Plen
Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.155/04-11-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 31-10-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 31 octombrie 2016

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților.
  2   Informare privind activarea domnilor deputați Ion Melinte și Cornel-Mircea Sămărtinean în Grupul parlamentar al UNPR și activarea domnului deputat Viorel-Ionel Blăjuț ca deputat neafiliat.
  3   Informare privind decizia Biroului permanent al Camerei Deputaților referitoare la aplicarea de sancțiuni disciplinare unor deputați.
  4   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații (Pl-x 868/2015). (rămasă pentru votul final)
  5   Dezbaterea Propunerii legislative de modificare și completare a Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și al altor acte normative (Pl-x 255/2015). (rămasă pentru votul final)
  6   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 624/2015). (rămasă pentru votul final)
  7   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea alin.(1) al art.370 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 758/2015). (rămasă pentru votul final)
  8   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol (Pl-x 800/2015). (rămasă pentru votul final)
  9   Proiectul de Lege privind transferul, cu titlu gratuit, pachetului integral de acțiuni deținut de stat la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului și din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a județului Timiș (PL-x 481/2014). (retrimis comisiilor)
  10   Dezbaterea Propunerii legislative privind interzicerea autonomiei teritoriale și a oricărei forme de secesionism (Pl-x 152/2015). (rămasă pentru votul final)
  11   Dezbaterea Propunerii legislative pentru stimularea investițiilor străine directe în România (Pl-x 348/2015). (rămasă pentru votul final)
  12   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (PL-x 696/2015). (rămas pentru votul final)
  13   Dezbaterea Propunerii legislative privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic și consular, din rândul funcționarilor publici parlamentari, din rândul deputaților și senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și din cadrul Curții de Conturi (Pl-x 404/2014). (rămasă pentru votul final)
  14   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (PL-x 337/2015). (rămas pentru votul final)
  15   Dezbaterea Proiectului de Lege privind exercitarea profesiei de kinetoterapeut, constituirea, organizarea și funcționarea Ordinului Kinetoterapeuților din România (PL-x 16/2010). (rămas pentru votul final)
  16   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 794 din 31 octombrie 2014 (Pl-x 853/2015). (rămasă pentru votul final)
  17   Dezbaterea Propunerii legislative pentru înființarea Muzeului Istoriei Totalitarismului (Pl-x 515/2014). (rămasă pentru votul final)
  18   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției civile și al situațiilor de urgență (PL-x 175/2015). (rămas pentru votul final)
  19   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică (Pl-x 107/2015). (rămasă pentru votul final)
  20   Proiectul de Lege pentru modificarea art.8 din Legea drepturilor pacientului nr.46/2003 (PL-x 439/2016). (retrimis comisiei)
  21   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (PL-x 293/2014). (rămas pentru votul final)
  22   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea dispozițiilor Legii nr.188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici (Pl-x 602/2014). (rămasă pentru votul final)
  23   Dezbaterea Propunerii legislative privind măsuri temporare de combatere a creșterii prețurilor la combustibili (Pl-x 622/2011). (rămasă pentru votul final)
  24   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii 21/1991 privind cetățenia română (Pl-x 893/2015). (rămasă pentru votul final)
  25   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.68 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (Pl-x 651/2015). (rămasă pentru votul final)
  26   Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea art.2 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (PL-x 498/2014). (rămas pentru votul final)
  27   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (Pl-x 452/2013). (rămasă pentru votul final)
  28   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.8 din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 331/2013). (rămasă pentru votul final)
  29   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 854/2015). (rămasă pentru votul final)
  30   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Art.48, alin.(1) și (2), din Legea nr.67/2004 din 25 martie 2004 (Republicată) pentru alegerea autorităților administrației publice locale (Pl-x 482/2015). (rămasă pentru votul final)
  31   Aprobarea modificării ordinii de zi.
  32   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Articolului unic al Legii nr.376 din 28 decembrie 2007 pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului (Pl-x 191/2016). (rămasă pentru votul final)
  33   Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
   33.1  Cristian Buican
   33.2  Natalia-Elena Intotero

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 22 septembrie 2019, 9:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro