Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
anisoara.radu@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Anișoara Radu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Anișoara Radu (Grupul parlamentar al PSD)
Fake news – Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind acordarea autonomiei Ținutului Secuiesc

Marți, 28 aprilie, au apărut în presă articole inflamatorii referitoare la adoptarea de către Camera Deputaților a proiectului de lege privind acordarea autonomiei Ținutului Secuiesc.

Evident că este vorba de un fake news, Camera Deputaților nu a votat niciodată așa ceva, iar o asemenea lege nu va fi aprobată de Parlament.
Proiectul de lege incriminat a primit doar avize negative de la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. De asemenea, raportul comisiei a fost de respingere.
PSD a votat constant împotriva acestui proiect de lege și o va face și la Senat. Miercuri, 29 aprilie, Senatul a fost convocat de urgență pentru a dezbate și respinge proiectul de lege.
De ce știrea este un fake news și cum s-a ajuns la această situație? Simplu, în 2003 a fost introdus în Constituția României un articol menit a eficientiza activitatea Parlamentului.
Parlamentul României este bicameral, iar un proiect de lege este dezbătut de ambele Camere, dar doar una dintre cele două Camere este cea decizonală. În 2003 s-a constatat că proiectele de lege rămân în dezbatere mult prea mult timp în Camera care nu este decizională, vorbim de luni sau chiar ani de zile, ceea ce ducea la îngreunarea procesului legislativ.
Pentru a fi rezolvată această problemă a fost introdus în Constituție art.75 alin.(2) „Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.”
De fapt, adoptarea prin îndeplinirea termenului constituțional nu înseamnă absolut nimic, nicio lege nu poate fi adoptată dacă nu este votată efectiv de Camera decizională, iar Camera decizională nu are termen pentru adoptarea sau respingerea unui proiect. Astfel, o lege poate rămâne ani de zile în dezbaterea Camerei decizionale.
Ce trebuie să reținem este că nicio lege nu poate fi adoptată și nu intră în vigoare fără a fi dezbătută și votată efectiv de Camera decizională.
Nu există legi care să fie adoptate prin “adoptare tacită”, știrile de acest tip sunt fake news-uri.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 septembrie 2020, 17:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro