1. |
Ședința Camerei Deputaților din 11 septembrie 2012 |
04m04s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru administrație. (respins)
|
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Borbély Lászlo, fost ministru al mediului și pădurilor; (respins)
|
 |
|
 |
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice (PL-x 14/2012). (retrimis comisiei)
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice (Pl-x 22/2012). (retrimisă comisiei)
|
 |
2. |
Ședința Camerei Deputaților din 3 septembrie 2012 |
02m12s |
|
|
|
 |
|
 |
Alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților.
|
 |
3. |
Ședința Camerei Deputaților din 3 iulie 2012 (sesiune extraordinară) |
02m48s |
|
|
|
 |
|
 |
Alegerea președintelui Camerei Deputaților.
|
 |
|
 |
Prezentarea și dezbaterea Raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități asupra cererii Grupurilor parlamentare PSD și PNL din Camera Deputaților transmisă Comisiei juridice, de disciplină și imunități cu nr.51/537/CP din 24.10.2011 și a Hotărârii privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcția de președinte și de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților. (Adoptată.)
|
 |
4. |
Ședința Camerei Deputaților din 26 iunie 2012 |
02m22s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 719/2011); - Proiectului de Lege privind declararea zilei de 30 noiembrie Ziua Sfântului Andrei "Ocrotitorul României" ca Sărbătoarea Creștinării Poporului Român (PL-x 202/2012); - Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată (PL-x 204/2012). (rămase pentru votul final)
|
 |
5. |
Ședința Camerei Deputaților din 25 iunie 2012 |
04m57s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.84/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 679/2010). (rămas pentru votul final)
|
 |
6. |
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2012 |
01m12s |
|
|
|
 |
|
 |
Alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților.
|
 |
7. |
Ședința Camerei Deputaților din 6 martie 2012 |
01m42s |
|
|
|
 |
|
 |
Informare privind înscrierea domnului deputat Florentin Gust Băloșin în Grupul parlamentar al PDL.
|
 |
8. |
Ședința Camerei Deputaților din 5 martie 2012 |
02m19s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea, de către domnul deputat Gheorghe Zoicaș, a unei propuneri adresate Biroului permanent.
|
 |
|
 |
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului. |
 |
|
|
 |
Adrian Solomon
|
 |
9. |
Ședința Camerei Deputaților din 21 februarie 2012 |
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Adrian Solomon - comentariu legat de "Exploatarea gazelor de șist - un pericol pentru mediul României";
|
în scris |
|
 |
10. |
Ședința Camerei Deputaților din 29 noiembrie 2011 |
04m48s |
|
|
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Adrian Solomon - "Declarația politică sau gâlceava lui Dan Marian cu bunul-simț sau giudețul prostului cu el însuși";
|
 |
11. |
Ședința Camerei Deputaților din 21 noiembrie 2011 |
|
 |
|
 |
Prezentarea și dezbaterea moțiunii simple cu titlul "Panglicile doamnei ministru Boagiu", inițiate de către deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD.
|
 |
12. |
Ședința Camerei Deputaților din 15 noiembrie 2011 |
03m42s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Raportul Comisiei pentru învățământ referitor la reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea art.64 din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000 (PL-x 228/2010/2011); (adoptat)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului Legii asistenței sociale (PL-x 613/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
13. |
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2011 |
01m25s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea a trei membri în Adunarea reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
|
 |
14. |
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011 |
03m59s |
|
|
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Adrian Solomon - scrisoare deschisă către domnul Emil Boc, președintele PDL și primul- ministru al României;
|
 |
15. |
Ședința Camerei Deputaților din 28 iunie 2011 |
00m16s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (PL-x 330/2011). (retrimis comisiei)
|
 |
16. |
Ședința Camerei Deputaților din 21 iunie 2011 |
00m51s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (PL-x 158/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
17. |
Ședința Camerei Deputaților din 15 iunie 2011 |
05m45s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România (Pl-x 258/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Codului fiscal (Pl-x 281/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii (Pl-x 777/2010). (rămas pentru votul final)
|
 |
18. |
Ședința Camerei Deputaților din 14 iunie 2011 |
04m33s |
|
|
|
 |
|
 |
Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 346/2010/2011). (retrimisă comisiei)
|
 |
19. |
Ședința Camerei Deputaților din 17 mai 2011 |
08m19s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice (PL-x 680/2010). (retrimis comisiei)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.108/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (PL-x 80/2011). (rămas pentru votul final)
|
 |
20. |
Ședința Camerei Deputaților din 29 martie 2011 |
03m07s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă (PL-x 57/2011). (retrimis comisiei)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri (PL-x 106/2011) și a Propunerii legislative privind reglementarea raporturilor de muncă a zilierilor (Pl-x 737/2010). (Rămase pentru votul final.)
|
 |