Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
28-07-2020
27-07-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 15-06-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:

 

Ședința a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile Lupu și doamna Paula Maria Ivănescu, vicepreședinți ai Camerei Deputaților, asistați de domnii Kovacs Csaba Tiberiu și Miron Tudor Mitrea secretari.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați.

 
Mihai Hlinschi - memento - România 1940;

Începem programul de intervenții și are cuvântul domnul Mihai Hlinschi, se pregătește doamna Leonida Lari. Este ora 8,45, vom respecta cele 50 de minute. Vă rog!

 

Domnul Mihai Hlinschi:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Se împlinesc luna aceasta 59 de ani de când s-a comis agresiunea sovietică asupra României, prin ultimatumul din iunie 1940 și punerea lui în aplicare cu o brutalitate de nedescris, în povida oricărui drept și sfidând toate aranjamentele și garanțiile internaționale rezultate în urma primului război mondial.

Nu a existat nici o înțelegere bilaterală, ci doar amenințarea și folosirea forței armate, ca urmare a împărțirii sferelor de influență dintre Stalin și Hitler, consemnată la 23 august 1939, prin ceea ce numim "Pactul Molotov-Ribentropp", așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în 1945, la Ialta, prin înțelegerea dintre Stalin și Churchill. Această agresiune sovietică s-a produs și pe fondul unei instabilități din România, ca urmare a unei politici de instalare a dictaturii regale și de izolare a țării dusă de Carol al II-lea după 1938.

Așadar, agresorul a fost Uniunea Sovietică, care ne-a atacat și ne-a răpit Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței, în ianuarie 1940. Normal ar fi fost să ne apărăm, așa cum a făcut-o Finlanda cu un an mai înainte, dar conducătorii țării din iunie 1940 au dat dovadă de lașitate și s-au resemnat în fața forței brutale de tip medieval a Uniunii Sovietice.

Istoria nu ne-a iertat această lașitate. Urmare a acestor amputări dureroase din trupul țării, în toamna lui 1940, a fost chemat la putere un brav bărbat, patriot român, generalul Ion Antonescu. După care, Carol al II-lea a fost silit să abdice, urmându-i la tron Mihai I, după ce conducător al statului a fost proclamat Ion Antonescu.

La ora aceea singura mare putere dispusă să ne garanteze integritatea teritorială a ceea ce mai rămăsese din țara noastră era Germania. În aceste condiții, pentru a păstra continuitatea ca stat a țării noastre, întrucât rușii intenționau să ne ocupe în întregime și pentru a repara măcar în parte marea nedreptate ce ni s-a făcut în 1940, Antonescu s-a aliat cu Germania și în iunie 1941 a declarat război Uniunii Sovietice. Și împreună cu Germania a trecut la dezrobirea conaționalilor din teritoriile răpite.

Timpul nu-mi permite să dezvolt mai mult acest subiect și, de aceea, mă voi limita să spun că în acest război nu noi am fost agresorii, așa cum ni s-a spus de atâta timp, ci sovieticii și că acest război, din punctul de vedere românesc, a fost un război drept, război de eliberare a teritoriilor ce ne aparțineau de drept. Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Leonida Lari Iorga - despre misterul morții lui Eminescu;

Doamna Leonida Lari. Și am rugămintea să vă limitați la 3 minute, așa cum a făcut și domnul Hlinschi, ca să prindem cât mai mulți colegi. Se pregătește domnul Lazăr Lădariu.

 

Doamna Leonida Lari Iorga:

La 15 iunie 1999 se împlinesc 110 ani de la moartea celui mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu. Iubit de cei mulți și chinuiți ca el, repudiat de unii contemporani ai lui antinaționali și de unii contemporani ai noștri, la fel antinaționali, (vezi "Dilema"), Mihai Eminescu rămîne intact pe piedestalul său de poet național și universal. S-a încercat a-l băga în diverse curente ale vremilor, s-a încercat a-l anihila în genere de către dușmanii neamului românesc, totuși, spiritul lui, venit din spațiul astral al Arheilor, a rezistat. Nu a rezistat, însă, trupul lui, vulnerabil la suferințele omenești, precum e trupul fiecăruia dintre noi.

Au rămas notorii pînă acum ura, idiosincrazia pe care le aveau pentru marele poet potentații vremii, pentru că nu le cînta în strună, pentru că ținea la Partida Națională și la domnii din Țară, nu la cei din import. În articolele sale, publicate în ziarul "Timpul", Mihai Eminescu s-a exprimat că, de la trădarea lui Vodă Cuza, unul dintre cei mai patriotici domni, Țara a dat an de an îndărăt. Dacă pe vremea lui Cuza, România avea o independență reală, a fost sporită armata, a fost împroprietărită țărănimea, a regenerat cultura, învățămîntul, a căpătat autonomie Biserica națională, apoi, odată cu detronarea lui Cuza, ne-au umplut țara puhoaie de străini, în urma războiului Crimeii s-au pierdut 12 mii de oameni și sudul Basarabiei. Pătura superpusă a societății românești fiind compusă din alogeni, străini de neam, care dețineau toate funcțiile supreme în stat, românii au început să fie marginalizați, întărindu-se astfel Partida Antinațională. Se presupune că dușmanii neamului românesc au fost șocați de atitudinea lui tranșantă, articolele sale ajutînd ca românii să aibă cîștig de cauză în Adunarea Națională (Parlamentul de pe atunci).

Mihai Eminescu a prestat o muncă imensă la ziarul "Timpul", prin incendiarele sale articole modificînd și mobilizînd mentalități.

Nebunia lui Eminescu a fost un act organizat, lucrat cu mare migală de toți cei care sunt împotriva națiunii române și a creștinismului. S-a decis în cercuri oculte omorîrea lui, pentru că într-un singur individ era o prea mare putere spirituală, care intuia, înțelegea și dezavua capcanele antinaționale, nu numai prin poezie, ci și în politica timpului.

Anihilarea lui Eminescu s-a făcut conform unui scenariu bine regizat, în care preludiul a fost așa-zisa nebunie a lui. Eminescu a fost dus la ospiciul doctorului Șuțu de pe strada Plantelor din București. Aici, părăsit de toți cei care chiar credeau în posibila sa alienare mintală, a nimerit pe mîna doctorului Francisc Iszac, care a experimentat pe Eminescu tratamentul cu mercur. Dozele mari care i s-au aplicat au dus la efectul fatal: intoxicarea cu mercur. Nu întîmplător e faptul că în ospiciu Eminescu a mai primit și o piatră în cap de la un nebun sau, mai plauzibil, un mercenar plătit să-l lovească, în felul acesta tabloul distrugerii organizate a lui Eminescu devenind foarte clar. În scenariul despre care vorbeam, un doctor îi face autopsie și, iarăși nu e o întîmplare, anume creierul poetului e uitat pe marginea unei ferestre (și alde Mircea Cărtărescu s-a descalificat fundamental în "Dilema", salivînd cu cinism că s-a alterat și a fost aruncat la o ghenă de gunoi). S-au făcut toate aceste mizerii ca umilirea, batjocura unui spirit profund național să fie dusă pînă la capăt. Ignoranți și ticăloși! Ca și cum viața s-ar termina aici, ca și cum n-ar continua și dincolo!

Stăruința asupra ideii de nebunie a lui Eminescu e o diversiune făcută poetului, operei sale și poporului român. De o sută zece ani încoace se face totul, ca să nu-l cunoaștem așa cum a fost cu adevărat și ca să nu-i cunoaștem opera. Generații de români au fost înșelate în privința spiritului său universal și a integrității sale ca om.

Dar au apărut, între timp, niște cărți în stare să ne edifice asupra personalității lui Mihai Eminescu, cărți care aparțin eminescologilor Nicolae Georgescu și Ovidiu Vuia. Am să prezint cîteva crîmpeie din cartea domnului Ovidiu Vuia, medic-neurolog și filolog, și anume din cartea "Misterul morții lui Eminescu".

Eminescu n-a suferit de sifilis congenital, nu există dovezi că părinții, surorile și frații lui au fost sifilitici. Boala a apărut la peste 30 de ani, vîrstă la care sifilisul congenital este manifestat de mult, dar nu s-au manifestat nici un fel de indicii ale acestuia, pentru că el nu exista. Boala lui Mihai, în perioada 1883-1889, nu s-a manifestat prin demență progresivă, iar moartea a survenit în urma unei sincope cardiace (intoxicație cu mercur).

Maladiile avute de Mihai Eminescu înainte de 1883 nu sunt de natura luetică. După cunoștințele medicale actuale și în concordanță cu observațiile medicilor lui Eminescu, tabloul clinic al afecțiunii poetului pledează pentru existența unei psihoze maniaco-depresive, fără semne demențiale și fără substrat anatomic.

Exista o predispoziție ereditară pe linia ascendenței mamei (este vorba de depresie), dar literații de astăzi continuă, în impostura lor, să-i atribuie lui Eminescu o boală pe care n-a avut-o. Explicația comportă multe aspecte. În primul rînd, ei au clădit un edificiu pe baza postulatului că, după 1883, în viața marelui Eminescu a urmat "perioada de întunecare". Este greu acum să-și recunoască greșeala, să-și schimbe optica, deoarece multe ar trebui luate de la început. În al doilea rînd, ar trebui să fie revăzuți o serie de eminescologi deveniți monumente intangibile, ca George Călinescu și, din păcate, și, din păcate, și Perpessicius, cu toată munca dedicată lui Eminescu. Și nu în cele din urmă, se pune problema dacă nu cumva în manuscrisele lui Eminescu, ținute sub lacăt, se găsesc răspunsuri la toate nedumeririle noastre.

În încheiere, abia atunci cînd românii vor face cunoștință cu adevăratul Eminescu, vom fi absolviți de o pedeapsă divină: ni s-a trimis un Arheu și unii l-au luat drept nebun. Or, absolutul nu e o nebunie, e incantație. Mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Lazăr Lădariu - intervenție intitulată Gând la Eminescu;

Domnul Lazăr Lădariu, se pregătește domnul Tănase Tăvală.

 

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Gând la Eminescu. "Nu credeam să învăț a muri vreodată/ Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi/ Ochii mei înălțam visători la steaua singurătății.(Odă în metru antic)

"Nu credeam să învăț a muri vreodată...", un vers nemuritor dintr-o poezie nemuritoare, un strigăt abisal de mântuire, cel mai vital vers, demn de cel mai vechi poem al lumii – "Ghilgameș". Versul unui învingător, nu doar în împărăția literaturii române, ci în cea universală. Un vers al supraviețuirii, izvorât din suferința hemografiei poetice, ilustrând cu prisosință scrierea cu sine. Un vers din legenda scrierii propriei întrupări, un vers al destinului unic al celui ars de viu ca Nessus: "Jalnic ard de viu, chinuit ca Nessus/ Ori ca Hercul înveninat în haina-i/ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării/ De al meu propriu vis mistuit mă vaiet/ Pe al meu propriu rug mă topesc în flăcări".

Cu mantia geniului de aur trece încă o dată Domnul Eminescu. Trece, cu luminos chip de Hiperion, înaltul Domn al limbii române. Trece cu strălucirea Luceafărului, sub care spațiul și timpul dobândesc o osmoză cosmogonică. Numai Domnul poeziei românești, călător peste nemărginirea timpului, așeza gândurile: "Rogul îndurărilor/ Luceafărului mărilor/ Din valul ce ne bântuie/ Înalt să ne mântuie."

Numai Poetul nepereche, cel care și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr, trece pe unde: "Vremea încearcă în zadar din goluri a se naște." Doar Poetul nepereche cu efigie de bronz vedea eternitatea prin gândul: "Lumina stelei ce-a apus/ Ne urmărește încă." Doar el implora, într-un decembrie 1883: "Pe mine, mie redă-mă!"

Numai Domnul poeziei românești își putea cinsti neamul astfel: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour din marea de amar.:" Doar Poetul nepereche, care visa un stat de cultură la Gurile Dunării, doar Înaltul Domn al limbii române, în gândul cel fără de hotar, doar el a murit împușcat cu gloanțe de diamant cât oul de mari.

Numai cel care a pășit în moarte, înălțându-se sub chip de Lumină și Luceafăr, doar Măria Sa, călător prin sferele înalte ale luminilor și luceferilor, aplecându-și ochii peste un Ardeal al obârșiilor doinelor, pe care le cânta la întristare, la Bolta Rece, obârșii care cuprind și Vadul Făgărașului și Dorul Blajului, putea să se alăture azi gândului: "Doamne, Eminescu sfinte/ Tatăl nostru din cuvinte!"

Doar Domnul Eminescu, "Domnul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră" poate salva sufletul ticăloșit într-o vreme a devălmășiilor și a derutei spiritului. "De avem sau nu dreptate/ Eminescul să ne judece..."

Doar pentru Poetul nepereche se putea naște strălucitorul gând: "Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate și câte o stea va veșteji pe cer, în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava altui crin, de tăria parfumurilor sale." (George Călinescu, "Viața lui Mihai Eminescu.) Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Tănase Tăvală - despre un moment trist al istoriei recente - mineriada din 13-15 iunie 1990;

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Tănase Tăvală, se pregătește domnul Marin Gheorghe.

 

Domnul Tănase Tăvală:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Se împlinesc în aceste zile 9 ani de la acțiunile devastatoare și criminale ale bandelor minerești, întețite cu foști securiști, scoși din activitățile lor specifice, bine plătite în timpul regimului comunist de tristă aducere aminte. Acțiunile teroriste din 13-15 iunie 1990 au fost consecințe premeditate ale puterii de atunci. Se cunoaște atitudinea înverșunată a fostului președinte Ion Iliescu, proaspăt ales în 20 mai 1990, când a etichetat pe greviștii foamei din Piața Universității București drept "golani", iar la propunerea unor parlamentari, să stea de vorbă cu greviștii foamei, ex-președintele le-a răspuns: Lăsați-i să fiarbă în suc propriu!

Proverbiala sa iritare s-a transformat în ură, generalii Chițac și Diamandescu au înțeles ce au de făcut. Li s-a dat mână liberă la sfârșitul negocierilor eșuate dintre delegația manifestanților pașnici din Piața Universității și reprezentanții Guvernului Petre Roman.

În zorii zlei de 13 iunie 1990, la ora 4, efective numeroase ale poliției i-au atacat cu brutalitate pe greviști în spațiul ocupat din dreptul Teatrului Național. Sunt loviți cu cruzime oameni sleiți de putere, înfometați, aflați la limita dintre viață și moarte. (Rumoare în rândurile deputaților opoziției.) Acestora le sunt distruse corturile, obiectele personale, medicamentele. Pentru ca isprava să fie deplină, la ora 5, polițiștii atacă Institutul de arhitectură, maltratând cu cruzime pe studenții adăpostiți în clădire. La ora 12, apar, în același perimetru al Pieței Universității, muncitorii de la IMGB, veniți "să facă ordine!"... În seara aceleiași zile, sosesc în București circa 12 mii de așa-ziși "mineri" din Valea Jiului, aduși în garnituri speciale de tren.

Oare chiar așa, la întâmplare, au avut loc asemenea acțiuni?

În ziua de 14 iunie, ziua "beretelor negre din România", a fost ziua dezmățului reacțiunii comuniste. În această zi, au fost aduse în spitalele bucureștene 560 de persoane rănite, schilodite. Morți fără identitate au fost îngropați pe furiș în cimitirele din Străulești, Domnești sau au fost arși în Crematoriul Cenușa. (Rumoare, vociferări ale deputaților din opoziție.) Oficial, au fost declarați 6 morți, în realitate, nu se știe câți au fost. (Proteste.)

La Măgurele, anchetatorii au maltratat și terorizat sălbatic studenți și intelectuali de ambele sexe, în număr de 1021. Au fost devastate sediile partidelor istorice: PNȚCD și PNL. Paznicul Emil Petrișor de la sediul PNȚCD, un tânăr de 22 de ani, a fost omorât cu o toporișcă. Au fost agresate brutal persoane aflate în trecere sau staționând, au fost violate tinere și femei (proteste ale deputaților din opoziție) de către indivizii aduși să facă așa-zisa "ordine" în capitala țării.

Îndemnul minerilor de a efectua lucrări de curățenie în Piața Universității a fost făcut chiar de președintele Ion Iliescu. Dânsul, de altfel, le-a și mulțumit pentru isprava făcută, de "înaltă conștiință civică, muncitorească". (Vociferări.)

 
 

Domnul Petre Țurlea (din sală):

Dar și țărăniștii i-au primit cu flori! Ați uitat?

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă rog, liniște!

 
 

Domnul Tănase Tăvală:

Această apreciere publică, făcută în deplină cunoaștere a comportamentului cetelor de mineri și securiști în București, l-a descalificat politic și moral, în fața atât a opiniei publice interne cât și internaționale. Imaginea României a fost întinată, s-a pierdut poziția de demnitate și de admirație a poporului român, câștigată în evenimentele din decembrie 1989.

Concetățenii noștri care au pierdut ființe dragi, cei răniți și rămași cu sănătattea distrusă n-au beneficiat până la această dată de nici o revendicare materială sau morală. Este timpul să fie cunoscuți și să dea socoteală în justiție de faptele lor cei vinovați, iar victimele mineriadelor să fie desdăunate, în baza unei legi drepte a Parlamentului României. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Petre Țurlea (din sală):

Dar cu incendierea poliției, cum a fost?

Voci din majoritate:

Scoateți-l afară!

 
 

Domnul Viorel Burlacu (din sală):

Nu este voie de spus! Spun numai ce le convine!

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Gheorghe Marin - comentarii asupra șanselor reduse ale procesului de privatizare;

Liniște, vă rog!

Domnul Marin Gheorghe, se pregătește domnul Anghel Stanciu.

 

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Într-o economie, pe zi ce trece, mai neputincioasă, în care cererea internă scade, exporturile se micșorează, întreprinderile mici eșuează în serie, iar marea industrie semnalează aproape în fiecare zi un faliment însoțit de disponibilizările pe măsură, singura soluție salvatoare pare a consta în investiții. Despre investitorii autohtoni nu poate fi vorba, deoarece fiscalitatea ridicată și dobânzile mari la creditele bancare au făcut ca acestora să nu le mai rămână bani pentru dezvoltare.

În acest context, singura speranță o constituie investițiile străine. În sensul stimulării acestora, se realizase un pas important, prin Ordonanța de urgență pentru dezvoltarea activității economice, prin care se dorea relansarea investițiilor române și străine, prin acordarea unor facilități pentru investițiile mari, dar, din nefericire, până la sfârșitul anului, nu va putea beneficia de ea decât o singură firmă, și anume firma Renault, care participă la privatizarea societății Dacia din Pitești.

Pentru restul societăților mari supuse privatizării, Guvernul a luat decizia suspendării facilităților, satisfăcând în acest sens una din condițiile impuse în memorandumul cu FMI. În aceste condiții, investitorul turc, Firma Akmaya, care a încheiat un contract de privatizare a Rafinăriei Petromidia, nu va mai primi facilitățile promise și probabil că se va retrage din această acțiune de privatizare.

Pe de altă parte, potrivit Acordului PSAL negociat cu Banca Mondială, 64 de societăți cu capital majoritar de stat urmează să fie privatizate, restructurate sau lichidate. Corelând această acțiune cu decizia Guvernului de suspendare a facilităților pentru investitorii străini, până la sfârșitul anului, și știut fiind faptul că nici un investitor strategic nu va face investiții în România fără să i se acorde facilități, rezultă că nici una din societățile mari cuprinse în cadrul acordului cu Banca Mondială nu va putea fi privatizată. Astfel, societățile mari nu mai au șanse de privatizare, singura soluție care le rămâne fiind lichidarea.

În concluzie, în perioada care a mai rămas până la sfârșitul anului, putem spune cu certitudine că nu vom asista la un proces de accelerare a reformei, ci la un proces de accelerare a lichidării întreprinderilor, cu consecințe deosebit de grave pentru următorii ani. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Anghel Stanciu - scrisoare deschisă pentru susținerea unui vot de conștiință în problema universităților multiculturale;

Domnul Anghel Stanciu, se pregătește domnul Dan Palade.

 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Astăzi este un lucru inedit, să vă adresez o scrisoare deschisă. Veți fi puși în situația de a opta între un vot de conștiință, ca respect suprem și datorie față de neamul românesc, și un vot imperativ, impus conjunctural de jocul politic din spatele ușilor închise, făcut de către șefii dumneavoastră de partid. Pentru a vă ajuta să alegeți între aceste două variante și a vă convinge că sunt momente unice pe timpul mandatului încredințat de electoratul dumneavoastră, în care decizia trebuie să vă aparțină în exclusivitate, vă supunem atenției următoarele aspecte privitoare la Ordonanța nr.36/1997:

  1. Uniunea Europeană și-a propus (art.126, pct.1 din Tratatul U.E. de la Maastrich) o încurajare a cooperării între state "cu respectarea în întregime a responsabilității statelor membre pentru conținutul învățământului și organizarea sistemelor educaționale, ca și pentru diversitatea lor culturală și lingvistică".
  2. Carta Europeană a Limbilor Regionale sau ale Minorităților Naționale (art.8, lit.e), deși reglementează o serie de soluții privind învățământul universitar în limbile regionale sau ale minorităților, nu lasă să se înțeleagă, nici pe cale de interpretare, posibilitatea înființării unei universități de stat cu limba de predare exclusiv minoritară.
  3. Convenția-cadru pentru protecția persoanelor aparținând minorităților naționale (art.13 și art.14) vorbește de dreptul "de a înființa și administra propriile instituții private de educație și formare" și, respectiv, "de a depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilului și în cadrul sistemului lor național, ca persoanele aparținând acestor minorități să beneficieze de posibilități corespunzătoare de învățare a limbilor minoritare, fără a aduce atingere învățării sau predării în limba oficială".
  4. Existența în România a peste 2800 de unități școlare cu predare în limbile persoanelor aparținând minorităților naționale, a peste 40 de linii în învățământul superior cu predare în limbile cetățenilor minoritari atestă, fără posibilitatea de a contesta, că prevederile menționate mai sus ale principalelor reglementări internaționale sunt îndeplinite cu prisosință în țara noastră.

De aceea, considerăm că atribuirea dreptului de a se înființa facultăți exclusiv în limbile membrilor minorităților naționale, ca entități autonome, face posibilă, pe cale de consecință, prin prevederile art.5 ale Legii 88/1993 (alin.2, 3) apariția universităților de stat cu limba de predare exclusiv minoritară, din care limba română este izgonită, iar tânărul român este exclus. Aceasta, în condițiile în care documentul de la Copenhaga al Conferinței asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. precizează clar, că "garantarea dreptului la identitate este condiționată, ca un asemenea drept să nu degenereze în privilegii". De menționat că art.1 al Convenției privind Lupta împotriva Discriminării în domeniul învățământului se prevede clar că prin discriminarea unei minorități se înțelege "instituirea sau menținerea unor sisteme sau unități de învățământ separate pentru persoane sau grupuri întemeiate pe rasă, culoare, sex, limbă, religie etc."

Iată argumente în baza cărora afirmăm că, prin forma în care a fost acceptat art.123, cu acordarea dreptului de-a se înființa facultăți cu predare exclusivă în limbile cetățenilor aparținând minorităților, ca și eliminarea conceptului de multiculturalitate și chiar a definiției acesteia din art.1845 este o ultimă încercare de structurare pe baze etnice a învățământului superior românesc, o dovadă de naționalism exacerbat, antiromânesc din partea conducerii unei minorități asupra majorității, cu acordul explicit al liderilor acesteia (domnii Ion Diaconescu-PNTCD, Petre Roman-PD și Mircea Ionescu Quintus-PNL).

Toate acestea mă determină, stimați colegi, să vă adresez rugămintea ca, indiferent cine și pentru ce vă dictează să votați împotriva propriei dumneavoastră conștiințe și a propriului electorat, ca urmare a unor interese și angajamente mai mult sau mai puțin obscure, să votați împotriva soluției impuse de colegii noștri (domnii Florin Bogdan, Virgil Petrescu și Eugen Hilote -PNȚCD, Dan Constantin Vasiliu, Alexandru Brezniceanu-PD, Paul Păcuraru – PNL, Verestoy Attila și Ferenc Asztalos-UDMR) și să optați prin vot secret pentru varianta Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, susținută de întreaga comunitate academică. Aceasta apără deopotrivă dreptul la instrucție și educație al persoanelor aparținând minorităților naționale peste standardele europene, dar și statutul oficial al limbii române, ca un instrument deosebit de prețios, care servește tuturor cetățenilor români ca mijloc de comunicare, constituind în același timp un adevărat liant al statului național unitar.

În consecință, astăzi, alegerea Dumneavoastră trebuie să fie clar orientată pentru varianta universității multiculturale, în care predarea în limba română să constituie garanția unității naționale. Veți exclude astfel manifestări naționalist-extremiste, din partea unor lideri UDMR, prin care multiculturalitatea se dorește a fi înlocuită cu segregarea etnică, pentru autonomizarea universităților pe criteriul limbii de predare și, prin aceasta, unitatea statului însuși să fie pusă în pericol, riscând să fie fărâmițat, mai devreme sau mai târziu în fragmente etnice.

Opțiunea, prin vot, vă aparține, stimați colegi: ori stat național unitar român și posibilitatea de a nu mai fi incluși de șefii dumneavoastră pe listele electorale ori siguranța includerii pe listele electorale și posibilitatea condamnabilă de federalizare a României, cu două limbi oficiale română și maghiară.

Cu speranța că Dumnezeu vă va lumina propria conștiință și vă veți face datoria față de neam și țară, votând pentru universități multiculturale cu limba principală de predare română și la cerere limbi minoritare, vă asigurăm de alesele noastre sentimente. Profesor universitar doctor inginer Anghel Stanciu, președinte al Comisiei de mediere din partea Camerei Deputaților. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Dan Palade - evocarea cu tristețe a unor scene de coșmar in derularea mineriadei din 13-15 iunie 1990;

Domnul Dan Palade are cuvântul, se pregătește domnul Marton Arpad.

 

Domnul Dan Palade:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Se împlinesc zilele acestea 9 ani de la derularea scenelor de coșmar provocate de mineriada din 13-15 iunie 1990. Evocarea acelor momente cumplite, de o sălbăticie inimaginabilă pentru Europa sfârșitului de secol XX și de mileniu, într-o țară ieșită dintr-un alt coșmar, cel comunist, nu este lipsită de semnificație.

Să ne reamintim: au fost bătuți bărbați și femei, bănuiți că ar fi intelectuali, de către mineri, cot la cot cu reprezentanți ai forțelor de ordine, sub privirile aprobatoare și, uneori, la incitarea altor bărbați și femei, români și unii și alții; au fost devastate așezăminte de cultură și de învățământ superior, sediile partidelor din opoziție, redacții de ziare, locuințele unor personalități precum Corneliu Coposu; au fost răniți, au fost și morți (înhumați la Străulești, cei mai mulți dintre ei au rămas neidentificați).

S-au făcut sute de plângeri la Procuratură, unele cu date concrete și nume de agresori. Toate au rămas fără răspuns până astăzi.

Nimeni nu a fost găsit vinovat.

Nimeni dintre guvernanți nu și-a recunoscut vreo implicare în aducerea minerilor, instigarea și manipularea lor.

Nici chiar Președintele de atunci al țării, Ion Iliescu, care a cerut minerilor, din balconul Palatului Victoria, să meargă în Piața Universității pentru a lichida: "lovitura de stat de nuanță legionară fascistă", gratificându-i pentru că veniră, la chemarea-i proletară. "Dragi mineri! Mă adresez dumneavoastră de astă dată mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care, și de astă dată, l-ați dat la chemarea noastră. Mulțumesc, de asemenea, tuturor celorlalte delegații din județe că au venit, s-au adunat acestei forțe solidare a muncitorimii române. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cosma se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră". Mai târziu a pretins că i-a trimis "să planteze flori".

Opinia publică internațională a rămas stupefiată de ce se petrecea în România, însă oficialitățile au reacționat prompt.

La 15 iunie 1990, Departamentul de Stat al Statelor Unite declara sec: "Acțiunile autorizate de Președintele Iliescu și Guvernul său, din ultimile zile, au lovit în inima democrației române".

Această lovitură a dus nu numai la "democrația originală" - un surogat de democrație autentică, ci a produs o stagnare a reformei, necunoscută nici uneia dintre țările central-europene. Ea a produs izolarea internațională a României, ale cărei efecte nocive le resimțim și astăzi.

Pe de altă parte, din perspectiva deceniului care s-a scurs și a evenimentelor din Balcanii ultimilor ani, se percepe din ce în ce mai clar asemănarea dintre "Regimul Iliescu" și "Regimul Miloșevici", ambele epifenomene ale comunismului rezidual, neînlăturat la vreme și infestând astfel întregul organism social în care s-au născut.

Doamnelor și domnilor,

Vă rog să-mi permiteți să închei cu o observație ce depășește oarecum tema prezentei luări de cuvânt.

O stranie coincidență face ca barbara desfășurare de forță a bâtei să culmineze cu ziua – diferă doar anul - în care întruparea cea mai pură a forței spiritului românesc – Mihai Eminescu - a intrat pe orbita eternității sale.

În fața acestui joc al destinului nostru istoric, care adună sub aceeași zodie pe "Luceafărul poeziei" cu "Luceafărul huilei", nu putem să nu ne întrebăm, cum ar fi reacționat poetul față de ceea ce s-a strigat în 15 iunie 1990: "Moarte studenților! Moarte intelectualilor!" (Aplauze în partea dreaptă a sălii de ședință.)

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Marton Arpad Francisc - replică la intervențiile domnilor deputați Petre Țurlea și Nicolae Leonăchescu;

Are cuvântul domnul Marton Arpad.

Se pregătește domnul Dobre Traian, de la P.D.S.R. Nu este.

Doamna Carmen Dumitriu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Într-una din intervențiile sale săptămânale, deputatul Petre Țurlea m-a acuzat că vreau să alung dintr-un județ al României conducătorii unor partide românești, că organizația pe care o conduc ar fi avut o astfel de cerere.

Câteva minute mai târziu am auzit, tot în această aulă, intervenția domnului deputat Leonăchescu, conform căreia ziarul de limbă maghiară "Ziua" a anunțat că organizația "Orko" din Sf. Gheorghe, a U.D.M.R., dorește ca Gică Agrigoroaie – președintele filialei Partidului România Mare din Covasna și Maria Peligrad -președinte și Ion Bumbu - vicepreședinte al filialei P.U.N.R. din același județ să fie declarate "persona non grata" pentru comportare șovină, respectiv pentru declarațiile lor.

Se poate verifica că domnul Leonăchescu a citit, de fapt, o traducere destul de bună a unui fragment al adevăratului text din ziar, care nu pomenește nici numele meu, nici organizația pe care o conduc.

Este evident că dacă afirmațiile domnului Leonăchescu sunt adevărate, atunci nu pot fi în același timp și cele susținute de deputatul Petre Țurlea, care, ca de obicei, a distorsionat, după bunul lui plac, adevărul.

Țin să asigur membrii Camerei Deputaților că nu numai că nu am propus eu și că nu a luat organizația pe care o conduc - cea teritorială "Trei Scaune" - o astfel de decizie, dar nici nu pot fi de acord cu o asemenea propunere, căci, sunt convins că pentru comportarea și declarațiile șovine, făptuitorii trebuie să răspundă în fața justiției.

Gică Agrigoroaie, de exemplu, care a amenințat la conferințe de presă că "va trage în țeapă liderii U.D.M.R.", și că, în ipostaza ajungerii la putere a P.R.M., "în 48 de ore va expulza din România pe toți maghiarii care sunt de acord cu revendicările U.D.M.R.-ului." ar trebui să fie pedepsit conform Codului Penal, drept pentru care am și sesizat Procuratura, iar discursul deputatului Petre Țurlea are toate elementele constitutive ale infracțiunii de insultă și calomnie, prevăzută în art. 205 și 206 Cod Penal, respectiv art. 135 al Regulamentului Camerei Deputaților, drept pentru care am sesizat deja comisia competentă.

Față de intervenția domnului Leonăchescu, am de comentat doar atât: îl asigur că toate năzuințele noastre se înscriu în tendințele și practicile de astăzi ale țărilor europene dezvoltate, drept pentru care greu pot fi catalogate a fi himere medievale, ceea ce nu se poate susține despre amenințările cu "tragerea în țeapă", lansate de colegul său de partid.

Și, o adăugire: în enumerarea sa, domnul Anghel Stanciu, acum câteva minute, citând Convenția de nediscriminare în învățământ, s-a oprit tocmai la alineatul care afirmă expresis vaerbis, că nu poate fi considerată discriminare crearea de instituții având drept scop rațiuni lingvistice sau religioase.

Vă mulțumesc. (Îl aplaudă domnul deputat Petre Țurlea.)

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

 
Carmen Dumitriu - considerații pe marginea unui citat dintr-un discurs rostit de Președintele Emil Constantinescu în 16 aprilie 1999;

Are cuvântul doamna deputat Carmen Dumitriu.

Se pregătește domnul Eugen Hilote, P.N.Ț.C.D.

 

Doamna Carmen Dumitriu:

"România a suferit mult prea mult din cauza pozițiilor echivoce ale conducătorilor săi, din cauza ezitărilor și a schimbărilor de direcție, în funcție de împrejurări".

Stimați colegi,

Enunțul de mai sus nu-mi aparține, dar, la fel ca și dumneavoastră, prima dată când l-am auzit, am fost tentată să cred că el aparține unei voci din partea stângă a spectrului politic și nicidecum domnului Președinte Emil Constantinescu.

Faptul că a fost rostit de domnia sa mai deunăzi, 16 aprilie 1999, mă face să zâmbesc cu amărăciune, pentru că nu i se potrivește deloc. Este un mare curaj să rostești asemenea cuvinte, care din această perspectivă te localizează imediat în sfera duplicității și imoralității politice, și nu numai atât, având în vedere balcoanele democrației din Piața Universității din anul 1990, când glasul domniei sale avea să folosească tonalități mai ferme și mai incitante, până la declanșarea de tensiuni sociale, vorbind de "dictatura comunistă și de nedreptate".

Costurile acestor incitări și încurajări la revoltă au fost deosebit de împovărătoare pentru democrația noastră tânără de atunci.

Avea să urmeze, pe firul evenimentelor viitoare, o compromitere totală a prestației domniei sale, inclusiv reprezentanți ai societății civile urmau să se culpabilizeze, susținându-l pe acest reprezentant al dreptei, atât de încrezător în puterea cinstei sale și în ceea ce ar fi trebuit să devină "garantul copiilor și bătrânilor din România".

Partidul Democrației Sociale din România consideră că este absolut dezolant să privești această construcție de imagine, plătită cu sânge de oamenii de bună credință și zdruncinată până la demolare de realitatea pe care o trăim.

Această imagine de atunci a devenit cauza vieții sărace și traumatizante de astăzi.

Partidul Democrației Sociale din România consideră că minciunile rostite atunci nu au mai fost nici măcar cosmetizate, ci ignorate total de întreaga elită din balconul democrației, preocupată până la isterie de propriile interese.

Tot ce s-a rostit a devenit din ce în ce mai inert, înnecându-se în obsesia exclusivității și a mentalităților parcelate de granițele lui "a jefui cu orice preț".

În acest fel, domnule Președinte, ați devenit poate mai repede decât ați intenționat, exponentul unei coaliții răvășite de o criză morală care scutură întreaga construcție a imaginii de cinste, pe care încă vă mai doriți să o dețineți.

Retragerea din stradă a însemnat abandonarea problemelor străzii, dovadă că singura misiune ce a avut-o Piața Universității a fost ascensiunea spre putere, mai bine-zis, trecerea de la sloganele populiste, în care ați implicat societatea civilă și care erau dirijate spre apeluri la responsabilitate, eliminarea corupției, consolidarea domniei legii și reforme economice, la perdele de fum de genul îngrijorărilor de tot felul față de propriile dumneavoastră gafe politice pe plan intern și extern.

Precaritatea performanțelor legislative și administrative aclama, în virtutea unui avantaj conjunctural - manipularea tinerei generații și a intelectualității spre tărâmurile speranțelor, s-a transformat în deturnarea misiunilor pe care vi le-ați asumat și în fraudarea speranței românilor.

Partidul Democrației Sociale din România este convins că victorioasa dreaptă din Piața Universității anilor 1990 este lipsită de resursele organizatorice și instituționale menite să schimbe viața noastră, pe care ați transformat-o într-un coșmar, prin: desindustrializare, șomaj, sărăcie, distrugerea agriculturii, bararea accesului la instrucție, sănătate, cultură și libertate, prin ordonanțe ce îngrădesc revolta socială cu TAB-uri și gloanțe.

Domnule Președinte,

Ora stângăciilor, a naivităților, a scuzelor, a jumătăților de măsură a trecut.

Amintiți-vă de discursurile din balconul de la Universitate din anul 1990 și coborâți din uitare în realitate, pentru că spiritul Pieții Universității este mai actual ca oricând. (Puternice aplauze în partea stângă a sălii de ședință. "Bravo!").

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

 
Eugen Gheorghe Hilote - evocarea fenomenului Piața Universității;

Urmează domnul Eugen Hilote.

Se pregătește domnul Coriolan Dan Simedru. Este prezent?

 

Domnul Eugen Gheorghe Hilote:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Este foarte greu, într-o zi de 15 iunie, și fiind botoșenean, să vorbesc despre altceva decât despre Mihai Eminescu.

Cu toate acestea, mă voi strădui să ignor acest subiect, care poate fi tratat profund patriotic sau perfect patriotard, poate și pentru simplul motiv că nu ar exista săptămână din an când să nu trebuiască să pomenesc un nume ilustru, față de care patria să nu fie datoare.

Mai mult, conștiința îmi este împăcată, văzând cum, conjudețeni ai mei nu scapă acest prilej, atât cât mai pot ajunge la el, după ce l-au lăsat diferiți oameni de bine, de prin cuprinsul marii Românii.

În aceste condiții, mi-am zis că fac mai bine lăsând comemorarea artistului în seama celor de-o seamă cu el în ale artei și geniului, iar aici, în acest for politic, să pornesc de la opera sa politică, operă care răspundea prompt comandamentelor momentului, care surprindea evenimentul nud și toate implicațiile sale politice.

Astfel, evenimentul politic ce mi-am propus să-l amintesc astăzi este fenomenul Piața Universității.

Eu, însă, mi-am propus să vorbesc mai puțin despre ceea ce a însemnat acest fenomen, ci despre ce a însemnat înăbușirea lui, căci dacă Piața Universității a fost "copilăria societății civile", cum spunea Roxana Iordache, înăbușirea ei a însemnat dovada cea mai concludentă a faptului că vârfurile comuniste, devenite vârfuri postdecembriste, nu pot renunța la vechile obiceiuri, prin care oamenii erau asmuțiți asupra oamenilor, să se sfâșie între ei. Și, pe deasupra, trebuia să plutească minciuna unui președinte de țară, care ne pretindea nouă și lumii întregi să credem că "Luceferii huilei", transformați în monștri negri, au venit la București pentru a igieniza Piața Universității și a cultiva flori.

Numai mințile lor bolnave puteau crede așa ceva, iar dimensiunile devastatoare ale unei asemenea gândiri își află originile în logica unui partid mânjit cu sânge și ai căror oameni care au torturat, care au făcut crime, care au făcut atrocități inimaginabile, nu numai că au rămas nepedepsiți, dar chiar au promovat în ierarhia socială și politică.

Este drept, printre ei au fost câteva momente de derută: decembrie 1989-ianuarie 1990, noiembrie-decembrie 1996, dar au trecut repede, pentru că sunt maeștri în deturnări de situații.

Au reușit rapid să se reorganizeze, prin oameni cu poziții în birocrație, au fost capabili să-și păstreze relațiile și, pe o cale profund vicioasă, să deturneze reforma în scopul îmbogățirii personale.

În felul acesta, clasa politică din timpul comunismului reușește să-și păstreze și astăzi puterea și controlul asupra societății.

Mai mult, manevrând cu abilitate, încearcă să inducă în conștiința oamenilor simpli ideea că ei sunt singurii care pot avea grijă de țară și popor.

Cum este posibil acest lucru?

"Nu se poate ca 45 de ani de zile să fi trăit într-o teroare permanentă și să trecem cu zâmbetul pe buze mai departe" - spunea Gabriel Liiceanu. (Vociferări în partea stângă a sălii.)

Or, tocmai acest lucru ne pretind nouă cei terorizați.

Ei pretind că avem "corpuție fără corupți", "crime fără călăi", "eșecuri politice fără vinovați".

Datoria noastră este să le arătăm că nu este așa. Acesta este mesajul Pieții Universității.

Vă mulțumesc. (Aplauze în partea dreaptă a sălii de ședință.)

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Deci, are cuvântul domnul Coriolan Dan Simedru.

 
Coriolan Dan Simedru - comentarii în legătură cu un gest făcut de un reprezentant al Guvernului în teritoriu;

Se pregătește domnul Dumitru Pâslaru - P.D.S.R.

 

Domnul Coriolan Dan Simedru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi vreau să vă supun atenției un gest, după părerea mea, iresponsabil, făcut de un reprezentant al Guvernului în teritoriu, mai precis al prefectului de Alba, Ananie Gârbovean.

Conform prevederilor art. 122 alin. 4 din Constituția României și ale art. 12 și 111 din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală, actele administrative ale consiliilor județene și locale pot fi atacate în fața instanței de Contencios Administrativ de către prefect, dar, tot potrivit legii, dacă instanța hotărăște că actul administrativ a fost atacat abuziv, atunci prefectul răspunde administrativ, civil sau penal.

Gestul iresponsabil la care mă refeream mai sus a fost făcut de prefectul de Alba, prin atacarea în Contencios Administrativ a Hotărârii nr. 21/1999 a Consiliului Județean Alba privind bugetul județului Alba.

Acest fapt a dus la suspendarea execuției bugetare, cu consecințe foarte grave în cele 76 de autorități ale administrației publice din județ.

Pentru a da o imagine completă acestui subiect în discuție, vreau să precizez că:

    1. Bugetul județului a fost votat în unanimitate de consilierii județeni, indiferent de culoarea politică;
    2. Bugetul a fost modificat, față de propunerea inițială a executivului Consiliului Județean, în mod semnificativ, în comisiile de specialitate ale Consiliului;
    3. Motivația prefectului cum că "bugetul nu a fost repartizat conform normelor prevăzute de lege" este inexactă, deoarece normele la care face trimitere prefectul se referă, conform Legii nr. 36, la repartizarea sumelor defalcate pe județe, și nu în județe;
    4. Repartizarea sumelor s-a făcut de către Consiliul Județean Alba, împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice, și a avut ca principal obiectiv echilibrarea bugetelor locale la un număr de 56 de comune și 6 orașe;
    5. Din cele 38 miliarde de lei, cât a avut bugetul județului, 16 miliarde de lei au fost folosite pentru echilibrarea bugetelor locale, iar restul a fost folosit în mod insuficient pentru activități majore ca: întreținerea drumurilor județene, investiții de alimentare cu apă și pentru Direcția Județeană pentru Protecția Minorilor;
    6. Prefectul nu este la prima abatere de acest gen, dânsul atacând în 1998 încă două hotărâri ale Consiliului Județean cu privire la buget.

Justiția a dat câștig de cauză Consiliului Județean, hotărârile rămânând în vigoare, singurul efect fiind faptul că și în 1998, pe perioada judecării cauzelor, bugetul a fost suspendat.

Pentru că prefectul de Alba, Ananie Gârbovean, nu este la prima tentativă de acest gen și nu înțelege să respecte autonomia locală prevăzută de lege și de Constituția României, pentru că gestul necugetat al domnului prefect aduce grave perturbări administrației publice județene, cer Departamentului pentru Administrație Publică Locală să efectueze un serios control și, în cazul în care presupunerea mea de rea-credință se va adeveri, să ceară Guvernului demiterea prefectului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

 
Dumitru Pâslaru - readucerea în memorie a unor texte semnate de Corneliu Coposu, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la nașterea acestuia;

Domnul Dumitru Pâslaru.

Se pregătește domnul Mihai Baciu - Partidul Democrat.

 

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Cu câtva timp în urmă, Corneliu Coposu, liderul care a reinventat imedit după 1989 P.N.Ț., sub forma P.N.Ț.C.D., ar fi împlinit 85 de ani de viață.

Judecând după criteriile maturității politice în Partidul Țărănist, el, ca și alți venerabili, ar fi fost încă la conducerea partidului.

Din fericire pentru imaginea și locul său în istorie, Coposu a plecat dintre noi mai înainte ca fiii săi spirituali să ajungă la cârma țării și, în numele așa-zisei "linii Coposu", să reușească preformanța de a aduce națiunea în pragul dezastrului, sărăciei generalizate și dictaturii.

Deprinderea de a încălca democrația, separația puterilor și mecanismele parlamentare, de a guverna prin ordonanțe, abuziv, constituie oare moștenirea lăsată de Coposu?

Iată ce spunea patriarhul țărănist: "Guvernul este lipsit de popularitate, chiar după sondajele publicate în ultima vreme, și a încerca să sporești prestigiul prin cedarea concesionară a puterii legiuitoare mi se pare un act nu numai lipsit de spirit democratic, cât și un act condamnabil. Mai există însă și frica Guvernului de propria majoritate. Când ai 53%, cu care poți să treci orice normă legislativă prin Parlament, de ce se ferește Guvernul să supună dezbaterii parlamentare și votului acestui Parlament, problemele legate de clauzele impuse de F.M.I.? Nu de Opoziție, ci de majoritate se teme și vrea să evite această confruntare, înlocuind-o cu prezentarea ulterioară, prin ratificare parlamentară a măsurilor luate de Guvern".

Nu cunosc guvernanții acest text?

Îl disprețuiesc sau îl ignoră?

De o tragică actualitate sunt și referirile la rolul Opoziției.

"Peste 50% din populație trăiește sub nivelul decent, iar sărăcia alimentează nemulțumirea și naște indignare. Prima obligație a unui Guvern este aceea de a împiedica manifestările stradale determinate de nemulțumiri generale, iar nemulțumirea nu este creația Opoziției, Opoziția s-a luptat să amelioreze proiectele de legi guvernamentale care să contribuie la asigurarea unei vieți decente, normale pentru populație. Fără reușită! Guvernul, sprijinit de partidele extremiste, a realizat o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia asigură trecerea oricărui proiect".

Nici nu visa Seniorul că, odată plecat pe drumul fără întoarcere, urmașii lui vor guverna cot la cot exact cu extremiștii la care se referea.

"Asimilarea este o poveste cu cocoșul roșu. Sigur că sunt exagerări, să te apuci tu acum să iei drapelul pionieratului, pentru a introduce în dreptul internațional probleme noi: autonomie etnică, autonomie individuală, discriminări pozitive, națiuni cooperante și alte bazaconii..." spune Coposu.

Din nefericire, U.D.M.R. s-a radicalizat de o manieră periculoasă, moderații au devenit radicali, radicalii s-au transnformat în extremiști, iar extremiștii au ajuns anarhiști.

Parcurgând textele corifeului țărănist, constatăm cu ușurință că nu este o simplă rătăcire a "liniei Coposu", ci o trădare de principiu a spiritului și cuvântului ei.

Nicăieri nu scrie venerabilul că trebuie aplicată epurarea, algoritmul și nepotismul, deși, în tradiția partidului exista această din urmă cutumă, care l-a făcut pe Păstorel să declare la un moment dat: "Vin hunii! Vin hoții și Maniu cu nepoții!" (Aplauze în partea stângă a sălii de ședință.)

Citiți, domnilor țărăniști, textele clasicilor, și smeriți-vă!

Ce mai este "modelul Coposu" pentru dumneavoastră?

Comuniștii i-au chinuit ființa în viață, dumneavoastră îi chinuiți duhul neliniștit și rătăcitor după moarte, condamnându-l la neodihna izvorâtă din lepădare.

Acum, când ar fi împlinit 85 de ani, constatăm că Seniorul, ca orice predestinat, a plecat dintre noi, dintre voi, exact atunci când a trebuit, pentru ca imaginea sa să rămână neatinsă de nimicnicia epigonilor.

Vă mulțumesc. (Aplauze puternice în partea stângă a sălii de ședință.)

 
Mihai Baciu - apel către Guvern pentru găsirea de soluții pentru rezolvarea conflictului de muncă declanșat de sindicatele din întreg învățământul românesc;

Domnul Vasile Lupu:

Are cuvântul domnul Mihai Baciu.

Se pregătește domnul Nicolae Popa.

 

Domnul Mihai Baciu:

Domnule președinte,

Onorați colegi,

Învățământul românesc trece prin momente grele și una din consecințe va fi o scădere a încrederii în sistemul nostru politic și în reforma pe care o promovăm și a altor instituții fundamentale ale statului românesc.

Raționamentul este de o simplitate dezarmantă: dacă prevederi ale Constituției și ale unor legi organice privitoare la învățământ nu sunt respectate, ce garanții există că prevederile legale privind alte instituții fundamentale ale statului vor fi respectate?

De aceea, Guvernul este obligat să găsească soluții pentru actualul conflict de muncă declanșat de sindicatele din întreg învățământul românesc, astfel încât să fie asigurate mijloacele de subzistență a corpului didactic și nedidactic și resurse pentru întreținerea bazei materiale a învățământului.

În acest fel, vom repune în drepturi legea, pentru că un stat în care legea nu este respectată chiar de către cei care au promovat-o nu poate fi un stat de drept, și vom revigora încrederea celorlalte mari instituții in sistemul nostru politic și în reformă.

Subliniez mereu cuvântul lege, pentru că greva generală din învățământ, în curs de desfășurare, este prima mișcare revendicativă din ultimii ani care nu cere nimic altceva decât respectarea legii.

Îmi permit să vă amintesc principalele cereri ale greviștilor:

  1. Respectarea Constituției României privind finanțarea de la bugetul central pentru învățământ;
  2. Respectarea Legii învățământului privind acordarea a cel puțin 4% din PIB;
  3. Respectarea Legii Statutului personalului didactic privind sporurile prevăzute pentru acest personal;
  4. Respectarea Protocolului încheiat în octombrie 1998 între Guvern și sindicate.

După cum observați, dascălii acestei țări nu cer nimic în plus față de legile votate de noi și de Protocolul semnt de primul-ministru.

Se știe că bugetul pe anul curent, votat de noi în primăvară, nu asigură salariile celor din învățământ decât până în luna august.

Eu și colegii mei din Partidul Democrat am votat acest buget pentru că am primit asigurări din partea Guvernului, și în particular din cea a Ministerului Finanțelor, că la rectificare se vor asigura fonduri suficiente cel puțin pentru salarii până la sfârșitul anului.

De câteva zile însă, inspectoratele școlare județene primesc adrese de la M.E.N., prin care li se cere să reducă salariile angajaților, în așa fel încât să nu depășească până la sfârșitul anului bugetul actual.

Cu alte cuvinte, nici vorbă de rectificare, și cu atât mai puțin de garantarea salariilor celor din învățământ, conform Legii nr. 154.

În aceste condiții, calculele ne arată că pentru lunile iunie, iulie, august, septembrie salariul lunar va fi un sfert, adică 25% din salariul normal, iar pentru celelalte luni, până la sfârșitul anului, va fi de 66% din cel normal.

Și, tot în aceste condiții, dascălii României refuză să mai lucreze, să mai intre în clase și amfiteatre.

Consecința va fi dramatică: blocarea, pur și simplu, a instituției educației naționale.

Dacă statul român însă, își poate permite, în condiții economice dificile, să închidă sau să lichideze o unitate economică cu pierderi, cum și-ar putea permite "să închidă" învățământul?

Nu cred că s-ar putea petrece așa ceva într-o țară europeană, care, în plus, declară că "Învățământul constituie prioritate națională".

Ca parlamentar de Iași, ca reprezentant al unui județ cu un sistem de învățământ dezvoltat și cu o bogată tradiție, cu populație școlară numeroasă și cu un corp profesoral preuniversitar și universitar prestigios, nu pot considera revendicările dascălilor decât ca întemeiate.

De asemenea, refuz să accept consecințele dramatice pentru sistemul educativ și pentru întreaga țară ale unui eventual refuz din partea Guvernului de a soluționa revendicările greviștilor.

Partidul Democrat, ca partid social-democrat autentic, adept și promotor al reformei, nu poate accepta costuri sociale exagerate care, dincolo de suferințele provocate oamenilor, ar compromite însăși ideea de reformă și direcția strategică a evoluției României, acceptată de toate partidele democratice din această țară.

În încheiere, adaug doar o singură propoziție. Ar fi fost bine și ar fi fost cred că de recomandat să spun și ceva în legătură cu modul incalificabil în care am fost tratați, ieri, 7 parlamentari de Iași, de către domnul Radu Sârbu, președintele FPS, dar las aceasta în seama presei și a unei eventuale conferințe de presă.

Din partea stângă a sălii:

Dar spuneți-i domnului Petre Roman!

 
 

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Nicolae Popa - reiterarea problemei sistemului bancar românesc;

Domnul Nicolae Popa și ultimul vorbitor, domnul deputat Traian Rânja, PNȚCD.

 

Domnul Nicolae Popa:

Stimați colegi,

Revin, astăzi, în fața dumneavoastră, cu o problemă care, pe zi ce trece, devine tot mai acută și mai periculoasă, prin efectele ei, dacă lucrurile vor continua să meargă la voia unor interese oculte, atât din interiorul țării, cât și din afara ei.

Este clar că, de o bună bucată de vreme, băncile românești au devenit ținta privilegiată a unor atacuri violente, care nu pot avea alt scop decât obținerea controlului asupra acestor instituții vitale pentru economia noastră, pentru societatea noastră, în ansamblu. Sunt convins că nu vă spun cine știe ce noutate în această privință, presa fiind plină de informații și comentarii legate de soarta a ceea ce a mai rămas din băncile României.

Iată, banca mileniului 3, Bancorex, a devenit o bancă demnă de mileniul 1. Bancpost și BRD au fost vândute pe prețuri de nimic, comparativ cu adevărata lor valoare și nici Banca Agricolă nu o duce prea bine, fiind, la rândul ei, supusă agresiunilor de tot felul, ultima dintre ele consumându-se cu câteva zile în urmă, când, în ședința de Guvern, de vinerea trecută, ministrul electronist al agriculturii, Ioan Mureșan, a încercat, pe șest, în Executiv, să introducă hotărârea care să ducă la desființarea Comitetului de restructurare a Băncii Agricole, din care fac parte reprezentanții Ministerului de Finanțe, ai Fondului Proprietății de Stat și ai Băncii Naționale. Sensul hotărârii era foarte clar, anume dezlegarea dată unui viitor Consiliu de administrație, care să distribuie credite clientelei politice aparținând celui mai important partid din coaliție, PNȚCD. Deocamdată lucrurile au fost amânate, șansa datorându-se intervenției energice a ministrului transporturilor, Traian Băsescu, pe care-l felicit sincer, de această dată, pentru atitudinea domniei sale, la care s-au asociat și domnul ministru de finanțe, Traian Decebal Remeș, și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu.

Aceasta este o întâmplare dintr-o suită de alte asemenea întâmplări, care au împins sistemul bancar național spre prăbușire, pentru a-l face mai ușor controlat și scos la mezat, pe prețuri de nimic, dar nu aceasta contează și nu aceasta este ținta finală a complotului, cu largi conexiuni în lumea financiar-bancară, de afaceri internaționale, cu complicitatea unor factori de decizie din structurile actualei puteri. Victima trebuie să fie economia românească, în ansamblul ei, pentru că cine stăpânește băncile, cine ține în mâinile sale pârghiile circuitelor financiare, acela controlează totul. Vorba aceea: cine plătește poruncește!

Pentru noi, membrii forului legislativ, în subordinea căruia se află sistemul bancar, cred că a bătut ceasul de a decide să intervenim ferm, pentru a proteja băncile românești și, odată cu acestea, interesele naționale.

Nu este o glumă, nu este o impresie personală, ci constat că se duce, practic, un război total, cu toate mijloacele, pentru controlul băncilor noastre, iar dacă aceasta nu se poate face pe căi legale, atunci distrugerea lor, falimentarea și ocuparea pieței bancare din România se face de instituțiile care promovează interese de dincolo de granițele României.

Jocul este foarte strâns, miza este enormă, iar apelul meu colegial, în calitate de parlamentar și membru al Comisiei de buget, finanțe, bănci, este de a lansa o inițiativă care să inhibe, cel puțin, tentativele de subordonare și falimentare a instituțiilor bancare naționale. Propun, așadar, să susțineți introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, până la vacanța parlamentară, a problematicii complexe a sistemului bancar, la care să fie invitați reprezentanții Băncii Naționale, ai băncilor comerciale și, pe această bază și în cunoștință de cauză, noi putând să cerem, atât Băncii Naționale, cât și Guvernului, adoptarea măsurilor corespunzătoare de protecție a sistemului bancar românesc.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

 
Traian Neculae Rânja - comentariu pe marginea rolului României în procesul de pace în Balcani;

Are cuvântul domnul Traian Rânja. Și, pentru liniștirea spiritelor, vă informez că au fost invitați la microfon 5 deputați PDSR, 4 PNȚCD, 1 PD, 1 PRM, 1 PNL, 1 PUNR, 1 UDMR, 1 din partea independenților. Ca atare, raportul este echilibrat.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Traian Neculaie Rânja:

Doresc să-mi exprim și eu, prin intermediul acestei declarații politice, satisfacția față de încheierea ostilităților în provincia iugoslavă Kosovo. Retragerea forțelor iugoslave și sfârșitul bombardamentelor trebuie urmate, cât mai repede, de o reală soluție politică, pentru a evita un nou exod de populație, de data aceasta, sârbă. Altfel spus, este momentul ca oamenii politici și diplomații să demonstreze că au învățat ceva din dureroasa lecție kosovară.

Alianța nordatlantică a reușit să-l convingă pe Slobodan Miloșevici să cedeze, dar aceasta cu un preț uman și material considerabil. Acum, în provincie, s-au instaurat administrații militare ale marilor puteri, de la Statele Unite la Rusia, administrație care încearcă să păstreze ordinea publică și să asigure nevoile urgente ale populației civile. S-a convenit asupra aplicării unui model similar cu cel bosniac, în care trupele NATO și ale celorlalte puteri implicate acționează sub mandatul ONU.

Nu este exclus ca, în curând, puterile regionale să fie invitate să-și aducă contribuția la menținerea păcii, la construirea păcii, pentru a folosi o terminologie mai adecvată. În ceea ce privește puterile regionale, între care și România, ONU s-a dovedit întotdeauna receptiv la sugestiile acestor state. Dacă ele nu au un cuvânt important de spus în ce privește purtarea războiului, avem toate motivele să credem că vocea noastră va fi ascultată, în procesul de construire a păcii. Este vital ca diplomația noastră să dea dovadă de consecvență și energie, în aceste momente. Ideea unui pact de stabilitate, în Balcani, vine din Occident, însă succesul său, practic, nu poate veni decât de la popoarele care trăiesc în această regiune.

Cred că este necesar ca și noi, membrii Parlamentului, să fim informați, din timp, despre strategia diplomației noastre, cu atât mai mult cu cât, de anul viitor, vom avea o poziție de mare responsabilitate, în cadrul Organizației pentru securitate și cooperare în Europa. Cum intenționăm să o folosim? Avem posibilitatea să devenim participanți efectivi într-un proces de construcție a securității și stabilității în Balcani? Nu trebuie să ratăm această șansă! Pentru prima dată, după 1990, am avut o politică externă coerentă și consecventă, orientată către interesul național al României, pe termen lung.

În încheiere, țin să salut victoria creștin-democrației europene, în alegerile pentru Parlamentul European. Desigur, în democrațiile consolidate, alternanța la putere stânga – dreapta este firească și chiar de dorit. Dreapta umple visteria statului, iar stânga o golește, prin redistribuire. (Rumoare în partea stângă a sălii) Din păcate, la noi, visteria a fost de mult devalizată de către guvernarea PDSR – PRM – PUNR, iar revenirea stângii la putere este, din păcate, prematură. Sacul este gol, iar sacul gol nu stă în picioare!

Mulțumesc pentru atenție.

 
Nicolae Leonăchescu - evocarea personalității savantului Nicolae Iorga, la 128 de ani de la nașterea acestuia;

(Intervenții neprezentate în plen: domnii Nicolae Leonăchescu și Florea Buga.)

 

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

La 17 iunie 1999, pe stil vechi la 5 iunie, se împlinesc 128 ani de la nașterea lui Nicolae Iorga, una din personalitățile reprezentative ale poporului român.

Evoluția sa școlară este aceea de excepție, fiind primul în clasele din care a făcut parte, la școlile din Botoșani și Iași. Facultatea de litere, Secția de istorie și literatură a Universității din Iași a absolvit-o la 18 ani și 6 luni, uimindu-și dascălii prin capacitatea sa de lectură, memorizare și interpretare.

La vârsta de 19 ani, are loc debutul său literar, după care începe etapa specializării în străinătate și a cercetărilor sale, prin diferite arhive din Italia, Franța, Anglia, Germania, Austria etc. La 1 noiembrie 1894, devine profesor prin concurs la Universitatea din București. În anul 1896, la numai 25 de ani, face prima comunicare științifică la Academia Română.

Să consemnăm, printre atâtea mari evenimente create de marele nostru istoric, și faptul că, la 2 iulie 1908, ține prima lecție inaugurală la Universitatea Populară Vălenii de Munte, una din celebrele sale ctitorii.

Opera științifică și literară a lui Nicolae Iorga, activitatea sa publicistică și culturală, efortul său de ctitor al atâtor așezăminte care au impulsionat viața noastră publică și spirituală reprezintă un caz unic în istoria românilor.

Știm astăzi, din bibliografiile întocmite, că Nicolae Iorga a scris cel puțin 1.359 de cărți și broșuri însumând 165.656 pagini; 1.963 de recenzii, 25.000 de articole etc. A primit este 80.000 de scrisori, dar indexarea operei sale continuă.

Dan Smântânescu declara: "Hotărât, Nicolae Iorga a fost nu numai un geniu, unul dintre cei mai mari poligrafi ai lumii, ci, așa cum s-a spus, mai mult decât atâta, a fost un fenomen al naturii".

Îl înțelegem pe Iorga numai dacă suntem dispuși să vedem că axa vieții și operei sale a fost ideea națională pe care a promovat-o și a servit-o sub diferite forme.

"Națiunile – spunea savantul în 1939 – sînt o formă organică a umanității. Nici o metodă nu le poate nimici, cum ele nu sunt rezultate din exercițiul nici unei metode. Ele sunt "născute", iar nu "făcute"."

Nicolae Iorga a întrevăzut pericolul renunțării la ideea națională: "Păcatul este că s-a îngăduit maimuțăreala periculoasă a lucrurilor din afară, care nu puteau fi introduse la noi și care nu se puteau aclimatiza aici".

De altfel, încă din anul 1936, un alt mare savant al românilor, Mircea Eliade, avertiza: "O singură și mare primejdie ne pândește, în acest ordin al realităților spirituale: pașoptismul. Pașoptismul înseamnă, înainte de toate, maimuțăreală europeană".

Iată, deci, că nu-i nimic nou sub soare! Mondialismul, americanismul, europenismul, național-socialismul, internaționalismul, sovietizarea sunt nume diferite ale aceluiași pericol: pierderea identității naționale.

Nu putem vorbi despre nașterea lui Nicolae Iorga fără să ne gândim la tragedia morții sale. Omul politic Nicolae Iorga a fost la fel de mare ca istoricul. S-au găsit însă spirite demente, incapabile să-i pătrundă valoarea mesajului politic și național, care l-au condamnat la moarte printr-un simulacru de judecată cu ușile închise, cu normele lor juridice importate și impuse cu violență barbară, servind interese străine poporului român. S-au găsit și ucigași care să ucidă cu 6 gloanțe un geniu și un spirit tutelar, iar apoi să-i profaneze cadavrul! Oribilă acțiune politică, înfiorătoare crimă pe care poporul român n-o va ierta niciodată.

Două concluzii îmi permit să formulez, pe tema Nicolae Iorga, la acest moment aniversar.

  1. Avem nevoie de "Integrala Iorga", editarea întregii sale opere, într-un corpus unitar. Este un act de cultură de mare valoare, care trebuie început și finalizat cu maximă seriozitate.
  2. Oamenii politici aflați azi la putere au de învățat o lecție dură a istoriei: prigoana politică a oamenilor de valoare, a marilor noastre valori naționale, distrugerea programată a adversarilor politici redutabili este un act odios condamnat de cei care vin și judecă fără patimă. Crima politică nu se uită, nu se iartă și ea nu soluționează problemele grele ale țării, indiferent de manipularea juridică prin care se caută o justificare cosmetizată a unui act odios. Guvernanții să ia aminte! Oamenii de valoare ai țării se apără, nu se ucid, nu se prigonesc!

Vă mulțumesc.

 
Florea Buga - tratarea unui act de injustiție: nereabilitarea mareșalului Antonescu.

Domnul Florea Buga:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

O bună parte din electoratul meu din Teleorman m-a întrebat, recent, cum de a fost posibil ca generalul de securitate Ion Mihai Pacepa care în 1978 a fugit în SUA, iar în România a fost condamnat în contumacie la moarte, să fie reabilitat de justiția română în numai cîteva ore, în timp ce Mareșalul Antonescu fost conducător al Statului Român, între anii 1940-1944, de la a cărei execuție s-au împlinit, la 1 iunie a.c., 53 de ani, să nu fie nici astăzi reabilitat.

Dacă în urmă cu doi ani s-a pus, destul de timid, aducerea în prim plan a meritelor mareșalului, au venit, imediat, mesaje și personaje politice din străinătate care au scos de pe rol gestul justiției noastre. Dați-mi voie să fac o mică și rapidă comparație între cele două personaje și împreună să tragem o concluzie.

Generalul de securitate, I.M.Pacepa, a intrat în Direcția Generală a Securității Poporului în 1951, aproape ca "voluntar", pentru că nici nu-și dăduse examenul de stat la Facultatea de Chimie Industrială București și obținuse, deja, gradul de locotenent.

El a intrat în securitate în perioada celui de-al doilea mare val de arestări din România, 1951-1952, efectuat sub conducerea consilierilor sovietici Gheorghe Pintilie Pantiușa și Alexandru Nicolski, care l-au verificat și l-au primit în efectivele D.G.S.P. Obedient față de familia Ceaușescu după 1965, Pacepa avea ca misiune să pregătească vizitele acesteia în străinătate, mai ales în occident, să aranjeze traducerea în limbi străine a "operei" celor doi dictatori, dar, și mai grav, să lichideze elementele românești anticomuniste din occident care-l deranjau pe Ceaușescu, ceea ce a și făcut.

Pacepa este unul care se face vinovat de instaurarea corupției și a contrabandei din România, pentru că el aducea în țară diverse produse din străinătate, industriale și de larg consum, pe banii contribuabililor, fără să fie înregistrate la vamă și pe care le făcea cadou celor din anturajul lui Ceaușescu.

Pentru toate aceste "merite", Pacepa a fost avansat de Nicolae Ceaușescu la gradul de general locotenent și numit director adjunct al Direcției de Informații Externe și consilier pe probleme de securitate.

În comparație cu acest sinistru individ, Mareșalul Antonescu a parcurs întreaga ierarhie militară, de la elev de liceu militar la aceea se general de corp de armată de-a lungul a 40 de ani (1904-1944) în serviciul activ al Armatei Române. Își începe cariera militară de la sublocotenent de cavalerie și comandant de pluton în 1904 la Galați, căpitan de stat major în 1913 în timpul celui de-al doilea război balcanic, maior și apoi locotenent-colonel și șef al secției de operațiuni al Înaltului Cartier General al Armatei Române, în anii luptei pentru întregirea Neamului. În 1920 a fost avansat la gradul de colonel și trimis apoi atașat militar, succesiv, la Paris, Londra și Bruxelles, după care, revenind în țară, este numit comandant al Școlii de Ofițeri Activi de Cavalerie, comandant al Înaltei Școli de Război, avansat general de brigadă în 1931 și numit șef al M.S.M. al Armatei Române în anii 1933-1934, apoi comandant al Diviziei a III a Infanterie de la Pitești, ministrul Apărării Naționale în guvernele O.Goga și Miron Cristea, 1937-1938, apoi general de divizie și comandant al Corpului III armată de la Chișinău. Este cel care se ridică în numele armatei împotriva cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord și părții de N-V a Transilvaniei. Pentru faptul că a luat atitudine categorică împotriva Regelui Carol al II lea și a Elenei Lupescu, care adusese România pe marginea prăpastiei, este arestat în august 1940 iar în septembrie același an, cînd România era în pragul dezmembrării totale ca Stat Național Unitar, însăși Regele Carol al II-lea, dușmanul lui de moarte, îl numește prim-ministru și conducător al statului. Era, în acel moment, salvatorul Neamului și al Țării. A știut să-i înfrîngă pe legionarii lui Horia Sima și să instaureze ordinea în țară.

A intrat în alianță cu Germania nazistă, în 1940, pentru că nu mai avea altă soluție deoarece aliații tradiționali ai României, Franța și Anglia, erau atunci în neputința totală de a ne ajuta. Gîndul lui permanent era la refacerea hotarelor Țării, ciuntite în anii 1940, așa cum dorește astăzi și Partidul România Mare. Armistițiul cu U.R.S.S. îl aranjase în condiții mult mai favorabile pentru România, dovadă că trupele sovietice n-aveau voie să intre în București, ci să ajungă pînă la Rîmnicu Sărat și Buzău, iar de acolo peste Carpați în Transilvania unde, alături de Armata Română, trebuia să participa la eliberarea acestei Provincii Românești cotropite, în august 1940, de Ungaria hortistă. Ce s-a întîmplat la 23 august 1944 este un fapt deja cunoscut. Pentru tot ce a făcut în acestă perioadă, El merita din plin să fie reabilitat, și nu odiosul Pacepa, trădătorul românilor. Veteranii de război se exprimă atît de elogios la adresa Mareșalului încît pot să vă confirm că, în conștiința Poporului Român, Antonescu este demult reabilitat. Era însă nevoie de un act, formal, al justiției. Dacă nu s-a produs, nu-i nimic. Elevii și studenții învață despre Mareșal, despre Pacepa nu știe decît un grup restrîns de oameni.

   

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mardi, 4 ao?t 2020, 0:46
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro