George Dragu
George Dragu
Ședința Camerei Deputaților din 9 noiembrie 1999
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
08-03-2021
03-03-2021
02-03-2021 (comună)
24-02-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1999 > 09-11-1999 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 noiembrie 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.14 George Dragu - critica unui demers al PNL în vederea revizuirii art.41 alin.2 din Constituție;

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

................................................

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat George Dragu, se pregătește domnul deputat Ilie Neacșu.

Domnul George Dragu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este de notorietate acțiunea PNL de a strânge semnături de la cetățeni în vederea revizuirii art. 41 alin. 2 din Constituție, în sensul: "Proprietatea este garantată în mod egal de lege, indiferent de titular."

Tot de notorietate este și eșecul cu care s-a încununat această acțiune săptămâna trecută. De altfel, nu e prima dată când PNL ne arată ce poate: la pretenții mari, eșecuri pe măsură!

Nu analiza oportunității și credibilității demersului, legal, de altfel, este scopul acestei declarații. Condamnabil și neacceptabil este, însă, modul agresiv și abuziv în care liderii PNL locali, sub patronajul conducerii centrale, au înțeles să-și realizeze scopul.

Astfel, în Brăila, liderul PNL a înțeles să-și realizeze norma de semnături stabilită de șefii de la București, abuzând de calitatea de vicepreședinte al consiliului județean administrativ. Trasând directive prețioase unor directori de societăți comerciale, membri sau simpatizanți liberali, a dezlănțuit un șir de intimidări și abuzuri, la care au fost supuși cetățeni ai Brăilei, angajați la aceste societăți, conduse de specialiști PNL.

Mijloacele au fost diverse: obligarea salariaților să semneze tabele, fără a avea specificată destinația acestora (cum s-a întâmplat la Filiala CEC Brăila); atenționarea angajaților prin diverse moduri că de acceptarea semnăturii ar depinde siguranța locului de muncă (tot la CEC sau la Filiala APDN Brăila); strângerea de semnături în locuri protejate prin lege de imixtiuni politice (și anume, cancelariile unor școli). Îmi permit să mă întreb: oare, așa s-a procedat în toată țara? Și, dacă da, câte din semnăturile strânse a fost expresia voinței libere a cetățenilor, așa cum prevede, de altfel, Constituția?

Pentru că PNL-ul creează astfel un precedent periculos – atingerea unui scop politic, demers legal și democratic, prin practici și mijloace ilegale și antidemocratice. După cum viața nu poate fi apărată, sacrificând totodată elementele care-i definesc sensul și scopul, tot așa, nu se poate lupta în numele principiilor, încălcându-le. Nu-i așa, domnule ministru de justiție, Valeriu Stoica?

Până acum 10 ani, brăilenii, cu mic cu mare, toamna, erau zilnic beneficiarii unui sistem de normare impus de gloriosul cârmaci: pe câmpurile județului, la culesul porumbului și al legumelor. La ora actuală, aceiași brăileni sunt profund nemulțumiți să constate că în viziunea liderilor liberali, dintre care unul este tocmai ministrul de justiție, normalizarea societății românești are la bază, de data aceasta, o normă politică. Este trist că, în viziunea domniei sale, pentru binele țării este suficientă doar înlocuirea unui cârmaci cu altul și a legii fundamentale a țării cu legumele.

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 8 martie 2021, 20:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro