Domnul Ștefan Baban: Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Fondul Național de Acumulare funcționează ilegal de la sfârșitul anului 1999. Investitorii la Fondul Național de Acumulare F.N.A.- află abia în aceste zile că li s-a ascuns o informație esențială: încă de la sfârșitul anului trecut, fondul nu mai are bancă depozitară, raportările făcute în 2000 fiind în exclusivitate opera SOV Invest, același stăpân ca la F.N.I. Scandalul declanșat de prăbușirea F.N.I. se extinde și asupra celuilalt fond administrat de SOV Invest F.N.A. Cu acceptarea tacită a conducerii autorității de reglementare și supraveghere a pieții de capital, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare C.N.V.M.-ul administratorul fondului a jucat și rolul de depozitar, deși acest lucru este interzis de Ordonanța nr.24/1993 privind constituirea și funcționarea fondurilor deschise de investiții. Mai mult, președintele comisiei a uitat să suspende activitatea F.N.A., în condițiile în care administratorul, SOV Invest, își încetase activitatea după dispariția din țară a Ioanei Maria Vlas. Ultima raportare făcută de administratorii F.N.A., valabilă pentru săptămâna 22-26 mai 2000, menționează o valoare a unității de fond de 31.140 de lei și o creștere de 33% de la începutul anului. Pe hârtie, aceste performanțe sunt întrecute doar de cele ale F.N.I., despre care se știe cum au fost calculate. Cât de reale sunt aceste reuzultate se va vedea în momentul în care marea conducere a SOV Invest va face public raportul final privind evaluarea activului fondului. Îndoiala pornește de la faptul că din luna decembrie 1999, calculul activului net a fost făcut în mod ilegal de administrator, aceeași societate care a scos superperformanțele F.N.I. Conform legii, calcularea și publicarea valorii activelor nete a fondurilor se face de către o societate de depozitare, de regulă, o bancă, care mai are și rolul de păstrare, în siguranță, desigur, a tuturor activelor fonuldui. Ca și F.N.I., și F.N.A. are în portofoliu un procentaj de acțiuni necotate, 28%, mult peste limita maximă admisă, de 10% din activul net, conform Ordonanței de Guvern nr.24/1993, acțiuni a căror valoare a fost umflate în mod deliberat. În momentul înființării sale, F.N.A. avea ca societate de depozitare Banca Comercială Ion Țiriac. Banca a devenit societate de depozitare în decembrie 1998, relația de afaceri încheindu-se în octombrie 1999, o dată cu decizia societății de administrare de a închide conturile deschise, contractul de depozitare expirând în luna decembrie 1999. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost înștiințată de către bancă de acest fapt, dar tacit a încurajat funcționarea F.N.A.-ului fără depozitar și, mai ales, acest lucru nu a fost adus la cunoștința investitorilor. Cei mai mulți dintre investitori au observat că activitatea F.N.A. a înghețat la sfârșitul lunii mai, deși suspendarea nu a fost anunțată în mod oficial. Problema este că atât timp cât autoritatea de reglementare și supraveghere a pieții de capital, C.N.V.M., nu a emis o hotărâre pentru suspendarea acțiunii F.N.A., operațiunile acestuia sunt încă permise, și nu este exlus ca investitorii comuni să aibă parte de surprize de genul răscumpărărilor făcute pe ușa din dos, așa cum s-a întâmplat la F.N.I. Vă mulțumesc.
|