1. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 3 iulie 2012 (sesiune extraordinară) |
01m13s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea de către primul ministru a Raportului cu privire la deciziile adoptate în cadrul reuniunii Consiliului European din perioada 28-29 iunie 2012.
|
 |
2. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 iunie 2012 |
14m49s |
|
|
|
 |
|
 |
Adoptarea Declarației referitoare la problemele actuale aflate pe agenda Uniunii Europene și obligațiile ce revin României în baza acestora.
|
 |
3. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 27 aprilie 2012 |
08m15s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea, dezbaterea și adoptarea moțiunii de cenzură intitulate "Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată !", inițiată de 116 senatori și deputați.
|
 |
4. |
Ședința Camerei Deputaților din 28 februarie 2012 |
02m33s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Codului penal și a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 458/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
5. |
Ședința Camerei Deputaților din 21 februarie 2012 |
02m22s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Codului penal și a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 458/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea alineatului (2č) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 92/2011). (retrimisă comisiei)
|
 |
6. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 9 februarie 2012 |
07m10s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Programului și listei Guvernului.
|
 |
7. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 24 ianuarie 2012 |
06m55s |
|
|
|
 |
|
 |
Aniversarea zilei de 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Țării Românești cu Moldova.
|
 |
8. |
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011 |
05m30s |
|
|
|
 |
|
 |
Alocuțiuni consacrate marcării Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.
|
 |
9. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 16 decembrie 2010 |
03m24s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea, de către domnul deputat Sever Voinescu-Cotoi, a Declarației privind constituirea Grupului Pro-America, dedicat susținerii și dezvoltării relației României cu Statele Unite ale Americii.
|
 |
10. |
Ședința Camerei Deputaților din 1 septembrie 2010 |
18m02s |
|
|
|
 |
|
 |
Alegerea vicepreședinților, chestorilor și secretarilor Camerei Deputaților.
|
 |
11. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 29 iunie 2010 |
1h04m53s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea membrilor consiliilor de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune și a președinților consiliilor de administrație și depunerea jurământului de către aceștia Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune Membri titulari: - Lăzescu Alexandru Mihai - președinte
- Mesesian Adriana Silvia
- Botez Paul Călin
- Nicolicea Nicoleta
- Jugănaru Anne-Marie Rose
- Brînzan Claudiu
- Nițulescu Cristian
- Hossu-Longin Lucia
- Sebesi Karen Attila
- Cornea Raico
- Baba Cătălin Ovidiu
- Burtea Sorin
- Bărbulescu Traian
Membri supleanți: - Pascaru Andreea Iulia
- Forfotă Monica Alina
- Catrina Ion Lucian
- Podgorean Radu
- Ciocârlie Alin Theodor
- Vasile Arhire
- Miron Nicoleta Brîndușa
- Rostás-Péter István
- Ghiță Andrea Julika
- Irimieș Cosmin Vasile
- Moldoveanu Mihaela
- Constantin Dani
- Mihalache Cornel
Consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune Membri titulari: - Demeter András István - președinte
- Tănase Doina
- Voicu Mihai
- Miculescu Ovidiu
- Fugaru Mirela Ioana
- Savu Ileana
- Olaru Nicolae Stejărel
- Bertzi Alexandru Ducu
- Florea Ana
- Rădulescu Adelina
- Țoghină Maria
- Moise Adrian Valentin
- Hossu Bogdan Iuliu
Membri supleanți: - Vigheciu Adrian Nicolae
- Pavelescu Liviu Bogdan
- Tănase Ionela
- Pospai Mircea
- Rucăreanu Ion Mircea
- Belenes Șerban
- Sima Oana Mădălina
- Ágoston Hugó
- Dobrescu Maria
- Josef Klein
- Gavril Oana Raluca
- Ciobanu Aurelia Daniela
- Dumitrescu Răzvan
|
 |
12. |
Ședința Camerei Deputaților din 23 iunie 2010 |
00m24s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modalităților de atribuire și clarificare a proiectelor pentru acordarea fondurilor europene pe măsura 3.2.2. în perioada 2009-2010 (respins);
|
 |
13. |
Ședința Camerei Deputaților din 16 iunie 2010 |
10m47s |
|
|
|
 |
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite pentru construirea Patinoarului Olimpic Brașov (scoaterea de pe ordinea de zi și amânarea dezbaterilor).
|
 |
14. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 iunie 2010 |
14m50s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea, dezbaterea și respingerea moțiunii de cenzură "Opriți genocidul social!", inițiate de 120 de deputați și senatori (respinsă).
|
 |
15. |
Ședința Camerei Deputaților din 14 iunie 2010 |
03m40s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea unui judecător la Curtea Constituțională (continuarea procedurii).
|
 |
16. |
Ședința Camerei Deputaților din 19 mai 2010 |
01m30s |
|
|
|
 |
|
 |
Aprobarea prelungirii termenului constituțional de adoptare a Proiectului Legii educației naționale, Propunerii legislative "Legea educației naționale", Propunerii legislative privind învățământul superior, Propunerii legislative privind statutul personalului didactic, Propunerii legislative privind învățământul preuniversitar.
|
 |
|
 |
Continuarea dezbaterilor la Proiectul Legii educației naționale, Propunerea legislativă "Legea educației naționale", Propunerea legislativă privind învățământul superior, Propunerea legislativă privind statutul personalului didactic, Propunerea legislativă privind învățământul preuniversitar.
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului Legii lustrației, privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist.
|
 |
17. |
Ședința Camerei Deputaților din 28 aprilie 2010 |
03m39s |
|
|
|
 |
|
 |
Reluarea dezbaterilor asupra Proiectului de lege privind împădurirea terenurilor degradate (retrimis comisiei).
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. (Adoptat).
|
 |
18. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 aprilie 2010 |
18m30s |
|
|
|
 |
|
 |
Aprobarea unor modificări în componența nominală a Comisiei pentru Afaceri Europene.
|
 |
|
 |
Numirea unui membru al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Numirea unor membri ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
|
 |
19. |
Ședința Camerei Deputaților din 7 aprilie 2010 |
00m02s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea polițienească transfrontalieră în materie penală, semnat la Vidin la 19 mai 2009, și a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind înființarea și funcționarea Centrului Comun de Contact de cooperare polițienească și vamală, semnat la Vidin la 19 mai 2009 (retrimis comisiei);
|
 |
20. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 24 martie 2010 |
29m55s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri procedurale în legătură cu scoaterea de pe ordinea de zi a Raportului de activitate al Societății Române de Televiziune și contul de execuție bugetară pe anul 2008.
|
 |