Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2012-2016 (dep.)
2008-2012 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Cornel Itu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Cornel Itu (Grupul parlamentar al PSD)
Turismul românesc, în pericol de faliment din cauza nepăsării Guvernului liberal

Deputatul PSD Cornel Itu a tras un semnal de alarmă în declarația politică pe care a făcut-o miercuri, 17 iunie, cu privire la situația extrem de dificilă în care se află turismul românesc, și a criticat lipsa de interes a Guvernului Orban față de acest sector important al economiei naționale.

“Turismul românesc se află pe muchie de cuțit, fiind unul dintre cele mai afectate domenii din economia națională. Sectorul HoReCa a suferit pierderi financiare enorme în timpul crizei generate de epidemia de coronavirus, iar cifrele de afaceri ale restaurantelor, hotelurilor, pensiunilor și ale firmelor de catering sunt așteptate să scadă cu peste 50% în acest an. Guvernul trebuie să ia măsuri urgente, să se alinieze la măsurile luate deja de alte țări europene, să permită redeschiderea restaurantelor cel puțin în cazul celor din hoteluri, și să prevină catastrofa falimentului pentru acest sector în care lucrează peste 150.000 de români! Ce așteaptă Guvernul Orban? Ca rândurile șomerilor să fie îngroșate și de angajații din HoReCa? Ce să mai vorbim despre antreprenorii din turism, care, crezând în promisiunile PNL, au contractat credite, și-au făcut datorii bazându-se pe faptul că Guvernul îi va susține și că afacerile lor vor putea funcționa. Însă, liberalii nu au ridicat un deget pentru a sprijini turismul, ei fiind preocupați de redeschiderea sălilor de păcănele.
Având în vedere nepăsarea totală a Guvernului Orban față de viitorul turismului românesc, PSD a depus în Parlament un proiect de lege prin care se acordă multiple facilități domeniului HoReCa, cu condiția ca antreprenorii să mențină locurile de muncă și să păstreze tarifele stabile.
Principalele măsuri propuse de social-democrați sunt: eșalonarea plății impozitului pe venitul din salarii pe trei luni după încetarea stării excepționale; o bonificație de 10% pentru cei care plătesc acest impozit la timp; cazarea, masa și transportul sunt scutite de plata TVA până la finele anului 2020, pentru reducerea costurilor suportate de populație; statul susține contravaloarea tichetelor de vacanță acordate de orice angajator, în cuantum de 1450 de lei pentru 2020 și 2021; sistem de vouchere pentru ca agențiile turistice să poată reprograma serviciile pentru care au încasat bani și ajutoare nerambursabile prin programul pentru modernizarea a 31 de stațiuni balneare”, a declarat deputatul social-democrat.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 12 august 2022, 9:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro