Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
bogdan.rodeanu@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Bogdan-Ionel Rodeanu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu (Grup USR)
Delegația Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova (CCIE), condusă de către deputatul moldovean Gheorghe Mocanu, copreședinte al CCIE, a efectuat o vizită de lucru în România, la invitația copreședintelui român, deputatul Bogdan-Ionel Rodeanu, în perioada 19-21 noiembrie 2017.


Cu acest prilej, a fost organizată cea de-a VI-a Reuniune a CCIE, din calendarul de întâlniri bianuale, care a constat din organizarea a trei paneluri de lucru pe temele prioritare ale cooperării bilaterale și semnarea, de către cei doi copreședinți ai CCIE, a Declarației comune. La discuțiile din cadrul panelurilor au participat senatori și deputați membri ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului, membrii CCIE din Parlamentele României și Republicii Moldova și reprezentanții ministerelor relevante pentru tematicile aflate în dezbatere.

Astfel, panelul I a fost axat pe tematica economie, dezvoltare regională, energie, agricultură, industrie și servicii. Panelul II a fost dedicat problematicii afacerilor europene, politicii externe, securității și siguranței naționale, iar în cadrul panelului III au fost discutate aspecte ale politicilor din domeniul culturii, educației, resurselor umane. S-a discutat cu pragmatism despre situația implementarii proiectelor comune convenite în ultimii ani și au fost identificate soluții pentru accelerarea punerii acestor acorduri în practică, fiind subliniată necesitatea consolidării controlului parlamentar asupra acțiunilor celor două executive și a unei mai bune informări a opiniei publice din Republica Moldova în ceea ce privește sprijinul concret pe care România și Uniunea Europeană îl acordă acestei țări pentru modernizare și îmbunătățirea nivelului de viață al cetățenilor, precum și pentru a fi pregătită aderarea Republicii Moldova la UE.
Declarația comună semnată de către copreședinții CCIE, deputații Bogdan-Ionel Rodeanu și Gheorghe Mocanu, reafirmă sprijinul activ și consistent al României pentru continuarea de către Republica Moldova a parcursului său european. De asemenea, din perspectiva apropiatului Summit de la Bruxelles al Parteneriatului Estic, parlamentarii români au salutat rezultatele pozitive înregistrate de Republica Moldova în planul consolidării instituțiilor și a bunei guvernanțe, evidențiind importanța cooperării depline cu Uniunea Europeană pentru amplificarea dialogului politic consolidat, dezvoltarea unei economii de piață libere și implementarea unei reforme instituționale în domeniul justiției. A fost convenită organizarea, la nivelul celor două Parlamente, de acțiuni care să promoveze spațiul educațional, cultural și social comun, în contextul valorilor democratice europene.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 24 septembrie 2020, 15:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro