LEGEA nr.334 din 31 mai 2002
bibliotecilor
![]() |
Textul actului publicat în M.Of. nr. 422/18 iun. 2002 |
![]() |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. - În înțelesul prezentei legi, se consideră:
Art. 2. - (1) După forma de constituire și administrare a patrimoniului bibliotecile sunt de drept public sau de drept privat.
(2) Bibliotecile de drept public se înființează și se organizează în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale, a altor autorități publice ori instituții și funcționează potrivit regulamentelor proprii aprobate de autoritățile sau instituțiile tutelare.
(3) Bibliotecile de drept privat se înființează, se organizează și funcționează în subordinea persoanelor juridice private sau a persoanelor fizice.
Art. 3. - După forma de organizare bibliotecile pot fi cu personalitate juridică sau fără personalitate juridică.
Art. 4. - După gradul de acces la colecții și servicii bibliotecile pot fi cu acces nelimitat sau cu acces limitat.
Art. 5. - După structura colecțiilor bibliotecile pot fi enciclopedice sau specializate.
Art. 6. - (1) În bibliotecile de drept public accesul la colecțiile și bazele de date proprii este gratuit.
(2) Bibliotecile de drept public pot oferi unele servicii pe bază de tarife stabilite, în condițiile legii, prin regulamentele proprii de organizare și funcționare, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al instituției tutelare.
Art. 7. - Bibliotecile de drept public pot fi desființate în cazul încetării activității autorităților sau instituțiilor care le-au înființat sau finanțat, numai în condițiile preluării patrimoniului lor de către o altă bibliotecă de drept public, cu respectarea legislației în vigoare.
Art. 8. - (1) Bibliotecile de drept public sunt finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, iar fondurile de finanțare se nominalizează distinct în bugetele proprii sau ale instituțiilor tutelare.
(2) Bibliotecile pot fi finanțate și de alte persoane juridice de drept public sau privat, precum și de persoane fizice, prin donații, sponsorizări sau alte surse legale de venituri.
(3) Bibliotecile de drept privat pot fi susținute financiar, pe bază de programe sau proiecte, și de la bugetul de stat sau de la bugetele autorităților locale, dacă se angajează să aibă o activitate specifică bibliotecilor de drept public.
CAPITOLUL II
Sistemul național de biblioteci
Art. 9. - (1) Sistemul național de biblioteci este parte integrantă a sistemului informațional național și se constituie din totalitatea bibliotecilor de drept public și din bibliotecile de drept privat, care au activități specifice celor de drept public, având ca scop realizarea coordonată a împrumutului bibliotecar național și internațional, gestionarea sistemică a informației, realizarea Catalogului național partajat și a Bibliotecii naționale virtuale.
(2) Catalogul național partajat și Biblioteca națională virtuală sunt coordonate de către Biblioteca Națională a României.
(3) La nivel teritorial se pot realiza consorții sau alte forme de cooperare pentru achiziția de documente specifice.
Art. 10. - Sistemul național de biblioteci, în raport cu funcțiile și atribuțiile acestora, este structurat astfel:
SECȚIUNEA A
Biblioteca Națională a României
Art. 11. - Biblioteca Națională a României este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.
Art. 12. - (1) Biblioteca Națională a României îndeplinește următoarele funcții specifice:
(2) Biblioteca Națională a României funcționează pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului culturii și cultelor.
Art. 13. - În subordinea Bibliotecii Naționale a României funcționează Oficiul Național Bibliografic și de Informatizare a Bibliotecilor, cu următoarele atribuții:
Art. 14. - Oficiul Național Bibliografic și de Informatizare a Bibliotecilor se finanțează de la bugetul de stat și din resurse extrabugetare prevăzute în bugetul Bibliotecii Naționale a României.
SECȚIUNEA B
Biblioteca Academiei Române
Art. 15. - Biblioteca Academiei Române este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică și statut de bibliotecă națională, care funcționează în subordinea Academiei Române.
Art. 16. - Biblioteca Academiei Române îndeplinește următoarele funcții:
SECȚIUNEA C
Biblioteci universitare
Art. 17. - Bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior.
Art. 18. - Din categoria bibliotecilor universitare fac parte:
Art. 19. - Bibliotecile universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior.
SECȚIUNEA D
Biblioteci specializate
Art. 20. - Instituțiile academice și de cercetare, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, unitățile militare, agenții economici și celelalte persoane juridice de drept public sau privat pot înființa și pot organiza biblioteci specializate.
Art. 21. - Bibliotecile specializate sunt biblioteci de drept public sau privat și sunt finanțate de către autoritățile, instituțiile sau celelalte persoane juridice care le tutelează.
SECȚIUNEA E
Biblioteci publice
Art. 22. - (1) Bibliotecile publice sunt biblioteci de drept public sau privat, destinate tuturor membrilor unei comunități locale ori zonale.
(2) Bibliotecile publice asigură egalitatea accesului la informații și la documentele necesare informării, educației permanente și dezvoltării personalității utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vârstă, sex, apartenență politică, religie ori naționalitate.
Art. 23. - Din categoria bibliotecilor publice fac parte:
Art. 24. - Biblioteca Metropolitană București, succesoare a Bibliotecii Municipale "Mihail Sadoveanu" din București, este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică și funcționează în subordinea Consiliului General al Municipiului București.
Art. 25. - Biblioteca Metropolitană București are rol de bibliotecă metodologică pentru bibliotecile publice din Capitală, exercită atribuții de bibliotecă județeană pentru județul Ilfov și îndeplinește următoarele funcții:
Art. 26. - Activitatea Bibliotecii Metropolitane București este finanțată din bugetul municipiului București.
Art. 27. - (1) Bibliotecile județene sunt biblioteci de drept public cu personalitate juridică.
(2) Bibliotecile județene se organizează și funcționează în toate municipiile reședință de județ, în subordinea consiliilor județene.
Art. 28. - Bibliotecile județene au următoarele atribuții principale:
Art. 29. - Activitatea bibliotecilor județene se finanțează din bugetul județului respectiv.
Art. 30. - (1) Bibliotecile municipale și orășenești sunt biblioteci de drept public cu sau fără personalitate juridică.
(2) Bibliotecile municipale și orășenești se organizează în subordinea consiliilor municipale și orășenești, cu excepția municipiilor reședință de județ.
Art. 31. - Bibliotecile municipale și orășenești organizează activitatea de lectură și oferă servicii de documentare și informare comunitară.
Art. 32. - Activitatea bibliotecilor municipale și orășenești se finanțează din bugetul municipiilor și orașelor pe raza cărora funcționează.
Art. 33. - Bibliotecile comunale se organizează și funcționează în toate centrele de comună, în subordinea consiliilor locale, și sunt finanțate din bugetele acestora.
Art. 34. - În școlile primare sătești se pot organiza biblioteci cu dublă funcție, școlară și publică.
Art. 35. - Persoanele fizice sau juridice române ori străine pot înființa și finanța biblioteci publice de drept privat pe teritoriul României, pe baza metodologiei elaborate de Comisia națională a bibliotecilor.
SECȚIUNEA F
Biblioteci școlare
Art. 36. - Din rețeaua bibliotecilor școlare fac parte:
Art. 37. - Bibliotecile școlare sunt parte integrantă a procesului de instruire, formare și educare.
Art. 38. - Finanțarea bibliotecilor școlare se face din bugetul anual al instituțiilor de învățământ de stat sau privat în cadrul cărora funcționează.
CAPITOLUL III
Patrimoniul bibliotecilor
Art. 39. - (1) Colecțiile bibliotecilor pot fi formate din următoarele categorii de documente:
(2) Colecțiile pot cuprinde și alte documente, nespecifice bibliotecilor, istoricește constituite sau provenite din donații.
Art. 40. - (1) Documentele aflate în colecțiile bibliotecilor, care au statut de bunuri culturale comune, nu sunt mijloace fixe și sunt evidențiate în documente de inventar; fac excepție bunurile culturale de patrimoniu constituite în colecții speciale sau în depozit legal, fiind considerate mijloace fixe și evidențiate, gestionate și inventariate în conformitate cu prevederile legale.
(2) Eliminarea documentelor din colecții se aplică numai bunurilor culturale comune, uzate fizic sau moral, după o perioadă de minimum 6 luni de la achiziție, prin hotărârea conducerii bibliotecii.
(3) Evidența documentelor se face în sistem tradițional și informatizat, astfel:
(4) Evidența globală și individuală realizată în sistem informatizat cuprinde descrierea completă, conform I.S.B.D.
(5) Bibliotecarii nu sunt obligați să constituie garanții gestionare, dar ei răspund material pentru lipsurile din inventar care depășesc procentul de pierdere naturală stabilit, potrivit legii.
(6) Documentele, bunuri culturale comune găsite lipsă din inventar, se recuperează fizic, prin înlocuirea cu documente identice, sau valoric, prin achitarea unei sume echivalente cu de 5 ori prețul mediu de achiziție al bibliotecii din anul precedent.
(7) Bunurile culturale de patrimoniu lipsă la inventar se recuperează fizic; în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recuperează valoric la prețul pieței plus o penalizare de minimum 10% din cost, pe baza hotărârii Comisiei naționale a bibliotecilor.
(8) Documentele specifice bibliotecilor se inventariază periodic astfel:
(9) În caz de predare/preluare a gestiunii fondului de documente, precum și în caz de forță majoră se procedează la verificarea integrală a inventarului.
(10) În cazuri de forță majoră, incendii, calamități naturale etc. conducerea bibliotecii dispune scoaterea din evidență a documentelor distruse.
(11) Bibliotecile publice sunt obligate să își dezvolte periodic colecțiile de documente, prin achiziționarea de titluri din producția editorială curentă.
(12) Creșterea anuală a colecțiilor din bibliotecile finanțate din fonduri publice trebuie să fie de minimum 25 de documente specifice la 1.000 de locuitori.
(13) Colecția din biblioteca publică trebuie să asigure cel puțin un document specific pe cap de locuitor.
Art. 41. - (1) Colecțiile bibliotecilor se constituie și se dezvoltă prin achiziționare, transfer, schimb interbibliotecar, național și internațional, donații, legate, sponsorizări sau, după caz, Depozit legal.
(2) Dotările se asigură prin finanțarea de către autoritățile tutelare, precum și prin transferuri, donații și sponsorizări; donațiile și sponsorizările din străinătate sunt scutite de taxe vamale și de T.V.A.
Art. 42. - (1) Colecțiile bibliotecilor se păstrează în depozite și/sau în săli cu acces liber special amenajate, asigurându-se condiții de conservare și securitate adecvate.
(2) Autoritățile și instituțiile publice tutelare controlează și asigură condiții optime de păstrare a colecțiilor și de acces la acestea.
Art. 43. - (1) Pentru sprijinirea procesului de dezvoltare a colecțiilor de bibliotecă și a dotării bibliotecilor cu echipamente tehnice, mobilier, tipizate de bibliotecă și consumabile, începând cu anul 2003 se înființează Oficiul Național de Servicii pentru Biblioteci.
(2) Oficiul Național de Servicii pentru Biblioteci este instituție de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, finanțată în primii doi ani de funcționare prin subvenții de la bugetul de stat și din venituri extrabugetare, după care se va finanța exclusiv din resurse extrabugetare.
(3) Modalitatea de organizare și funcționare a Oficiului Național de Servicii pentru Biblioteci este stabilită prin hotărâre a Guvernului, emisă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
CAPITOLUL IV
Personalul bibliotecilor
Art. 44. - (1) Personalul bibliotecilor se compune din:
(2) În categoria personalului de specialitate din biblioteci se includ: bibliotecarii, bibliografii, cercetătorii, redactorii, documentariștii, conservatorii, restauratorii, inginerii de sistem, informaticienii, operatorii, analiștii, custozii, mânuitorii, depozitarii și alte funcții de profil.
(3) Personalul de specialitate din rețeaua de biblioteci a Ministerului Educației și Cercetării are statut de personal didactic auxiliar.
(4) Organigrama bibliotecii se aprobă de către autoritatea sau instituția tutelară.
Art. 45. - (1) Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii; din comisiile de concurs vor face parte și reprezentanți ai bibliotecilor, cu rol de coordonare metodologică.
(2) Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, fără personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de autoritatea tutelară; din comisiile de concurs va face parte și reprezentantul bibliotecii, cu rol de coordonare metodologică.
(3) Nomenclatorul de funcții și criteriile de normare a resurselor umane în bibliotecile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.
(4) Pentru bibliotecile din învățământ și bibliotecile specializate, nomenclatorul de funcții și criteriile de normare vor fi elaborate corelat cu prevederile anexei, în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, și vor fi aprobate prin ordin al ministrului de resort.
Art. 46. - Angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează în conformitate cu prevederile legale.
Art. 47. - Atribuțiile și competențele personalului din biblioteci se stabilesc prin fișa postului, conform structurii organizatorice, programelor de activitate și sarcinilor de serviciu elaborate de către directorul general sau de director, respectiv de către bibliotecarul responsabil, pe baza regulamentului de organizare și funcționare a bibliotecii.
Art. 48. - Promovarea, sancționarea, eliberarea din funcție și destituirea personalului din biblioteci se realizează în conformitate cu prevederile legale; în cazul bibliotecilor fără personalitate juridică se va solicita și avizul bibliotecii, cu rol de coordonare metodologică.
Art. 49. - Pregătirea personalului de specialitate din biblioteci se asigură de către Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea asociațiilor profesionale de profil, prin: cursuri opționale, la nivel liceal, învățământ postliceal, învățământ superior de lungă și scurtă durată, inclusiv învățământ la distanță, cursuri postuniversitare, programe de masterat și doctorat, precum și prin alte forme de pregătire profesională.
Art. 50. - (1) Conducerea bibliotecii de drept public și ordonatorul principal de credite sunt obligați să asigure formarea profesională continuă a personalului de specialitate, alocând în acest scop minimum 5% din totalul cheltuielilor de personal prevăzute prin buget.
(2) Programele de formare profesională continuă cuprind: management și marketing de bibliotecă, sociologia lecturii, informare științifică de specialitate, pregătire metodică, documentare în domeniul legislației generale și al legislației specifice, activități practice și de educație permanentă.
(3) Asociațiile profesionale de profil pot organiza cursuri de formare profesională continuă a bibliotecarilor, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Art. 51. - (1) Personalul din bibliotecile publice, care are în responsabilitate colecții cu acces liber și/sau destinate împrumutului la domiciliu, beneficiază, conform prezentei legi, de un coeficient de 0,3% scădere din totalul fondului inventariat, reprezentând pierdere naturală datorată unor cauze care nu puteau fi înlăturate ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul minimal normal al serviciului.
(2) Bibliotecile pot asigura utilizatorilor, la cererea acestora, accesul la serviciile lor pe parcursul întregii săptămâni, cu plata personalului, conform legii.
(3) Personalul din biblioteci, care lucrează în depozite de carte, colecții de patrimoniu cultural, laboratoare de restaurare și conservare a cărții și care asigură servicii de împrumut la domiciliu sau în spitale, azile de bătrâni, orfelinate, beneficiază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare ori care solicită o încordare psihică foarte ridicată, de un spor de până la 15% din salariul de bază al angajatului.
(4) Personalul din biblioteci beneficiază de distincții și premii în condițiile legii, la recomandarea conducerii bibliotecilor.
CAPITOLUL V
Conducerea bibliotecilor
Art. 52. - Conducerea bibliotecilor este asigurată după cum urmează:
Art. 53. - Conducerea serviciilor, laboratoarelor și a birourilor din biblioteci este asigurată de un șef de serviciu, șef de laborator, respectiv de un șef de birou, având dreptul la indemnizație de conducere, potrivit prevederilor legale.
Art. 54. - (1) În cadrul bibliotecilor de drept public cu personalitate juridică funcționează consilii de administrație, cu rol consultativ.
(2) Consiliul de administrație este condus de directorul general sau de director, în calitate de președinte, și este format din maximum 11 membri, astfel: director general sau director, directori adjuncți, contabil-șef și reprezentanți ai principalelor compartimente ale bibliotecii, desemnați prin decizie a directorului general, respectiv a directorului, precum și un reprezentant al autorității tutelare, desemnat de aceasta.
(3) Consiliul de administrație al bibliotecii funcționează în baza regulamentului de organizare și funcționare a bibliotecii.
Art. 55. - (1) În cadrul bibliotecilor de drept public, cu sau fără personalitate juridică, poate funcționa un consiliu științific cu rol consultativ în dezvoltarea colecțiilor, în domeniul cercetării științifice și al activităților culturale.
(2) Consiliul științific este format din maximum 9 membri, cuprinzând bibliotecari, specialiști în domeniul informatizării bibliotecilor, al activității culturale și științifice, numiți prin decizie a directorului general sau a directorului, iar în cazul bibliotecilor fără personalitate juridică, prin decizie a autorității tutelare, la propunerea bibliotecarului responsabil.
Art. 56. - Numirea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a directorilor generali, directorilor, directorilor adjuncți și a bibliotecarilor responsabili din bibliotecile finanțate din fonduri publice se realizează, în condițiile legii, de către autoritatea tutelară, cu avizul serviciului descentralizat din Ministerul Culturii și Cultelor.
Art. 57. - (1) Numirea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a directorilor generali, directorilor și a directorilor adjuncți din bibliotecile centrale universitare se realizează de către Ministerul Educației și Cercetării, în condițiile legii.
(2) Directorii generali ai bibliotecilor centrale universitare trebuie să fie cadre didactice universitare, având cel puțin gradul de conferențiar universitar.
(3) Numirea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a directorilor generali, directorilor, directorilor adjuncți și bibliotecarilor responsabili din celelalte biblioteci de învățământ se realizează de către autoritatea tutelară, în condițiile legii.
Art. 58. - Directorul general sau directorul, respectiv bibliotecarul responsabil, răspunde de organizarea și funcționarea bibliotecii sau filialei pe baza organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare a instituției, elaborate în condițiile legii și avizate de către autoritățile tutelare și de bibliotecile cu rol de coordonare metodologică, în cazul bibliotecilor de drept public.
CAPITOLUL VI
Comisia Națională a Bibliotecilor
Art. 59. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se înființează Comisia națională a bibliotecilor, denumită în continuare Comisie, organism științific și de decizie în domeniu, sub autoritatea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii și Cultelor.
Art. 60. - (1) Comisia este formată din specialiști recunoscuți în domeniul bibliotecilor, propuși de către:
(2) Reprezentanții ministerelor prevăzute la lit. a) și b) în Comisie se stabilesc după cum urmează:
(3) Membrii Comisiei au mandat pe o perioadă de 4 ani și sunt confirmați prin ordin comun al celor doi miniștri, în baza propunerilor formulate de instituțiile și asociațiile menționate la alin. (1).
(4) Președintele și secretarul Comisiei sunt aleși dintre membrii acesteia, cu votul majorității simple.
(5) Comisia își desfășoară activitatea în baza unui regulament propriu de organizare și funcționare aprobat prin ordin comun al celor doi miniștri.
(6) Comisia poate alege, ca membri asociați, specialiști din țară sau din străinătate, personalități științifice de prestigiu în domeniu, propuși de președinte și validați cu votul majorității simple.
(7) Comisia își poate constitui secțiuni formate din specialiști consacrați pe domenii, conduse de un președinte ales din rândul membrilor acestora.
(8) Deciziile Comisiei se iau cu majoritatea simplă a voturilor și sunt promulgate prin ordin comun al celor doi miniștri, în termen de maximum 30 de zile.
(9) Secretariatul Comisiei este asigurat de un personal desemnat de șefii compartimentelor de specialitate din cele două ministere, în raport cu volumul activității bibliotecilor din subordine și coordonat nemijlocit de secretarul comisiei; sediul oficial al Comisiei este asigurat de către Ministerul Culturii și Cultelor.
Art. 61. - (1) Mijloacele de finanțare necesare funcționării Comisiei sunt asigurate din bugetele proprii de către instituțiile și asociațiile reprezentate, potrivit numărului de membri desemnați.
(2) Indemnizația președintelui Comisiei reprezintă 20%, a secretarului, 15% și a unui membru, 10% din salariul secretarului de stat și se acordă o singură dată pe lună, indiferent de numărul ședințelor organizate.
Art. 62. - Comisia are următoarele atribuții:
CAPITOLUL VII
Drepturile și obligațiile utilizatorilor
Art. 63. - Accesul utilizatorilor la colecțiile și serviciile oricărei biblioteci de drept public sau privat se face în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare a acesteia, elaborat în corelație cu prevederile legale referitoare la protecția patrimoniului cultural național, la drepturile de autor și drepturile conexe.
Art. 64. - Pentru a facilita accesul utilizatorilor la colecțiile și la serviciile oferite bibliotecile întocmesc cataloage, efectuează cercetări documentare, elaborează bibliografii, sinteze, lucrări de informare documentară și alte instrumente specifice, constituie și gestionează baze de date, organizează secții și filiale, servicii de împrumut și consultare pe loc a documentelor de bibliotecă, precum și alte servicii.
Art. 65. - În cadrul bibliotecilor publice sumele rezervate pentru achiziții de cărți și publicații seriale în limba minorităților se stabilesc astfel încât să corespundă proporției pe care o reprezintă minoritatea în cadrul comunității.
Art. 66. - Bibliotecile de drept public pot organiza servicii speciale pentru persoanele cu handicap vizual, precum și servicii la domiciliu pentru persoanele cu handicap locomotor.
Art. 67. - (1) Nerestituirea la termen a documentelor de bibliotecă împrumutate de către utilizatori se sancționează cu plata unei sume aplicată gradual, până la 50% din valoarea medie de achiziție a documentelor de bibliotecă din anul precedent.
(2) Deteriorarea, distrugerea sau pierderea documentelor de bibliotecă de către utilizatori se sancționează prin recuperarea fizică a unor documente identice sau prin achitarea unei sume echivalente cu de 5 ori prețul mediu de achiziție a documentelor de bibliotecă din anul precedent.
(3) Sancțiunile menționate la alin. (1) și (2) se stabilesc și se fac publice la începutul anului de către conducerea bibliotecii.
(4) Fondurile constituite din aplicarea acestor sancțiuni nu se impozitează și se evidențiază ca surse extrabugetare, fiind folosite pentru dezvoltarea colecțiilor.
CAPITOLUL VIII
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 68. - Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea tutelară, constând în:
Art. 69. - (1) Pentru sprijinirea materială a unor activități și proiecte de dezvoltare a bibliotecilor, de participare a specialiștilor din biblioteci la programe culturale și de formare continuă a personalului de specialitate, bibliotecile cu personalitate juridică se pot asocia între ele sau cu alte instituții culturale și pot crea fundații, asociații sau consorții.
(2) Condițiile și cotele de participare la finanțarea programelor realizate prin asociere se stabilesc și se aprobă de către autoritatea tutelară.
Art. 70. - (1) Ordonatorii principali de credite au obligația de a finanța activitatea bibliotecilor de drept public potrivit standardelor de funcționare stabilite prin prezenta lege.
(2) Ministerul Culturii și Cultelor prevede în bugetul propriu fonduri destinate exclusiv pentru achiziția de documente specifice bibliotecilor publice.
(3) Ministerul Educației și Cercetării prevede în bugetul propriu fonduri destinate exclusiv pentru achiziția de documente specifice bibliotecilor din subordine.
(4) Susținerea financiară și logistică a bibliotecilor se poate realiza și din alte venituri provenite de la utilizatori, din tarife stabilite anual de conducerea fiecărei biblioteci pentru servicii speciale și din contravaloarea taxelor poștale pentru împrumutul bibliotecar intern și internațional.
(5) Fondul constituit se utilizează pentru construirea, amenajarea și dezvoltarea spațiilor de bibliotecă, inclusiv pentru informatizarea și dotarea cu documente și echipamente specifice.
(6) Disponibilul financiar provenit din aceste surse la sfârșitul anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
(7) Documentația tehnică și materialele pentru construcții destinate bibliotecilor din sistemul național, precum și achizițiile de tehnologie a informației, fond de documente specifice, dotări pentru serviciul lecturii publice sunt scutite de taxe vamale și li se aplică T.V.A. de 0%.
(8) Investitorii privați care sponsorizează bibliotecile de drept public pentru construcția de localuri, dotări, achiziția de tehnologie a informației și de documente specifice, finanțarea programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburi de specialiști, burse de specializare, participarea la congrese internaționale sunt scutiți de impozite cu o sumă echivalentă cu valoarea lucrării sau acțiunii respective plus 2% din profit.
(9) Tarifele de expediere a tuturor documentelor de bibliotecă destinate schimbului și împrumutului intern și internațional beneficiază de o reducere de 50%.
Art. 71. - (1) Anual conducerile bibliotecilor întocmesc rapoarte de evaluare a activității, care se prezintă consiliului de administrație și consiliului științific, precum și autorității tutelare.
(2) Situațiile statistice anuale se transmit de către biblioteci Institutului Național de Statistică, Comisiei naționale a bibliotecilor și ministerelor de resort, potrivit prevederilor legale.
Art. 72. - (1) Schimbarea destinației imobilelor în care funcționează biblioteci se poate face numai în cazul asigurării unor sedii care respectă standardele optime de funcționare, conform prezentei legi,
(2) În situația prevăzută la alin. (1) autoritățile locale au obligația să asigure continuitatea neîntreruptă a activității bibliotecii.
Art. 73. - (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Comisia națională a bibliotecilor elaborează regulamentul-cadru de funcționare a bibliotecilor din sistemul național și avizează regulamentele întocmite pe baza acestuia, în vederea aprobării lor de către autoritățile tutelare.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziții contrare în acest domeniu se abrogă.
Art. 74. - Anexa face parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 7 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 31 mai 2002.
Nr. 334.
ANEXĂ
BIBLIOTECI PUBLICE
A. BIBLIOTECA COMUNALĂ
_______________________________________________________________________________________________________________________ Categoria de personal Criterii de normare _______________________________________________________________________________________________________________________ - Bibliotecar*) - un post/unitate până la 7.000 de locuitori _______________________________________________________________________________________________________________________ |
B. BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ SAU MUNICIPALĂ SITUATĂ ÎN LOCALITATEA NEREȘEDINȚĂ DE JUDEȚ
_______________________________________________________________________________________________________________________ Categoria de personal Criterii de normare _______________________________________________________________________________________________________________________ - Bibliotecar, responsabil de bibliotecă*) - un post până la 7.000 de locuitori _______________________________________________________________________________________________________________________ |
C. BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREȘTI SAU BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ
_______________________________________________________________________________________________________________________ Categoria de personal Criterii de normare _______________________________________________________________________________________________________________________ - Director general*) - un post/unitate - Director de specialitate*) - un post/unitate - Director economic*) - un post/unitate - Director*) - un post/unitate - Director adjunct de specialitate*) - un post/unitate - Director adjunct economic*) - un post/unitate - bibliotecar și alte categorii ale personalului de specialitate - un post la 7.000 de locuitori ________________________________________________________________________________________________________________________ biblioteca județeană cu un personal de minimum 150 de angajați. acordă în biblioteca județeană cu un personal de minimum 75 de angajați. mic de 75 de angajați. |
Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.