LEGE nr.29 din 31 martie 2000
privind sistemul național de decorații al României
![]() |
Textul actului publicat în M.Of. nr. 146/7 apr. 2000 |
![]() |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. - Se instituie sistemul național de decorații al României potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 2. - Sistemul național de decorații cuprinde:
A. decorații naționale:
B. decorații pe domenii de activitate:
C. semne onorifice.
Art. 3. - (1) Decorațiile sunt conferite cetățenilor români pentru serviciile excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite în serviciul militar și pentru merite deosebite în activitate.
(2) Decorațiile pot fi conferite și unităților militare pentru fapte deosebite săvârșite în timp de pace și pentru acte de eroism în timp de război.
(3) Decorațiile pot fi conferite și cetățenilor străini pentru contribuția deosebită la progresul umanității, la promovarea păcii și a democrației în lume, la dezvoltarea relațiilor de colaborare și prietenie cu România sau pentru fapte și servicii remarcabile aduse statului și poporului român.
Art. 4. - (1) Decorațiile sunt conferite de Președintele României, prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale.
(2) Propunerile de decorare se fac de către:
(3) Președintele României poate să confere decorații și din proprie inițiativă, în proporție de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decorații, cu excepția gradelor de Mare Ofițer, Mare Cruce și Colan.
(4) Pentru cetățenii români decorarea are loc o dată pe an, cu ocazia Zilei Naționale a României.
(5) În cazuri speciale decorațiile pot fi conferite și pe parcursul anului calendaristic.
Art. 5. - Propunerile nominale pentru conferirea decorațiilor sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, care se înființează în cadrul Președinției României.
CAPITOLUL II
Sistemul de decorații
Art. 6. - Decorațiile naționale sunt următoarele:
A. Ordine:
B. Cruci și medalii:
C. Cruci comemorative:
Art. 7. - Decorațiile civile pe domenii de activitate sunt următoarele:
A. Ordine:
B. Medalii:
Art. 8. - Decorațiile militare de pace sunt următoarele:
A. Ordine:
B. Medalii:
Art. 9. - Decorațiile militare de război sunt următoarele:
A. Ordine:
B. Medalii:
Art. 10. - Semnele onorifice sunt următoarele:
1. Semnul onorific Vulturul României, care se conferă parlamentarilor;
2. Semnul onorific Răsplata Muncii în Serviciul Public;
3. Semnul onorific în serviciul armatei, care se conferă ofițerilor care au:
4. Semnul onorific în serviciul armatei, care se conferă maiștrilor militari și subofițerilor care au:
CAPITOLUL III
Ierarhia decorațiilor
Art. 11. - (1) Ierarhia fiecărei decorații, în ordine descrescătoare, este următoarea:
I. Ordine naționale:
1. Ordinul Steaua României cuprinde 6 grade:
2. Ordinul Serviciul Credincios cuprinde 5 grade:
3. Ordinul Pentru Merit cuprinde 5 grade:
II. Ordine civile, pe domenii de activitate:
1. Ordinul Meritul Agricol cuprinde 4 grade:
2. Ordinul Meritul Cultural cuprinde 4 grade:
3. Ordinul Meritul Industrial și Comercial cuprinde 4 grade:
4. Ordinul Meritul pentru Învățământ cuprinde 4 grade:
5. Ordinul Meritul Sanitar cuprinde 4 grade:
6. Ordinul Meritul Sportiv cuprinde 3 clase:
III. Ordine militare de pace:
1. Ordinul Virtutea Militară cuprinde 4 grade:
2. Ordinul Virtutea Aeronautică cuprinde 4 grade:
3. Ordinul Virtutea Maritimă cuprinde 4 grade:
IV. Ordine militare de război:
(2) Ordinele naționale și militare, precum și Ordinul Meritul Sanitar, conferite ca decorații de război, au însemne speciale și își păstrează fiecare ierarhia proprie, ordinea lor ierarhică fiind cea prevăzută la art. 9 lit. A.
V. Cruci și medalii naționale:
1. Crucea Comemorativă a Rezistenței Anticomuniste cuprinde 3 clase:
2. Crucea Comemorativă a Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 cuprinde 3 clase:
3. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, fără clase, este cea instituită prin Legea nr. 68/1994 privind înființarea Medaliei Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial 1941-1945.
4. Crucea Serviciul Credincios cuprinde 3 clase:
5. Medalia Serviciul Credincios cuprinde 3 clase:
6. Medalia Pentru Merit cuprinde 3 clase:
VI. Medalii civile, pe domenii de activitate:
1. Medalia Meritul Agricol cuprinde 3 clase:
2. Medalia Meritul Cultural cuprinde 3 clase:
3. Medalia Meritul Industrial și Comercial cuprinde 3 clase:
4. Medalia Meritul pentru Învățământ cuprinde 3 clase:
5. Medalia Meritul Sanitar cuprinde 3 clase:
6. Medalia Meritul Sportiv cuprinde 3 clase:
VII. Medalii militare de pace:
1. Medalia Virtutea Militară cuprinde 3 clase:
2. Medalia Virtutea Aeronautică cuprinde 3 clase:
3. Medalia Virtutea Maritimă cuprinde 3 clase:
4. Medalia Bărbăție și Credință cuprinde 3 clase:
VIII. Medalii militare de război:
(3) Medalia Virtutea Militară de război este cea mai înaltă decorație de război care se poate conferi maiștrilor militari, subofițerilor și trupei din toate armele și specialitățile militare, echivalentă ca importanță cu Ordinul Mihai Viteazul pentru ofițeri.
(4) Celelalte medalii naționale și militare, precum și Medalia Meritul Sanitar, conferite ca decorații de război, au însemne speciale și își păstrează fiecare ierarhia proprie, ordinea lor ierarhică fiind prevăzută la art. 9 lit. B.
IX. Semne onorifice:
1. Semnul onorific Vulturul României, care se conferă parlamentarilor, cuprinde 5 grade:
2. Semnul onorific Răsplata Muncii în Serviciul Public se conferă pentru:
3. Semnul onorific pentru ofițeri se conferă pentru:
4. Semnul onorific pentru maiștri militari și subofițeri cuprinde 3 categorii:
5. Semnele onorifice pentru militari se instituie în locul vechiului Ordin Meritul Militar.
6. Ofițerii, maiștrii militari, subofițerii decorați cu însemnele onorifice beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
CAPITOLUL IV
Conferirea ordinelor naționale
Art. 12. - Conferirea ordinelor naționale cetățenilor români se face începând cu gradul de Cavaler, ceea ce determină admiterea în ordinul național respectiv.
Art. 13. - (1) Conferirea gradelor superioare în cadrul unui ordin național se face potrivit reglementărilor cuprinse în legile de instituire a acestora.
(2) Persoanele decorate cu un ordin, indiferent de gradul pe care îl au, sunt cavaleri ai ordinului respectiv.
Art. 14. - (1) Propunerile pentru decorare cu ordine naționale trebuie să fie temeinic motivate, iar esența acestor motivații se va înscrie în brevetele care însoțesc însemnele.
(2) Propunerile prevăzute la alin. (1) se fac de autoritățile menționate la art. 4 alin. (2), pentru persoanele din sfera respectivă de activitate, în limitele locurilor vacante pentru fiecare grad al fiecărui ordin stabilit pentru promoția anuală de Cancelaria Ordinelor.
Art. 15. - Efectuarea stagiului pentru fiecare ordin și grad nu dă automat dreptul la conferirea unui ordin sau grad superior, ci constituie doar limita de timp după care pot fi făcute noi propuneri de decorare, în cazul existenței unor noi merite ale aceleiași persoane.
Art. 16. - Cetățenii străini nu sunt supuși regulilor de acordare stabilite pentru cetățenii români.
CAPITOLUL V
Conferirea crucilor și medaliilor naționale
Art. 17. - (1) Cetățenilor români li se conferă o cruce sau o medalie națională începând cu cea mai mică clasă.
(2) Crucea Comemorativă a Rezistenței Anticomuniste se acordă în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
(3) Crucea Comemorativă a Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.
Art. 18. - (1) Propunerile se fac de instituțiile prevăzute la art. 4 alin. (2) pentru domeniile lor de activitate, în limitele locurilor vacante, pentru fiecare clasă a fiecărei cruci sau medalii stabilite pentru promoția anuală de Cancelaria Ordinelor.
(2) Propunerile pentru decorare în toate clasele crucilor și medaliilor naționale vor fi motivate, iar esența motivării trebuie înscrisă în brevetele care însoțesc însemnele.
Art. 19. - Efectuarea stagiului în clasele inferioare ale crucilor și medaliilor naționale nu dă automat dreptul la conferirea de clase superioare, ci constituie doar limita de timp după care poate fi făcută noua propunere de decorare, în cazul existenței unor noi merite.
Art. 20. - Cetățenii străini cărora li se conferă cruci și medalii naționale românești nu sunt supuși regulilor stabilite pentru cetățenii români.
CAPITOLUL VI
Conferirea ordinelor și medaliilor pe domenii de activitate
Art. 21. - Cetățenilor români li se conferă un ordin sau o medalie pentru un domeniu de activitate, începând cu cel mai mic grad sau clasă.
Art. 22. - Conferirea medaliilor civile pe domenii de activitate constituie un factor în favoarea promovării în ordinul respectiv, dar nu este obligatoriu ca acordarea ordinului să fie precedată de decernarea medaliilor.
Art. 23. - Efectuarea stagiului prevăzut pentru fiecare grad sau clasă a ordinelor și, medaliilor civile, pe domenii de activitate, nu dă automat dreptul la conferirea de grade sau de clase superioare, ci constituie doar limita de timp după care pot fi făcute noi propuneri de decorare, în cazul existenței unor noi merite ale aceleiași persoane.
CAPITOLUL VII
Brevete
Art. 24. - Brevetul reprezintă documentul oficial prin care se atestă conferirea decorațiilor.
Art. 25. - Brevetul are imprimată pe suprafața sa stema țării și are înscrise date privind: denumirea decorației, gradul sau clasa acesteia, numărul și data decretului de conferire, precum și numele și prenumele posesorului, cu inițiala tatălui, și meritele pentru care se acordă decorația. Pentru militari și unitățile militare se trece și denumirea unității militare.
Art. 26. - Brevetele sunt validate prin semnătură și sigiliu, după cum urmează:
Art. 27. - În timp de război, brevetele pentru Ordinul Mihai Viteazul și Medalia Virtutea Militară sunt semnate autograf de Președintele României și contrasemnate de ministrul apărării naționale și de cancelarul ordinelor.
Art. 28. - Brevetele pentru medalii și semne onorifice sunt validate prin semnătura sau parafa ministrului din domeniul căruia s-au făcut propunerile și a cancelarului ordinelor.
Art. 29. - Brevetul poartă două numere:
Art. 30. - În caz de deces, brevetul, împreună cu însemnul decorației rămân moștenitorilor legali.
CAPITOLUL VIII
Modul de purtare a decorațiilor
Art. 31. - (1) Portul decorațiilor românești de pace, în ordinea importanței ierarhice, este următorul:
Art. 32. - Portul decorațiilor românești de război, în ordinea importanței ierarhice, este următorul:
I. Ordine:
II. Cruci și medalii:
Art. 33. - Decorațiile de război se poartă înaintea celor de pace, pe categorii de distincții, indiferent de treapta ierarhică sau de gradul ori clasa decorației de război față de cele de pace.
Art. 34. - Ordinele se poartă după cum urmează: pe partea stângă a pieptului, în gradele de Cavaler și Ofițer, precum și clasele a III-a și a II-a; la gât, pentru gradele de Comandor sau de clasa I; cu însemnul la gât și cu placa gradului pe partea stângă a pieptului, pentru gradul de Mare Ofițer; cu lenta petrecută peste bust - de pe umărul drept spre șoldul stâng, unde este prins însemnul - și cu placa gradului pe partea stângă a pieptului, pentru gradul de Mare Cruce; Colanul Ordinului Steaua României se poartă cu lanțul petrecut după gât.
Art. 35. - Toate crucile și medaliile, indiferent de clasă, se poartă pe partea stângă a pieptului.
Art. 36. - Titularii a una sau două decorații - ordine, cruci, medalii - sau semne onorifice le poartă separat și alăturat, pe același rând; începând de la trei decorații, acestea se atașează pe o baretă.
Art. 37. - (1) Ordinea în care se poartă decorațiile este cea dată de ierarhia prevăzută la art. 31-36 și în regulamentele decorațiilor respective.
(2) Dacă o persoană este distinsă cu două sau mai multe decorații diferite, dar egale ierarhic, succesiunea este dată de ordinea cronologică în care acestea au fost acordate, cea mai veche având întâietate.
Art. 38. - (1) Cetățenii români distinși cu decorații străine pot purta aceste decorații potrivit legislației statului care le-a conferit, cu acordul Președintelui României.
(2) Când decorațiile străine se pun pe baretă, alături de decorațiile românești, acestea sunt plasate după decorațiile românești similare în grad sau clasă.
Art. 39. - (1) Decorațiile se poartă, de regulă, cu prilejul Zilei Naționale a României și al celorlalte sărbători, naționale sau religioase, la festivități cu caracter oficial și la diferite activități cu caracter științific, aniversar sau comemorativ.
(2) Portul decorațiilor obligă la o ținută vestimentară sobră și decentă.
(3) Militarii poartă decorațiile în conformitate cu regulamentele specifice.
(4) Însemnele distincțiilor conferite unităților militare se poartă pe drapelele acestora.
Art. 40. - Ordinele naționale, pe domenii de activitate, și cele militare, în toate gradele, se prezintă sub trei forme, cu valoare ierarhică egală: însemnul, rozeta pentru civili și bareta pentru militari.
Art. 41. - (1) Rozetele decorațiilor se pot purta zilnic, de civili, numai la o ținută adecvată momentului și importanței decorațiilor.
(2) Baretele decorațiilor se poartă de cadrele militare la uniformă.
CAPITOLUL IX
Drepturile persoanelor decorate
Art. 42. - Persoanele decorate cu ordine naționale sau pe domenii de activitate, al căror brevet a fost semnat autograf de Președintele României, au dreptul să fie primite în audiență pentru a mulțumi personal, în situația în care decorația respectivă nu a fost înmânată direct de către acesta.
Art. 43. - Cavalerii ordinelor naționale care poartă vizibil însemnele ordinului primesc salutul sau onorul militar cuvenit.
Art. 44. - Cavalerii ordinelor sunt asimilați gradelor militare și beneficiază de onoruri militare, astfel:
Art. 45. - Onoruri militare se dau, de asemenea, membrilor civili ai ordinelor naționale, decedați, în conformitate cu asimilările cu gradele militare prevăzute la art. 44.
Art. 46. - (1) Cavalerii ordinelor vor fi invitați să participe la manifestațiile publice prilejuite de Ziua Națională a României sau la diverse alte aniversări și comemorări, asigurându-li-se de către organizatori locuri de onoare.
(2) Prefecturile și primăriile vor avea în vedere invitarea cu precădere a persoanelor decorate, domiciliate în raza lor de competență, la diverse manifestări comemorative, culturale, științifice sau sportive, pe care le organizează cu diferite ocazii.
Art. 47. - (1) Cavalerii Mari Ofițeri, Mari Cruci și Colan ai Ordinului Steaua României și cavalerii Mari Cruci ai ordinelor Serviciul Credincios și Pentru Merit sunt invitați, prin grija Cancelariei Ordinelor, la recepțiile oferite de Președintele României cu ocazia Zilei Naționale a României și a Anului Nou.
(2) Cavalerii prevăzuți la alin. (1), împreună cu cavaleri ai altor grade superioare ale ordinelor pe domenii de activitate pot fi invitați să participe și la alte recepții sau manifestări organizate de Președinție și de Parlament, tot prin grija Cancelariei Ordinelor.
Art. 48. - Prin legile de instituire a ordinelor se va stabili o zi proprie, legată de data primei instituiri a fiecărui ordin.
Art. 49. - Cu prilejul zilei fiecărui ordin național, precum și cu prilejul zilei Ordinului militar național Mihai Viteazul Președintele României organizează, prin grija Cancelariei Ordinelor, un Te Deum, urmat de o recepție, la care vor participa: Președintele României, cancelarul ordinelor, cavalerii ordinului național respectiv în grade superioare (Colan, Mare Cruce, Mare Ofițer și Comandor), precum și ultimele două promoții ale gradelor de Ofițer și Cavaler.
Art. 50. - Cu prilejul zilei fiecăruia dintre celelalte ordine ministerele și celelalte instituții autonome, abilitate să facă propuneri de decorare în domeniul respectiv, organizează, cu sprijinul Cancelariei Ordinelor, reuniuni cu membrii ordinului, prezidate de ministrul de resort.
Art. 51. - (1) Pentru cinstirea memoriei cavalerilor ordinelor naționale, în cimitirele existente în municipii și orașe se va rezerva, prin grija autorităților locale, un loc special pentru înmormântarea celor decorați din respectiva localitate.
(2) Costul parcelelor respective va fi suportat din bugetele primăriilor. Locurile de veci vor fi puse la dispoziție moștenitorilor legali în mod gratuit.
(3) Cu ocazia unor sărbători naționale și religioase, prin grija autorităților locale, se vor organiza manifestări de omagiere la mormintele cavalerilor ordinelor naționale decedați.
CAPITOLUL X
Retragerea decorațiilor
Art. 52. - Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situații:
Art. 53. - Pentru judecarea faptelor dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât cele prevăzute la art. 52 lit. a), se constituie un consiliu de onoare pentru fiecare ordin.
Art. 54. - (1) Consiliul de onoare este format din 7 membri, în cazul ordinelor naționale, și din 5 membri în cazul celorlalte ordine.
(2) Membrii consiliilor de onoare sunt aleși pe termen de 5 ani de cavalerii ordinului respectiv, câte unul din cele trei grade inferioare și câte doi din gradele de Mare Ofițer și Mare Cruce. Președinția Consiliului de onoare este asigurată de cel mai în vârstă membru al gradului sau clasei superioare.
Art. 55. - (1) Consiliul de onoare al fiecărui ordin judecă și faptele socotite dezonorante ale persoanelor decorate cu medaliile corespunzătoare ordinelor. În acest caz în Consiliul de onoare sunt cooptați, pentru cauza în speță, și doi titulari ai medaliei, care vor avea drept de vot deliberativ.
(2) Persoanele supuse judecății sunt invitate să participe la judecata Consiliului de onoare.
Art. 56. - Decorațiile conferite pentru faptele săvârșite în serviciul apărării naționale, pe timp de război, nu se retrag decât în cazul unei condamnări pentru trădare în timp de război.
Art. 57. - Persoanele cărora li s-a retras calitatea de membru al ordinului sunt obligate să restituie brevetul și însemnul.
Art. 58. - (1) Decorațiile conferite cetățenilor străini pot fi retrase în cazul săvârșirii de fapte incompatibile cu calitatea de persoană căreia i s-a conferit o distincție a României.
(2) Retragerea decorațiilor se face prin decret, la propunerea Cancelariei Ordinelor, pe baza sesizării Ministerului Afacerilor Externe.
Art. 59. - Radierea din evidență a unei persoane decorate se face numai după ce Președintele României a semnat decretul de retragere a decorației.
Art. 60. - (1) Pierderea ori distrugerea însemnelor sau brevetelor se va publica de deținător în Monitorul Oficial al României.
(2) Eliberarea unui duplicat de pe documentul de atestare ori, după caz, a unui nou însemn se face la propunerea Cancelariei Ordinelor, pe baza solicitării titularului, după publicarea prevăzută la alin. (1).
CAPITOLUL XI
Cancelaria Ordinelor
Art. 61. - Administrarea decorațiilor este încredințată Cancelariei Ordinelor, care va funcționa ca un compartiment în cadrul Președinției României.
Art. 62. - (1) Cancelaria Ordinelor va fi condusă de un cancelar cu rang de consilier de stat, numit de Președintele României.
(2) Funcția de consilier de stat a cancelarului ordinelor se va adăuga funcțiilor existente la Președinție.
Art. 63. - Cancelaria Ordinelor are următoarele atribuții:
Art. 64. - Cancelaria Ordinelor întocmește și ține la zi următoarele evidențe:
Art. 65. - (1) Cancelaria Ordinelor va elabora și va transmite autorităților prevăzute la art. 4 alin. (2) metodologia necesară în vederea întocmirii propunerilor de decorare.
(2) Cancelaria Ordinelor informează până la data de 1 iulie autoritățile menționate la art. 4 alin. (2) despre limitele contingentelor anuale pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decorații.
(3) Cancelaria Ordinelor comunică Ministerului de Interne datele de identitate ale persoanelor decorate; Ministerul de Interne va transmite Cancelariei Ordinelor informațiile despre decesul celor decorați sau despre eventualele condamnări.
Art. 66 - (1) Propunerile de decorare se transmit Cancelariei Ordinelor în termen de 60 de zile de la data prevăzută la art. 65 alin (2). Pentru fiecare persoană se vor menționa: numele și prenumele, data și locul nașterii, domiciliul, statul, funcția, decorațiile primite anterior și data conferirii acestora, gradul, vechimea în grad sau în clasă, denumirea decorației și gradul pentru care se propune, precum și motivarea propunerii.
(2) Pentru persoanele îndreptățite să primească distincții în funcție de numărul de ani serviți, calculul timpului se va face până la data limită a înaintării propunerilor.
Art. 67. - Tabelele cuprinzând propunerile de decorare anuală se înaintează Cancelariei Ordinelor până la data de 31 august a anului respectiv, sub semnătura conducătorilor instituțiilor prevăzute la art. 4 alin. (2).
Art. 68. - Radierea din evidențe, ca urmare a decesului, se face pe baza comunicării transmise Cancelariei Ordinelor de Ministerul de Interne, prin Serviciul de evidență a populației.
Art. 69. - Cancelaria Ordinelor conlucrează cu consiliile de onoare ale ordinelor și înaintează Președintelui României hotărârile acestora.
Art. 70. - Cu sprijinul organelor Ministerului de Interne Cancelaria Ordinelor va recupera însemnele și brevetele de la persoanele cărora li s-a retras decorația.
Art. 71. - Cancelaria Ordinelor editează un buletin anual, în care se publică listele cuprinzând persoanele decorate, date despre locurile vacante, informații despre consiliile de onoare, decesele cavalerilor ordinelor, persoanele cărora li s-a retras calitatea de membru.
Art. 72. - Sumele necesare pentru confecționarea însemnelor, brevetelor, rozetelor, baretelor și cutiilor decorațiilor, precum și pentru toate activitățile Cancelariei Ordinelor se alocă, printr-un capitol distinct, în bugetul Președinției României.
CAPITOLUL XII
Dispoziții finale
Art. 73. - Din împuternicirea Președintelui României înmânarea decorațiilor poate fi făcută de primul-ministru, de miniștri sau conducători ai altor organe centrale, comandanți de mari unități militare și de șefii misiunilor diplomatice ale României în străinătate.
Art. 74. - Brevetele și însemnele decorațiilor rămân, după deces, în posesia moștenitorilor legali, dar fără drept de a le purta sau de a face uz, în orice fel, de prerogativele conferite prin acestea.
Art. 75. - În cazul conferirii unei decorații post-mortem brevetul și însemnul acesteia se predau spre păstrare moștenitorilor legali.
Art. 76. - Descrierea, materialul din care se realizează, dimensiunile, modelul desenat al fiecărei decorații, numărul maxim pentru fiecare grad sau clasă, precum și motivele care determină conferirea ei vor fi precizate în regulamentul respectivei distincții.
Art. 77. - (1) Decorațiile de război se pot conferi și pe timp de pace unor unități militare sau militari români care participă la misiuni sub jurisdicția unor organisme internaționale la care statul român este parte. Faptele de arme deosebite ale acestor militari pot fi răsplătite cu ordine și medalii militare, cu însemne de război.
(2) În cazuri excepționale, pentru acțiuni de mare amploare și cu cotă ridicată de risc, Președintele României poate conferi persoanelor prevăzute la alin. (1) și decorații naționale cu însemne de război.
Art. 78. - În cazul unor acțiuni militare internaționale, la care participă și subunități sau unități românești, Președintele României poate conferi decorații de război românești unor militari străini care, prin acțiunile lor, au ajutat trupele române la îndeplinirea misiunilor sau au salvat viața unor militari români.
Art. 79. - Prezenta lege-cadru va fi dezvoltată printr-o lege și un regulament pentru fiecare decorație.
Art. 80. - Instituirea oricărei noi decorații se face prin lege, la propunerea unei comisii speciale instituite conform regulamentelor parlamentare.
Art. 81. - La instituirea prezentului sistem de decorații se poate conferi orice grad sau clasă, în limita a maximum 15% din numărul legal prevăzut pentru fiecare decorație.
Art. 82. - Prin grija Cancelariei Ordinelor se va remite Muzeului Național de Istorie și Muzeului Militar Național câte un exemplar din fiecare decorație.
Art. 83. - Confecționarea, fără drept, de însemne de decorații constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Art. 84. - Falsificarea brevetelor de conferire sau portul fără drept al însemnelor decorațiilor se pedepsește potrivit Codului penal.
Art. 85. - Pe aversul sau pe reversul plachetelor nu pot fi imprimate elemente ale însemnelor din sistemul național de decorații al României.
Art. 86. - Din fondurile bugetului de stat pe anul 1999 Guvernul va asigura, din rezerva bugetară aflată la dispoziția sa, fondurile necesare pentru activitățile prevăzute la art. 63, 64 și 71.
Art. 87. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă reglementările anterioare privitoare la decorații și titluri de onoare, cu excepția: Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat*), cu modificările ulterioare; Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cu modificările ulterioare; Legii nr. 68/1994 privind înființarea Medaliei "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945", republicată**).
(2) Denumirea decorației "Medalia Revoluția Română din decembrie 1989", menționată în Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată***), cu modificările ulterioare, se înlocuiește cu denumirea "Crucea Comemorativă a Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989", prevăzută la art. 6 lit. C pct. II din prezenta lege, celelalte dispoziții rămânând valabile.
(3) Denumirea Ordinul "Meritul Militar", menționată în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și în Legea nr. 238/1998 privind conferirea Ordinului "Meritul Militar" pensionarilor militari, veterani de război, se înlocuiește cu denumirea "Semnul onorific", prevăzută la art. 10 pct. 3 și 4 din prezenta lege, celelalte dispoziții rămânând valabile.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 8 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VASILE LUPU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ULM NICOLAE SPINEANU
București, 31 martie 2000.
Nr. 29.
Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.