Nicolae Leonăchescu
Nicolae Leonăchescu
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
28-07-2020
27-07-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 15-06-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.16 Nicolae Leonăchescu - evocarea personalității savantului Nicolae Iorga, la 128 de ani de la nașterea acestuia;

Domnul Traian Neculaie Rânja:

................................................

(Intervenții neprezentate în plen: domnii Nicolae Leonăchescu și Florea Buga.)

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

La 17 iunie 1999, pe stil vechi la 5 iunie, se împlinesc 128 ani de la nașterea lui Nicolae Iorga, una din personalitățile reprezentative ale poporului român.

Evoluția sa școlară este aceea de excepție, fiind primul în clasele din care a făcut parte, la școlile din Botoșani și Iași. Facultatea de litere, Secția de istorie și literatură a Universității din Iași a absolvit-o la 18 ani și 6 luni, uimindu-și dascălii prin capacitatea sa de lectură, memorizare și interpretare.

La vârsta de 19 ani, are loc debutul său literar, după care începe etapa specializării în străinătate și a cercetărilor sale, prin diferite arhive din Italia, Franța, Anglia, Germania, Austria etc. La 1 noiembrie 1894, devine profesor prin concurs la Universitatea din București. În anul 1896, la numai 25 de ani, face prima comunicare științifică la Academia Română.

Să consemnăm, printre atâtea mari evenimente create de marele nostru istoric, și faptul că, la 2 iulie 1908, ține prima lecție inaugurală la Universitatea Populară Vălenii de Munte, una din celebrele sale ctitorii.

Opera științifică și literară a lui Nicolae Iorga, activitatea sa publicistică și culturală, efortul său de ctitor al atâtor așezăminte care au impulsionat viața noastră publică și spirituală reprezintă un caz unic în istoria românilor.

Știm astăzi, din bibliografiile întocmite, că Nicolae Iorga a scris cel puțin 1.359 de cărți și broșuri însumând 165.656 pagini; 1.963 de recenzii, 25.000 de articole etc. A primit este 80.000 de scrisori, dar indexarea operei sale continuă.

Dan Smântânescu declara: "Hotărât, Nicolae Iorga a fost nu numai un geniu, unul dintre cei mai mari poligrafi ai lumii, ci, așa cum s-a spus, mai mult decât atâta, a fost un fenomen al naturii".

Îl înțelegem pe Iorga numai dacă suntem dispuși să vedem că axa vieții și operei sale a fost ideea națională pe care a promovat-o și a servit-o sub diferite forme.

"Națiunile – spunea savantul în 1939 – sînt o formă organică a umanității. Nici o metodă nu le poate nimici, cum ele nu sunt rezultate din exercițiul nici unei metode. Ele sunt "născute", iar nu "făcute"."

Nicolae Iorga a întrevăzut pericolul renunțării la ideea națională: "Păcatul este că s-a îngăduit maimuțăreala periculoasă a lucrurilor din afară, care nu puteau fi introduse la noi și care nu se puteau aclimatiza aici".

De altfel, încă din anul 1936, un alt mare savant al românilor, Mircea Eliade, avertiza: "O singură și mare primejdie ne pândește, în acest ordin al realităților spirituale: pașoptismul. Pașoptismul înseamnă, înainte de toate, maimuțăreală europeană".

Iată, deci, că nu-i nimic nou sub soare! Mondialismul, americanismul, europenismul, național-socialismul, internaționalismul, sovietizarea sunt nume diferite ale aceluiași pericol: pierderea identității naționale.

Nu putem vorbi despre nașterea lui Nicolae Iorga fără să ne gândim la tragedia morții sale. Omul politic Nicolae Iorga a fost la fel de mare ca istoricul. S-au găsit însă spirite demente, incapabile să-i pătrundă valoarea mesajului politic și național, care l-au condamnat la moarte printr-un simulacru de judecată cu ușile închise, cu normele lor juridice importate și impuse cu violență barbară, servind interese străine poporului român. S-au găsit și ucigași care să ucidă cu 6 gloanțe un geniu și un spirit tutelar, iar apoi să-i profaneze cadavrul! Oribilă acțiune politică, înfiorătoare crimă pe care poporul român n-o va ierta niciodată.

Două concluzii îmi permit să formulez, pe tema Nicolae Iorga, la acest moment aniversar.

  1. Avem nevoie de "Integrala Iorga", editarea întregii sale opere, într-un corpus unitar. Este un act de cultură de mare valoare, care trebuie început și finalizat cu maximă seriozitate.
  2. Oamenii politici aflați azi la putere au de învățat o lecție dură a istoriei: prigoana politică a oamenilor de valoare, a marilor noastre valori naționale, distrugerea programată a adversarilor politici redutabili este un act odios condamnat de cei care vin și judecă fără patimă. Crima politică nu se uită, nu se iartă și ea nu soluționează problemele grele ale țării, indiferent de manipularea juridică prin care se caută o justificare cosmetizată a unui act odios. Guvernanții să ia aminte! Oamenii de valoare ai țării se apără, nu se ucid, nu se prigonesc!

Vă mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mardi, 4 ao?t 2020, 1:04
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro