ORDONANȚĂ nr.54 din 28 august 1997
pentru modificarea și completarea Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale și necorporale
Textul actului publicat în M.Of. nr. 225/30 aug. 1997

În temeiul prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Art. I. - Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.80 din 29 martie 1994, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr.19 din 4 august 1995, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se completează cu un alineat care va avea următorul cuprins:

"Persoanele juridice fără scop lucrativ care au dreptul, potrivit legii, să desfășoare activități economice vor amortiza capitalul imobilizat numai pentru acele activități desfășurate în scopul obținerii de profit și pentru care, potrivit legii, acestea sunt plătitoare de impozit pe profit."

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Capitalul imobilizat supus amortizării este reflectat în patrimoniul agenților economici prin bunurile și valorile destinate să deservească activitatea pe o perioadă mai mare de un an și care se consumă treptat."

3. Articolul 3 alineatul 2 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului. Această valoare va fi actualizată periodic în funcție de indicele de inflație;"

4. Articolul 3 alineatul ultim se abrogă.

5. Articolul 4 litera c) va avea următorul cuprins:

"c) investițiile efectuate pentru descopertă, în vederea valorificării de substanțe minerale utile, cu cărbuni și alte zăcăminte ce se exploatează la suprafață, precum și cele pentru realizarea lucrărilor miniere subterane de deschidere a zăcămintelor;"

6. Articolul 4 se completează cu litera d), care va avea următorul cuprins:

"d) investițiile efectuate la mijloacele fixe în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali."

7. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - Sunt considerate active corporale, dar nu se supun amortizării: mijloacele fixe aparținând proprietății publice, lacurile, bălțile, iazurile, care nu sunt rezultatul unei investiții, precum și terenurile, inclusiv cele împădurite."

8. Articolul 6 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) motoarele, aparatele și alte subansambluri ale mijloacelor fixe procurate în scopul înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparațiilor de orice fel, care nu modifică parametrii tehnici inițiali ai mijlocului fix;"

9. Articolul 6 litera c) va avea următorul cuprins:

"c) construcțiile și instalațiile provizorii;"

10. Articolul 7 litera d) va avea următorul cuprins:

"d) concesiunile, imobilizările necorporale de natura superficiei și a uzufructului, brevetele și alte drepturi și valori asimilate;"

11. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - Duratele normale de funcționare, precum și clasificația mijloacelor fixe se aprobă prin hotărâre a Guvernului. La determinarea lor se va ține seama de parametrii tehnico-economici stabiliți de proiectanți și producători prin cărțile sau documentațiile tehnice ale mijloacelor fixe respective, precum și de efectele uzurii morale. Aceste durate vor fi revizuite periodic, dar nu mai târziu de 5 ani."

12. Articolul 10 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) valoarea de intrare aferentă fiecărui mijloc fix, reevaluată în conformitate cu prevederile legale;"

13. Articolul 10 litera b) va avea următorul cuprins:

"b) costul de achiziție pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;"

14. Articolul 10 litera d) va avea următorul cuprins:

"d) valoarea actuală, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza propunerilor făcute de specialiști și cu aprobarea consiliului de administrație al agentului economic, a responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, sau a ordonatorului de credite bugetare la instituțiile publice;"

15. Articolul 11 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare."

16. Articolul 11 alineatul 3 se abrogă;

17. Articolul 11 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

"Amortizarea investițiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune se recuperează de agentul economic care a efectuat investiția, pe perioada contractului."

18. Articolul 13 se completează cu un alineat care va avea următorul cuprins:

"Imobilizările necorporale de natura concesiunii, superficiei și a uzufructului se amortizează pe durata contractului."

19. Articolul 15 va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - Terenurile se înregistrează în contabilitate la intrarea în patrimoniu, la valoarea stabilită, în funcție de clasele de calitate, suprafață, amplasare și/sau alte criterii legale, la costul de achiziție sau la valoarea aportului în natură, după caz."

20. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

"Art. 16. - În situații justificate, agenții economici sunt scutiți de la calculul amortizării cu avizul organului teritorial al Ministerului Finanțelor, pentru următoarele active corporale:

a) minele trecute în conservare sau scoase definitiv din funcțiune, precum și sondele de țiței și gaze care nu se dau în producție, la propunerea Agenției Naționale pentru Rezerve Minerale;
b) mijloacele fixe din cadrul obiectivelor economice trecute în conservare pe o durată mai mare de 30 de zile;
c) lucrările de îmbunătățiri funciare și de gospodărire a apelor, cu caracter general de deservire, destinate apărării contra inundațiilor și înlăturării excesului de umiditate, și anume: diguri și canale principale, de desecare, precum și lucrările de combatere a eroziunii solului, de regularizare a scurgerii apelor pe versanți și de corectare a torenților, destinate apărării terenurilor agricole și silvice și obiectivelor social-economice din zona apărată, șenalele navigabile, tunelele de metrou, infrastructura căii ferate, drumurile, podurile, apeductele, precum și celelalte căi de comunicație;"

21. Articolul 17 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcțiune, agenții economici asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora. Diferența rămasă neacoperită se include în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, pe o perioadă de maximum 5 ani, sau diminuează capitalurile proprii, cu respectarea dispozițiilor legale."

22. Articolul 17 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Durata recuperării și anuitățile de acoperire a valorii neamortizate se stabilesc de către consiliul de administrație al agentului economic, respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, definite la art. 1 alin. 3."

23. Articolul 18 se abrogă.

24. Articolul 19 alineatul 1 partea introductivă va avea următorul cuprins:

"Agenții economici amortizează mijloacele fixe potrivit prevederilor prezentei legi, utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare:"

25. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - Componentele de aprobare a utilizării regimului de amortizare liniară sau degresivă revin consiliului de administrație al agentului economic, respectiv responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ definite la art. 1 alin. 3. Utilizarea regimului de amortizare accelerată se aprobă de către organul teritorial al Ministerului Finanțelor, la propunerea consiliului de administrație al agentului economic sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului."

26. Articolul 21 se abrogă.

27. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - Agenții economici, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate, precum și persoanele juridice fără scop lucrativ au obligația evidențierii în contabilitate, în conturi distincte, a mijloacelor fixe și a amortizării acestora. Instituțiile publice au obligația evidențierii în contabilitate, în conturi distincte, a mijloacelor fixe și a sumelor rezultate din dezmembrarea și valorificarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune."

28. Articolul 22 alineatele 2 și 3 se abrogă.

29. Articolul 23 se abrogă.

30. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe se face cu aprobarea consiliului de administrație al agentului economic, respectiv a responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ definite la art. 1 alin. 3.

La instituțiile publice scoaterea mijloacelor fixe din funcțiune se face cu aprobarea ordonatorului principal de credite bugetare."

31. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

"Art. 25. - La scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe care nu au fost complet amortizate, agenții economici, precum și persoanele juridice fără scop lucrativ vor proceda în conformitate cu prevederile art. 17 și 24 din prezenta lege."

32. Articolele 26, 27 și 28 se abrogă.

33. Articolul 29 litera e) va avea următorul cuprins:

"e) modificarea, pe parcursul duratei normale de funcționare a mijlocului fix, a duratei și a regimului de amortizare stabilite conform art. 8, art. 19 și art. 20 din prezenta lege."

34. Articolul 29 litera f) se abrogă.

35. Articolul 30 va avea următorul cuprins:

"Art. 30. - Contravențiile prevăzute la art. 29 din prezenta lege se sancționează după cum urmează:

a) cele de la lit. c) și d), cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei;
b) cele de la lit. a), b) și e), cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei. Cuantumul acestor contravenții vor fi actualizate prin hotărâre a Guvernului în funcție de indicele de inflație."

36. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

"Art. 32. - Declasarea și casarea unor bunuri materiale, altele decât mijloacele fixe, sunt de competența consiliilor de administrație ale agenților economici, respectiv a responsabilului cu gestiunea ordonatorului principal de credite bugetare."

Art. II. - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va aproba modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994.

Art. III. - Regularizarea diferențelor reprezentând amortizarea aferentă gradului de neutilizare pentru anul 1997 se va face prin includere în cheltuielile de exploatare la închiderea exercițiului financiar.

Regularizarea amortizării aferente gradului de neutilizare, înregistrată până la 31 decembrie 1996 în contul în afara bilanțului contabil va fi reglementată prin hotărâre a Guvernului.

Art. IV. - Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.80 din 29 martie 1994, cu modificările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Mircea Ciumara

București, 28 august 1997.
Nr. 54.


Duminică, 28 februarie 2021, 09:01

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.