Domnul Doru Mihai Dobrescu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor, Am trei secvențe să vi le înfățișez. Secvența 1. Sindicatul RODAE Automobile Craiova, constatând că patronatul a călcat contractul colectiv de muncă pe 1995-96 la art.16 alin.3 și 4 și procesul-verbal din 12 noiembrie 1995, a declarat grevă, sprijinindu-se pe art.38 alin.5 din Constituția României care spune că "caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat". Tribunalul a declarat greva ilegală pentru că nu există motiv, asimilând astfel spațiul jurisdicțional al RODAE Automobile cu cel al unei legații sau ambasade străine. Explicația: în spatele patronilor stă puternicul concern DAEWO. Cine stă în spatele lui DAEWO, știm foarte bine! Secvența a doua. Unica fabrică de avioane de luptă din Craiova, o adevărată bijuterie tehnică, urmează a fi închisă. Fiabilitatea acestor avioane, din care până acum nu a căzut niciunul, s-a putut demonstra cu ocazia unor altercații, mai anii trecuți, pe teritoriul fostei Iugoslavii. Această fabrică de avioane asigură României o anumită independență. Era să uit! Vom importa aviație de luptă. Poate chiar mai proastă! Secvența a treia. În contextul mondial în care tuberculoza cunoaște o creștere deosebită, România a ajuns la situația anilor 28-30, adică îi din nou pe primul loc. Lângă Craiova, în pădurea Bucovăț, într-o pădure seculară, există de o sută de ani unul din cele mai performante sanatorii de tuberculoză. Acesta urmează să fie mutat la Poiana Mare, pe malul Dunării, la polul căldurii și al prafului endemic de acolo. Se rezolvă astfel, probabil definitiv, problema ofticoșilor din zonă. Era să uit! Pădurea Bucovăț, vip-urile postdecembriste au umplut-o cu vile. Evident, prezența tuberculoșilor este prisoselnică. Și-atunci, în fața acestor trei evenimente, mă rog, trei secvențe care, probabil, fac parte din sute, nu am decât să spun: Doamne, apără pe români și ai grijă de interesele lor, atâta timp cât cei care sunt abilitați s-o facă, și chiar și românii înșiși, de șase ani, au alte treburi. Vă mulțumesc.
|