Domnul Becsek - Garda Dezideriu Coloman: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, S-a bătut joc din nou de membrii Asociației pentru protecția cumpărătorilor de autoturisme, care așteaptă de zece ani satisfacerea unei cereri legale din partea unui stat care ar trebui să fie responsabil pentru cetățenii săi. Domnul prim-ministru, Mugur Isărescu, mergând pe linia predecesorilor săi, în răspunsul trimis Parlamentului României nu vrea să respecte obligațiile contractuale și morale față de acei cetățeni ai țării care de zece ani bat la ușa statului român ca să obțină ceea ce li se cuvine, adică livrarea mașinilor achitate sau echivalentul sumei depuse, reactualizate la indicele inflației actuale. Guvernul nu vrea să ia în considerare nici faptul că majoritatea păgubiților sunt bătrâni care trăiesc de pe azi pe mâine dintr-o pensie mizeră, și banii pe care îi solicită reprezintă o gură de aer înaintea morții. În punctul de vedere formulat de Guvern se precizeaiză că noi, inițiatorii, am face propuneri "a căror aplicare ar atrage micșorarea veniturilor bugetare", ceea ce nu este în consens cu realitatea, pentru că propunerea noastră legislativă nu afectează bugetul de stat votat în Parlament pentru anul 2000, iar eșalonarea despăgubirilor s-ar face într-un termen de cinci ani, ceea ce nu ar însemna un efort financiar deosebit din partea statului român. În punctul de vedere al Executivului nu se amintește faptul că toate guvernele de după 1990 au ignorat toate hotărârile judecătorești care au fost enunțate în favoarea depunătorilor și nici faptul că acest caz a ajuns și la Tribunalul internațional de la Strasbourg. A trebuit să așteptăm aproape patru luni ca să primim un răspuns din partea Guvernului care a însușit argumentele lui Camenco Petrovici, fostul președinte al CEC-ului, omul care este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prin încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, prin efectuarea plasamentelor cu grad ridicat de risc, provocând nerecuperarea acestora. Din păcate, presiunea politică venită din partea unor asemenea indivizi a schimbat chiar și textul Consiliului Legislativ al Camerei Deputaților care, inițial, propunea un aviz favorabil inițiativei noastre legislative. Domnule Mugur Isărescu, vă rog să vă simțiți prim-ministru al tuturor cetățenilor din această țară și să susțineți interesele celor păgubiți de instituțiile financiare ale statului român, în fruntea cărora ați fost atâția ani ca guvernator al Băncii Naționale. Prin urmare, vă rog să schimbați punctul de vedere al Guvernului față de membrii Asociației pentru protecția cumpărătorilor de autoturisme din România. Vă mulțumesc pentru atenție.
|