Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Cornelia Negruț > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Maramureș, Cornelia Negruț, propune repartizarea unui psiholog școlar la 500 de elevi
€ Conducerea MENCȘ susține că nu sunt bani, în ciuda deficitului de psihologi școlari existent în prezent în România!

Deputatul ALDE de Maramureș, Cornelia Negruț, a primit răspuns din partea ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice la interpelarea formulată pe tema strategiei MENCȘ privind consilierea psihologică a elevilor.

„Din nefericire pentru sistemul nostru educațional, din ceea vedem că se întâmplă în ultima perioadă rezultă că dascălii, elevii și părinții asistă doar la idei privind reduceri de posturi și norme, diminuări de ore, transformări de materii esențiale. În același timp, conducerea ministerului de destinele căruia sunteți în prezent răspunzător nu ascunde faptul că dorește o calitate înaltă și o eficiență foarte bună a sistemului. În condițiile în care se pune accent pe consilierea elevilor, în această perioadă dificilă din prezent, specialiștii atrag atenția că un psiholog nu are cum să fie eficient la un număr de minim 800 elevi. Acesta este numărul minim, în condițiile în care despre numărul maxim nu spune nimeni nimic... Extinzând această realitate, ar mai putea intra în discuție și consilierea părinților acestor copii, în cazurile în care se impune, ca să nu mai vorbim despre personalul școlilor din România.
În opinia cadrelor didactice, un psiholog școlar și-ar putea dovedi utilitatea abia atunci când ar deservi un număr de 300, maxim 500 de elevi. Abia atunci rolul acestor specialiști, extrem de necesar de altfel, s-ar putea spune că este îndeplinit”, a subliniat parlamentarul ALDE în documentul trimis conducerii MENCȘ.
Răspunzând cererilor deputatului maramureșean, ministrul Educației a precizat că, în prezent, cabinetele de asistență psihopedagogică funcționează în unități de învățământ preuniversitar și asigură asistența psihopedagogică a unui număr de 800 de elevi sau 499 de preșcolari. „În aceste condiții, la nivel național, sunt normate 1977 de posturi de profesor în cabinetele de asistență psihopedagogică, din care 1692 sunt ocupate cu profesori titulari (85,88%). În județul Maramureș sunt normate 77 de posturi de profesor în cabinete de asistență psihopedagogică, din care 65 sunt ocupate cu profesori titulari (84,41%). În condițiile în care un cabinet de asistență psihopedagogică s-ar norma la 300-500 elevi, numărul de posturi de profesori în cabinete de asistență psihopedagogică ar trebui să se dubleze. Ca urmare, propunerea privind normarea unui cabinet de asistență psihopedagogică la 300-500 elevi trebuie analizată atât din punctul de vedere al impactului financiar asupra bugetului general consolidat, pe termen scurt și pe termen lung, cât și din perspectiva scăderii numărului de elevi, situație care, în viitor, poate conduce la restrângerea de activitate a profesorilor angajați în aceste cabinete”, a subliniat ministrul Educației, în răspunsul trimis Corneliei Negruț.
Răspunzând întrebării referitoare la strategia MENCȘ de acoperire a posturilor vacante de psihologi școlari, ministrul Educației a spus că s-au acordat o serie de drepturi în domeniul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar și alte facilități, în domeniul resurselor umane din învățământul preuniversitar, care au condus la creșterea numărului de posturi ocupate cu titulari prin: titularizarea, prin concurs, la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, eliminându-se astfel diferențierile apărute între titularii la nivelul unităților de învățământ și titularii sistemului de învățământ preuniversitar, toate cadrele didactice beneficiind de aceleași drepturi; posibilitatea personalului didactic titular de a se pretransfera la cerere pentru apropierea de domiciliu; posibilitatea personalului didactic titular de a fi detașat în interesul învățământului sau de a se detașa la cerere; posibilitatea personalului didactic titular cu gradul didactic I de a fi menținut ca titular, în funcția didactică, până la 3 ani peste vârsta de pensionare; posibilitatea reîncadrării personalului didactic pensionat, care a avut calitatea de titular și care nu a depășit cu 3 ani vârsta de pensionare, în condițiile renunțării la pensie pe perioada reîncadrării”, a conchis ministrul Educației, în răspunsul remis deputatului ALDE Maramureș.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 25 iunie 2019, 3:22
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro