Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Cornelia Negruț > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Maramureș, Cornelia Negruț, cere oficial numele românilor implicați în scandalul „Panama Papers”
Deputatul ALDE, Cornelia Negruț, readuce în atenția opiniei publice un subiect controversat, respectiv stadiul cercetărilor ANAF în dosarele „Panama Papers”, în cadrul unei interpelări trimise pe această temă ministrului Finanțelor Publice, Anca Dana Dragu.


„La începutul lunii aprilie a.c., Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunța, într-o poziție publică oficială, faptul că va verifica implicațiile informațiilor Panama Papers. În acest sens, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituției, ANAF a precizat că a înființat un grup de lucru în care vor fi implicați inspectori antifraudă, inspectori fiscali și inspectori specializați în verificarea veniturilor persoanelor fizice, gestionarea informațiilor fiscale și executări silite. «Sunt alocate resurse pentru analiza datelor provenite din surse deschise, referitoare la identitatea persoanelor fizice și juridice și corelarea acestora cu cele existente în bazele de date specifice, referitoare la conturi deținute, participații în firme, tranzacții interne sau internaționale», se sublinia într-un comunicat transmis de ANAF în data de 5 aprilie 2016”, a precizat parlamentarul ALDE în documentul oficial trimis conducerii MFP.

Având în vedere situația amintită, deputatul maramureșean a solicitat ministrului Finanțelor răspuns la următoarele chestiuni: „1. Care sunt rezultatele cercetărilor efectuate de ANAF, după șase luni de la anunțarea acestora în cazul „Panama Papers”?; 2. Care sunt dosarele deschise de ANAF în această speță și ce s-a constatat până în prezent?; 3. Care sunt românii implicați în acest imens scandal? (Vă rog să prezentați lista completă în acest sens!)”.
„Potrivit unor informații, în scandalul „Panama Papers”, dezvăluit în parte și de mass media autohtonă, sunt implicate aproximativ 130 de persoane de origine română, unele instituții bancare care operează în România, privatizările RAFO și ALRO, precum și proiectul Roșia Montană. Aștept ca ministrul Finanțelor și ANAF să facă lumină în acest caz și să le spună românilor care sunt concetățenii noștri implicați în această fraudă de proporții și, de asemenea, în ce mod a fost prejudiciat statul român”, a conchis Cornelia Negruț.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 16 iunie 2019, 8:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro