“Mă bucur foarte tare că am reușit să promovez și să transform în realitate propunerea legislativă care prevede corectarea nedreptăților și a umilințelor pe care persoanele cu handicap erau nevoite să le îndure ori de câte ori erau chemate pentru reevaluare la Comisie.
Conform datelor furnizate de Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii, numai în anul 2013 au fost chemate pentru reevaluare un număr de 7448 de persoane care aveau un termen permanent al certificatului de încadrare în grad și tip de handicap. Această situație trebuia să înceteze, iar punerea în aplicare a legii pe care am inițiat-o va pune capăt unui lung șir de momente dureroase pe care persoanele cu dizabilități și familiile lor le-au îndurat de-a lungul anilor”, a afirmat chestorul Camerei Deputaților, social-democratul Mircea Drăghici.
Inițiator unic al propunerii legislative, deputatul argeșean a obținut o victorie rară în Parlament, fiind printre puținii aleși care au reușit să atragă sprijinul colegilor din toate grupurile parlamentare, atât din Senat, cât și din Camera Deputaților, legea fiind adoptată cu 336 de voturi din totalul de 337 de parlamentari prezenți.
“Faptul că, în Săptămâna Mare, indiferent de culoarea politică, colegii mei parlamentari m-au susținut pentru a face dreptate și pentru a aduce un lucru bun în viața acelora dintre noi care au fost văduviți de soartă, reprezintă pentru mine un semn de binecuvântare de la Dumnezeu. De asemenea, vreau să mulțumesc mass-mediei pentru că a prezentat aceste cazuri dureroase, punând pe agenda publică o problemă veche a cărei soluție o vom avea în momentul implementării acestui proiect de lege. Pe lângă beneficiarii direcți ai conținutului acestui proiect legislativ, respectiv persoanele cu dizabilități, personal, mă simt împlinit și mulțumit să știu că unul dintre proiectele pe care le-am susținut cu toată convingerea în dezbaterile din comisii, la întâlnirile cu reprezentanții Ministerului Muncii, se transformă în realitate”, a menționat deputatul PSD.
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art. 59 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede ca persoanele pentru care Comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului de încadrare în grad și tip de handicap să se prezinte pentru reevaluare doar în situația în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției lor medico-psiho-sociale sau în cazul în care sunt convocați de către structurile competente în cazul unor suspiciuni justificate în respectarea prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap.

Alocutiune sustinuta in plenul Camerei Deputatilor luni, 14 aprilie