Dumitru Pîslaru
Dumitru Pîslaru
Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-08-2020 (joint)
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 23-02-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.10 Dumitru Pâslaru - solicitarea reconsiderării politicii economice a actualei puteri;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Pâslaru. Se pregătește domnul deputat Ilie Neacșu.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Partidul Democrației Sociale din România constată cu îngrijorare kcă în ultimii doi ani de când la pputere se află guvernele coaliției CDR-USD-UDMR, țara a fost adusă în haos și populația la disperare. Reforma economică a fost compromisă datorită jocurilor politicianiste și intereselor de partid, a incompetenței, incoerenței deciziilor, corupției guvernanților, clientelismului și nepotismului pe care-l practică puterea, promovării de politici inadecvatge specificului național. Actuala putere, ca urmare a propriilor acțiuni ineficiente și fără orizont, a nesfârșitelor disensiuni care se manifestă în cadrul coaliției la guvernare, în fața unei situații limite de faliment politic. Măsurile luate în cadrul așa-zisei reforme au constituit în fapt acțiuni de instituire a unei economii de subzistență care au determinat sărăcirea fără precedent a populației, în condițiile în care un grup restrâns de persoane, apropiate puterii, s-au îmbogățit peste măsură.

În numele terapiei de șoc, Guvernele de dreapta au provocat degradarea voită a industriei, a agriculturii, au redus procesul de reformă la lichidarea haotică a unor întreprinderi importante pentru reformă la lichidarea haotică a unor întreprinderi importante pentru economia națională, la simularea privatizării, prin care s-au adus grave prejudicii economiei și vieții sociale, la desființarea a sute de mii de întreprinderi mici și mijlocii și descurajarea capitalului auktohton. Puterea actuală încearcă să demonstreze că prin retragerea statului din economie și numai prin măsuri economice extreme, renunțarea la orice formă de sprijin și stimularea întreprinzătorilor privați, a agriculturii, exporturilor și investițiilor, s-ar rezolva în mod nemijlocit și problemele sociale. S-a dovedit că tratarea cu dispreț și ignorarea intereselor țării, transformarea reformei într-o dogmă care trebuie aplicată cu orice preț, naște mari tensiuni sociale și pericole la adresa democrației și statului de drept. Iată, de ce Partidul Democrației Sociale din România consideră că este normal ca în acest moment partidele din coaliția CDR-USD-UDMR să-și asume responsabilitatea actelor de guvernare ce au compromis idealurile redvoluției din decembrie 1989 privind transformarea structurală a economiei românești, eliminarea subdezvoltării și îmbunătățirea condițiilor de viață. Ruinarea economiei și deteriorarea gravă a condițiilor de viață ale populației sunt rezultatul faptului că puterea actuală a refuzat întotdeauna să accepte ideea că reforma nu se poate realiza fără a lua în considerare necesitatea asigurării unei legături strânse între eficiența economică și solidaritatea socială în absența căreia societatea se bulversează prin stări de tensiune și chiar de conflict. Modul în care s-a acționat în ultimii doi ani nu crează condiții corespunzătoare pentru desfășurarea unei reforme menite să relanseze economia și să asigure pacea socială.

Bugetul pe anul 1999, votat la comandă de majoritatea parlamentară este un buget împotriva intereselor naționale, împotriva dezvoltării, împotriva cetățenilor României. În loc de aplicarea unor soluții constructive care să asigure depășirea stării actuale de criză, puterea apelează la măsuri de represiune împotriva tuturor celor care-șui manifestă dezaprobarea față de lipsa de preocupare a guvernanților pentru rezolvarea gravelor probleme economice și sociale cu care se confruntă populația. Este timpul ca întreaga clasă politică să înțeleagă că o reformă adevărată și un climat economic favorabil și stimulativ, nu se pot realiza fără un guvern competent și responsabil și un program care să aibă sprijin popular explicit și larg, un program care să vină în întâmpinarea nevoilor oamenilor să stopeze declinul economic și înrăutățirea situației sociale.

În aceste condiții, Partidul Democrației Sociale solicită puterii actuale reconsiderarea politicii sale economice prin schimbarea fundamentală a orientării acesteia în sensul relansării, a realizării unei creșteri economice susținute de sectorul privat, îndeosebi a întreprinderilor mici și mijlocii sprijinite de stat, precum și a politicii sociale, asigurându-se suportabilitatea costurilor reformei de către întreaga populație și, treptat, creșterea puterii de cumpărare.

P.D.S.R. consideră că la acest moment, interesul național reclamă o analiză lucidă a actelor de guvernare realizate în ultimii doi ani, a consecințelor lor, precum și evaluarea printr-un efort comun al tuturor forțelor politice parlamentare, a soluțiilor realiste de depășire a gravei crize economice și sociale.

Vă mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie samedi, 15 ao?t 2020, 16:40
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro