Domnul Barbu Pițigoi: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi, Una din instituțiile statului de drept este puterea judecătorească. Legea, oricât de bună ar fi ea, cu toate bunele intenții ale legiuitorului, nu-și atinge țelurile urmărite dacă cel ce este pus să o aplice nu o face cu simț de răspundere, corect, voluntar, cu imparțialitate, cu judecata limpede și în cunoștință de cauză. Puterea judecătorească, aflată, cel puțin teoretic, pe poziție de egalitate cu puterea legislativă și cu puterea executivă, trebuie să aibă și posibilitățile de desfășurare a activităților specifice, în condiții comparabile cu cele ale celorlalte puteri ale statului sus-amintite. Nu vreau să mă refer acum și aici la salarizarea judecătorilor și a personalului auxiliar, ori la inamovibilitatea magistraților. Aceste subiecte au fost și probabil vor mai fi dezbătute. Condițiile de muncă ale celor ce lucrează în justiție trebuie să fie însă, dacă nu la nivelul celorlalte două instituții fundmentale ale statului amintite, dar ele trebuie să corespundă măcar normelor generale universal recunoscute ale locurilor de muncă specifice. Recent, am vizitat localul Judecătoriei Tribunalului din orașul Pitești, o clădire relativ nouă, dar total improprie scopului căruia îi este destinată, cu toate că din proiect a fost gândită a fi folosită de instanțele judecătorești. Am văzut camere, mai exact cămări, de 2/3 m.p., în care lucrează 3-4 judecători, fiecare la masa lui, înfundați în maldăre de dosare, chinuit aranjate pe un fel de birou-miniatură. Camerele, construite în stilul arhitecturii specifice epocii de aur, dincolo de infima suprafață, au un restrâns volum de aer, înălțimea lor nedepășind 2,25 m. În camerele grefierilor, în marea lor majoritate femei, spații de aceleași dimensiuni, mobilate și dotate cu mașini de scris, înghesuite 4 persoane, la care se adaugă încă 4 judecători, care vin să dicteze hotărârile redactate, într-o hărmălaie de nedescris, amplificată de zgomotul mașinilor de scris. Am văzut demisoluri, cu camere insalubre pentru dactilografe, iar accesul la arhivă este aproape impracticabil. Sălile de ședință, mici și întunecoase, neaerisite și insuficiente ca număr, impun ședințe de judecată cu publicul în două schimburi. Pe când al treilea schimb? Câtă diferență între această "modernă construcție" și Palatul Justiției, din același oraș, construit în alte vremuri, cu o circulație interioară definită de fluxul funcțional, cu săli de ședință spațioase, bine luminate natural, înalte, cu volum mare de aer, în care justiția se impune justițiabilului, care se simte pătruns de spiritul zeiței dreptății. Dar, această clădire a primit o altă destinație, iar municipalitatea și reprezentanții locali ai puterii centrale nu se preocupă de această instituție a statului de drept, a cărei bună funcționare garantează existența sistemului nostru democratic. Considerăm că a sosit momentul ca Guvernul, prin puterea de decizie de care dispune, Ministerul Justiției, căruia îi aparține Palatul Justiției din Pitești, și Departamentul Administrației Locale, care dirijează fondurile bugetare cheltuite în teritoriu pentru investiții, trebuie să ia măsurile ce se impun și să urgenteze pentru a reda justiției palatul ce-i aparține, iar municipiului amintit, folosind mai înțelept decât a făcut-o până acum, fondurile irosite în lucrări inutile, fonduri ce puteau să fie dirijate către construcții care să soluționeze necesarul de spațiu pentru justiția din orașul Pitești. Vă mulțumesc.
|