Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 aprilie 2000
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2000 > 12-04-2000 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 aprilie 2000

5. Dezbateri asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2000 (Art.1-art.9.)  

Domnul Vasile Lupu:

Deci cvorumul se cere înainte de vot sau se cere numărarea în timpul votului. După vot, nu putem reveni.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Ar mai fi, pe ordinea de zi: Numirea președintelui și vicepreședintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. O lăsăm pentru un moment mai bun al zilei de mâine și trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de Lege privind bugetul de stat pe anul 2000.

Titlul legii. Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abțineri?

Votat.

Capitolul 1 "Dispoziții generale".

Obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Votat.

Art.1.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Florin Georgescu (din sală):

Este deputat!

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat.

Domnul Marin Cristea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Domnilor membri ai Guvernului și invitați,

În art.1, așa cum se prevede în acest proiect de lege și în raport, se exprimă că se are în vedere și se intenționează ca, în anul acesta, să se realizeze dezvoltarea economică și socială a țării și el cuprinde, ca formulare, în art.1: "Bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziția statului și repartizarea acestora în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economică și socială a țării, precum și pentru funcționarea autorităților publice".

Așa cum se exprimă în conținut, în concept, bugetul pe anul 2000, prezentat Parlamentului, această formulare nu are justificare și nu are motivație. Și am să mă exprim de ce. De aceea, ca să fie cât de cât în armonizare cu conținutul acestui proiect de buget, vă propun ca formularea să fie următoarea: "Bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziția statului și repartizarea acestora în vederea realizării unor obiective economice și sociale ale țării, precum și pentru funcționarea autorităților publice". Cu alte cuvinte, această sintagmă, "de dezvoltare", nu este potrivită, pentru că, în conținut, proiectul de buget nu marchează aceste lucruri. De ce? Astăzi, domnul prim-ministru, în intervenția domniei sale, a vrut să ne convingă că, de fapt, acest buget are ca suport, ca piloni, în susținerea ideii acesteia de reluare a dezvoltării economice, două acțiuni fundamentale: prima dintre ele, aceea de creștere sau de dezvoltare, de creștere a investițiilor sau a volumului de investiții, și a doua, de creștere a volumului de export, bineînțeles, comparativ cu anii anteriori.

Stăm și ne întrebăm de unde a găsit domnul prim-ministru acești piloni, pe care nu-i exprimă și nu-i marchează și nu-i materializează în conținutul nici unui, să zic, articol sau formulări din proiectul de buget. Și stai și te întrebi cum îți propui să crești volumul de investiții, atâta timp cât investițiile prevăzute în proiectul de buget, în prețuri comparabile sau valori nominale, mai nou, sunt mai mici decât cele de până acum, anual.

Cum consideri că va putea crește volumul de investiții, dacă consumul populației se întrevede să scadă, față de anul anterior sau anii anteriori, cu încă 5 sau 7 procente? De unde și din ce resurse, oamenii vor investi? Cum îți închipui că va crește volumul de investiții, când absolut toate stimulentele, din toată legislația de până acum, au fost eliminate prin ordonanțe de urgență? Deci investițiile nu pot să se dezvolte. Cum își închipuie cineva că, având o legislație, dacă vreți, în suportul investițiilor, bulversată și contradictorie și care nu ne îndeamnă, nici pe noi, românii, dar pe străini, la investiții? Aceasta este o motivație a modului în care nu se întrevede nimic în conținutul acestui proiect de buget pentru dezvoltarea sau creșterea investițiilor.

În legătură cu creșterea exportului, susține domnia sa, atâta timp cât producția materială și spirituală nu este susținută, nici financiar, nici prin stimulente de a pune în valoare resursele proprii, nu vezi de unde să crească resursele materiale pentru export. Producția industrială, mai puțină sau tot atât, producția agricolă, mai puțină sau tot atât, servicii mai puține sau tot atât, producție spirituală - o susținem, practic, mult mai rău decât până acum. Ce vom vinde dintr-un produs sau dintr-o producție fizică sau materială sau spirituală mai mică decât anul trecut? Vreți să vindem și din ce am avem, din elementele sau produsele fundamentale susținerii vieții? Sau, poate, se gândește să vindem ceea ce, în mod, să zic...

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat, ați intrat într-un fel de dezbateri generale, v-ați depărtat mult de textul art.1.

Domnul Marin Cristea:

Nu, nu. Ce vom vinde? Vom vinde, dacă produse și activități nu avem? Aceasta este. De aceea, în ideea de a vă păstra, domnilor guvernanți și stimați colegi, de a vă păstra formularea din art.1 din proiect, este bine două lucruri să rețineți. Să vă scoateți din cap că banii nu fac bani într-o țară cu o economie prăbușită, pentru că, într-o economie prăbușită, bani din bani nu se fac decât din contrabandă, din credite sufocante, din carne vie, din tineret și din astfel de ..., și nu din producție. Schimbați-vă conceptul! ((Rumoare în partea dreaptă a sălii) Poate această sintagmă - producție, bani din bani - va fi și este potrivită pentru societăți dezvoltate. Acesta este un lucru. Și al doilea lucru, pe care să-l aveți în vedere, este următorul: puneți mâna pe creion și coborâți în economia reală. Fără investiții, ...

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat, ...

Domnul Marin Cristea:

... dezvoltarea, în Țara Românească, dezvoltarea economică nu poate exista! ((Rumoare, aplauze în partea dreaptă a sălii) De aceea v-am propus, dacă doriți, formularea pe care v-am propus-o corespunde cu ideile dumneavoastră. Dacă vreți formularea pe care o aveți, adoptați aceste două idei. Eliminați-vă concepția: bani din bani, ca aceasta e speculă, într-o societate ca a noastră și investiții cu orice risc. (Vociferări în partea dreaptă a sălii)

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Cezar Corâci.

Deci aveți un amendament la art.1?

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Domnule președinte,

Am avut un amendament la art.1, care a fost respins, dar care nu apare în raport - colegii pot, însă, să confirme acest lucru – și care avea prioritate, pentru că am propus eliminarea art.1. S-a votat. Deci am propus eliminarea acestui articol, pentru că nu sunt de acord cu conținutul lui, dar el, oricum, este caduc, apare în Legea finanțelor publice, deci nu are nici un rost să creăm aceste momente de tensiune pe care le-ați văzut. Deci susțin, în continuare, amendamentul, care nu apare în raport, de eliminare a art.1, care, oricum, nu are influență asupra legii.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Constantinescu, domnul președinte al comisiei.

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

E posibil ca amendamentul domnului Corâci, care a fost respins de comisie, să fi fost omis. Referitor, însă, la amendamentul propus de domnul deputat Marin Cristea, comisia nu-și propune să înceapă o polemică, având în vedere diferențele semnificative, pe care și literatura de specialitate le prevede, între creșterea economică și dezvoltarea economico-socială. Apreciem, însă, că acest amendament a fost respins de Comisia pentru buget, finanțe, ca urmare a respingerii sale de către comisia de specialitate în cadrul căreia a fost făcut, motiv pentru care considerăm, în continuare, corespunzătoare formularea din proiectul de lege. De altfel, ambele amendamente, așa cum spuneam, au fost respinse.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Deci propunerea de eliminare are prioritate.

Cine este pentru eliminare?

Domnul Florin Georgescu (din sală):

Să se numere!

Domnul Vasile Lupu:

Numărați, vă rog.

42 pentru, insuficient.

Voci din partea stângă a sălii:

Contra!

Domnul Vasile Lupu:

Voturi contra? 93 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Domnul Florin Georgescu (din sală):

Cvorumul! Nu este cvorum!

Domnul Vasile Lupu:

4 abțineri.

Domnul Florin Georgescu (din sală):

Știți să adunați?! Pădurile, hectarele... !

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi, nu suntem în cvorum. Invit liderii grupurilor parlamentare să convoace deputații și senatorii în sală, ca să putem continua dezbaterile.

Vă rog apelul nominal. Începem cu Senatul.

Domnul Valentin-Zoltan Puskas:

Achim George

absent

Aichimoaie Ionel

prezent

Alexandru Nicolae

prezent

Apostolache Victor

absent

Ardelean Ioan

prezent

Avarvarei Ioan

absent

Avram Gheorghe

prezent

Badea Dumitru

absent

Badea Nelu

absent

Bădiceanu Nistor

prezent

Bădulescu Doru Laurian

absent

Bălănescu Mihail

prezent

Băraș Ioan

prezent

Blaga Vasile

absent

Bleahu Marcian-David

prezent

Blejan Constantin

prezent

Bogdan Florin

prezent

Boiangiu Cornel

prezent

Boilă Matei

prezent

Bold Ion

absent

Brânzan Emilian

absent

Bucur Ioan Corneliu

absent

Bunduc Gheorghe

prezent

Burghelea Ioan

prezent

Burtea Marcu

prezent

Buruiană Florin

prezent

Caraman Petru

prezent

Cataramă Viorel

absent

Căncescu Aristotel Adrian

absent

Câmpean Teodor

prezent

Cârciumaru Ion

absent

Cerveni Niculae

absent

Chiriacescu Sergiu

absent

Ciurtin Costică

prezent

Clonaru Victor

absent

Cotarcea Haralambie

absent

Cozmâncă Octav

absent

Crecan Augustin

absent

Crețu Ioan

prezent

Csapó Iosif

prezent

Dide Nicolae

absent

Dima Emil

absent

Dobrescu Răsvan

prezent

Dobrescu Vasile

prezent

Drăgulescu Ștefan Iosif

absent

Dumitrașcu Gheorghe

absent

Dumitrescu Cristian Sorin

absent

Dumitrescu Constantin Ticu

absent

Eckstein Ková cs Pé ter

absent

Făniță Triță

prezent

Feldman Alexandru Radu

prezent

Frunda Gheorghe

absent

Fuior Victor

prezent

Gabrielescu Valentin Corneliu

absent

Gaiță Doru

absent

Gavaliugov Corneliu Dorin

absent

Găvănescu Vicențiu

absent

Gheorghiu Costel

absent

Gherman Oliviu

absent

Ghițiu Paul

absent

Glodean Voicu Valentin

absent

Hajdu Mé nyhert Gá bor

absent

Hauca Teodor

prezent

Huidu Dumitru

absent

Ilie Aurel Constantin

absent

Ilie Ștefan

absent

Iliescu Ion

absent

Ion Vasile

absent

Ionescu Cazimir Benedict

absent

Ionescu-Quintus Mircea

absent

Juravlea Petru

absent

Lăzărescu Dan Amedeu

absent

Lö rinczi Iuliu

prezent

Maior Liviu

absent

Marcu Ion

absent

Marin Dan Stelian

prezent

Marinescu Bogdan Voinea

absent

Markó Bela

absent

Matetovici Mihai

absent

Meleșcanu Teodor

absent

Mânzână Ion

absent

Moisin Ioan

absent

Morțun Alexandru Ioan

absent

Muller Constantin

absent

Nemeth Csaba

prezent

Nicolaescu Sergiu

absent

Nicolai Marin

prezent

Ninosu Petre

absent

Oprea Andreiu

prezent

Opriș Octavian

absent

Paleologu Alexandru

absent

Pană Viorel Marian

absent

Pașca Liviu Titus

absent

Păcuraru Nicolae Paul Anton

absent

Pătru Nicolae

absent

Păvălașcu Gheorghe

absent

Petrescu Mihai

absent

Plătică-Vidovici Ilie

absent

Pop Ioan Sabin

absent

Pop Stelian Alexandru

prezent

Popa Mircea Ioan

absent

Popa Virgil

prezent

Popescu Dan Mircea

absent

Popescu Virgil

absent

Popovici Alexandru

absent

Prahase Ioan Mircea

absent

Preda Elena

absentă

Preda Florea

absent

Predescu Ion

absent

Predilă Marin

absent

Prisecaru Ghiorghi

absent

Pruteanu George Mihail

absent

Puskas Valetin-Zoltan

prezent

Roman Petre

absent

Sava Constantin

absent

Săndulescu Șerban

absent

Secrieru Dinu

absent

Sereș Denes

prezent

Sersea Nicolae

absent

Solcanu Ion

absent

Spineanu Ulm Nicolae

prezent

Stănoiu Mihaela-Rodica

absent

Szabó Ká roly Ferenc

absent

Ștefan Viorel

absent

Știreanu Octavian

absent

Tambozi Justin

absent

Tărăcilă Doru Ioan

absent

Timofte Alexandru-Radu

absent

Tocaci Emil

prezent

Tudor Corneliu Vadim

absent

Turianu Corneliu

absent

Ulici Laurențiu

absent

Ungureanu Vasile

absent

Vasile Radu

absent

Vasiliu Constantin Dan

absent

Vasiliu Eugen

absent

Văcaru Vasile

absent

Văcăroiu Nicolae

absent

Verestoy Attila

absent

Vladislav Tiberiu

absent

Vornicu Sorin Adrian

absent

Vosganian Varujan

absent

Zavici Nicolae

prezent

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Camera Deputaților. Domnul secretar Miclăuș. Apelul la Camera Deputaților vă rog domnule secretar.

Domnul Vasile Miclăuș:

Achimescu Victor Ștefan

absent

Aferăriței Constantin

prezent

Afrăsinei Viorica

prezentă

Albu Alexandru

absent

Albu Gheorghe

absent

Alecu Aurelian Paul

absent

Ana Gheorghe (DB)

absent

Ana Gheorghe (HD)

prezent

Andrei Gheorghe

prezent

Andronescu Ecaterina

absentă

Antal István

absent

Antonescu George Crin Laurențiu

absent

Antonescu Niculae Napoleon

prezent

Argeșeanu Valentin

absent

Arghezi Mitzura Domnica

prezentă

Artiton Gheorghe

prezent

Asztalos Ferenc

prezent

Avramescu Constantin Gheorghe

prezent

Baban Ștefan

prezent

Babiaș Iohan Peter

absent

Babiuc Victor

absent

Baciu Mihai

prezent

Badea Alexandru Ioan

prezent

Bara Radu Liviu

prezent

Bárányi Francisc

prezent

Barbaresso Emanoil Dan

prezent

Barbăroșie Victor

prezent

Barde Tănase

prezent

Bartoș Daniela

prezentă

Băbălău Constantin

prezent

Bălăeț Dumitru

absent

Băsescu Traian

absent

Becsek Garda Dezideriu Coloman

prezent

Bejinariu Petru

prezent

Berceanu Radu Mircea

absent

Berci Vasile

prezent

Berciu Ion

prezent

Biriș Anamaria Mihaela

prezentă

Birtalan Ákos

prezent

Bivolaru Gabriel

absent

Bivolaru Ioan

prezent

Boda Iosif

prezent

Böndi Gyöngyike

prezentă

Boștinaru Victor

prezent

Bot Octavian

absent

Botescu Ion

absent

Bran Vasile

absent

Brezniceanu Alexandru

prezent

Bud Nicolae

prezent

Buga Florea

absent

Bujor Liviu

absent

Burlacu Viorel

prezent

Buruiană Aprodu Daniela

prezentă

Buzatu Dumitru

prezent

Calimente Mihăiță

absent

Cazacu Vasile Mircea

prezent

Cazan Gheorghe Romeo Leonard

prezent

Cândea Vasile

prezent

Ceaușescu Gheorghe Dan Nicolae

absent

Chichișan Miron

prezent

Chiliman Andrei Ioan

prezent

Chiriac Mihai

prezent

Ciontu Corneliu

prezent

Ciumara Mircea

absent

Cîrstoiu Ion

prezent

Cojocaru Radu Spiridon

absent

Constantinescu Dan

prezent

Corâci Ioan Cezar

prezent

Corniță Ion

prezent

Cosma Liviu Ovidiu

prezent

Coșea Dumitru Gheorghe Mircea

absent

Cotrutz Constantin Eremia

prezent

Cristea Gheorghe

absent

Cristea Marin

prezent

Cunescu Sergiu

absent

Dan Marțian

absent

Dan Matei Agathon

absent

Darie Simion

prezent

Dărămuș Nicolae Octavian

absent

Dănilă Vasile

prezent

Decuseară Jean

prezent

Dejeu Gavril

prezent

Diaconescu Ion

prezent

Dimitriu Sorin Petre

absent

Dârstaru Dorin

absent

Dobre Traian

prezent

Dobrescu Smaranda

absentă

Dorian Dorel

prezent

Dorin Mihai

prezent

Dragoș Iuliu Liviu

absent

Dragu George

absent

Drăgănescu Ovidiu Virgil

prezent

Drecin Mihai Dorin

prezent

Drumen Constantin

absent

Dugulescu Petru

prezent

Dumitrașcu Laurențiu

absent

Dumitrean Bazil

prezent

Dumitrescu (Bălan) Marilena

absentă

Dumitrescu Paul Adrian

prezent

Dumitriu (Hunea) Carmen

absentă

Duțu Ion

prezent

Elek Barna Matei

absent

Enache Marian

absent

Enescu Ion

prezent

Fenoghen Sevastian

absent

Filipescu Ileana

prezentă

Furo Iuliu Ioan

prezent

Galic Lia Andreia

prezentă

Gaspar Acsinte

prezent

Gavra Ioan

prezent

Gavrilaș Teodor

prezent

Gazi Gherasim

prezent

Georgescu Florin

prezent

Gheciu Radu Sever Cristian

prezent

Gheorghe Valeriu

prezent

Gheorghiof Titu Nicolae

prezent

Gheorghiu Adrian

prezent

Gheorghiu Mihai

prezent

Gherasim Ion Andrei

prezent

Ghidău Radu

absent

Ghiga Vasile

prezent

Giurescu Ion

absent

Glăvan Ștefan

prezent

Godja Petru

prezent

Grădinaru Nicolae

prezent

Grigoraș Neculai

prezent

Grigoriu Mihai

prezent

Groza Nicolae

prezent

Gvozdenovici Slavomir

absent

Hașotti Puiu

prezent

Hilote Eugen Gheorghe

prezent

Hlinschi Mihai

prezent

Honcescu Ion

absent

Hrebenciuc Viorel

absent

Iacob Elena

prezentă

Ianculescu Marin

prezent

Ifrim Dumitru

absent

Igna Ioan

prezent

Ignat Ștefan

prezent

Iliescu Valentin Adrian

absent

Ionescu Alexandru

prezent

Ionescu Anton

prezent

Ionescu Bogdan

absent

Ionescu Constantin

absent

Ionescu-Galbeni-Niculae-Vasile

prezent

Ionescu Gheorghe

prezent

Ionescu Marina

absentă

Ionescu Nicolae

prezent

Ioniță Mihail Gabriel

prezent

Ioniță Nicu

absent

Iorga Leonida Lari

prezent

Iorgulescu Adrian

absent

Irimescu Haralambie

prezent

Ivănescu Paula Maria

prezentă

Jurcan Dorel

prezent

Jurcă Teodor

prezent

Kakasi Alexandru

absent

Kelemen Atila Bela Ladislau

absent

Kerekes Károly

prezent

Kónya Hamar Alexandru

prezent

Kovacs Carol Emil

prezent

Kovács Csaba Tiberiu

prezent

Lazia Ion

absent

Lădariu Lazăr

prezent

Lăpușan Alexandru

prezent

Leonăchescu Nicolae

prezent

Lepșa Sorin Victor

prezent

Lixăndroiu Viorel

prezent

Lupu Vasile

prezent

Macarie Sergiu

prezent

Manole Odisei

prezent

Manolescu Oana

prezentă

Marin Gheorghe

prezent

Marineci Ionel

prezent

Marinescu Ioan Sorin

absent

Márton Árpád Francisc

prezent

Matei Lucian Ion

absent

Matei Vasile

prezent

Mátis Eugen

absent

Mazăre Radu Ștefan

absent

Mândroviceanu Vasile

prezent

Mânea Radu

prezent

Mera Alexandru Liviu

prezent

Meșca Sever

absent

Miclăuș Vasile

prezent

Micle Ulpiu Radu Sabin

absent

Mihăilescu Petru Șerban

prezent

Mihu Victor Traian

absent

Miloș Aurel

prezent

Mitrea Miron-Tudor

prezent

Mogoș Ion

prezent

Moiceanu Constantin

prezent

Moldovan Petre

absent

Moldoveanu Eugenia

prezentă

Morariu Teodor Gheorghe

prezent

Moroianu Geamăn Adrian Tudor

absent

Moucha Romulus Ion

prezent

Munteanu Ion

absent

Mureșan Ioan

absent

Musca Monica Octavia

prezentă

Nagy Ștefan

prezent

Naidin Petre

prezent

Nanu Romeo

absent

Năstase Adrian

prezent

Neacșu Ilie

absent

Neagu Romulus

absent

Neagu Victor

absent

Negoiță Gheorghe Liviu

absent

Negrău Mircea

absent

Nica Dan

absent

Nică Mihail

prezent

Nichita Dan Gabriel

prezent

Nicolae Jianu

absent

Nicolaiciuc Vichentie

prezent

Nicolescu Mihai

prezent

Nicolicea Eugen

prezent

Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae

prezent

Nistor Vasile

prezent

Noica Nicolae

absent

Oană Gheorghe

absent

Oltean Ioan

prezent

Onaca Dorel Constantin

absent

Opriș Constantin Remus

absent

Osman Fedbi

absent

Palade Dan

prezent

Pambuccian Varujan

prezent

Paneș Iosif

absent

Panteliuc Vasile

prezent

Pantiș Sorin

absent

Papuc Aurel Constantin

prezent

Partal Petre

prezent

Pașcu Ioan Mircea

absent

Pavel Vasile

prezent

Pavelescu Claudiu Costel

prezent

Păcurariu Iuliu

prezent

Păunescu Costel

prezent

Pârgaru Ion

prezent

Pâslaru Dumitru

absent

Pecsi Francisc

prezent

Pereș Alexandru

prezent

Petrescu Ovidiu Cameliu

absent

Petrescu Silviu

prezent

Petrescu Virgil

prezent

Petreu Liviu

absent

Pintea Ioan

prezent

Pițigoi Barbu

prezent

Podaru Dumitru-Teodor

prezent

Pop Iftene

prezent

Pop Leon Petru

prezent

Pop Viorel

prezent

Popa Aron Ioan

prezent

Popa Daniela

absentă

Popa Ioan Mihai

prezent

Popa Nicolae

prezent

Popa Ștefan

prezent

Popa Virgil

prezent

Popescu Bejat Ștefan Marian

prezent

Popescu Dumitru

prezent

Popescu Emil Teodor

prezent

Popescu Ioan Dan

prezent

Popescu Irineu

absent

Popescu Tăriceanu Călin Constantin

absent

Priceputu Laurențiu

prezent

Protopopescu Cornel

prezent

Putin Emil Livius Nicolae

prezent

Puwak Hildegard Carola

prezentă

Radu Alexandru Dumitru

prezent

Radu Elena Cornelia Gabriela

prezentă

Ráduly Róbert Kálmán

absent

Raica Florica Rădița

prezentă

Raicu Romulus

prezent

Rákoczi Ludovic

absent

Rădulescu Cristian

absent

Rădulescu-Zoner Constantin Șerban

prezent

Rânja Traian Neculaie

prezent

Remeș Decebal Traian

prezent

Rizescu Sergiu George

prezent

Roman Ioan

prezent

Roșca Ioan

prezent

Rotaru Dumitru

prezent

Ruse Corneliu Constantin

prezent

Sabău Traian

absent

Sandu Alecu

absent

Sandu Dumitru

prezent

Sandu Ion Florentin

absent

Sassu Alexandru

absent

Săndulescu Aureliu Emil

prezent

Sârbu Marian

absent

Secară Gheorghe

prezent

Serac Florian

absent

Severin Adrian

absent

Simedru Dan Coriolan

prezent

Sirețeanu Mihail

prezent

Sonea Ioan

prezent

Spătaru Liviu

absent

Spiridon Didi

prezent

Stan Vasile

prezent

Stanca Teodor

prezent

Stanciu Anghel

prezent

Stănescu Alexandru Octavi

absent

Stănescu Mihai Sorin

prezent

Stoica Valeria Mariana

prezentă

Stoica Valeriu

absent

Sturza Popovici Cornel

prezent

Székely Ervin-Zoltán

absent

Szilágyi Zsolt

prezent

Șaganai Nusfet

prezent

Șerban George

absent

Ștefănoiu Luca

absent

Șteolea Petru

prezent

Tabără Valeriu

prezent

Tamás Sándor

absent

Tarna Gheorghe

prezent

Tăvală Tănase-Pavel

prezent

Teculescu Constantin

absent

Tokay Gheorghe

prezent

Trifu Romeo Marius

absent

Tudor Marcu

prezent

Tudose Nicolae-Florin

prezent

Țepelea Gabriel

prezent

Țocu Iulian-Costel

absent

Țurlea Petre

prezent

Udrea Florian

prezent

Vaida Francisc-Atila

absent

Valeca Șerban

prezent

Varga Attila

prezent

Vasilescu Nicolae

absent

Vasilescu Valentin

absent

Vataman Dorin

prezent

Văsioiu Horia

prezent

Vâlceanu Gheorghe

absent

Vâlcu Mircea

prezent

Vetișanu Vasile

prezent

Vida Iuliu

prezent

Vida Simiti Ioan

prezent

Videanu Adriean

prezent

Vilău Ioan-Adrian

absent

Vintilă Dumitru Mugurel

absent

Vitcu Mihai

prezent

Vițelar Bogdan

prezent

Voicu Mădălin

absent

Weber Ernest-Otto

prezent

Wittstock Eberhard-Wolfgang

prezent

Domnul Vasile Lupu:

Parlamentarii care au venit ulterior apelului, sunt invitați să-și motiveze absența.

Stimați colegi,

Putem trece mai departe.

Vă rog, ocupați-vă locurile în bănci.

Am rămas la art.1 din proiect.

S-a propus eliminarea acestui text.

Repetăm votul.

Cine este pentru eliminare? 62 de voturi pentru. Insuficient.

(Rumoare, vociferări.)

Voci din sală:

Numărați și voturile contra!

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

S-a făcut apelul nominal, suntem în cvorum. Să nu mai pierdem timp.

Art.2.

Obiecțiuni? Intervenții?

Mai întâi supun votului art.1.

Cine este pentru? (Rumoare, vociferări.) 146 de voturi pentru.

Împotrivă?

Voci din sală:

Nu avem cvorum!

Domnul Vasile Lupu:

La apelul nominal au răspuns 245 de parlamentari. (Rumoare)

Abțineri?

Deci, 146 – pentru, 31 împotrivă, 52 de abțineri. (Rumoare, vociferări)

Voci din sală:

N-a votat nimeni contra!

N-avem cvorum!

Domnul Vasile Lupu:

Da, mai lipsesc 4 parlamentari ca să fim în cvorum.

Iată, doi au intrat în sală, trei au ieșit...

Voci din sală:

Nu avem cvorum!

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Din moment ce am făcut apelul, după procedură, Regulamentul ședințelor comune se completează cu regulamentele celor două Camere, iar după Regulamentul Camerei, colegii care nu votează sunt considerați în cvorum.

Deci, cu majoritate de voturi pentru, art.1 a fost adoptat.

Trecem la art.2.

Domnul deputat Gaspar, o intervenție procedurală.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că nu se poate continua în acest mod de lucru, când se dezbate bugetul de stat pe anul 2000, când ar trebui ca în sală să existe o participare cel puțin în limita regulamentului.

Și vreau să vă reamintesc, domnule președinte de ședință, că în Regulamentul ședințelor comune există o procedură specială cu privire la aprobarea bugetului de stat.

În primul rând, aveți art.49, care cere ca la lucrări trebuie să participe cel puțin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului. Deci ar trebui 244 să fie fizic în sală. Iar art.52 spune că: "Amendamentele și articolele sunt adoptate dacă întrunesc majoritatea de voturi a deputaților și senatorilor prezenți la lucrările ședinței comune".

Din moment ce nu aveți în sală 244, nu puteți să spuneți că art.1, în redactarea propusă de inițiator, a fost adoptat.

Domnul Vasile Lupu:

La apelul nominal au răspuns 245, domnule deputat.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă rog să fie numărate voturile, în concordanță cu art.52, să vedem dacă întrunesc. Întrunirea înseamnă voturi pentru, voturi contra și abțineri.

Deci, la fiecare text din proiectul de lege trebuie să fie stabilit rezultatul votului care a fost exprimat de către senatorii și deputații prezenți la lucrările comune ale celor două Camere.

De aceea, rog secretarii de ședință să verifice prin numărare și să vă asigure că, într-adevăr, ne găsim în cvorumul legal.

Și aș mai face o completare, domnule vicepreședinte, vreau să vă anunț că art.87 din Regulamentul ședințelor comune a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională și, ca atare, nu pot fi luați în cvorum cei care lipsesc din diferite considerente de la lucrările Parlamentului.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Márton.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Aici s-a invocat o cu totul altă problemă. Și anume, tot conform Constituției, orice deputat care se află în sală are dreptul să voteze pentru, contra, să se abțină, sau să nu voteze deloc, dar se calculează în cvorum. Cu asta sunteți de acord. Ca atare, dacă sunt deputați care n-au votat nicicum, se consideră în cvorum.

Solicit, domnilor, celor doi secretari, dacă se uzitează de astfel de proceduri, atunci să numere și persoanele care nu-și exprimă nicidecum votul și să anunțe eventual și partidele, care sunt acelea care nu votează.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Mogoș.

Domnul Ion Mogoș:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este incontestabil că ne găsim într-o ședință cu cvorum de lucru.

Cei care nu vor să voteze nu sunt obligați să fie evidențiați în vreun fel și cred că este imposibil pentru secretarul de ședință să poată identifica pe cel care nu votează, astfel încât, cumulul voturilor exprimate - pentru, abțineri și împotrivă - nu înseamnă neapărat, din totalul acestora, numărul celor prezenți fizic în sală.

S-a făcut un apel nominal, s-au constatat prezența și lipsa celor care nu au răspuns prezenți, încât considerăm că suntem în cvorum și părerea mea este că trebuie să pășim la dezbaterea proiectului de lege în continuare.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Eu v-aș propune, ca procedură de vot, votul nominal, și atunci să vedem cine lipsește și cine este prezent.

Deci, supun votului dumneavoastră procedura votului nominal.

Voci din sală:

Pentru toată legea?

Domnul Vasile Lupu:

Pentru art.1.

Cine este pentru? Deci majoritate zdrobitoare.

Împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Vă rog, domnule secretar.

Domnul Puskas Valentin-Zoltan:

Domnule președinte,

Onorat Parlament,

Nu înțeleg un singur lucru. Cum de n-am avut cvorum când am votat art.1 la Legea bugetului, și acum, când votăm altceva, deodată este un cvorum extraordinar.

Răspundeți la această întrebare, vă rog.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul președinte Constantinescu.

Domnul Dan Constantinescu:

Dan Constantinescu, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Domnule președinte,

Am rugămintea, totuși, să constatați faptul că am avut cvorum, constatat prin apelul nominal, de 245 de persoane. Din acest cvorum au votat pentru mai mult de jumătate – 141.

Consider că nu este corect să revenim la art.1 la vot. Creăm un precedent periculos. Putem revota, în acest fel, orice articol din buget. (Rumoare, vociferări)

Domnul Vasile Lupu:

Domnul senator Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Regulamentul celor două Camere spune foarte clar că, după ce s-a stabilit cvorumul de ședință prin strigarea catalogului, lucrăm în cvorum și toate voturile sunt valide până în momentul în care, conform regulamentului, liderii unui grup sau reprezentantul unui grup parlamentar solicită verificarea cvorumului.

Întrucât între momentul care s-a scurs, al votării, și momentul în care s-a stabilit cvorumul de ședință prin apel nominal nu a existat nici o astfel de solicitare, suntem îndreptățiți să considerăm ca votul fiind valid, așa cum spunea domnul deputat Constantinescu, întrunind majoritatea celor considerați în cvorumul de ședință stabilit de către conducerea de ședință pe baza citirii apelului nominal, iar dacă vrem să verificăm cvorumul de ședință, aceasta este o problemă veche. S-a întâmplat tot timpul pe parcursul activității Parlamentului în actuala legislatură.

Am avut astfel de situații și la Senat, probabil că ați avut și la Camera Deputaților. Era suficient ca un număr de persoane – de deputați sau senatori - să nu-și exprime votul într-un fel și, în felul acesta, cădeam sub cvorumul de ședință.

De fiecare dată noi, prin cutumă, am considerat că persoanele care sunt în sală și nu doresc să se exprime, n-au fost atenți sau, în sfârșit, voința suverană a parlamentarului, aceștia sunt considerați în cvorum.

Dacă prin intervenția făcută, domnul deputat Gaspar solicită conducerii de ședință verificarea cvorumului, putem și trebuie s-o facem, domnule președinte, dar votul la art.1 a fost corect. (Rumoare, vociferări.)

A fost corect, domnilor colegi! A fost corect, pentru că ne aflam în cvorumul de ședință stabilit și necontestat de nimeni, de către vreun deputat sau senator din sală. Nici un grup parlamentar n-a contestat cvorumul în momentul votului. Decât s-a stabilit că, făcând aritmetica voturilor exprimate, s-a constatat că nu se ajunge la 245. Dar persoane care au fost în sală n-au vrut să voteze. De fiecare dată am considerat aceste persoane ca făcând parte din cvorum.

Deci, matematic, procedural este un lucru clar. Este pur și simplu o tergiversare, din punct de vedere, dacă vreți, al unei hărțuieli politice, care nu duce la nimic. Iar propunerea făcută, să votăm nominal, mi se pare că, într-adevăr, la începerea bugetului pe un articol care nu este fundamental... Ce înseamnă votul nominal? Votul nominal înseamnă că este nevoie de expresia cea mai înaltă a responsabilității parlamentarului față de o problemă.

Or, noi îl facem acum pentru ca să facem cvorumul de ședință? Nu-i corect!

Domnul Vasile Lupu:

Da. Domnule senator, aveți dreptate întru totul, dacă liderii grupurilor parlamentare din cele două Camere ar fi de acord și ar înțelege această situație. Dar dacă la un moment la altul se tot invocă acest blestemat de cvorum, evident, nu putem trece mai departe.

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Nu știu dacă vă aduceți aminte, acum câteva zile, la acea tribună prezida domnul deputat Mitrea. La un vot oarecare, în care s-a constatat un alt fel de vot decât ne-a convenit nouă, am solicitat, de la acest microfon, să se numere, pentru că, cel puțin așa am constatat noi, nu s-a făcut numărarea corectă. Domnul Mitrea foarte tare a spus că nu s-a solicitat cvorumul înaintea votului, ci după vot. Ca atare, votul este valabil și nu-l va repeta.

Vă rog să procedați ca domnul Mitrea acum două zile.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul senator Bădiceanu.

Domnul Nistor Bădiceanu:

Domnilor președinți,

Domnilor colegi,

Nu este pentru prima dată când, fie în comisie, fie în plenul celor două Camere, fie în plenul uneia din Camere, se joacă la ofsaid. O anumită componentă profită de ocazie, prezenți fiind, nu votează.

Conform regulamentului și conform cutumei și tuturor legilor, vot pentru și vot contra este un vot manifest; abținerea nu este un vot manifest. Te poți abține prin simplul fapt de a nu vota.

Părerea mea este că ar trebui să se procedeze: voturi pentru, voturi contra și restul sunt abțineri. Și cu asta am rezolvat problema.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Nu are rost să întindem discuția pe această chestiune, câtă vreme vreo 30 de colegi au mai părăsit sala, de când purtăm aceste discuții.

Suspend ședința pentru un sfert de oră, să se întrunească grupurile parlamentare, să se întrunească liderii, să vedem dacă există disponibilitate de a participa în această zi la dezbaterea bugetului sau nu.

Deci, reluăm lucrările la 17,10.

După pauză

Domnul Vasile Lupu:

Sala apare a fi mai populată acum. Meciul este pe terminate, până mai dezbatem un articol sunt convins, aproape convins că vom avea cvorumul.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Am putea proceda la discutarea articolelor și votul, eventual, să-l dăm mâine. Este păcat să ratăm două ore și jumătate din programul de lucru stabilit.

Suntem la art.2. Dacă sunt intervenții?

Art.2 alin.1. Poftiți, domnule deputat, după care domnul senator Fuior.

Domnul Gheorghe Romeo Leonard Cazan:

Propunerea mea nu afectează deficitul bugetar. Văd că domnul ministru nu... Poftiți?

Voci din sală:

E la meci!

Domnul Gheorghe Romeo Leonard Cazan:

Eu credeam că meciul este aici!

Propunerea pe care am făcut-o este o propunere de precizare, o propunere care vrea să dea rigoare art.2. După cum vedeți în raport, la amendamente respinse de către comisia de specialitate, Comisia de buget, finanțe cu o motivație care pe mine nu mă mulțumește, dar nu am s-o interpretez, are darul să prezinte că determinarea veniturilor și a cheltuielilor a fost făcută la un moment dat, în momentul în care s-a elaborat această lucrare, bugetul de stat, pe baza prognozei elaborate de către direcția de specialitate din Ministerul de Finanțe cu date pe care le-a avut la dispoziție până în luna septembrie. De ce consider că este necesară această precizare? Pentru că elementele de fundamentare nu sunt făcute cunoscute, nu sunt oficiale.

De exemplu, p.i.b. pentru anul 1999 nu este publicat decât de către Comisia Națională de Statistică. Nivelul publicat de comisie este cu totul altul decât cel aflat în lucrările de fundamentare. Analiza celor două niveluri, nivelul din expunerea de motive, deci 725 de mii de miliarde pentru p.i.b. din 2000, raportat la nivelul publicat de Comisia Națională de Statistică, cu luarea în considerare a deflatorului existent în expunerea de motive, conduce la concluzia că economia românească are în anul 2000 creștere zero. Deci, eu vreau să mă înțelegeți, dragi colegi din celelalte partide, că nu am nici o altă intenție decât de a căuta să prezentăm cât mai riguros această problemă. Toate veniturile, repet, și cheltuielile sunt calculate pentru proiecția care s-a putut face în septembrie. Acele date sunt lucrări de fundamentare și nu sunt publicate. Singurele date publicate cunoscute de toată lumea din țară și din exterior sunt cele date de Comisia Națională de Statistică. Și, repet, aceste date oficiale, dacă se raportează, rezultă creștere zero. Numai dacă facem această completare, pe baza estimărilor din septembrie, atunci se găsește corelația normală între ceea ce avem în buget și ceea ce afirmăm prin art.2 alin.1.

Eu vreau să vă spun că în momentul când nu faceți o asemenea, nu aprobați o asemenea completare, există riscul ca oricine să demonstreze, chiar Guvernului, că în România creșterea este zero în anul 2000. Deci, vă rog să votați amendamentul propus.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul senator Fuior.

Domnul Victor Fuior:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Prin lege urmărim consecința dreptului acordat și nu impunem aducerea de venituri. Art.2 alin.1 este foarte pretențios. Estimarea veniturilor bugetare pentru anul 2000 a fost realizată pe baza proiecției indicatorilor macroeconomici. În literatura de specialitate există 3 indicatori macroeconomici în opinia mea: p.i.b.-ul, produsul social total și produsul național brut. Iar indicatorii, în consecință, rezultați în urma analizei veniturilor și cheltuielilor ar fi deficitul bugetar, inflația, deficitul balanței de plăți externe, datoria publică internă și externă. În toată analiza și la baza proiectului de buget, prezentată în raportul bugetului, nu am găsit nicăieri produsul social total, nici produsul național brut.

În consecință, produsul național brut, vreau să vi-l reamintesc, este un indicator macroeconomic format din produsul intern brut la care se adaugă producția finală brută a agenților naționali, care își desfășoară activitatea în străinătate - câți avem? e întrebarea mea pentru domnul ministru Remeș și din care se scade producția finală a agenților economici străini realizată în interiorul țării. Deci dacă p.i.b.-ul este de 725 de mii de miliarde, întrebarea mea pentru domnul ministru, ca să fundamenteze alin.1 al art.2 este care este produsul național brut. Produsul social brut este indicator macroeconomic reprezentând totalitatea bunurilor materiale create în decursul unei perioade de timp de lucrătorii ocupați în economia națională. Aceeași întrebare o am pentru domnul ministru, dacă domnul ministru n-o să știe să răspundă la aceste două întrebări, îl rog ca să accepte ca alineatul 1 să sune în felul următor: "Estimarea veniturilor bugetare pentru anul 2000 a fost realizată pe baza proiecției indicatorului macroeconomic p.i.b.", adică se rezumă doar la p.i.b., ceea ce este o mare greșeală.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Petre Naidin.

Domnul Petre Naidin:

Domnule președinte,

Onor comisie,

Eu am două amendamente respinse și tot la introducerea...

Domnul Vasile Lupu:

Și tot la același alineat?

Domnul Petre Naidin:

Nu, alin.4 și respectiv 5.

Domnul Vasile Lupu:

Discutăm alin.1, domnule deputat.

Domnul Petre Naidin:

Da. De acord.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule președinte al Comisiei pentru buget, finanțe, bănci, domnul deputat Constantinescu.

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

O să încerc să răspund la ambele propuneri pentru că, fără îndoială, rigoarea propusă de domnul deputat Cazan este cât se poate de firească. Din păcate, argumentele pentru a respinge acest amendament sunt date tocmai de către domnul senator Fuior care susține că există nici mai mult, nici mai puțin decât numai 3 indicatori macroeconomici. În opinia mea, și cred că sunt foarte greu de contrazis, pentru că există o întreagă teorie pe tema asta, toți indicatorii care se referă la economia de ansamblu sunt indicatori macroeconomici. Deci nu ne putem rezuma la 3 indicatori de sinteză macroecomici, ceea ce e cu totul altceva. Deci, evident că în asemenea circumstanțe estimarea veniturilor a fost realizată pe baza proiecției mai multor indicatori economici. De aici încolo, însă, apar următoarele elemente. Bugetul a fost proiectat într-o anumită perioadă de timp - noi nu am putut, într-adevăr, să explicăm foarte pe larg motivul respingerii - deci indicatorii economici și veniturile și cheltuielile bugetare reprezintă o estimare la un moment dat, dacă vreți, de multe ori, pentru fiecare din aceștia. Acest proces de elaborare a bugetului, știm toți, este un proces literativ, el se reia la un moment dat, există într-adevăr indicatori de referință cu baza septembrie 1999, există indicatori mai apropiați și, din acest motiv, cred că ideea noastră de a merge mai bine riscă să ajungă dușmanul binelui, pentru că nu toți indicatorii pe baza cărora au fost proiectate veniturile bugetare se referă strict la septembrie 1999.

Cu tot respectul pentru rigoarea pe care o propune domnul deputat Cazan Leonard, v-aș propune să rămânem la formularea comisiei, amendată în comisie de domnul Corâci, deci estimarea fiind realizată nu în concordanță, ci pe baza proiecției indicatorilor macroeconomici, fără a induce un termen de referință care poate să fie valabil pentru unul, doi, trei, poate pentru zece indicatori, dar nu pentru toți.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul ministru Remeș.

Domnul Victor Fuior (Din bancă) :

Nu mi-a răspuns și la întrebarea mea.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul ministru consideră că a răspuns la întrebările domnului senator și a informat plenul celor două Camere.

Încât, stimați colegi, începem cu varianta comisiei și, dacă nu trece, mergem la amendamentele respinse în comisie. Dar, eu v-aș propune, dacă îmi îngăduiți, să discutăm fiecare alineat al art.2 și în final să trecem la vot.

La alin.2 sunt comentarii, obiecțiuni? Nu sunt.

La alin.3. Comentarii? Nu sunt.

La alin.4. Comentarii? Domnul Petre Naidin.

Domnul Petre Naidin:

Domnule președinte,

La alin.4 am propus o suplimentare a veniturilor cu o anumită sumă, așa cum am perceput-o în literatură, din majorarea taxelor vamale. Comisia l-a respins, mă simt dator să-l susțin, argumentând faptul că între prevederile bugetului de stat pe anul trecut, cuantificate prin Legea nr.36 și, respectiv, proiectul de buget pe acest an, între 10100 și respectiv, 9100 de miliarde este o diferență infimă, de parcă taxele vamale nu au crescut de un an de zile sau nu trebuie să crească. Evident că nu trebuie să crească decât acolo unde este necesar: pentru produse agricole, băuturi, tutun, eventual și pentru șina grea importată de Ministerul Transporturilor în detrimentul producției de la Călărași și, evident, trebuie să se mențină într-un nivel acceptabil pentru materii prime care ne sunt necesare.

De fapt, eu am perceput și din mesajul domnului prim ministru de astăzi, cât și din speech-ul domniei sale pe 21 decembrie 1999 la validare, la primirea votului de încredere, că se va urmări o politică coerentă financiară și de aplicare a taxelor vamale. Și dacă am în față strategia de dezvoltare pe termen lung, care reglementează înființarea instituțiilor depozitelor fiscale și mai e timp până atunci, eu cred că trebuie să urmărim coerent și să aplicăm taxe vamale acolo unde trebuiesc pentru subansamble, pentru echipamente care se produc în țară și, respectiv, să le diminuăm acolo unde este vorba de materii prime. Evident că voi fi contrazis, dar aș veni cu o completare, acordurile internaționale la care suntem afiliați: la art.93 paragraf 3 din Tratatul de la Maastricht, modificat prin Tratatul de la Amsterdam, se specifică că se pot lua măsuri care au ca destinație remedierea unor grave perturbări ale economiei unui stat membru, ceea ce cred eu că suntem pe aproape.

Aș vrea să mai argumentez că și în 1912, prin Legea pentru încurajarea industriei naționale, prin noi înșine sau prin porțile deschise, ceea ce spun eu era stipulat, legiferat și se punea în aplicare.

Dacă nu cumva am greșit eu pe argumentația mea privind majorarea taxelor vamale, mai pot fi și alte direcții și domnul ministru ca specialist le poate prelua și poate să-mi susțină amendamentul. Eventual, din creditele neutilizate care ating 1,2 miliarde de dolari, spune ministrul Băsescu, și care se pot negocia pentru schimbarea destinației. Poate cele 7 mii de miliarde încă nerecuperate din eșaloanele de plată efectuate până la 31 martie anul 2000, poveste cunoscută, sau poate 60% din veniturile realizate în afacerile cu alcool ce se scurg în economia subterană și pentru care domnul ministru a primit din partea presei și specialiștilor câteva calificative nefavorabile. Dânsul a promis anul trecut, îmi aduc amine, că dorea să se lupte, să se ia la trântă cu dolarul, nu prea a reușit, de la 11-12 mii cât a fost validat prin Legea bugetului de stat, am ajuns la 20 de mii, dar poate o face acum, în condițiile în care eșalonările de 7 mii de miliarde nu sunt recuperate și, respectiv, așa cum am argumentat, venituri nefirești se scurg în afacerile de alcool.

Vă rog să supuneți la vot amendamentul pe care l-am propus.

Și, al doilea amendament, domnule președinte, dacă îmi permiteți, este vorba de introducerea unui alineat 5 care sună așa: "Sinteza cheltuielilor de capital efectuate de ordonatorii principali de credite, inclusiv din fondurile speciale, defalcate pe județe este prevăzută în anexele corespunzătoare". Este o preluare ad literam din art.2 din Legea nr.36 a bugetului de stat pe anul 1999 și nu înțeleg de ce nu se dorește a fi preluat și în proiectul de lege pe care îl discutăm, în condițiile în care ne dorim transparență, transparență mai mult de necesară atunci când discutăm de fondul special al drumurilor publice, conform Legii nr.118 la care domnul ministru Băsescu, anul trecut, ne-a garantat că va asigura transparență. Și am dori să știm, atunci când vom discuta Anexa nr.15, cum s-au încheiat repartițiile de venituri pe județe pe 1999 și mă refer și la Anexa nr.10 și, respectiv, Anexa nr.18, fondul special pentru sănătate publică, cu cheltuielile de capital de circa 1000 de miliarde, care în anumite județe, care sunt supuse unui flagel TBC fiind "fruntașe pe țară", din păcate, și respectiv au făcut ca România să ajungă pe primul loc în topul european al tuberculozei. Deci anumite sume nu primesc destinația necesară, dar, în schimb, cheltuielile de capital din acest fond merg pentru anumite investiții nefirești și care sunt dubioase. Iar cu referire la Anexa nr.18, fondul special de susținere a învățământului de stat, este adevărat că în acest an se aplică numai pentru cheltuielile de personal pentru învățământul preuniversitar, dar este bine să fie transparență, pentru că altfel, dacă transparență nu e, nimic nu e. Sper că și comisia să revină și să accepte acest amendament.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Nicolae Popa a cerut cuvântul și apoi domnul Gheorghe Ana.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Eu cred că cheia secretă a întregului buget pe anul 2000 se află la art.2 alin.4, unde sunt stabilite nivelul veniturilor, al cheltuielilor și deficitul bugetar.

Așa după cum știți și dumneavoastră la întâlnirea cu primul ministru, care a avut loc la Palatul Victoria cu liderii partidelor parlamentare, s-a discutat foarte mult pe marginea programului de reformă fiscală. Un program foarte mult comentat, unde majoritatea liderilor politici au solicitat modificarea acestuia și anume reducerea t.v.a.-ului la principalele produse alimentare de la 19 la 11%, așa cum a fost stabilit inițial. Nu s-a ținut cont de aceste cereri, programul de reformă fiscală a fost inclus în bugetul de stat pe anul 2000 și aș vrea să vă spun cu toată sinceritate că populația este cea care suportă cele mai grele lovituri în această perioadă; din cauza uniformizării acestui t.v.a. de la 11 la 19% la principalele produse alimentare, prețul acestora a crescut în numai 2 luni de zile cu 25%. Deci, vă dați seama cât are de suportat populația în momentul de față.

Nici structura veniturilor nu este mai fericită. Aș vrea să vă spun că analizând procentul dintre veniturile directe și veniturile indirecte, o să vedeți dumneavoastră un raport total nefavorabil populației. Veniturile indirecte care sunt susținute de populație prin taxa pe valoare adăugată, impozite, taxe și etc. reprezintă 88 de mii de miliarde din totalul de 111 mii de miliarde, iar impozitarea capitalului și a muncii, numai 19 mii de miliarde. Nu știu dacă în lume se mai întâlnește un asemenea buget. De aceea, eu am propus reducerea t.v.a.-ului la principalele produse alimentare de la 19 la 11% și aș ruga, domnule președinte, să supuneți votului.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul deputat Gheorghe Ana.

Domnul Gheorghe Ana (HD):

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Amendamentul la care mă refer acum și prin care îmi permit să vă rețin atenția nu se află înscris nici la amendamentele admise, nici la cele respinse și aici îmi îngădui să-l felicit pe domnul Dan Constantinescu, președintele comisiei, care în intervenția sa a făcut această mențiune că s-ar putea să ne întâlnim pe parcursul dezbaterilor cu amendamente care au fost omise. Este unul din amendamentele omise a se trece la respinse. (Gălăgie în sală.)

Domnul Vasile Lupu:

Vă rog, liniște în sală!

Stimați colegi, vă rog păstrați liniștea în sală.

Domnul Gheorghe Ana:

Amendamentul pe care vreau să vi-l supun atenției este deosebit de important. Și este important fiindcă el ține și de construcția bugetului și se referă îndeosebi la ceea ce ar face orice gospodar chiar dacă nu este un specialist în construcția bugetului. Adică orice gospodar pornește în noul an cu ceva cu care i-a rămas în anul precedent. Cu alte cuvinte, eu vă supun atenției dumneavoastră să luați în considerare că din economia reală, cunoscută, nu din cea necunoscută, din datele Ministerului Finanțelor, și acestea cunoscute, rezultă că trebuiau să fie încasate, mobilizate la bugetul statului, venituri din diverse surse în sumă de peste 74 de mii de miliarde de lei.

Cu alte cuvinte, observați domniile voastre că la bugetul statului, atât de subțire în anul precedent, n-au putut fi aduse aceste venituri, însă ele sunt în evidența Ministerului Finanțelor, în evidența statului român și ele trebuie aduse de la cei care le datorează. Cu alte cuvinte, aceste arierate nu sunt anulate, nu s-a procedat la o asanare financiară. Având în vedere procentul pe care îl raportează Ministerul Finanțelor că s-a realizat în ceea ce privește mobilizarea veniturilor la bugetul statului de peste 74%, eu am propus ca acest alineat 4 de la art.2 să aibă o cu totul altă configurație și anume să fie suplimentat atât în partea de venituri, cât și în partea de cheltuieli, cu suma de 50 de mii de miliarde de lei.

În aceste condiții, înseamnă că la venituri, având în vedere încasarea a circa 60% din aceste rămășițe de încasat, suma să se ridice la 161901,6 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 193468,6 miliarde lei, menținându-se deficitul stabilit și convenit cu FMI-ul de 31567 miliarde de lei. Acestea sunt argumentele pe care vi le supun atenției dumneavoastră și pe care îmi întemeiez acest amendament care vine să susțină, de altfel, și cererile de suplimentare la unele din capitolele foarte importante privind acțiunile social culturale și chiar economice ce urmează să le dezbatem în viitor.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Ultimul vorbitor domnul deputat Grigoraș.

Domnul Nicolai Grigoraș:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

La pct.5 din lista amendamentelor respinse figurează un amendament al grupurilor parlamentare ale PDSR de suplimentare a veniturilor cu 1000 de miliarde de lei față de proiect, respectiv, de la 111901,6 miliarde lei la 112901,6 miliarde de lei. La data propunerii amendamentului se indica drept sursă de susținere a acestei suplimentări veniturile din valorificarea activelor bancare de către AVAB. Sigur că pe parcurs, noi, grupurile parlamentare ale PDSR am identificat și alte surse care pot fi luate în considerare pentru această suplimentare, iată, ce a prezentat colegul meu anterior, acea propunere de a înregistra și rămășițele neîncasate din anul precedent, dar este și acea necorelare a veniturilor cu indicatorii prognozați, o parte din indicatorii prognozați pentru anul 2000, respectiv: creșterea produsului intern brut, inflația și deflatorul produsului intern brut, sunt excedentele bugetelor fondurilor speciale asupra cărora se poate discuta în ceea ce privește utilizarea lor, sunt veniturile rezultate din privatizare pe lângă cele din valorificarea activelor bancare, în legătură cu care se poate discuta atât în ceea ce privește fundamentarea acestora, cât și destinația lor.

Deci, v-aș ruga, domnule președinte, să supuneți la vot și acest amendament și, fiindcă sunt aici la microfon, în legătură cu art.2 alin.4, care cuprinde câteva date de sinteză, și în legătură cu celelalte articole care vor cuprinde, de asemenea, date de sinteză, v-aș ruga, domnule președinte, să facem mențiunea și să acceptăm aceeași practică ca și până acum, că ele vor fi aprobate de principiu, dar dacă urmare a unor modificări ulterioare cu discuțiile lor la anexe sau la alte articole vor interveni modificări, să putem să revenim asupra lor.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Domnul președinte Constantinescu cere cuvântul.

Vă rog.

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Voi încerca să susțin motivațiile comisiei legate de aceste amendamente care au fost prezentate în măsura în care, sigur, cam toate se referă la același alineat 4 de la art.2, mai puțin unul care prevede un alineat nou.

În ceea ce privește propunerea domnului deputat A.p.R., Nicolae Popa, lăsând la o parte conotațiile legate de o anumită atitudine sau opinie politică, trebuie să facem referire la art.4 pe care-l vom vota în această formă sau în altă formă, dar care prevede, cel puțin în proiect, faptul că încasarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și celorlalte venituri, se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Deci, această reducere a t.v.a.-ului de la 19 la 11%, nu ne pronunțăm aici, nu am fost chemați s-o facem dacă este oportună, cum poate fi ea acoperită sub raportul venituirilor, dar va produce efecte, va fi luată în calculul bugetului de stat în momentul în care va exista o reglementare în acest sens. Până atunci, noi ar trebui să respingem acest amendament întrucât nu există o legislație în vigoare pe această temă.

În ceea ce privește majorarea veniturilor bugetului, propusă de grupurile P.D.S.R., așa cum s-a spus la un moment dat, varianta suplimentării pe baza veniturilor provenite din privatizare, F.P.S., și din valorificarea activelor bancare de către agenția de specialitate, a fost respinsă, au renunțat chiar o parte din inițiatori, având în vedere că în cadrul comisiei, cu sprijinul tuturor colegilor, s-a formulat un asemenea text care privește destinația exactă a acestor venituri din privatizare și din valorificarea activelor bancare, acestea urmând a fi utilizate pentru diminuarea datoriei publice interne.

Sigur că veniturile din arierate pot constitui o sumă interesantă pentru suplimentarea bugetului în condițiile în care discutăm încă despre un buget de austeritate. S-au făcut însă în cadrul comisiei două observații: una, că aceste venituri reprezintă venituri cumulate sau aceste creanțe, să spunem, sunt creanțe cumulate nu numai aferente anului 1999, deci, care trebuie achitate în 2000, ci și din anii precedenți. Există un istoric al acestor creanțe, al încasării lor pe baza căruia Ministerul de Finanțe și-a fundamentat posibilitatea practică de a le recupera; a doua observație care s-a făcut este că o parte din aceste sume sunt cuprinse în mult discutata și disputata activitate de reeșalonare, motiv pentru care cel puțin din punct de vedere practic, o parte din acestea nu pot fi incluse. Sigur că decizia plenului Camerei este suverană, putem da sarcini mobilizatoare Ministerului Finanțelor, riscul este însă cel pe care-l cunoașteți, ca deplasându-ne într-un fond mult prea optimist la veniturile care pot fi obținute din aceste surse, să acoperim formal niște cheltuieli, pentru că vom da niște destinații acestor venituri suplimentare, iar în execuție să nu le putem acoperi în realitate.

În ceea ce privește propunerea domnului deputat Petre Naidin privind sporirea taxelor vamale, avem de-a face cu același text din art.4, care privește prevederile legale în vigoare în materie, nu avem la ora asta motive legale de a induce venituri suplimentare, ba mai mult, avem de-a face cu o reducere asupra taxei vamale de la 4 la 2% cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor.

În ceea ce privește sinteza cheltuielilor de capital efectuate de ordonatorii principali de credite, din anexele corespunzătoare, eu cred că avem aproape de-a face cu un exces de transparență, întrucât fișele de investiții, anexe la bugetul fiecărui ordonator principal de credite, pe care le avem fiecare dintre noi, care cuprind trei volume, cuprind la fiecare obiectiv de investiții nu numai județul, ci și sursele de finanțare, cât este de la bugetul de stat, cât este din cadrul fiecărui fond special. Cred că am reușit să parcurg toate aceste propuneri care au fost făcute. Evident că în asemenea circumstanțe nu există elemente care să determine o altă opinie a comisiei, motiv pentru care vă propunem menținerea textului adoptat în cadrul comisiei.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Și-a spus cuvântul comisia.

Domnul deputat Cristea Marin.

Domnul Marin Cristea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Îmi cer scuze, dar am fost cu mâna sus, însă a fost invitat domnul președine al comisiei. Am totuși rugămintea să-mi îngăduiți să prezint amendamentul care-l am în vedere, care a fost prezentat și comisiilor din care fac parte, respins, și comisiilor de buget-finanțe, respins. Este vorba tot de art.2 alin.4 al proiectului de lege. Propunerea mea constă, de fapt, sau are ca suport, creșterea veniturilor la buget ca urmare, să zic, a creșterii nivelului produsului intern brut, nu cu 1,3%, ci cu minimum 3,5%, și ca o consecință, creșterea veniturilor de la 111.901,6 miliarde, cu 2.269 de miliarde, respectiv, la 114.160,6 miliarde, și a cheltuielilor, cu aceeași sumă, la care să se adauge creșterea deficitului bugetar în limita tot a 3%, dar corespunzător creșterii acestui produs intern brut cu minimum 3,5%. Această creștere a nivelurilor de cheltuieli cu circa 2.898 de miliarde din creșterea de venituri și din creșterea deficitului în limita a 3%, am urmărit a rezolva câteva lucruri de excepție, după părerea mea, în care România este situată la această oră.

Am propus ca din aceste 2.898 de miliarde să acodăm cel puțin 629 de miliarde pentru consolidări de locuințe, consolidări de clădiri sociale și de sănătate, pentru consolidarea versanților împotriva alunecărilor de teren și, mai nou, pentru stoparea sau limitarea efectelor inundațiilor, blocarea lor. Aceasta este o destinație.

A doua destinație, de circa 650 de miliarde, pentru locuințe.

A treia destinație tot pentru investiții în transferuri, la anexa 5, pentru echilibrarea bugetelor locale cu circa 893,5 miliarde și 724,5 miliarde pentru completarea anexei 6, respectiv la unitățile administrativ-teritoriale, în vederea creșterii subvenției energiei termice pentru populație. Propunerea aceasta nu are în vedere lucruri, să zic, deosebit de noi pentru a crea acest plus de producție, decât trei lucruri și, bineînțeles, Ministerul Finanțelor și ministerele pot să găsească și alte soluții, reactivând legea întreprinderilor mici și mijlocii, reactivând Legea stimulării investițiilor directe de capital. Anulând Ordonanța 127/1999, se stimulează procesul investițional, se stimulează producția, se realizează această creștere de produs intern brut și de venituri.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Stimați colegi,

Domnul președinte Dan Constantinescu răspunde și trecem la vot.

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Fără îndoială că, începând cu sfârșitul intervenției domnului deputat, avem și noi aceeași opinie că multe capitole de cheltuieli, multe sectoare ale economiei societății românești au nevoie de repartizări suplimentare, unele chiar mult peste cât avem posibilitatea să le repartizăm prin acest buget.

În ceea ce privește însă sumele aferente veniturilor, așa cum am spus, și n-am să accentuez, fundamentarea acestor venituri s-a făcut pe baza legislației în vigoare specifică fiecărei categorii de venit. În asemenea circumstanțe, majorarea nivelului veniturilor pe baza propunerii domnului deputat, legată de fundamentarea pe o creștere economică de 3,5% față de creșterea economică pe care Guvernul o estimează la 1,3%, reflectă aceeași diferență între dorință și putință la care noi nu putem subscrie întrucât nu avem elemente care să susțină.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Domnul Popa.

Domnul Nicolae Popa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am revenit la microfon pentru că într-un fel am fost acuzat de domnul deputat Constantinescu, pe care îl respect și îl apreciez de altminteri, că amendamentul meu ar avea anumite conotații politice. Și nu este adevărat. Eu aș vrea să vă informez pe dumneavoastră, dacă tot vrem să armonizăm legislația românească cu cea europeană și să intrăm în marea familie a Europei și să vedem și ce fac alții; vreau să vă spun că taxa pe valoarea adăugată la principalele produse alimentare nu este mai mare de 5 sau 6%; deci, acesta este t.v.a.-ul aferent acestor produse alimentare, iar la noi crește la 19%. Nu este nici un fel de conotație politică, pentru că cetățenii trăiesc o realitate dramatică, se confruntă cu probleme foarte grave, mai ales ținând cont și de scumpirile care vor avea loc: t.v.a.-ul reintrodus de 19% la combustibil, la energia termică, energia electrică și gaze naturale. Deci, atunci când oamenii își dau foc sau mor din disperare sau se sinucid, eu cred că trebuie să ținem cont de treaba aceasta și să le mai alinăm puțin durerile acestea.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul președinte Dan Constantinescu.

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimate coleg,

Eu n-am folosit într-un sens peiorativ cuvântele "determinare politică". Ne place sau nu ne place, însăși prezența noastră în această sală are o determinare politică. Suntem aici pentru că am făcut și pentru că dorim să facem politică. Iar faptul că opinăm pentru anumite...

Domnul Vasile Lupu:

Și scaunele goale, domnule președinte, tot conotație politică au.

Domnul Dan Constantinescu:

Faptul că opinăm pentru o anumită structură a veniturilor pe un anumit procent al taxei pe valoarea adăugată reprezintă o conotație politică. Nu-i nimic jignitor în asta și nu văd de ce ne-am supăra. Eu m-am referit doar la art.4 care se referă la faptul că încasarea acestor impozite, stabilirea acestor impozite în acest moment se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în România, deci nu în Uniunea Europeană, nu în altă țară și nu în România de peste șase luni. Când vom avea altă lege privind t.v.a.-ul, fără îndoială că Ministerul Finanțelor...există un articol, de altfel, în orice lege, va introduce modificările necesare sau corespunzătoare în Legea bugetului de stat.

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Putem trece la vot.

Suntem la art.2. Începem cu textele comisiei. Unde nu trece textul comisiei, supunem votului dumneavoastră amendamentele respinse.

Alin.1, varianta comisiei.

Cine este pentru? Majoritate clară.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? 30 de abțineri.

Textul a fost votat.

Alin.2. Tot varianta comisiei. Textul inițial susținut de comisie.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? 10 abțineri.

Votat.

Alin.3. Textul inițiatorului, susținut de comisie.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abțineri? 15 abțineri.

Votat.

Alin.4. (Domnul deputat Ana Gheorghe dorește să ia cuvântul)

Suntem în timpul votului, domnule deputat.

Domnul Ana Gheorghe (din sală):

Suntem înainte de vot.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă rog.

Domnul Ana Gheorghe(HD):

Domnule președinte,

Eiu v-aș ruga să supuneți amendamentele la vot în ordinea în care au fost făcute ele, iar alin.4 v-aș ruga, așa cum s-a sugerat, să-l supuneți spre vot în principiui, așa cum am procedat în fiecare an la votarea Legii bugetului de stat. Adică, cifrele, sumele din cuprinsul său să nu aibă un caracter definitiv.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat, cu partea a doua a intervenției dumneavoastră, sunt de acord. Dăm un vot de principiu, dar nu putem începe cu amendamentele respinse, ci cu textul comisiei. Dacă textul comisiei nu trece, sau textul susținut de comisie nu trece, atunci intrăm pe amendamente în ordinea în care au fost prezentate. Deci, domnule președinte al comisiei, sunteți de acord să dăm un vot de principiu asupra alin.4. Inițiatorul, de asemenea. Evident, asupra valorilor.

Alin.4, textul inițiatorului, susținut de comisie.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? 14 abțineri.

Textul a fost votat.

Art.2 integral.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? 27 de abțineri.

Art.2 a fost votat.

Doamnelor și domnilor,

Trecem la Cap.II, intitulat "Structura și regimul veniturilor bugetare".

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Votat.

Art.3. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? 15 abțineri.

Votat.

Art.4. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri.

Votat.

Art.5. Poftiți, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Marin:

Mulțumesc, domnule președinte.

La poziția 7 de la "amendamente respinse" este o propunere din partea Comisiei pentru industrii și din partea colegilor mei, domnii deputați Dan Ioan Popescu și Alexandru Stănescu, care propun introducerea, după art.4, a unui art.nou, art.5, care cuprinde două alineate. La primul alineat, se prevede ca odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei Legi a bugetului pe anul 2000, calculul profitului impozabil, acestuia să i se aplice o reducere cu 50% a impozitului pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor încasate în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie și din prestări de servicii internaționale, în volumul total al veniturilor.

Această prevedere are rolul de a stimula exportul, având în vedere că declarațiile și ultimele realizări pe anul în curs arată o creștere a exportului. Cred că un astfel de amendament va putea să aducă un plus în ceea ce privește creșterea acestora.

La alin.2, se propune ca să se aplice din nou prevederile facilităților fiscale care erau prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/1997 privind stimularea investițiilor directe și, de asemenea, prevederile prevăzute în Legea nr.214/1998, referitoare la amortizarea accelerată. Cred că reintroducerea acestor acte va face ca investițiile în România să crească, chiar dacă în motivația respingerii se are în vedere o influență nefavorabilă asupra veniturilor bugetului, estimată la 6.494 de miliarde de lei. Dacă ne gândim numai la această influență negativă și nu luăm în calcul și efectele benefice ale stimulării investițiilor, putem să propunem respingerea. Dar, dacă ne uităm la evoluția investițiilor, cel puțin investițiilor străine, putem constata că, de la circa 400 de milioane de dolari investiții străine, în 1997, s-a ajuns la 260 de milioane de dolari investiții străine, în 1999, iar în primele două luni ale acestui an am ajuns la 23 milioane de dolari investiții. Dacă facem analizarea pentru anul 2000, putem să ne așteptăm la 190 de milioane de dolari pentru anul 2000. Deci, fără niște stimulente, mergem cu investiții din ce în ce mai mici.

Dacă luăm totalul investițiilor, de exemplu, 1999 la 1998, se constată o cădere de 10-15%, iar dacă ne uităm la investițiile proprietate de stat, căderea este de 24 până la 40% pe trimestre. De aceea, eu consider că aici ar trebui să avem în vedere experiența și rezultatele din anii precedenți, să ne gândim și la buget dar să ne gândim că fără investiții directe nu vom putea să obținem o creștere economică pe care ne-o dorim.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Putem trece la vot. S-a propus un text nou, din două alineate. Ar fi art.41, prin numerotare, ar deveni art.5. Comisia a respins aceste texte. Le supunem la vot.

Alin.1. Cine este pentru?

Stimați colegi,

Sunt nelămuriri în privința votului. Pct.7 din raport de la "amendamente respinse". S-a propus introducerea după art.4 a unui articol nou, art.5, sau 41, care prin numerotare va deveni art.5. Comisia a respins această propunere.

Supun votului dumneavoastră alin.1.

Cine este pentru? 15 voturi pentru. Insuficient.

Alin.2. Voturi pentru? 18 voturi pentru. Insuficient.

Trecem la art.5. Textul inițiatorului susținut de comisie.

Dacă sunt comentarii. Nu sunt.

Voturi pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri.

Text votat.

Art.6. Varianta din raport.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri? 6 abțineri.

Text votat.

Art.7. Comentarii, obiecțiuni, la varianta comisiei?

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Voci din sală:

Ce am votat?

Domnul Vasile Lupu:

Fără cifră, numai textul. Deci, textul de la art.7, varianta din raport. Cifrele sunt după textul inițiatorului. Corect?

Da. Deci, corelările se fac la urmă, dacă nu avem modificări. De acord comisia, nu? Da.

Trecem la art.8 alin.1, pagina 3 din raport, pct.4.

Sunt comentarii? Domnul deputat Corâci.

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Nu este pagina 3, este pagina 5. V-am spus că aici este greșeala pe care au confirmat-o colegii din comisie. Deci, varianta comisiei este cea din pagina 5 din raport, pct.12. Aceea a fost aprobată de Comisia pentru buget-finanțe.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Supun votului varianta comisiei.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Deci 3 voturi împotrivă și 4 abțineri.

Am votat fără cifre, numai textul. Textul de la art. 7, varianta din raport. Cifrele sunt după textul inițiatorului. Corect?

O voce din partea stângă a sălii:

E corelat cu alin. 4 de la art.2.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Deci, corelările se fac la urmă, dacă nu avem modificări. De acord comisia, nu?

Trecem la art. 8 alin. 1, pag. 3 din raport, pct. 4.

Sunt comentarii?

Domnul deputat Corâci.

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Nu este pag. 3, este pagina... – v-am spus că aici este greșeala pe care au confirmat-o colegii din comisie. Deci, varianta comisiei este cea din pagina 5 din raport...

Domnul Vasile Lupu:

Punctul?

Domnul Ioan Cezar Corâci:

...punctul 12. Aceea a fost aprobată de Comisia pentru buget, finanțe.

Domnul Vasile Lupu:

Supun votului varianta comisiei.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Votat.

Alineatul 2 de la art. 8. Domnul deputat Radu Gheciu.

Domnul Sever Cristian Radu Gheciu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu nu am avut amendament și nu am, bineînțeles, este, însă, o chestiune de redactare, de claritate. Și îl rog pe domnul președinte și, evident, domnul ministru și comisia, dacă au bunăvoința să se aplece puțin asupra lecturii paralele pe care o voi face.

Există o variantă a comisiei, care este motivată așa: "pentru o mai bună redactare a textului". Or, de fapt, nu este o mai bună redactare a textului, este o inversare de sens și cred că este important, nu atât pentru mine, cât pentru cei care vor aplica legea, să știe exact care a fost intenția legiuitorului, fiindcă aici este vorba, la art. 8 alin.2, despre destinația soldurilor anuale. Textul inițiatorului spune, în esență, așa: "Soldurile anuale se varsă integral la bugetul de stat sau la bugetele locale, indiferent dacă legea prevede altfel". Deci, nu acceptă nici o excepție.

Formularea comisiei spune la fel: "se varsă la bugete, dacă legea nu prevede altfel". Deci, deschide poarta excepțiilor. Mie, ca netehnician și de aceea eu nu iau cuvântul la aceste chestiuni, nu pot să mă pronunț, dar este important pentru dumneavoastră să știți ce vreți. Nu vreți nici o excepție? Sau, dacă legea permite altfel, deschideți poarta excepțiilor? Aceasta trebuie lămurit.

Domnul Vasile Lupu:

Comisia? Poftiți, domnule deputat.

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Domnule președinte,

Sunt mai multe amendamente acolo: unul admis și trei respinse.

Din punctul nostru de vedere, al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport de la Cameră, varianta comisiei este acoperitoare. Deci, include și ce am propus noi.

Dar din punctul meu de vedere cred că acest alineat trebuie eliminat total, pentru că este un mod, hai să spun așa, de a confisca veniturile unor instituții care se străduiesc să le aducă, deci le confisc, așa cum se făcea și în sistemul socialist, înainte de 1989, în timp ce la art. 65, dacă vă uitați, este complet neechitabil, se spune că: "Obligațiile de plată datorate și neachitate până la 30 noiembrie 1999 de către instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, către diverși furnizori și așa mai departe se sting la nivelul sumelor datorate de către aceștia la bugetul de stat, în limitele maxime prevăzute la anexa nr. 22". Deci, mi se pare complet neechitabil. Va să zică, aceia care se străduiesc și au venituri, să nu poată să le folosească, să le confisc, iar pe aceia care nici nu-și plătesc măcar obligațiile îi iert de datorii. Deci, haideți să ne gândim bine cu toții aici, pentru că eu cred că acest alineat trebuie exclus din Legea bugetului. Nu se poate ca de la cei care fac ceva, se străduiesc să facă venituri suplimentare să le iau, iar la cei care nu-și plătesc datoriile să-i iert! Mi se pare absolut complet neechitabil!

Ca urmare, v-aș ruga să fiți de acord cu unul dintre amendamentele respinse, propuse și de domnul Cazan și de Comisia pentru politică economică, să fie eliminat acest alineat. Repet, chiar dacă vă plictisesc, pentru că este complet neechitabil acest alineat, în concordanță cu prevederile art. 65.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul senator Csapo.

Domnul Csapo Iosif:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Sunt autorul amendamentului acceptat de comisie. Motivația amendamentului, teza generală pentru art. 8 alin. 2 este că soldurile anuale se varsă integral la bugetul de stat.

Dar sunt anumite reglementări legale care permit anumitor instituții bugetare de a reține o anumită parte a veniturilor extrabugetare, respectiv a soldurilor anuale, din sumele realizate.

De aceea, am propus și s-a acceptat această modificare, că soldurile anuale sunt vărsate la bugetul statului, dacă legea nu prevede altfel.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Petre Naidin, domnul Cristea Marin și apoi domnul Ana Gheorghe.

Domnul Petre Naidin:

Domnule președinte,

Observați că la pct. 10, la amendamente respinse, am avut și eu o intervenție, mi s-a părut firească, în sensul ca ceea ce instituțiile publice, cu greu, în regim extrabugetar reușesc să agonisească, ca un bun gospodar, să fie preluat, prin ceea ce ni s-a propus, să fie preluat la buget și, în al doilea rând, să nu existe posibilitatea de reportare cu aceeași destinație în anul care urmează.

Inspirația mea a fost după construcția Legii nr. 36/1999 a bugetului de stat, acolo unde Ministerului Justiției, Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Externe, Oficiului pentru protecția consumatorilor, Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, altor componente ale forțelor armate li s-au asigurat venituri exrabugetare, le-au folosit și, cred eu, cu bune rezultate, astfel încât au ieșit oarecum cu fața curată din trecutul an bugetar 1999.

Vă rog, comisia și plenul să-l accepte și să-l supuneți votului.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Marin Cristea.

Domnul Marin Cristea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Propunerea mea a fost, ca și a altora, de a se elimina integral art. 8, la care ne referim, și dacă ne referim la alin. 2, cred că este o măsură greșită și încurajatoare pentru cei ce nu se preocupă să-și creeze surse pentru dezvoltare.

Nu trebuie luată o măsură solomonică, de a împărți munca altora la cei ce nu vor să se preocupe. Acesta este un punct de vedere și susțin ceea ce v-am propus și eu dumneavoastră.

Al doilea. Eu vreau, totuși, să reflectați. Nu îndrăznesc să vă fac propunerea să ne uităm atent, încă o dată, la alin. 1. dar, oameni buni, între altele, la alin. 1 se propune menținerea valabilității ordonanței acestea 217.

Și vreau să spun că în art. IV al acestei ordonanțe se prevede următorul lucru: de fapt, eliminarea oricărui stimulent pentru construcția de locuințe pentru cei ce n-au nici locuințe și nici suficiente resurse. Cu alte cuvinte, se blochează total dezvoltarea construcției de locuințe.

Vă mulțumesc și vă rog să reflectați.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Ana Gheorghe.

Domnul Ana Gheorghe (Hd):

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Evident că și aceste venituri extrabugetare, ca și fondurile speciale reprezintă, în fapt, ceea ce putem numi "cancer bugetar", fiindcă se încalcă unul din principiile bugetare, și anume principiul universalității. Acest principiu consacră faptul că toate veniturile și toate cheltuielile se înscriu distinct în bugetul de stat. Cu alte cuvinte, observați dumneavoastră că operăm, în baza unor legi, evident, cu venituri extrabugetare, fie că sunt venituri realizate în cadrul instituțiilor statului, fie cu altfel de venituri, pe care le definim în cadrul fondurilor speciale.

Aceste venituri realizate, însă, în cadrul instituțiilor publice sunt rezultate din nevoia de autofinanțare. Și dacă ne gândim la instituirea taxelor în sistemul și subsistemele învățământului public, taxe pe care tot noi le-am instituit prin lege, cu scopul de a acoperi o parte din trebuințele, mai ales de natură materială, ale acestor instituții, mă întreb, cum este posibil să formulăm cu atâta brutalitate în Legea bugetului de stat această prevedere, că soldurile, deci excedentele eventuale, se preiau la bugetul statului? În loc ca aceste solduri să se reporteze și să fie utilizate în exercițiul financiar următor, pentru aceleași scopuri în care au fost constituite. Și cred că acesta este termenul cel mai valabil pe care îl putem motiva.

Pe de altă parte, stimați colegi, dacă acceptăm textul pe care îl avem în față, vă învederez că orice instituție publică, indiferent că este grădiniță sau că este universitate, se va grăbi, în luna noiembrie și în luna decembrie, să facă cheltuieli, chiar de natură neeconomicoasă, numai pentru a nu rămâne cu un sold neconsumat la sfârșitul anului.

Și atunci, se pune problema: dacă inhibăm sau, dimpotrivă, relaxăm aceste instituții ale statului în a-și mobiliza, din diverse surse, legale, evident, mijloacele financiare ce le sunt trebuincioase? Și eu cred că putem răspunde afirmativ la această întrebare. Dar putem răspunde afirmativ, în condițiile în care sunteți de acord că întreg alin. 2 de la art. 8 este necesar să fie eliminat.

Distinsul nostru coleg, domnul senator Csapo, într-adevăr, în comisie a adus acest amendament, dar, dacă vă uitați cu atenție, nu are relevanță, "dacă legea nu prevede altfel". Dacă legea prevede că soldul neutilizat la 31 decembrie se varsă la bugetul statului, nu putem să facem altfel. Și atunci, nu are rost acest alineat, în totalitatea sa. De aceea, vă propun să fiți de acord să-l eliminăm.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Cazan.

Domnul Gheorghe Romeo Leonard Cazan:

Domnule președinte,

Eu vreau să fac un apel la domnul ministru al finanțelor să înțeleagă că orice conducător de instituție publică, în momentul în care va avea un excedent, îl va folosi la sfârșit de an, în ultima lună, indiferent pe ce. Teoretic, îl aprob complet pe domnul profesor Ana, are dreptate, aceste fonduri trebuie ordonate. Până când le vom ordona, inclusiv fondurile speciale, asupra cărora am primit informații că cel puțin până în luna noiembrie anul acesta nu se pot reduce, vă propun să eliminăm acest alin. 2, mai ales pentru faptul că acești bani nu vor ajunge niciodată la buget, ci se vor cheltui oneros.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Părerea comisiei, părerea inițiatorului? Domnul ministru Remeș.

Domnul Traian Decebal Remeș:

Domnilor colegi, privind primul alineat, la care propunerea domnului deputat Leonard Cazan a fost să fie eliminat, este de subliniat următorul lucru: conform reglementărilor legale din 1994, veniturile de această natură și profitul obținut din activități economice de către diversele instituții nu erau impozitate.

Prin Ordonanța nr. 217/1999 privind impozitul pe profit noi am prevăzut impozitarea profitului realizat din aceste activități. Ne-am lovit de o situație deosebit de dificilă în ce privește instituțiile care au aceste activități și ar trebui să evidențieze activitatea, și de dificultatea noastră, ca minister al finanțelor, de a controla și gestiona acest, oricum, mic, ca și venit, impozit. Ca atare, alin. 1 l-am introdus noi pentru a corecta ceva făcut tot de noi și lăsăm activitatea neimpozitată, ca și profit.

V-aș ruga să-i înțelegeți pe toți și pe autorul amendamentului că este în favoarea instituțiilor respective. Nu știu cât, dar le lăsăm un ban acolo.

În ce privește alin. 2, este adevărat, forma pe care noi am scris-o în proiectul de buget și cu care bugetul a venit de la Guvern la Parlament este foarte dură. Orice sold provenind din asemenea activități noi am propus să treacă la bugetul de stat sau bugetul local, în funcție de subordonarea instituției.

Dezbaterile din comisie au venit din nou, așa cum este și alin. 1, în sprijinul acestor instituții, în ideea de a le încuraja. Și ați spus că acolo unde legea permite păstrarea soldurilor - acesta este amendamentul domnului senator Csapo - soldurile să rămână la dispoziția acelora care realizează venituri. Dar am spus numai acolo.

Și, ca și Minister al Finanțelor, susținem varianta pe care comisia a aprobat-o urmare a amendamentului domnului senator Csapo și pentru a-i determina pe conducătorii acelor instituții publice care au asemenea venituri să nu apeleze ca primă sursă la bugetul de stat sau bugetul local, atâta timp cât au, totuși, niște venituri. Pentru că, iertați-mă, dacă mergeți pe ideea să-și păstreze soldul, că îl va folosi el în anii viitori sau în posteritate, și a cere bugetului de stat sau bugetului local să-i alimenteze pentru anumite nevoi contul, propuneți, domnilor, o impozitare, pentru că și bugetul de stat și bugetul local numai din impozite și taxe pot să-și creeze surse. Și atunci este nedrept să îndemnați la impozit, la taxă, pentru a-i putea pune la dispoziție bani, iar acela care cere să rămână cu bani în sold.

Ca atare, v-aș ruga, la acest articol, să înțelegeți că ne-am corectat nu o greșeală, un plus de exigență, prin alin. 1, lăsând banii instituțiilor, și în alin. 2, la propunerea făcută de domnul senator Csapo, din nou, Ministerul Finanțelor, în forma în care e, acceptă o variantă mult mai favorabilă instituțiilor, decât a fost varianta noastră inițială.

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Ca atare, stimați colegi, începem cu textul comisiei, amendat de domnul senator Csapo, susținut și de inițiator, și dacă nu trece, revenim la celelalte amendamente.

Domnul Ana Gheorghe (Hd) (din sală):

Sunt amendamente de eliminare, care se pun întâi în discuție!

Domnul Vasile Lupu:

Avem și un amendament de eliminare pentru alin. 2. Alin. 1 s-a votat.

Suntem la propunerea de eliminare a alin. 2.

Supun votului dumneavoastră eliminarea alin. 2.

Cine este pentru? 39 de voturi pentru, insuficient.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră acum varianta susținută de inițiator și de comisie.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? 17 abțineri.

Alineatul 2 a fost votat.

Articolul 8, integral.

Stimați colegi,

Articolul 8 mai are un alineat, din eroare a fost trecut la amendamente respinse, dar s-a făcut precizarea că l-a admis comisia și-l susține și inițiatorul. Autorul, domnul deputat Petre Naidin.

Deci, alin.3 nou și urmează 4 nou.

Articolul 8 alineat 3, nou.

Mai avem un singur alineat. Domnul ministru spune de două alineate.

Stimați colegi,

Este în discuție punctul 12 din raport, amendamentul domnului Naidin, ca alineat nou la art. 8. Și comisia l-a admis? Da.

Îl supun votului.

Cine este pentru? Majoritate clară.

Împotrivă?

Stimați colegi,

Inițiatorul și comisia vorbesc pe limbi diferite. A fost o neînțelegere aici.

Domnule ministru, vă rog să precizați punctul dumneavoastră de vedere de la microfon, și reprezentantul comisiei, dacă nu este președintele cel care reprezintă punctul de vedere al comisiei, să-și spună punctul de vedere. comisia nu a acceptat acest amendament.

Da, vă rog, domnule ministru.

Domnul Decebal Traian Remeș:

Domnilor președinți de ședință,

Domnilor colegi,

Aici, la art. 8 avem mai multe alineate noi: 3, 4, zis nou, și art. 8 alineat nou, fără număr.

Eu vreau să știm exact unde suntem, a cui este amendamentul și cine îl susține. Noi nu putem acum să spunem: așa ne sunt actele, așa le-a făcut comisia. Îl avem la pagina 5, la Anexa nr.2 A, la amendamente respinse.

Ca atare, când se cere un vot sălii pe varianta inițiatorului și a comisiei, acel vot se cere pe Anexa nr. 1. Când vorbim de Anexa nr.2 A, sunt amendamente pe care le-a respins Comisia pentru buget, finanțe de la Senat și Camera Deputaților, și când vorbim de Anexa nr.2 B sunt amendamente respinse în comisiile de specialitate, care au dat avize. Ca atare, lucrurile trebuie așa să se prezinte.

Dacă la art. 8, la care am votat două alineate, mai avem ceva de adăugat și susține cineva unul sau altul dintre amendamente respinse, le discutăm caz cu caz.

Voci din sală:

Și ce am votat, până la urmă?

Domnul Traian Decebal Remeș:

Păi, n-am votat nimic. Am votat un art.8 nou, dar nu știu care dintre ele... Nu am votat, am început o procedură de vot.

Are domnul Naidin unul aici, am spus conducerii ședinței că, din punct de vedere cifric, e pe pag. 4, ultimul amendament, nu s-a discutat. Nu știu care din amendamentele de la art. 8 nou am votat aici.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Naidin are cuvântul și, apoi, domnul Corâci.

Domnul Petre Naidin:

Domnule președinte,

La art. 8, eu am dorit să introduc două alineate: 3 și 4. Alin. 3, care se află la nr. crt. 11, a fost respins, o să încerc să mi-l susțin în plen, dar, cred eu, că fără prea mare succes.

La nr. crt. 12 din Anexa 2, alin. 4 al art. 8 a primit în comisiile de specialitate reunite 13 voturi pentru, 10 contra și 1 vot de abținere. Dumneavoastră l-ați supus votului și, cu largă majoritate, cu toții am observat, el a trecut.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Corâci.

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Ca să fiu cinstit, nu înțeleg nedumerirea domnului ministru, pentru că eu cred că lucrurile au fost foarte clare și vreau să le mai precizem o dată. Vă reamintesc, domnule președinte de ședință, că la începutul dezbaterilor am sesizat că în acest raport există greșeli și am cerut ca dumneavoastră să cereți comisiei să le repare. Deci, lucruri care sunt în discordanță, ca să nu folosesc alți termeni, cu procesul verbal al ședinței comisiei.

Și v-am atenționat asupra faptului că în raport apare, la amendamente respinse, la pag. 5 poz. 12, un amendament care a fost votat cu 13 la 10. Acesta a fost votul în comisie. Deci, comisia și-a însușit acest amendament.

L-am rugat ca, de la început, atunci când s-au cerut precizări de la domnul ministru și de la președintele comisiei, după dezbaterile generale, aceștia să confirme acest lucru. Domnul Dan Constantinescu, care a condus acea dezbatere, a confirmat faptul că comisia a admis acest amendament și și-a cerut scuze pentru greșeala ca să fie trecut în raport la poziția "respins" (lucru care este confirmat și de stenograma de ședință, de altfel, nu aveți decât să-l verificați, dacă, cumva, cineva nu crede acest lucru).

Și acesta este motivul pentru care, conform regulamentului, v-am solicitat să supuneți la vot, întâi, varianta comisiei, care este acest amendament aprobat. Toate celelalte amendamente: pct. 3 nou, punctul nu știu care, respinse, conform regulamentului, trebuie supuse la vot ulterior.

Deci, de la comisie, acest alineat a plecat cu 3 subpuncte. În acest moment, dumneavoastră trebuia să supuneți la vot –și ați făcut-o – pct. 3, care întâmplător a fost amendamentul domnului Naidin, dar care, în acest moment, este punctul de vedere al Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Parlamentului României, nu mai este amendamentul domnului deputat Naidin. Urmând ca, după aceea, să discutați punctele respinse.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul senator Csapo.

Domnul Iosif Csapo:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Ca membru al comisiei de la Senat, mă simt obligat să mă refer la situația alin. 3 și 4 noi de la art. 8. Alin. 3 nou a fost respins de comisie. Alin. 4 nou a fost amplu discutat, în prima fază a fost solicitată respingerea amendamentului.

Domnul deputat Matis a propus ca prima teză din alin. 4 nou, care se referă la Legea nr. 133/1999 art. 22 și 25, să rămână, dar ultima teză, care se referă la Ordonanța de urgență nr. 92/1997, la Legea nr. 241/1998 și la Legea nr. 127/1999 să nu apară. Pe baza discuțiilor aprinse, s-a dat un vot, care a avut următorul rezultat: 13 pentru, 10 împotrivă, 1 abținere.

Însă, acest vot s-a dat pe cele două propuneri: prima propunere, a domnului deputat Pantiș, să rămână prima parte a textului; iar a doua propunere era să rămână și a doua parte, care se referă la ordonanțele despre care am vorbit. Când am discutat, la finalul dezbaterilor din comisiile de specialitate, am stabilit că dacă sunt neînțelegeri cu privire la voturile acordate asupra anumitor amendamente, atunci, plenul este abilitat de a decide asupra amendamentului respectiv. Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Vasile Lupu:

Vreau să știu cine vorbește în numele comisiei? Domnul Morariu.

Domnul Teodor Gheorghe Morariu:

Aș vrea să clarificăm cum s-au întâmplat lucrurile în comisie. Într-adevăr, pe fond, acest amendament a fost aprobat de comisie cu 13-10-1. Dar, ca formă, nu este aplicabilă această prevedere amendamentului, pentru că se face referire la o lege abrogată sau la 2 articole care sunt abrogate.

S-a cerut, în comisie, să se reformuleze acest amendament, lucru care nu s-a făcut, și, din această cauză, el apare la amendamente respinse, pentru că nu îndeplinește condițiile formale pentru a fi aprobat. Dar, pe fond, într-adevăr, votul a fost pentru la acest amendament.

Și, atunci, este bine ca cei care au propus amendamentul să reformuleze textul și să-l supunem votului sălii. Și ieșim din acest impas.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Cezar Corâci.

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Îmi pare rău, dar nu-mi însușesc punctul de vedere al colegului, discuția a existat, dar în comisie s-a dat un vot, care nu a fost un vot de principiu. S-a dat vot pentru acest amendament. Eu am intervenit ulterior, spunând că eu aș fi dorit să reformulez, dar votul fusese dat.

Dar, în orice caz, dacă problema este numai una de conținut juridic, este foarte ușor de schimbat amendamentul. Și vă citesc o variantă, să spunem, juridic, cu același conținut (care a fost aprobat de comisie, deci nu cred că este cazul să rediscutăm o altă formă, dar...) Domnule Morariu, vă rog să ascultați, dacă forma vi se pare corectă juridic!

"De la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, se elimină din art. 37 al Ordonanței de urgență nr. 17/2000 sintagma: "Art. 22 și 25 din Legea nr. 133/1990 și art. 13 lit. a) și b) din Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe, aprobată și modificată prin Legea nr. 241/1998 și modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/1999". Deci, conținutul este exact același, este o reformulare: în loc să abrogăm o ordonanță care, așa..., abrogăm, din ordonanță, exact acele puncte care suspendau facilități.

Dar, încă o dată, vreau să vă reamintesc că discuția de la sfârșit nu putea avea loc, nu ne puteam întoarce la un vot care s-a petrecut cu multe zile înainte și a fost consemnat în procesul verbal, și care nu a fost un vot de principiu, a fost votul pentru amendamentul discutat anterior.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul ministru Remeș.

Domnul Traian Decebal Remeș:

Domnilor președinți și domnilor colegi,

Acest amendament a trezit patimi interesate în comisie, am atras atenția, recunoscându-mi slaba mea pricepere pe linie juridică, să fie consultați cunoscători în domeniu, dacă prin acest amendament putem aduce morții de la groapă?! Pentru că, așa cum sună el – și acesta e singurul care a fost prezentat – se reînvie articole abrogate expres!

Nu s-a dat un răspuns acestei chestiuni, s-au luat angajamente patriotice de unii dintre cei interesați că Vor găsi o formulare. N-au găsit-o nici până astăzi!

Iar dacă ceea ce propune aici domnul Cezar Corâci, dintr-o dorință prea fățișă să atingă un anume scop, ar fi aprobat, rogu-vă să ne întoarcem la recalcularea veniturilor bugetului de stat. Noi am prezentat calcule și am dat comisiei fundamentarea veniturilor pe legi existente, nu viitoare. Un amendament, care, în substanță, ar fi ceea ce propune astăzi și aici domnul Cezar Corâci, ne întoarce înapoi la recalcularea veniturilor: le vom diminua și vom diminua cheltuielile pentru unele dintre destinații sau vom majora deficitul.

Pe de altă parte, domnilor colegi, se propune aici și o problemă de moralitate. Nici unii dintre susținătorii acestor amendamente nu sunt potrivnici aplicării modificărilor în fiscalitate, valabile pentru întreaga Românie de la 1 ianuarie. Iau tot de acolo, pentru că e bun! Însă, vor și frișcă peste prăjitura pe care am dat-o noi prin modificările fiscale!

Aceasta înseamnă, și închei, reducerea veniturilor și reducerea corespunzătoare a cheltuielilor. Și tare mi-e frică că vom ajunge, din nou, la destinații foarte sensibile: învățământ, sănătate și ce mai doriți dumneavoastră!

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Corâci, un drept la replică.

Domnul Ioan Cezar Corâci:

Există replică la citarea numelui, mai ales că a fost citat în niște condiții incorecte. Deci, nu este vorba de amendamentul sau de punctul meu de vedere, ci este vorba, de data aceasta, de un punct de vedere al comisiei.

Domnule ministru, este punctul de vedere al comisiei, nu al meu! Deci, vă rog, nu mă citați!

Al doilea lucru inexact este cel legat de "legea în vigoare". Nu e vorba de nici o lege în vigoare, ci este vorba de o ordonanță de urgență care are efecte și care va trebui să mai parcurgă un drum lung pentru a deveni lege. Și eu sper din toată inima, ca mulți alți colegi, că nici nu va deveni lege! Deci, că noi, în momentul în care va ajunge la Parlament, o vom modifica în același spirit.

Încă o dată, nu e vorba de modificarea unei legi, ci este vorba de o intervenție a Parlamentului pe o ordonanță de urgență, care, din nefericire, n-a ajuns încă să fie discutată. Pentru că, dacă ar fi ajuns să fie discutată, așa cum era normal, și acest buget s-ar fi bazat pe legi, și nu pe o mie de ordonanțe de urgenț㠖 fapt absolut anormal! – atunci, probabil că fiecare dintre noi ar fi avut conștiința împăcată în momentul unui asemenea vot.

Iar al treilea lucru pe care vreau să-l spun, legat de ceea ce zice domnul ministru, este că efectele neaplicării acestor stimulente s-au văzut. S-au văzut în rezultatele execuției bugetare pe acest an! Deci, nu cred că îi vor fi diminuate în proporție mare veniturile, așa cum spune dânsul, sunt niște prezumții, care, în opinia mea, nu se susțin de nimic. De altfel, nici dânsul nu a furnizat cifre.

Dar, încă o dată, vă repet, discuția mi se pare absurdă, eu susțin ca domnul președinte de ședință, dacă consideră că votul nu a fost făcut în cunoștință de cauză, să pună din nou la vot acest punct, susținut de Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Pentru că așa rezultă din stenograma comisiei.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Să lămurim, eu merg după un document oficial, înaintat de comisie: am aici art. 8 alin. 4 nou. Se propune introducerea la art. 8 a unui alineat nou, alin. 4, cu următorul cuprins: "De la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei legi pentru anul 2000, se aplică prevederile art. 22 și 25 etc." Și avem motivația respingerii în raport.

Ați venit aici și mi-ați spus că, de fapt, comisia...

Domnul Ioan Cezar Corâci (din sală):

Nu am spus eu, a spus președintele comisiei, în calitatea oficială pe care o are!

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Eu propun altceva: până mâine, să lămuriți în comisie situația acestui text și să nu mai consumăm acum timpul pe această chestiune, pentru că a fost o confuzie totală.

Doamna Hildegard Puwak.

Doamna Hildegard Carola Puwak:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Domnul ministru vorbea de o problemă de moralitate, eu vreau să aduc în discuție un alt aspect. Documentul de poziție, care a plecat și a fost depus la Bruxelles, pe unul din capitolele cu care s-a început negocierea, are în vedere întreprinderile mici și mijlocii. Acest Document de poziție vorbește de Legea nr. 133 în întregul ei! Deci, inclusiv de art. 22 și de art. 25, de care discutăm acum.

Dacă vorbim de moralitate, domnule ministru, vă rog să ne răspundeți mâine: mandatul pe care Guvernul l-a dat negociatorului șef, pe Documentul de poziție (și care prevede Legea nr. 133, fiind invocată ca lege care reglementează această problemă, fără nici o excepție de articol!)... Cum rezolvăm această problemă? Când Guvernul este cinstit: aici sau în raporturile cu Uniunea Europeană?

Domnul Vasile Lupu:

Deci, iată că am ajuns la Bruxelles...

Stimați colegi, să o lăsăm pe mâine! Și vă rog să oprim discuțiile aici, le veți face în comisie mâine, vă veți pune de acord sau nu cu inițiatorul și vom avea un rezultat clar.

Domnule Grigoraș, la același text? Procedură. Vă rog.

Domnul Neculai Grigoraș:

Domnule președinte,

Este dreptul dumneavoastră regulamentar să trimiteți textele la comisie, atunci când constatați că sunt lucruri neclare, nepuse la punct, între părțile care vin să contribuie la realizarea acestora. Însă, de data aceasta, mi se pare foarte periculos să reluăm mâine un vot, mai ales că dumneavoastră ați procedat absolut corect și ați informat corect, atunci când ați supus la vot acest alineat nou, propus de comisie. Iar celelalte precizări făcute aici, atât de reprezentantul comisiei, cât și de autorii amendamentelor, sunt absolut corecte și propunerea dumneavoastră de a se supune la vot nu a făcut decât să se confirme că el a fost dat în cunoștință de cauză, exact pe un text însușit de către comisie.

Mi se pare incorect să se amâne acest vot, în condițiile în care a fost exprimat deja. Și este, dacă vreți, un precedent și periculos pentru activitatea noastră ulterioară.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat Grigoraș, eu am acceptat să îl supun la vot în momentul în care un membru al comisiei m-a asigurat că amendamentul a fost, de fapt, acceptat. Ceilalți membri ai comisiei și domnul ministru spun că nu a fost acceptat în comisie. Documentul oficial pe care îl am în față spune că nu a fost acceptat.

Atunci, să binevoiască onor comisia să întocmească un raport suplimentar pe acest text și să lucrăm pe documente oficiale, și nu pe vorbe!

Domnul Neculai Grigoraș:

Dacă îmi mai permiteți, 20 de secunde!

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat, pierdem timpul în seara aceasta, că nu avem cum ieși din această încurcătură!

Continuăm discuțiile. Mai aveți un alin. 3 respins?

Domnul Petre Naidin:

Alin. 3 respins, care, într-adevăr, aici se spune că nu e corelat. Acum, eventual, cu "moralitatea"... Și care ar fi dorit să sprijine exportul, adică, să se aplice art. 1 din Legea nr. 30 pe anul trecut, astfel încât: "Impozitul pe profit să se reducă cu 50% în cazul contribuabililor care încasează venituri din exportul de bunuri și servicii." Să se aplice art. 23, 24, 26 și 27 din Legea nr. 133, privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, atunci când vor investi din profitul brut, când vor beneficia de o reducere de impozit pe profit în proporție de 20%, când vor beneficia de reducerea cu 75% a impozitului pe profit obținut din producția livrată la export și se va aplica sistemul forfetar de impozitare.

Este profund moral, cred eu, să susțin amendamentul. Mesaje a lansat și Asociația națională a exportatorilor și importatorilor, sub forma unui "Decalog al exporturilor". Care se corelează și cu ce a cerut domnul prim-ministru, odată cu votul de încredere, pe 21 decembrie 1999, când citez spunea: "Singura cale optimă este competitivitatea exporturilor și competitivitatea producției pentru piața internă, într-un sistem economic de piață, bazat pe concurență și pe libera inițiativă."

Și, dacă tot vrem să ne apropiem de Uniunea Europeană, poate ne spune domnul ministru Remeș și cum..., dacă valoarea exportului pe locuitor la Uniunea Europeană, respectiv România, denotă o proporție de 5,5 – 7,9, în defavoarea noastră? Și dacă nu doriți să stimulăm exportul, să ne uităm, anul trecut, ce ne-am priceput noi să exportăm și în ce proporție. Deci, am exportat: costume – compleuri-taioare, încălțăminte, mobilier, lemn – tăiat, cioplit, spintecat și spre final, dar cu o pondere mai mică, laminate din oțel. Dacă la aceasta ne pricepem, să stimulăm comerțul exterior și întreprinderile mici și mijlocii, atât câte mai sunt ele... Din 600 de mii, au ajuns la 300 de mii, întrucât nu au reușit să-și majoreze capitalul social obligatoriu la 1 ianuarie 2000. Atunci, din cele 300 de mii care mai sunt, nestimulând exportul, o să rămânem, eventual, cu ale noastre, ale parlamentarilor. Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Iată, sunt pe cale de a se înțelege, se pare, domnul ministru cu domnul deputat Naidin...

Domnule ministru, îi dați un răspuns oficial domnului Naidin, de la tribună?

Domnul Traian Decebal Remeș:

Nu! Atât.

Domnul Vasile Lupu:

Textul a fost respins de comisie. Comisia își păstrează poziția?

Domnul Teodor Gheorghe Morariu:

Da.

Domnul Vasile Lupu:

Supun votului dumneavoastră acest text nou.

Cine este pentru? 20 voturi împotrivă, insuficiente.

Stimați colegi,

Urmează Cap. III, intitulat: "Regimul și destinațiile cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat." Comentarii asupra titlului? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Votat.

La art. 9, sunt intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri? 7 abțineri.

Votat.

La art. 10, varianta din raport, există intervenții? Există. Propun să le amânăm pentru ședința de mâine, nu mai putem continua, pentru că prevăd un blocaj la vot. Sperăm într-o eficiență mai mare pentru ziua de mâine.

Lucrările în plen vor fi reluate mâine, la ora 9 dimineața.

Vă mulțumesc, o seară plăcută!

Ședința s-a încheiat la ora 19,20.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 18 ianuarie 2022, 1:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro