Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Florin-Claudiu Roman > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la domnul deputat Florin Roman (Grupul parlamentar al PNL)
PNL vine cu soluții în vederea realizării obiectivelor de interes național, județean și local

Proiectul PNL de modificare a Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, a fost adoptat miercuri, 13 iunie, în plenul Camerei Deputaților.

Inițiativa este una deosebit de importantă și are un impact major asupra comunităților locale! Se încurajează, astfel, realizarea obiectivelor de investiții, lărgind cadrul juridic stabilit pentru luarea măsurilor necesare executării lucrărilor de utilitate publică.
Se corectează, așadar, neclaritățile din legislația în vigoare, care erau neacoperitoare pentru situația din teren și care doar puneau piedici autorităților locale în realizarea unor obiective de interes local.
Tocmai de aceea, am considerat oportun să găsim soluții pentru a rezolva aceste carențe legislative! Astfel, am propus ca lucrările de interes public local de conservare a spațiilor verzi existente și/sau de amenajare de noi spații verzi în orașe și municipii să fie declarate lucrări de utilitate publică. De asemenea, am prevăzut expres în lege că unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale în vederea realizării lucrărilor de conservare a spațiilor verzi existente și de amenajare de noi spații verzi, dar și pentru cele de regenerare urbană sau de conservare și protejare a clădirilor de patrimoniu.
Am adus, totodată, clarificări și în ceea ce privește procedura de expropriere, astfel, de acum înainte, în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării, proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea depunerii documentelor care să ateste dreptul de proprietate sau alt drept real pentru stabilirea unei juste despăgubiri.
Proiectul PNL reprezintă, în fapt, un câștig pentru autoritățile locale, deblocând acele proiecte a căror finalizare era amânată tocmai din cauza legislației neclare!
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 27 februarie 2021, 18:37
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro