Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Cornelia Negruț > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup PC-PLR)
„Varianta de ocolire a municipiului Baia Mare se va realiza, dar nu se știe când!”

Deputatul PC-PLR Maramureș, Cornelia Negruț, a abordat situația spinoasă a stării drumurilor din județ, în cadrul unei interpelări parlamentare adresate ministrului Transporturilor.

Concret, cel mai activ parlamentar din nordul țării s-a referit la prevederile Master Planului General de Transport pentru Maramureș, având în vedere numeroasele promisiuni făcute în acest sens de autorități, și, implicit, de unii reprezentanți ai partidelor politice din județ.
În documentul trimis conducerii Ministerului Transporturilor, parlamentarul PC-PLR Maramureș a precizat că s-au derulat recent o serie de dezbateri publice pe baza Master Planului General de Transport și a Raportului de Mediu aferent acestuia, în conformitate cu procedura de Evaluare Strategică de Mediu pentru Planuri și Programe. „Acest document, de o însemnătate fundamentală pentru dezvoltarea infrastructurii României, așteaptă acum adoptarea sa finală din partea Comisiei Europene și a celorlalți parteneri strategici ai țării noastre. În ultima perioadă însă, au existat anumite informații contradictorii cu privire la aprobarea acestui Master Plan General de Transport al României, atât în ceea ce privește agrearea sa internațională, cât și inițierea propriu-zisă a investițiilor preconizate. Tocmai în acest context, consider că ar fi necesar să lămuriți în ce stadiu se află în prezent acest document, mai ales în vederea liniștirii investitorilor străini care operează în țară și așteaptă punerea sa în aplicare”, a susținut Cornelia Negruț în interpelare,.
Deputatul de Sighet l-a întrebat pe ministrul Transporturilor următoarele: „1. Ce proceduri mai are de îndeplinit Master Planul General de Transport al României pentru a fi operațional?; 2. Care sunt principalele prevederi privind dezvoltarea investițională a rețelei de autostrăzi și drumuri naționale autohtone?; 3. Ce stipulează acest document pentru partea de nord-vest a României, mă refer explicit la județul Maramureș?; 4. Care este stadiul propunerii de realizare a unei Autostrăzi a Nordului, pe traseul Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireșu Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava?”.
În răspunsul trimis doamnei deputat Cornelia Negruț, conducerea Ministerului Transporturilor a precizat sec, fără a răspunde practic la întrebările formulate: „Pentru județul Maramureș au fost identificate numeroase proiecte de infrastructură de transport ce îndeplinesc nevoia actuală, dar și viitoare de conectivitate. Toate sectoarele, cât și definirea standardului de construcție al acestora, au fost realizate utilizând Modelul Național de Transport. Pe baza analizei Modelului Național de Transport s-au stabilit standardele de construcție a sectoarelor de drum. Prioritizarea proiectelor s-a realizat după criteriul de performanță economică, fundamentând lista proiectelor ce se împart în perioadele de programare 2014-2020, 2020-2030. Pentru orașul Baia Mare se va realiza o variantă de ocolire, pentru decongestionarea traficului greu din oraș și reducerea timpilor de deplasare, proiect ce face parte din realizarea drumului expres Halmeu- Dej (Someș Expres). Totodată se va realiza un drum TransRegio ce va conecta Sighetul Marmației de drumul expres menționat anterior, dar și cu îmbunătățirea conectivității Borșa-lacobeni-Gura Humorului-Suceava.”
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 20 iunie 2019, 18:20
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro