Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
gianina.serban@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Gianina Șerban > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Gianina Șerban (Grupul parlamentar AUR)
Cinste eroilor români!

Astăzi, 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, am adus un omagiu eroilor căzuți în cele două războaie mondiale.

În Tunari, și la Brănești, la Monumentele eroilor căzuți în primul război mondial, am depus câte o coroană comemorativă care să-i cinstească pe eroii ce și-au dat viața pentru libertatea poporului român, iar la căpătâiul veteranilor care se odihnesc în cimitirul Tunari am așezat, plină de recunoștință, câte o mică coroniță cu pioșenie și deosebit respect.
I-am cunoscut pe Ion Ruse din Tunari și pe Dumitru Tudor din Brănești, doi dintre cei care au luptat pentru identitatea și suveranitatea națională în cel de-al doilea război mondial, doi oameni ce și-au pus viața în slujba țării. Poveștile lor de război m-au impresionat, m-au făcut să-mi imaginez momentele cumplite trăite printre camarazi, gloanțe și două colțuri de pâine.
Veteranii de război, prin atașamentul față de țară, disciplină, dârzenie și onoare, trebuie să fie recunoscuți ca valori ai României, ca simboluri ai curajului și devotamentului în lupta pentru cea mai nobilă cauză – apărarea țării.
Ziua de 29 aprilie este ziua în care regele Carol I a promulgat Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ''veteran de război'', în anul 1902: ''Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare''.
Așadar, generațiile de astăzi și cele ce vor urma vor trebui să respecte valorile ce ne definesc ca ființe și națiune, iar curajul și determinarea celor ce și-au pus viața în slujba țării să reprezinte o sursă de inspirație permanentă pentru ele.
Am reușit să ajung doar la cei doi veterani pe care i-am găsit cu eforturi mari, din informații pe surse, dat fiind faptul că nu am primit un răspuns la solicitarea transmisă către Centrul Militar cu privire la datele acestora. Vă garantez că voi reuși să-i cunosc pe toți cei care mai sunt în viață din Ilfov și să le aduc un omagiu pentru lupta lor întru suveranitatea și libertatea României!
Dacă am cunoaște cu toții aceste povești poate i-am respecta mai mult, pentru că sacrificiul trebuie lăudat și cinstit așa cum se cuvine!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 28 mai 2022, 23:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro