primit de la doamna deputat Ana Loredana Predescu (Grupul parlamentar al PSD)
Doamna deputat Ana Loredana Predescu, membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, susține înființarea unor Comisii de monitorizare și control care să asigure continuitatea sistemului educațional în condițiile impuse de pandemia de coronavirus.
|
În contextul reluării cursurilor școlare, deputatul de Brașov își exprimă îngrijorarea față de capacitatea logistică a autorităților de a menține deschise școlile și motivează necesitatea înființării acestor comisii pentru a se verifica dacă toate școlile îndeplinesc cerințele legale, dacă testele sunt primite și efectuate și dacă toți elevii beneficiază de acces unitar la educație.
„Pentru a ne asigura că școlile rămân deschise și că toți elevii din România beneficiază de acces echitabil și unitar la educație, mă refer atât la elevii din Capitală, din orașe și municipii, cât și la elevii din mediul rural, la elevii ce provin din familii defavorizate, la elevii din zonele greu accesibile, și mai ales, pentru a ne asigura că toate măsurile impuse de pandemie sunt respectate, că testele se fac într-un ritm susținut și într-un cadru adecvat, propun înființarea unor Comisii de monitorizare și control la nivelul fiecărui județ. Aceste organisme trebuie să aibă rol activ de inspecție, consultare, îndrumare și sancționare, acolo unde realitatea o impune”, a declarat doamna deputat Ana Loredana Predescu.
Potrivit acestei propuneri, Comisiile de monitorizare și control pot fi subordonate inspectoratelor școlare și pot fi formate din inspectori DSP, personal medical, inspectori școlari, profesori, reprezentanți ai prefecturii și ai primăriilor și mai ales, de voluntari. |