Domnul Constantin Remus Opriș: Asemeni multor altor spitale din țară și Spitalul studențesc din București traversează o cumplită perioadă de criză. Clădirea în care funcționează, în strada General Berthelot, este improprie atât funcțional, cât, mai ales, din punct de vedere igienic, deși este locul în care se acordă asistență medicală pentru studenții Centrului Universitar București cât și pentru salariații Ministerului Educației și Învățământului, pentru cei ai Editurii Didactice, pentru elevii școlilor postliceale sanitare și pentru studenții facultăților particulare, Spitalul studențesc a fost până în prezent un obiectiv sanitar neglijat de Ministerul Sănătății și de Direcția sanitară a Municipiului București. Fondurile alocate pentru funcționarea lui au fost insuficiente pentru a-i asigura o bună exploatare. La aceasta s-a mai adăugat o proastă activitate managerială de care se face culpabilă conducerea spitalului. Cei 58 de medici și 2 farmaciști, cărora li se mai adaugă încă 123 de cadre medii și personal auxiliar tehnic, își desfășoară activitatea în condițiile unei precare dotări tehnice, cu o insuficientă aparatură de diagnostic. Această stare de lucruri a nemulțumit personalul, dar și pe studenții care sunt beneficiarii serviciilor medicale. Nu o dată aceștia și-au manifestat nemulțumirea, au înaintat proteste, au făcut publică atitudinea lor, dar Ministerul Sănătății și Direcția sanitară au continuat să tacă. Nu la fel s-a întâmplat cu mass media, care a prezentat deficiențele reclamate. Însă, în accepțiunea doamnei director a Spitalului studențesc, cât și a unor reperezentanți ai Ministerului Sănătății, relatarea sinceră a unor defecțiuni sau neajunsuri presei, echivalează cu divulgarea unor secrete profesionale. Doar așa se explică de ce, după reportajul Televiziunii Române, transmis în luna ianuarie 1996, reportaj în care se arătau marile deficiențe existente, directoarea spitalului a instituit o cumplită teroare împotriva medicilor și salariaților care au avut îndrăzneala să accepte să fie intervievați asupra greutăților cu care se confruntă în spital. Pentru doamna director Hudiță, dreptul constituțional al libertății de exprimare nu este decât un palid principiu, care nu o poate împiedica să-și exercite cu orice preț prerogativele de șef, chiar subjugând adevărul pentru mascarea lipsurilor și a incompetenței. Solicit pe această cale Ministerului Sănătății și Direcției Sanitare a Municipiului București alocarea de urgență a sumelor necesare pentru începerea lucrărilor de salubrizare a clădirii Spitalului studențsc. Doresc să cred că redresarea acestor neajunsuri și viitoarea reparare a clădirii nu va determina închiderea sau desființarea spitalului și privarea populației studențești de serviciile medicale calificate. Sper, de asemenea, că aceste lucrări nu vor fi paravanul pentru concedierea personalului medico-sanitar și nu se va lăsa posibilitatea satisfacerii altor interese decât cele ale apărării sănătății studenților bucureșteni. Vă mulțumesc.
|