privind
participarea la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educație și afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
Sofia, Bulgaria, 2 – 3 octombrie 2018
Domnul deputat István-János ANTAL, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și al Comisiei pentru cultură, educație și afaceri sociale din cadrul APCEMN, a participat alături de domnul senator Ionuț VULPESCU, la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educație și afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), care a avut loc în perioada 2 – 3 octombrie 2018, la Sofia, în organizarea Adunării Naționale a Bulgariei.
|
Tema principală a reuniunii a fost dezbaterea proiectului de raport cu tema: „Perspectivele actuale și de viitor în dezvoltarea turismului din regiunea Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)”, precum și a proiectului de recomandare nr. 166/2018 pe aceeași temă.
Contribuția României la proiectul de raport a evidențiat dinamica dezvoltării turismului românesc, precum și provocarea de a exploata întregul potențial, astfel încât să genereze creșteri economice durabile. Totodată, s-a reiterat importanța strategică a Regiunii Mării Negre, care va fi un subiect important pe lista priorităților României în cadrul Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019, cu scopul de stimula cooperarea regională și dezvoltarea socio-economică. |