Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Dan-Răzvan Rădulescu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la domnul deputat Dan-Răzvan Rădulescu (deputat neafiliat)

Domnul deputat Dan-Răzvan Rădulescu a transmis astăzi ministrului Culturii o adresă prin care solicita punctul de vedere al instituției pe care o conduce cu privire la o nouă metodologe de taxare a operelor de artă expuse publicului de către o entitate privată.

La începutul acestei luni, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a publicat în Monitorul Oficial constituirea comisiei de negociere a unei Metodologii privind comunicarea publică prin prezentare directă a operelor de artă (grafică, plastică, aplicată, fotografică, de arhitectură, de artă digitală), metodologie propusă de o societate colectivă de drept privat care are ca scop gestiunea drepturilor de autor. Documentul presupune colectarea unor sume cuprinse între 35 și 100 de lei/operă expusă, în funcție de tipul manifestării artistice, numărul de lucrări și durata expunerii, bani din care ar trebui să se plătească drepturi de autor artiștilor dar și un comision de 15% entității juridice în cauză. Doar că, situația organizatorilor de festivaluri, spectacole, expoziții precum și a muzeelor și galeriilor de artă nu este dintre cele mai fericite în aceste momente, mai ales în contextul restricțiilor dictate de pandemie iar taxarea lor suplimentară ar putea să le dea lovitura fatală pe care nici artiștii plastici colaboratori nu și-ar dori-o, cu atât mai mult cu cât posibilitățile de a-și face cunoscute operele nu sunt generoase.
Domnul deputat a menționat: „Deși, ca muzeograf și profesor de istoria artelor, susțin apărarea drepturilor patrimoniale de autor ale artiștilor, nu pot să nu-mi manifest îngrijorarea față de impactul acestei metodologii, motiv pentru care am solicitat în scris Ministerului Culturii o opinie referitoare la oportunitatea colectării acestei taxe de către organizația în cauză și la obligativitatea solicitării acordului acesteia pentru autorizarea manifestărilor artistice de natură expozițională. Am întrebat și ce instituție a Statului va realiza controlul asupra legalității și echității dispozițiilor din propunerea de metodologie și dacă decizia O.R.D.A de desemnare a comisiei de negociere a îndeplinit toate criteriile legale”
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 martie 2021, 16:46
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro