COMUNICAT DE PRESĂ
Camera Deputaților, prin Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, în parteneriat cu Asociația Green Revolution, organizează sâmbătă și duminică, 3 și 4 septembrie, în cadrul campaniei de promovare a bicicletei ca mijloc de transport alternativ, competiția sportivă BikeFest 2016.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, doamna deputat Carmen Ileana Moldovan (Grup PSD)
Deputații PSD din Comisia pentru mediu și echilibru ecologic au votat, în ședința din data de 19 aprilie, pentru un raport de respingere al Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, înregistrat la Camera Deputaților prin Pl-x 417/2015.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, doamna deputat Carmen Ileana Moldovan (Grup PSD)
Deputații PSD din cadrul Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic au votat, în ședința din data de 12 aprilie 2016, pentru un raport de respingere a propunerii legislative pentru completarea art. 64 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, înregistrată la Camera Deputaților prin Pl-x 242/2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, doamna deputat Carmen Ileana Moldovan (Grup PSD)
Deputații PSD din cadrul Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic au votat, în ședința din data de 5 aprilie, pentru un raport de adoptare, cu amendamente, al Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, înregistrat la Camera Deputaților prin Plx 6/2016.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, doamna deputat Carmen Ileana Moldovan (Grup PSD)
Deputații PSD, membri ai Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, au votat în cadrul ședinței din data de 15 martie 2016 pentru un raport de adoptare al Proiectului de Lege privind înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.57/2007.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la reuniunea privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
Bruxelles, 13 octombrie 2015
Domnul deputat Cezar Cioată (Grupul ALDE), vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, participă marți 13 octombrie 2015, la Bruxelles, la o reuniune privind obiectivele de dezvoltare durabilă, organizată de Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului European.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Camera Deputaților, în parteneriat cu Asociația Green Revolution, organizează sâmbătă și duminică, 12 - 13 septembrie, începând cu ora 9.00, în cadrul campaniei de promovare a bicicletei ca mijloc de transport alternativ, competiția sportivă BikeFest 2015.
|
INVITAȚIE DE PRESĂ
primită de la Comisia pentru mediu și echilibrul ecologic
Comisia pentru mediu și echilibrul ecologic organizează luni, 29 iunie, începând cu ora 12:00, o dezbatere publică cu privire la proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri temporare pentru monitorizarea exporturilor și a livrărilor intercomunitare de materiale lemnoase (PL-x 477/2015) aflat în acest moment în procedură parlamentară (sala Ovidiu Șincai, nivel 1M, corp B2).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 28 și 30 aprilie.
La lucrările Comisiei din ziua de 28 aprilie, din numărul total de 20 membri ai comisiei au fost prezenți 19 deputați, fiind absent domnul deputat Mihăilă Ioan (PSD).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 21 și 23 aprilie a.c.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Membrii Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților și membrii Comisiei pentru mediu din Senat vor avea miercuri, 1 aprilie, începând cu ora 9.00, o intrevedere cu o delegație condusă de doamna Ute Vogt, membru al Bundestag-ului german, vicepreședinte al Grupului SPD din Bundestag (corp B2, etaj 1, cam.3).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 24 și 26 martie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 17 și 19 martie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 10 și 12 martie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 3 și 5 martie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 24 și 26 februarie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 17 și 19 februarie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 10 și 12 februarie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 3-5 februarie 2015.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 15 -17 decembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 09-11 decembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 3 , 4 decembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 25-27 noiembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 19-20 noiembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 28-30 octombrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 14-16 octombrie 2014.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Grupul parlamentar al PSD, Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități organizează joi, 9 octombrie, începând cu ora 17.30, o dezbatere publică privind proiectul noului Cod silvic (sala „Mihai Viteazul”, nivel P1).
La eveniment participă premierul Victor Ponta, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, precum și reprezentanți ai grupurilor parlamentare, ai Romsilva, ai asociațiilor profesionale din domeniul forestier, ai organizațiilor ecologiste și ai societății civile.
Notă: presa va avea acces la dezbatere pe toată durata acesteia.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 01-02 octombrie 2014
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 17-18 septembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 9-11 septembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 2-4 septembrie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 1 – 4 iulie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 23 - 26 iunie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 17 – 19 iunie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 17 – 19 iunie 2014.
|
INFORMARE DE PRESĂ
primită de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, partenera Asociației Green Revolution și a Fundației Carl von Linde în proiectul de educare și conștientizare publică a importanței calității aerului - «Respiră adânc»
Carmen Moldovan, președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, împreună cu Asociația Green Revolution și Fundația Carl von Linde, vor lansa marți, 17 iunie, în curtea Palatului Parlamentului (parcarea de la nivelul S1), începând cu ora 13.30, proiectul de conștientizare privind importanța calității aerului „Respiră adânc
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada zilele de 11 și 12 iunie 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Eco-Rom Ambalaje a desemnat câștigătorii competiției școlare ECOlimpiada elevilor, Ediția a II-a
Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic împreună cu Eco-Rom Ambalaje a premiat cei mai creativi elevi ai competiției naționale ECOlimpiada Elevilor,Ediția a II-a, după aproape 6 luni în care temele ecologice au luat forma unor lecții despre colectarea separată și despre procesul de reciclare.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 3 - 5 iunie 2014.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, împreună cu Eco-Rom Ambalaje, va organiza joi, 5 iunie, evenimentul de premiere a câștigătorilor programului ECOlimpiada Elevilor 2013.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 27 – 29 mai 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în perioada 12 – 15 mai 2014.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 2 și 3 aprilie a.c.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 25, 26 și 27 martie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru mediu Și echilibru ecologic
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și-a desfășurat lucrările în zilele de 18, 19 și 20 martie 2014.
|
|