Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
cristina.pruna@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Cristina-Mădălina Prună > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Cristina Mădălina Prună (Grupul parlamentar al USR)
Valea Jiului va fi parte a proiectului european destinat zonelor carbonifere aflate în tranziție

Guvernul ignoră potențialul pe care îl are ”platforma europeană pentru regiunile carbonifere aflate în tranziție” în dezvoltarea Văii Jiului.

Uniunea Salvați România a cerut comisarului european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, includerea Văii Jiului în platforma europeană pentru regiunile carbonifere aflate în tranziție.
Deputatul USR Cristina Prună, membru al Comisiei pentru industrii și servicii, i-a adresat o scrisoare în cadrul căreia au fost subliniate argumentele care fac din Valea Jiului o zonă care nu poate lipsi din acest proiect, dar și faptul că proiectele care se vor dezvolta în cadrul platformei europene ar putea fi vitale pentru evoluția ulterioară a zonei.
“Platforma pentru regiunile carbonifere aflate în tranziție” este o inițiativă a Comisiei Europene destinată în mod special celor 41 de regiuni miniere din statele europene.
Comisia Europeană așteaptă ca guvernele statelor membre să vină cu propuneri de proiecte concrete privind sprijinirea zonelor miniere pentru ca ulterior să primească finanțări de dezvoltare.
”Mi se pare revoltător să plângi soarta minerilor și a locuitorilor din Valea Jiului și să nu faci nimic pentru a rezolva problemele economice și sociale ale zonei. Am primit un răspuns din partea comisarului european pentru energie și mediu și am fost asigurată că România este în plin proces de a deveni membră a platformei europene pentru regiunile carbonifere aflate în tranziție. Există o preocupare intensă la nivel european care să permită identificarea celor mai bune soluții pentru evoluția acestor zone și vor urma și finanțări care să susțină proiectele din regiunile carbonifere”, a declarat deputatul USR Cristina Prună.
USR atrage atenția că primele dezbateri care au avut loc la Bruxelles s-au desfășurat fără ca reprezentanții României să participe ca membri deplini, ci doar în calitatea de observatori. Deși premierul Vasilica Viorica Dăncilă a susținut încă din ianuarie 2018 că ar fi interesată de o posibilă participare a României acest lucru nu s-a întâmplat. Ceea ce arată că reprezentanții instituțiilor guvernamentale fie nu au făcut nimic în această direcție, fie nu sunt cu adevărat interesați de proiectele europene care ar putea ajuta Valea Jiului.
”Nu mă miră că la nivelul Guvernului lucrurile se mișcă atât de încet, dar asta nu înseamnă că noi vom gira astfel de comportamente care afectează cetățenii din Valea Jiului. Sper că echipele guvernamentale să dea dovadă în ceasul al doisprezecelea de responsabilitate și să se pună pe făcut treabă. Nu știu ce au așteptat până acum și de ce nu suntem la Bruxelles cu proiecte pentru Valea Jiului. Incompetența poate fi o explicație, insistența în incompetență o consider deja o rea intenție”, a conchis deputatul Cristina Prună.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 8 august 2020, 1:19
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro