Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
anisoara.radu@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Anișoara Radu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Anișoara Radu (Grupul parlamentar al PSD)
Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă și subvenționarea locurilor de muncă

În cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială am aprobat, în ultima perioadă, mai multe proiecte referitoare la modificarea și completarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, a Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii 335/2013 privind stagiile profesionale pentru absolvenții de învățământ superior.

Toate aceste măsuri au avut în vedere reducerea deficitului forței de muncă, existent în România, precum și facilitarea angajării unor persoane din grupurile vulnerabile. Redau, în continuare, principalele modificări care au fost adoptate la aceste legi.
I. Măsuri de stimulare a ocupării în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare: Subvenții acordate angajatorilor pentru încadrarea tinerilor absolvenți de învățământ. Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei.
De aceste facilități beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți din rândul persoanelor cu handicap. Aceștia primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma de 2.250 lei pe o perioadă de 18 luni. Subvenții acordate angajatorilor care încadrează șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri care mai au 5 ani până la pensie, șomeri de lungă durată sau tineri NEET, persoane cu handicap.
Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
De aceste facilități beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, persoane cu handicap, și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni. Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 de lei.
Acordarea de subvenții angajatorilor de inserție pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate. Subvenția este egală cu salariul de bază stabilit la data angajării dar nu mai mult de 4 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea contractului de solidaritate. Dacă tânărul este păstrat în activitate, angajatorul beneficiază lunar de o sumă în cuantum de 50% din indemnizația de șomaj care i s-ar fi cuvenit tânărului dacă ar fi fost disponibilizat.
Durata contractului de solidaritate este de maxim 3 ani, dar nu mai puțin de 1 an.
II. Măsuri prevăzute de Legea 279/2005, privind ucenicia la locul de muncă, cu modificările și completările ulterioare: Ucenicia la locul de muncă. Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe perioada derulării acestuia, poate solicita și beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 2.250 lei. Suma se acordă angajatorilor, lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum și pentru perioada concediului anual de odihnă al ucenicului. Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe o perioadă determinată, în cadrul căruia o persoană (ucenic) urmează cursuri de formare profesională combinată cu muncă sub autoritatea unei persoane juridice/fizice angajator.
III. Măsuri prevăzute de Legea nr. 335/2013 privind stagiile profesionale pentru absolvenții de învățământ superior: Stagiul profesional pentru absolvenții de învățământ superior. Contractul de stagiu se încheie odată cu încheierea contractului individual de muncă. Durata contractului de stagiu este de 6 luni, cu excepția situațiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu. Angajatorii care încheie un contract de stagiu, primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă în cuantum de 2.250 lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate.
În încheiere, menționez că toate măsurile promovate au avut un efect benefic în economia reală și toate aceste măsuri sunt prevăzute în Programul de guvernare 2018-2020.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 septembrie 2020, 20:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro