
f) numarul si valoarea nominala a actiunilor, cu specificarea daca sint nominative sau la purtator si numarul lor pe categorii;
g) numarul, numele si prenumele, precum si cetatenia administratorilor, garantia pe care sint obligati sa o depuna, puterile lor si drepturile speciale de administrare si de reprezentare acordate unora dintre ei; pentru societatile in comandita pe actiuni, numele si prenumele, domiciliul si cetatenia comanditatilor sau, dupa caz, firma, nationalitatea si sediul acestora, aratindu-se care dintre ei au administrarea si reprezentarea societatii;
h) numarul, numele si prenumele, precum si cetatenia cenzorilor;
i) modul de distribuire a beneficiilor;
j) conditiile pentru validitatea hotaririlor adunarii generale si exercitiul dreptului la vot;
k) durata societatii;
l) aportul capital al comanditarilor in societatea in comandita pe actiuni;
m) operatiile incheiate de fondatori in contul societatii ce se constituie si pe care societatea urmeaza sa le ia asupra sa si sumele ce trebuie platite pentru aceste operatii.

ART. 16
Cererea de inmatriculare in registrul comertului a unei societati cu raspundere limitata va cuprinde datele prevazute de art. 14 si, dupa caz, art. 15 lit. h).

ART. 17
Cererea de inmatriculare in registrul comertului a unei regii autonomme va cuprinde:
a) actul de infiintare, denumirea si sediul acesteia;
b) obiectul de activitate;
c) subunitatile regiei care pot intra in relatii contractuale cu terti si limitele imputernicirii acordate in acest scop;
d) persoanele imputernicite sa reprezinte regia autonoma si subunitatile acesteia prevazute la lit. c).

ART. 18
Organizatia cooperatista care se constituie sub forma juridica a unei societati comerciale se inmatriculeaza in registrul comertului cu respectarea, dupa caz, a prevederilor art. 14-16; pentru celelalte organizatii cooperatiste, cererea de inmatriculare in registrul comertului va cuprinde datele prevazute de art. 17.

ART. 19
Dovedirea specimenului de semnatura a administratorilor si, dupa caz, a reprezentantilor societatilor comerciale, precum si a persoanelor imputernicite, in conditiile legii, sa reprezinte regiile autonome sau organizatiile cooperatiste, se face cu respectarea prevederilor art. 13 alin. 5 si 6.

ART. 20
Cererea pentru inmatriculare in registrul comertului se face, daca legea nu prevede altfel, in termen de 15 zile:
- pentru societati comerciale, de la data la care judecatorul a dispus, in conditiile legii, inmatricularea;
- pentru comercianti persoane fizice, de la data autorizarii;
- pentru regii autonome si organizatii cooperatiste, de la data actului de infiintare;
Cererea de inmatriculare in registrul comertului a unei societati comerciale va fi semnata cel putin de un administrator sau, dupa caz, reprezentant al acestuia, sau, in conditiile legii, de oricare asociat, iar pentru regii autonome sau organizatii cooperatiste de catre persoanele imputernicite, potrivit legii, sa le reprezinte.

ART. 21
In registrul comertului se vor inregistra mentiuni referitoare la:
a) donatia, vinzarea, locatiunea sau gajul fondului de comert, precum si orice alt act prin care se aduc modificari inmatricularilor sau mentiunilor sau care face sa inceteze firma ori fondul de comert;
b) numele, cetatenia, data si locul nasterii imputernicitului; daca dreptul de reprezentare este limitat la o anumita sucursala ori filiala, mentiunea se va face numai in registrul unde este inscrisa sucursala ori filiala. Semnatura reprezentantului va fi data in forma prevazuta de art. 13 alin. 5 si 6;
c) brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de provenienta, firma, emblema si alte semne distinctive asupra carora societatea comerciala, regia autonoma, organizatia cooperatista sau comerciantul persoana fizica are un drept;
d) hotarirea de divort al comerciantului, precum si cea de impartire a bunurilor comune pronuntate in cursul exercitarii comertului;
e) hotarirea de punere sub interdictie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum si hotarirea prin care se ridica aceste masuri;
f) hotarirea de declarare in stare de faliment a comerciantului;
g) hotarirea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care il fac nedemn de a exercita aceasta profesie;
h) orice modificare privitoare la faptele si mentiunile inregistrate.

ART. 22
Comerciantul are obligatia sa solicite inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor prevazute la art. 21 in cel mult 15 zile de la data actelor si faptelor supuse obligatiei de inregistrare.
Inregistrarea mentiunilor se poate face si la cererea persoanelor interesate, in termen de cel mult 30 de zile de la data cind au cunoscut actul sau faptul supus inregistrarii.
Mentiunile se vor inregistra din oficiu, in termen de cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate de pe dispozitivul hotaririi definitive pentru faptele si actele prevazute la art. 21 lit. d), e), f) si g).
Faptul ca mentiunile pot fi inregistrate si la cererea altor persoane sau din oficiu nu scuteste pe comerciant de obligatia de a cere efectuarea lor.

ART. 23
Comerciantul care are sucursale sau filiale trebuie sa ceara inmatricularea acestora la oficiul registrului comertului de la sediul fiecarei sucursale sau filiale.
In cerere, pe linga datele prevazute de prezenta lege pentru inmatricularea comerciantului, se va arata si oficiul unde a fost inmatriculata firma sediului principal.
La cererea de inmatriculare comerciantul va alatura copii de pe toate actele si autorizatiile care se afla depuse la oficiul sediului principal, certificate de acesta.
Oficiul registrului comertului de la sediul sucursalei sau filialei va transmite oficiului registrului comertului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe inregistrarea efectuata, pentru a fi mentionata in registrul comertului respectiv.
Modificarile inscrierilor facute in registrul comertului la sediul principal privind documentele de constituire trebuie mentionate si in registrul comertului de la sediul sucursalei sau filialei.

ART. 24
Comerciantul care are sediul principal al comertului sau in strainatate si infiinteaza o sucursala sau o filiala in Romania va fi supus tuturor dispozitiilor referitoare la inmatricularea, mentionarea si publicarea actelor si faptelor cerute pentru comerciantii din tara.
Toate aceste formalitati se vor face la oficiul registrului comertului de la sediul sucursalei sau filialei.

ART. 25
Oricine se considera prejudiciat prin inmatriculare sau printr-o mentiune din registrul comertului are dreptul sa ceara radierea ei.
Judecatorul delegat se va pronunta asupra cererii de radiere printr-o incheiere, cu citarea partilor.
Incheierea poate fi atacata cu recurs la tribunalul judetean sau al municipiului Bucuresti, in termen de 15 zile de la data pronuntarii.
Tribunalul va judeca de urgenta recursul in camera de consiliu.

ART. 26
Comerciantul este obligat a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte si orice alte documente intrebuintate in comert, numarul de ordine sub care este inmatriculata firma in registrul comertului si anul inmatricularii.

CAP. 4

Regimul firmelor si emblemelor

ART. 27
Firma este numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen.
Firmele si emblemele vor fi scrise in primul rind in limba romana.

ART. 28
Firma unui comerciant persoana fizica se compune din numele comerciantului scris in intregime sau din numele si initiala prenumelui acestuia.
Nici o mentiune care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului nu poate fi adaugata firmei. Se vor putea face mentiuni care sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau.

ART. 29
Firma unei societati in nume colectiv trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate in nume colectiv", scrisa in intregime.

ART. 30
Firma unei societati in comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, cu mentiunea "societate in comandita", scrisa in intregime.

ART. 31
Daca numele unei persoane straine de societate figureaza, cu consimtamintul sau, in firma unei societati in nume colectiv ori in comandita simpla, aceasta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii. Aceeasi regula este aplicabila si comanditarului al carui nume figureaza in firma unei societati in comandita.

ART. 32
Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintro denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati, si va fi insotita de mentiunea scrisa in intrgime "societate pe actiuni" sau "S.A.",ori, dupa caz, "societate in comandita pe actiuni".

ART. 33
Firma unei societati cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire care sa arate obiectul de activitate si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate cu raspundere limitata" sau "S.R.L.".

ART. 34
Firma sucursalei sau filialei din Romania a unei societati straine va trebui sa cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate.

ART. 35
Orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente.
Cind o firma noua este asemanatoare cu o alta, trebuie sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in orice alt mod.

ART. 36
Oficiul registrului comertului trebuie sa refuze inscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme inregistrate.

ART. 37
Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public.

ART. 38
Dobinditorul cu orice titlu al unui fond de comert va putea sa continue activitatea sub firma anterioara, mentionind in cuprinsul ei calitatea de succesor, daca proprietarul precedent ori mostenitorii sai au consimtit expres. Aceasta dispozitie nu este aplicabila societatilor in nume colectiv, in comandita simpla, societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni.
Pastrarea firmei precedente este permisa societatii cu raspundere limitata, fara necesitatea mentionarii raportului de succesiune.

ART. 39
Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert la care este intrebuintata.

ART. 40
Orice emblema va trebui sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi registru al comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea.
Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclama oriunde ar fi asezate, pe facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise, publicatii si in orice alt mod, numai daca vor fi insotite in mod vizibil de firma comerciantului.
Daca emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisa in litere de marimea a cel putin jumatatea literelor cu care este scrisa emblema.

CAP. 5

Sanctiuni

ART. 41
Comerciantii care trebuie sa ceara inmatricularea sau inregistrarea unei mentiuni, sa depuna o semnatura sau anumite acte si care nu respecta dispozitiile legii si termenul prevazut vor fi obligati, prin hotarire judecatoreasca, la plata unei amenzi civile de la 1.000 la 25.000 lei.
Amenda civila este de la 2.000 la 50.000 lei, in cazul in care inmatricularea, mentiunea, depunerea semnaturii sau a actului sint in sarcina unei societati comerciale. Daca sint mai multe persoane obligate la indeplinire, amenda se aplica fiecareia dintre ele.

ART. 42
Comerciantii care nu se conformeaza obligatiilor prevazute la art. 26 vor fi obligati prin hotarire judecatoreasca la plata unei amenzi civile de la 1.000 la 5.000 lei.

ART. 43
Sesizarea instantei pentru aplicarea amenzilor prevazute la art. 41 se poate face de oricare persoana interesata, precum si de camera de comert si industrie teritoriala pe linga care functioneaza oficiul registrului comertului la care s-a cerut aprobarea sau trebuia sa se ceara inmatricularea ori inregistrarea mentiunii sau depunerea semnaturii, precum si a actului, iar in cazul prevazut de art. 42, de camera de comert si industrie teritoriala pe linga care functioneaza oficiul registrului comertului la care s-a facut inscrierea firmei.

ART. 44
Amenzile civile prevazute de art. 41 si 42 sint supuse regimului de drept comun al amenzilor civile prevazute de Codul de procedura civila si se aplica de catre instanta pe a carei raza teritoriala s-a savirsit fapta.

ART. 45
Persoana care, cu rea-credinta, a facut declaratii inexacte, in baza carora s-a operat o inmatriculare ori s-a facut o mentiune in registrul comertului, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda de la 10.000 la
50.000 lei, daca, potrivit legii, fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Prin hotarirea pronuntata, instanta va dispune si rectificarea sau radierea inmatricularii ori mentiunii inexacte.

CAP. 6

Dispozitii finale si tranzitorii

ART. 46
In judetele in care nu sint infiintate camere de comert si industrie, oficiile registrului comertului se organizeaza si functioneaza pe linga camera de comert si industrie teritoriala, stabilita de Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

ART. 47
Asigurarea spatiului corespunzator si a conditiilor materiale necesare desfasurarii activitatii Oficiului national al registrului comertului si a fiecarui oficiu al registrului comertului se face pentru anii 1990-1991 de catre prefectura si respectiv de catre Primaria municipiului Bucuresti.
Bunurile cu care au fost dotate oficiile trec, fara plata, in proprietatea camerelor de comert si industrie teritoriale pina la data de 1 ianuarie 1992.

ART. 48
Camera de Comert si Industrie a Romaniei si camerele de comert si industrie teritoriale vor asigura implementarea sistemului informatic unitar al registrului comertului.
Pina la 31 decembrie 1991, prefecturile vor contribui la cheltuielile necesare implementarii sistemului informatic al registrului comertului, in masura in care sumele incasate cu titlu de taxe de inregistrare nu acopera cheltuielile necesare organizarii si functionarii acestor oficii.
Prevederile din prezenta lege referitoare la judete si prefecturi se aplica si municipiului Bucuresti, respectiv Primariei municipiului Bucuresti.

ART. 49
Societatile comerciale cu participare de capital strain, infiintate pina la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se vor inmatricula in registrul comertului, fara plata taxelor legale, in baza certificatului eliberat de Ministerul Finantelor.

ART. 50
In termen de cel mult 45 de zile de la data intrarii in vigoare a legii, comerciantii existenti la acea data sint obligati sa indeplineasca formalitatile de inmatriculare si inregistrare a documentelor si mentiunilor prevazute de lege.

ART. 51
Prezenta lege intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.
Aceasta lege a fost adoptata de Adunarea Deputatilor in sedinta din 22 octombrie 1990.
PRESEDINTELE ADUNARII DEPUTATILOR MARTIAN DAN Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 29 octombrie 1990.
PRESEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BIRLADEANU In temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr.92/1990 pentru alegerea parlamentului si a Presedintelui Romaniei, promulgam Legea privind registrul comertului si dispunem publicarea sa in Monitorul Oficial al Romaniei.
PRESEDINTELE ROMANIEI ION ILIESCU -------------------


Joi, 03 decembrie 2020, 12:44

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.