Leonida Lari-Iorga
Leonida Lari-Iorga
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-08-2020 (joint)
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 15-06-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.2 Leonida Lari Iorga - despre "misterul morții lui Eminescu";

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Doamna Leonida Lari. Și am rugămintea să vă limitați la 3 minute, așa cum a făcut și domnul Hlinschi, ca să prindem cât mai mulți colegi. Se pregătește domnul Lazăr Lădariu.

Doamna Leonida Lari Iorga:

La 15 iunie 1999 se împlinesc 110 ani de la moartea celui mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu. Iubit de cei mulți și chinuiți ca el, repudiat de unii contemporani ai lui antinaționali și de unii contemporani ai noștri, la fel antinaționali, (vezi "Dilema"), Mihai Eminescu rămîne intact pe piedestalul său de poet național și universal. S-a încercat a-l băga în diverse curente ale vremilor, s-a încercat a-l anihila în genere de către dușmanii neamului românesc, totuși, spiritul lui, venit din spațiul astral al Arheilor, a rezistat. Nu a rezistat, însă, trupul lui, vulnerabil la suferințele omenești, precum e trupul fiecăruia dintre noi.

Au rămas notorii pînă acum ura, idiosincrazia pe care le aveau pentru marele poet potentații vremii, pentru că nu le cînta în strună, pentru că ținea la Partida Națională și la domnii din Țară, nu la cei din import. În articolele sale, publicate în ziarul "Timpul", Mihai Eminescu s-a exprimat că, de la trădarea lui Vodă Cuza, unul dintre cei mai patriotici domni, Țara a dat an de an îndărăt. Dacă pe vremea lui Cuza, România avea o independență reală, a fost sporită armata, a fost împroprietărită țărănimea, a regenerat cultura, învățămîntul, a căpătat autonomie Biserica națională, apoi, odată cu detronarea lui Cuza, ne-au umplut țara puhoaie de străini, în urma războiului Crimeii s-au pierdut 12 mii de oameni și sudul Basarabiei. Pătura superpusă a societății românești fiind compusă din alogeni, străini de neam, care dețineau toate funcțiile supreme în stat, românii au început să fie marginalizați, întărindu-se astfel Partida Antinațională. Se presupune că dușmanii neamului românesc au fost șocați de atitudinea lui tranșantă, articolele sale ajutînd ca românii să aibă cîștig de cauză în Adunarea Națională (Parlamentul de pe atunci).

Mihai Eminescu a prestat o muncă imensă la ziarul "Timpul", prin incendiarele sale articole modificînd și mobilizînd mentalități.

Nebunia lui Eminescu a fost un act organizat, lucrat cu mare migală de toți cei care sunt împotriva națiunii române și a creștinismului. S-a decis în cercuri oculte omorîrea lui, pentru că într-un singur individ era o prea mare putere spirituală, care intuia, înțelegea și dezavua capcanele antinaționale, nu numai prin poezie, ci și în politica timpului.

Anihilarea lui Eminescu s-a făcut conform unui scenariu bine regizat, în care preludiul a fost așa-zisa nebunie a lui. Eminescu a fost dus la ospiciul doctorului Șuțu de pe strada Plantelor din București. Aici, părăsit de toți cei care chiar credeau în posibila sa alienare mintală, a nimerit pe mîna doctorului Francisc Iszac, care a experimentat pe Eminescu tratamentul cu mercur. Dozele mari care i s-au aplicat au dus la efectul fatal: intoxicarea cu mercur. Nu întîmplător e faptul că în ospiciu Eminescu a mai primit și o piatră în cap de la un nebun sau, mai plauzibil, un mercenar plătit să-l lovească, în felul acesta tabloul distrugerii organizate a lui Eminescu devenind foarte clar. În scenariul despre care vorbeam, un doctor îi face autopsie și, iarăși nu e o întîmplare, anume creierul poetului e uitat pe marginea unei ferestre (și alde Mircea Cărtărescu s-a descalificat fundamental în "Dilema", salivînd cu cinism că s-a alterat și a fost aruncat la o ghenă de gunoi). S-au făcut toate aceste mizerii ca umilirea, batjocura unui spirit profund național să fie dusă pînă la capăt. Ignoranți și ticăloși! Ca și cum viața s-ar termina aici, ca și cum n-ar continua și dincolo!

Stăruința asupra ideii de nebunie a lui Eminescu e o diversiune făcută poetului, operei sale și poporului român. De o sută zece ani încoace se face totul, ca să nu-l cunoaștem așa cum a fost cu adevărat și ca să nu-i cunoaștem opera. Generații de români au fost înșelate în privința spiritului său universal și a integrității sale ca om.

Dar au apărut, între timp, niște cărți în stare să ne edifice asupra personalității lui Mihai Eminescu, cărți care aparțin eminescologilor Nicolae Georgescu și Ovidiu Vuia. Am să prezint cîteva crîmpeie din cartea domnului Ovidiu Vuia, medic-neurolog și filolog, și anume din cartea "Misterul morții lui Eminescu".

Eminescu n-a suferit de sifilis congenital, nu există dovezi că părinții, surorile și frații lui au fost sifilitici. Boala a apărut la peste 30 de ani, vîrstă la care sifilisul congenital este manifestat de mult, dar nu s-au manifestat nici un fel de indicii ale acestuia, pentru că el nu exista. Boala lui Mihai, în perioada 1883-1889, nu s-a manifestat prin demență progresivă, iar moartea a survenit în urma unei sincope cardiace (intoxicație cu mercur).

Maladiile avute de Mihai Eminescu înainte de 1883 nu sunt de natura luetică. După cunoștințele medicale actuale și în concordanță cu observațiile medicilor lui Eminescu, tabloul clinic al afecțiunii poetului pledează pentru existența unei psihoze maniaco-depresive, fără semne demențiale și fără substrat anatomic.

Exista o predispoziție ereditară pe linia ascendenței mamei (este vorba de depresie), dar literații de astăzi continuă, în impostura lor, să-i atribuie lui Eminescu o boală pe care n-a avut-o. Explicația comportă multe aspecte. În primul rînd, ei au clădit un edificiu pe baza postulatului că, după 1883, în viața marelui Eminescu a urmat "perioada de întunecare". Este greu acum să-și recunoască greșeala, să-și schimbe optica, deoarece multe ar trebui luate de la început. În al doilea rînd, ar trebui să fie revăzuți o serie de eminescologi deveniți monumente intangibile, ca George Călinescu și, din păcate, și, din păcate, și Perpessicius, cu toată munca dedicată lui Eminescu. Și nu în cele din urmă, se pune problema dacă nu cumva în manuscrisele lui Eminescu, ținute sub lacăt, se găsesc răspunsuri la toate nedumeririle noastre.

În încheiere, abia atunci cînd românii vor face cunoștință cu adevăratul Eminescu, vom fi absolviți de o pedeapsă divină: ni s-a trimis un Arheu și unii l-au luat drept nebun. Or, absolutul nu e o nebunie, e incantație. Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie vendredi, 14 ao?t 2020, 21:03
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro