Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Cornelia Negruț > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Ministerul Muncii confirmă solicitarea deputatului ALDE Cornelia Negruț privind necesitatea modificării Legii adopțiilor

Deputatul ALDE de Maramureș, Cornelia Negruț, a primit răspuns din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la interpelarea referitoare la programele guvernamentale care vizează simplificarea procedurilor de adopție.

„Organizațiile non-guvernamentale care activează pe segmentul social, precum și reprezentanți ai medicilor, cer o nouă modificare a Legii privind regimul juridic al adopției, precum și simplificarea procedurilor care permit înlesnirea întregului proces, de la intenție, până la adopția efectivă. Din datele prezentate se arată că în România sunt 67.000 de copii potențial adoptabili și doar 1.200-1.700 adoptați anual, timp în care la fiecare șase ore un bebeluș este abandonat”, a apreciat parlamentarul maramureșean în interpelarea sa.
Cornelia Negruț a mai subliniat, în documentul oficial trimis MMFPSPV că mii de cupluri hipofertile din România își doresc să adopte, și solicită în mod repetat autorităților ca legea adopțiilor să fie din nou schimbată, astfel încât procesul de adopție să fie unul eficient și rapid. „Există foarte multe familii care doresc să adopte dar se trezesc că le expiră atestatul de familie aptă să adopte, deoarece acesta este valabil un an, după care trebuie reînnoit, fără să li se prezinte în acest timp nici măcar un singur copil adoptabil”, a apreciat deputatul ALDE.
Cornelia Negruț a solicitat ministrului Muncii răspunsuri punctuale la următoarele întrebări: „1. Ce prevederi noi aveți în intenție pentru a modifica în cel mai scurt timp Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției în România, republicată în anul 2012?; 2. Care este numărul familiilor din România înregistrate oficial pentru a adopta, și punctual în județul Maramureș?; 3. Câți copii adoptabili se află în prezent în țara noastră, și câți dintre ei sunt în Maramureș?; 4. Cum a evoluat procedura de adopție în ultimii ani? Câți copii au fost adoptați, care este procentul de reușită?; 5. Câți copii, atât nou-născuți, cât și mai mari, au fost abandonați în ultimii trei ani în România, și specific în județul Maramureș?”
În răspunsul trimis Corneliei Negruț, ministrul Muncii a afirmat că a analizat cauzele care generează o serie de dificultăți în cadrul procedurilor de adopție și identificarea soluțiilor legislative adecvate, care să asigure depășirea acestora. “A fost elaborat un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, care abordează toate etapele adopției, prin reglementările sale urmărindu-se și flexibilizarea etapelor adopției.
- Pentru simplificarea etapei de atestare a adoptatorilor au fost reglementate: Prelungirea valabilității atestatului de familie adoptatoare de la 1 an, cât este în prezent, la 2 ani; Eliminarea etapei de pregătire în cazul persoanelor cărora le-a expirat atestatul.
- Pentru obținerea mai rapidă a statutului de copil adoptabil au fost reglementate: Reducerea termenului de un an la 6 luni în care se realizează demersurile de căutare a părinților și rudelor copilului până la gradul al patrulea; Reducerea de la 60 la 30 zile a termenului în care pot fi retrase declarațiile părinților/rudelor copilului prin care atestă că nu doresc să se îngrijească de copil; Eliminarea termenului de 1 an, prevăzut în prezent pentru declararea adoptabilității copiilor plasați la rude; Eliminarea termenului de 2 ani prevăzut în prezent pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Potrivit noului proiect de act normativ, odată obținut acest statut va fi valabil până la încuviințarea adopției copilului sau până la împlinirea de către acesta a vârstei de 14 ani. Astfel, nu mai este necesară reluarea periodică a demersurilor la instanță și pe cale de consecință nici reluarea periodică a căutărilor părinților și rudelor biologice; Extinderea situațiilor în care nu este necesară exprimarea consimțământului părinților biologici și în cazul în care aceștia nu pot fi găsiți pentru a se realiza consilierea lor în vederea exprimării consimțământului, reglementare menită să conducă la eliminarea întârzierilor în obținerea statutului de copil adoptabil.
- Pentru simplificarea etapei de potrivire a adoptatorilor cu copilul adoptabil s-a reglementat: Proiectul de lege care propune ca realizarea demersurilor de potrivire a copilului cu adoptatorii să se realizeze la nivel local, respectiv prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, fără a mai fi implicată în această etapă autoritatea centrală (ANPDCA). Această etapă se va derula prin accesarea unei liste care va include toți adoptatorii înregistrați cu atestate valabile și nu un număr limitat de adoptatori astfel cum este reglementat în prezent.
- Pentru simplificarea procedurilor în fața instanței judecătorești au fost reglementate: Reducerea termenului de apel la 10 zile, față de 30 de zile, cât este în prezent; Fixarea primului termen de judecată în 15 zile de la înregistrarea cererii, în prezent fiind o practică neunitară a instanțelor judecătorești asupra acestui aspect; Judecarea cererilor de încredințare în vederea adopției fără a mai fi necesară citarea părților, ceea ce va permite soluționarea mai rapidă a unor astfel de cauze în care nu există interese contradictorii ale părților; Reducerea altor termene și introducerea unor dispoziții derogatorii celor prevăzute de Codul de procedură civilă, care să permită evitarea unei durate mari a soluționării dosarelor”.
În ceea ce privește numărul de familii /persoane atestate pentru adopția națională, Ministerul Muncii a precizat: „Conform datelor centralizate în Registrul Național pentru Adopții (R.N.A.), înregistrate în baza informațiilor transmise de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.), la data de 31.06.2015 erau înregistrate 1.618 familii/persoane atestate în vigoare ca apte să adopte pe procedura adopției interne. Din cele 1.618 familii/persoane cu atestate în vigoare, 395 (24%) de familii/persoane se aflau în etapa de potrivire practică sau în etapa de încredințare în vederea adopției cu cel puțin 1 copil adoptabil. La aceeași dată, în județul Maramureș, erau 10 familii /persoane cu atestate în vigoare ca apte să adopte pe procedura adopției interne, din care, 3 familii /persoane se aflau în etapa de potrivire practică sau în etapa de încredințare în vederea adopției cu cel puțin 1 copil adoptabil”.
Referitor la numărul de copii adoptabili, ministrul Muncii a amintit: “Conform datelor centralizate în R.N.A., înregistrate în baza informațiilor transmise de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, la data de 31.06.2015 erau 3.991 copii adoptabili din care, 3.448 copii adoptabili pe procedura adopției interne și 543 copii adoptabili pe procedura adopției internaționale. Din totalul celor 3.448 copii adoptabili pe procedura adopției interne, pentru 661 copii (19)% s-a identificat o familie/persoană adoptatoare. La aceeași dată, în județul Maramureș, erau 29 copii adoptabili, din care 25 copii adoptabili pe procedura adopției interne și 4 copii adoptabili pe procedura adopției internaționale. Din totalul celor 25 copii adoptabili pe procedura adopției interne, pentru 4 copii s-a identificat o familie/persoană adoptatoare”.
De asemenea, responsabilii MMFPSPV au anunțat că în urma analizei datelor statistice din perioada 2012-2014, se constată că, în anul 2014 numărul copiilor adoptați a crescut cu 15% față de anul 2012.
„Răspunsul Ministerului Muncii la demersul meu a mai reliefat o altă realitate îngrijorătoare a României actuale. Astfel, situația copiilor părăsiți de părinți în unități sanitare, pentru ultimii trei ani, la nivel național și în județul Maramureș, este următoarea: 2012: 1.474, din care 9 în Maramureș, 2013: 1.449, din care 12 în Maramureș și 2014 1.213, din care 6 în Maramureș. După cum se observă, marea majoritate a subiectelor abordate de mine au constituit de-a lungul timpului problematici abordate la nivel național, a căror rezolvare este așteptată cu interes de toți românii”, a conchis deputatul Cornelia Negruț.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 26 iunie 2019, 3:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro