Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APOSCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
Comunicat de presa din 02 iulie 2014
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (Baku, 28 iunie - 2 iulie 2014)

Marți, 1 iulie, cu ocazia celei de-a 23-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) de la Baku, Azerbaidjan, domnul deputat Victor Paul Dobre, membru al Delegației Parlamentului Românei la AP OSCE, a susținut o intervenție, în plenul Adunării, în sesiunea de dezbateri speciale dedicată situației actuale din Ucraina.

^
Domnul deputat Victor Paul Dobre a evidențiat faptul că în contextul celor mai recente evenimente din Ucraina, UE și statele membre trebuie să demonstreze consecvență și să acționeze împreună pentru a oferi autorităților ucrainene sprijinul adecvat pentru programe substanțiale de sprijin economic și asistență pentru reforma instituțiilor de stat.
Parlamentarul român a subliniat necesitatea unei acțiuni rapide și determinante pentru reconciliere națională și reforme instituționale cuprinzătoare, adăugând că rolul președintelui ales în mod democratic este decisiv pentru asigurarea unui proces de restructurare și transformare a statului în beneficiul întregului popor ucrainean. România sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, iar decizia asupra propriului viitor aparține Ucrainei și poporului ucrainean, a subliniat domnul deputat Victor Paul Dobre.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 21 ianuarie 2022, 17:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro